Reprezentarea noastra

Un articol de DAN BERINDEI

Pâna în Decembrie 1989, viata noastra se desfasura într-un  singur sens, cu un ritual care simula democratia. Când a avut loc marea rasturnare, am sperat ca sensurile democratiei se vor instala multiform, dar – din pacate – viata politica, renascuta în haine noi, a luat o întorsatura care de departe nu ne poate satisface. Ignorându-se principiile si regulile morale, interesul personal s-a impus  drept dominant. Uriasa opera de educatie colectiva, care ar fi trebuit facuta, nu s-a realizat si de fapt nici nu s-a încercat, diferitele formatiuni politice multumindu-se sa caute cai prin care sa fie dobânditi alegatori sustinatori si sa poata ajunge astfel „la putere“. Într-o vreme s-a mai vorbit formal de patriotism, dar apoi acesta a fost uitat, trecut la recuzita, ba chiar condamnat  si interesul  si-a purtat cu mândrie…fesul !
Totul a avut loc, mai ales în ultima perioada, având în fundal o uriasa criza a lumii, desfasurata nemilos sub ochii nostri si din ce în ce mai accentuata. Fara îndoiala ca altii, în alte parti ale lumii, o duc mai bine, dar în ansamblu suntem cu totii amenintati de primejdii, unele sesizabile, iar altele  intrând în scena pe neasteptate. Schimbarea climatica, nestapânita crestere demografica, problemele alimentare la scara mondiala, chestiunea apei, dar mai ales neputinta de a realiza o reala convietuire si conlucrare a locuitorilor planetei nu pot decât sa ne accentueze starea de incertitudine. În lumea aceasta, mica noastra Românie este ca o corabie batuta de vânturi, iar matelotii ei cu greu se pot împotrivi furtunilor.
Avem în noi un individualism accentuat, care ne face cu greu predispusi la solidaritate. Am ajuns sa nu mai credem decât fiecare în propriul sau interes. Din pacate, la eliberarea dintr-un sistem care atinsese culmi ale absurdului am procedat gresit. Am cautat modele salvatoare în afara si la altii, fara a cumpani lucrurile bine si a începe un  proces de constructie întemeiat pe propriile modele, ale tarii si înaintasilor, care dusesera la o eliberare si o unificare a natiunii, înfruntându-se piedici ce parusera atunci de nestrabatut, zidindu-se o Românie prin daruirea si jertfa celor care au fost ctitorii ei. Conducatori care se afirma în memoria noastra pâna astazi si mai ales un urias si real avânt patriotic au stat la temeiul acelor procese istorice prin care s-a construit o tara noua.
A intervenit apoi o jumatate de veac de deturnare a mersului natiunii de pe caile obisnuite si, când  a venit descatusarea, însufletiti de o utopica credinta romantica, am crezut, în acea amiaza de neuitat din 22 decembrie, ca vom construi într-adevar o Românie libera. N-a fost însa asa. Eliberati, nu ne-am întors la pilda bunicilor si strabunicilor, ci descatusarea a fost cea a simtamintelor egoiste, nu putini vazând în rasturnarea ce avusese loc o cale de grabnica înavutire. Afacerile pe seama si în dauna statului – adica a averii tuturor! – s-au constatat îngrijorator de multe, altii au pretins sa primeasca bunuri care nu li se cuveneau în dauna celor pagubiti si îndreptatiti prin lege a le primi, promovarea nedreapta fata de altii mai meritorii pe temei de rudenie s-a constatat si ea. Moralitatea si interesul general n-a dominat procesele care au avut loc si rezultanta este departe de a ne satisface.
Avem si o clasa politica formatã în acest sfert de veac care a trecut. Dar din pacate si în aceasta privinta ne putem pune întrebari. Au aparut pe scena publica si oameni care îsi au locul acolo, dar, cu toate acestea, în ansamblu, situatia este departe de a fi satisfacatoare în aceasta privinta. Partidele au intervenit în nu putine rânduri aparând ceea ce nu era de aparat, dar era în interesul lor! Exista si impresia unei tolerante reciproce interpartinice!
Întrebarea fundamentala care se mai pune este cea referitoare la valoarea social-politica si culturala a multora dintre candidati si dintre alesi. Reprezentantii natiunii în Parlament ar trebui sa fie cei mai buni în toate privintele, cei mai priceputi într-un domeniu sau altul, cei mai capabili si cu spirit gospodaresc, cei mai cinstiti si în primul rând cei mai daruiti si gata de jerfa catre tara. Ma întreb câti dintre alesii nostri corespund acestor parametri? Multi au fost alesi având sprijinul si interesul unui partid sau al altuia ori chiar al unor demnitari în functie; întâlnim si cazuri de „ereditate“ politica, chiar când cel în cauza n-a demonstrat personal ca ar fi capabil si ar fi îndrituit prin  propria sa fapta si activitate la aceasta functie de reprezentare.
Nu ajunge pâna la public o informatie suficienta privind activitatea parlamentara; de altfel, televiziunile noastre si presa nici nu ne tin la curent cu ceea ce lucreaza alesii, în afara cazurilor „de senzatie“. Tare bine ar fi daca acest lucru ar avea loc si daca am putea urmari concret activitatea si mai ales prestatia parlamentarilor, iar mass-media ar interveni critic si constructiv si nu doar când senzationalul poate fi exploatat.
Problema unei reformari a Parlamentului este si ea la ordinea zilei si pare a fi una din chestiunile ce vor fi dezbatute la viitoarea si se pare apropiata revizuire a Constitutiei. Este drept ca avem senzatia unui exces al numarului alesilor. O reducere a lor ar fi binevenita, dar doar cu speranta ca cei care vor ramâne pe dinafara nu vor fi cei mai îndrituiti a-i fi membri! În schimb, o eliminare a uneia dintre cele doua Camere ar fi daunatoare si ascunzând primejdii antidemocratice.  Nu întâmplator, în 1866 Senatul a fost mentinut, desi cel anterior, înfiintat în 1864, nu fusese decât un instrument în mâinile domnitorului. I s-au dat atunci, în 1866, prin Constitutie, doar „haine noi“, el fiind „democratizat“. Fara îndoiala, o demarcatie a atributiilor  ar fi binevenita, dând un caracter mai eficient Parlamentului în ansamblu, dar mentinerea Senatului se impune ca un element de echilibru al unui sistem politic.
În acelasi timp, ar fi bine sa se revina înca la un element inspirat de vechea organizare a Senatului, prin care se cautase ca acest corp legiuitor sa fie o adunare a înteleptilor – în vremea lui Cuza i se spunea Corp ponderator! –, pretinzându-se candidatilor o vârsta minima. Tinerilor politicieni li se rezerva cu prioritate Camera, iar celor mai vârstnici Senatul. Fara îndoiala, având în vedere evolutiile, s-ar putea coborî stacheta, dar evitându-se în general candidaturile prea tinere la Senat.
În existenta tarii, Parlamentul trebuie sa joace un  rol esential, sa contribuie eficient la reforme si îndreptari succesive, sa intervina critic, când este cazul, pentru a corecta si chiar îndruma activitatea executiva. Tribuna sa ar trebui sa fie un constant punct de atractie pentru mass-media, iar activitatea parlamentara ar trebui sa fie înfatisata interesului general, fiind aceasta si calea unui control al opiniei publice privind activitatea executivului, dar si al alesilor tarii. Aceasta cale, a unei reale transparente, poate ajuta la iesirea multora din starea actuala de comportament si a-i determina sa urmareasca cu interes scena politica a tarii, parasind daunatoarea zona a nepasarii si a indiferentei electorale!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper