Sensul credintelor si al superstitiilor

Un articol de I. OPRISAN

Sunt momente în istoria unui popor în care eforturile spirituale se concentreaza pe o anume directie, dupa care interesul pentru problematica respectiva dispare aproape complet.
E si cazul, între altele, al aparitiei aproape concomitente a celor doua lucrari fundamentale dedicate evidentierii superstitiilor si credintelor populare românesti: „Superstitiile poporului român în asemanare cu ale altor popoare vechi si noi“, de Gh. F. Ciausanu (1914) si „Credinte si superstitii ale poporului roman“, de Artur Gorovei (1915).
Impulsul concret în realizarea celor doua opere l-a constituit, mai mult ca sigur, scoaterea la concursul Premiului Adamachi de 5.000 lei, de catre Academia Româna, a unei lucrari pe aceasta tema.
La încheierea termenului, s-a prezentat doar Gh. F. Ciausanu, care a si primit Premiul.
Lucrând mai greu si vizând cuprinderea cât mai larga a spatiului etnic românesc, Artur Gorovei nu a putut finaliza proiectul decât un an mai târziu, când, în „sedinta de la 14 mai 1914“, se hotara tiparirea operei sale în colectia „Din vieata poporului român. Culegeri si studii“, vol. XXVII.
Desi ambele lucrari au, inevitabil, un fond comun de credinte si superstitii, uneori selectând chiar variante ale unora si acelorasi texte, metoda de abordare e radical diferita.
În timp ce Gh. F. Ciausanu antameaza gruparea materialului pe structura unei mitologii românesti ad hoc si pe compararea sistematica a mitemelor prezentate în carte cu cele straine – pe verticala istoriei si pe extinderea spatiala pe cât posibil larg cuprinzatoare, Artur Gorovei le ordoneaza pur si simplu alfabetic, în functie de cuvintele cheie (708), restrâns tematic, de la ac la zmau.
Aparent, lucrarea lui Gh. F. Ciausanu e mai interesanta, fiind prima sinteza generala a mitologiei nationale, elaborata – nu prin aglutinarea tuturor categoriilor de texte culese, ca la Elena Niculita Voronca – ci prin utilizarea în constructie doar a superstitiilor si credintelor care se preteaza la deschideri mitologice. În realitate, însa, prin detasarea totala de material si prin însiruirea lui ca într-un ierbar, fara comentarii sau interpretari, volumul din 1915, întocmit de Artur Gorovei prin colectionarea – directa, sau prin excerptarea din studii tiparite si a culegerii prin intermediari – a numeroase probe de gândire si credinta (cca 4.500), ofera cercetatorului mai mari posibilitati de dezvoltare proprie a unor idei, proiecte si viziuni.
Gh. F. Ciausanu îti ofera solutii personale, de multe ori captivante, fortându-te sa le aprobi sau sa le respingi. Artur Gorovei pune la dispozitie materialul pentru tot atâtea edificii, câti constructori îl abordeaza. Si unul, si altul aduc însa un material autentic, pe care cercetatorul nu-l mai gaseste astazi decât sub forma de cioburi, caci timpul, formele civilizatiei, bombardarea distrugatoare a mass-media asupra constiintelor, si ridicarea intelectuala a populatiei, îndeosebi de la sate, a îngropat pentru totdeauna multe din textele atât de caracteristice mentalitatii românesti la începutul secolului al XX-lea.
Încât, cele doua volume, indiferent de deosebirile dintre ele, ramân adevarate tezaure peste care nu poate trece nici un cercetator interesat de configuratia spiritualitatii românesti.

*
Judecând tot în paralel lucrarile în discutie, trebuie sa relevam ca niciunul dintre autori nu are constiinta deosebirii dintre „credinta“ si „superstitie“.
Gh. F. Ciausanu, de pilda, îsi intituleaza cartea „Superstitiile poporului român în asemanare cu ale altor popoare vechi si noi“ – înrâurit probabil de cerintele impuse de Academia Româna, în definirea temei de concurs – dar se refera mai mult la credinte.
Pe de alta parte, Artur Gorovei nu-si bate capul sa faca vreo deosebire si le însiruie fara nici o specificare în cadrul grupajelor hotarnicite de sensul sau sensurile cuvintelor-tema.
De altfel, când se refera, în foarte scurta „Prefata“, la modalitatea reproducerii textelor, el vorbeste, mai întâi, doar de „credinte“ – „pentru orânduirea materialului, am adoptat sistemul gruparii credintelor dupa obiectele la care se refera mai mult, puse în ordine alfabetica“ – iar când, în finalul frazei, vorbeste de „indice“, îsi aduce aminte de dihotomia facuta în titlu: „pentru înlesnirea cercetatorilor, am alcatuit un indice amanuntit al tuturor lucrarilor scorect: lucrurilort la care se refera credintele si superstitiile din aceasta colectiune“.
Si totusi, Gh. F. Ciausanu încearca o definire a superstitiei, dar nu prin raportarea la credinta, ci la religie, conchizând în temeiul afirmatiilor lui Roskoff si Réville, dupa Lucretius, ca „pentru popor, în genere si, în special pentru popoarele necivilizate, religiune si superstitie este tot una“.
Superstitia e vazuta de el chiar ca o religie neoficiala, mai vie decât cea crestina. „Ea constituie o adevarata religiune a celor multi si este mereu în putere, fiindca este cea mai veche forma a religiunii: un amestec de sfarâmaturi din animism, fetisism si naturism“. Sau: „La toate neamurile salbatice, semi-salbatice sau inculte, superstitia tine locul religiunii“. Când trece, însa, la analiza diverselor aspecte ale mitologiei, se refera aproape constant numai la „credinte“ nu la superstitii.

*
Materialul inclus, cu deosebire, de Artur Gorovei în colectiunea sa ofera suficiente elemente pentru schitarea unei granite aproximative între cele doua categorii, caci o despartire clara nu este posibila, data fiind întrepatrunderea profunda dintre ele.
E evident ca tot ce se refera la natura (la corpuri ceresti, îndeosebi la soare si la luna, la vânturi, la frig, la ape si codri, la arbori seculari si la munti (la stânci singulare), la cutremure si mari cataclisme – cu alte cuvinte la fenomene, pe care omul neputându-le întelege si mai ales supune, le-a venerat sau s-a înspaimântat de ele – constituie credinte.
Si într-adevar, ele perpetueaza pâna astazi chiar urmele unor religii succesive pagâne, pe care crestinismul n-a putut decât în parte sa le asimileze sau sa le înlature.
Tot ce tine, însa, de comportamentul omului, de felul lui de a se manifesta în societate si, partial, în relatie cu natura si mai presus de toate în raport cu soarta (cu destinul) are conotatii preponderent superstitioase.
O alta deosebire, dupa noi fundamentala, între cele doua categorii ale mentalului uman cu reflexe folclorice o constituie faptul ca superstitiile au de foarte multe ori o justificare ilogica, uneori chiar absurda, în timp ce credintele contin, fie si în forma lor fabulos-fantastica, o strânsa justificare directa sau voalata între cauza, actiune si efect.
În sfârsit, spre a ne opri doar la elementele esentiale, credintele cuprind în mod accentuat precepte ale codului moral, absolut necesare bunei convietuiri, în timp ce superstitiile privesc aspecte neesentiale, chiar daca între ele se numara si norocul sau aflarea alesului inimii.
Punctul în care cele doua forme de gândire, observatie si fabulare, se întâlnesc îl reprezinta obligativitatea pastrarii cutumelor de toate felurile sub amenintarea pedepsei, imediate, reale, aici pe pamânt, sau imaginare, pe cealalta lume.
Caci toate sunt de-o asa maniera concepute, încât sa-i asigure individului, înca dinainte de a se naste si pâna dupa trecerea dincolo de viata, existenta fireasca si, pe cât posibil, fericita.

*
Ne îndoim ca acest sens a fost înteles în toata profunzimea lui de culegatorii de asemenea flori si chiar de unii dintre marii folcloristi. Ne gândim, nu în ultimul rând, la Gh. F. Ciausanu si Artur Gorovei, ale caror volume le-am pus în discutie.
Desigur, privite disparat, superstitiile si credintele ne apar ca superflue, ca ceva gratuit si chiar ridicol, din punctul de vedere al omului modern. Parcurse, însa, într-o colectie masiva, precum aceea a lui Artur Gorovei, ele îsi dezvaluie – chiar cele aparent fara sens – o functionabilitate bine definita.
Caci toate – câte s-au cules si se vor mai culege – alcatuiesc un cod raspunzând tuturor întrebarilor, reale sau posibile, ale existentei. Nu-i greu de observat ca ele au fost gândite ca un fel de carte (orala, desigur) a vietii si a mortii, a modului de a trai fara sa deranjezi pe altul si fara a perturba cursul naturii; o carte în care sa poti gasi raspuns la tot ce te framânta; carte pe care, daca ti-o însusesti si o respecti ai sanse sa te bucuri de fericire sub soare.
În perspectiva unei asemenea întelegeri a functionalitatii credintelor si superstitiilor populare va trebui sa ne modificam cel putin partial daca nu chiar total viziunea asupra lor.
Speram ca republicarea lucrarii lui Artur Gorovei, de atâtia ani interzisa (în orice caz nereeditata), va marca, poate, un hotar în rejudecarea acestor specii folclorice combatute cu ardoare de religie si interzise cu brutalitate de catre regimul comunist.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper