Proza cu de toate

Un articol de OANA PURICE

Alexandru Vlad, Masline aproape gratis (proze asortate), Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2012, 192 p.

 

Dupa ce o publicase, în 2010, la editura Dacia XXI, Alexandru Vlad revine cu reeditarea, la Eikon, a culegerii de proza scurta, „Masline aproape gratis“. Asa cum este amintit pe verso-ul paginii de garda, textele au aparut initial în reviste precum „Vatra“, „Familia“ sau „Observator cultural“, fapt ce justifica numarul mic de pagini al celor mai multe dintre „prozele asortate“ ale scriitorului clujean. Aceleasi ratiuni au impus, probabil, si formula narativa a acestora, stilul anecdotic, cu poanta rezervata pentru final, dominând volumul.
Asemenea celor mai multi dintre colegii lui de generatie, Alexandru Vlad persevereaza în genul scurt, alternând cu romanele si publicistica. Tinând cont de atentia cu care pare scris fiecare text din „Masline aproape gratis“ si de încrederea în profesia de scriitor pe care o inspira, probabil ca autorul este si el în asentimentul lui George Cusnarencu. În prefata volumului din 2001, „Colonia penitenciara oranj“, Cusnarencu îi marturiseste maimutei Soni (mostenite de la Emir Kusturica, dupa filmarile de la „Underground“), pe care o ia drept interlocutor, ca se întoarce la proza scurta ca la prima iubire. Sau daca nu ca la prima iubire, macar ca la o veche prietena „cu beneficii“, la care îsi tine în vigoare suflul tânar pentru scrisul concentrat si eficient pe întinderi mici.
Subtitlul ales de Alexandru Vlad este o atentionare care se probeaza de-a lungul volumului. Colectia de „Masline…“ este mix eterogen, dar cu forte de atractie puternice, astfel încât bucatile sa se sudeze si sa dea coerenta întregului. Mizând pe variatie, autorul pare sa-si fi permis si includerea unor texte mai modeste, fie sufocate de angajarea lor sociala, fie simple exercitii stilistice, pe care le plaseaza bine în carte, lasându-le pe cele cu adevarat solide sa iradieze si asupra lor label-ul epic „Alexandru Vlad“.
Vizibila, dupa lectura volumului, este organizarea tematica tripartita. Pe de o parte, se evidentiaza textele axate pe temele mari, grave; pe de alta parte, reiese interesul pentru derizoriu, pentru universul personal-casnic sau al figurilor si evenimentelor cotidiene (în buna traditie a realismului, ca valorificator al stilului umil). Apoi, spre respectarea elementului paratextual, apar proze în care cele doua tendinte se combina, tonul serios dizolvându-se în comicul de intentie.
Atentie, se filmeaza!
Poate textul cu cel mai mare impact uman si social (fara a-si face din aceasta un program, cum se întâmpla în altele) este „Umbra pe plamâni“, o combinatie între eseu si fragment memorialistic, care pune problema asumarii culpei istorice de catre natiuni. Dupa ce se lanseaza în genealizari de tipul „Noi, românii, avem despre noi însine imaginea înduiosatoare ca suntem un popor eminamente pasnic (…) si nu avem prea multe a ne reprosa“ (p. 43-44) sau, mai extinse – „Culpele adevarate par întotdeauna individuale, chiar si în fata lui Dumnezeu“ (p. 44), intra în centrul textului cu rememorarea (pastrând cadrul fictiunii) unei vizite într-o catedrala din Graz, Austria. Biserica adapostea o expozitie artistica realizata ca un afront fata de pregetarea orasului în a-si recunoaste vina pentru colaborationismul cu nazismul din timpul razboiului. Descrierile exponatelor si comentariile auctoriale ce încheie povestirea transmit o tensiune ce duce la ridicarea unor semne de întrebare cu privire la o chestiune aflata înca în interesul european (raportarea austriecilor la implicarea în Holocaust este o problema neclarificata, consituind si subiectul unui documentar proiectat la Bucuresti anul acesta, în cadrul programelor Forumului Cultural Austriac).
O alta trimitere istorica este cea la Revolutia româna din ’89, în „Note în decembrie“. Proza seamana cu o dizertatie despre participarea la manifestatiile de la Cluj si despre deziluziile resimtite dupa trecerea anilor. Punând alaturi fragmente de jurnal, impresii de lectura si note ulterioare evenimentelor, textul are o puternica nota moralizatoare, ajungând la o saturatie de pesimism ce altereaza placerea lecturii (tot în sezon hibernal, doar ca fara miza sociala si cu un Villon recuperat prozastic este si „Iarna“, o elegie destul de diluata). În aceeasi categorie a temelor mari se afla si „Scaunelul“, tabloul eroziunii cauzate de batrânete, al neputintei de a mai controla propria existenta (desi redata într-un stil aproape jurnalistic, cu fraze scurte, fara pauze de comentariu, povestirea batrânului care nu se putea sustrage flecarerii „femeilor familiei“ este de o tristete care persista mult timp dupa închiderea cartii).
Apropiat de stilistica postmoderna, primul text al volumului, „Alungarea din Paradis“ este o rescriere a episodului biblic, în care se aduc completari pe care Scriptura pare sa le fi omis. Având referinte precise din Biblie, dar nuantând cu ironie „nefericitul accident“ („mânia lui Dumnezeu, stim cu totii cum se manifesta: cu tunete si fulgere, care, odata declansate, antreneaza fara îndoiala aproape întotdeauna ploaia“, p. 6), naratorul apropie evenimentul de sensibilitatea cititorului contemporan, comparând senzatia primilor oameni cu un sentiment recognoscibil: „Erau acum ca doi extraterestri pe o planeta noua, ca doi logodnici aruncati în strada de proprietar“ (p. 5). Povestirea este organic construita, întrucât, pe parcurs, se observa faptul ca fragmentul pierderii Paradisului este un pretext dramatic pentru aducerea în prim-plan a unui „accident“ personal (alungarea din casa bunicii); el, la rândul lui, devine exemplificator pentru un regret nemarturisit, dar sugerat: „sa aflu ca orice iertare, cât de binevoitoare, se anuleaza daca repeti greseala“ (p. 8). Desfasurarea naratiunii din aproape în aproape, pe model inductiv, acumuleaza tensiunea epica spre final, astfel ca adevarul descoperit devine pregnant.
Viata cu minuscula
Alaturi de prozele cu subiect „serios“ se afla si cele care surprind viata cu minuscula. Mai mult ca la cele precedente, aici este mai evident tiparul anecdotic, dezvaluind aceeasi preocupare pentru coerenta narativa. Alexandru Vlad se dovedeste un profesionist al scrisului si atunci când vorbeste despre istoria ochelarilor („Minima Dioptrica“ – si, pe aceeasi tema, „Antropina“, despre un control de rutina la ochi), când face portretul unui latinist „plicticos si insistent“ („Memento“, p. 120) sau când descrie traseul feroviar din Balcani, pâna în Viena, „acolo unde Vestul se freaca cu Estul“ („Beclean pe Somes„, p. 49). Oprindu-si atentia mai putin pe dezvoltarea epica, cât pe un aspect ordonator, Alexandru Vlad nu se sfieste sa ofere concluzii axiomatice: „un Mitica Dragomir si un Mircea Sandu se dovedesc tot atât de eterni ca elementul dac din sângele poporului“ („Q.E.D.“, p. 41); „popoarelor mici le plac întotdeauna statuile mari“ („Despre statui. Opinia unui practician“, p.134); „nu diversitatea bauturilor scumpe e mare, ci mai degraba a licorilor foarte ieftine“ („Una mica si incerta“, p. 75), dovedindu-si priceperea într-o diversitate de domenii.
Remarcabil pentru observatiile pe care le face este „Zgomotele scrisului“, un text despre schimbarea statutului scriitorului (si a zgomotelor pe care meseria sa le produce), în care ironia amara („s-a dus dracului turnul de fildes„, p.11) se alatura concluziilor sarcastice: ca scriitor, „o jumatate de viata te straduiesti sa devii cunoscut si, daca-ti reuseste, cealalta ti-o petreci încercând sa treci drept un necunoscut“ (dar doar pentru cei „din prea putine locuri, în prea putine cazuri. Si aceasta, întotdeauna, în alta parte“, p. 9) si confesiunii jucate („acum am ajuns sa nu cer altceva decât putina liniste“, p. 11). Iar raspunsul pe care îl primeste scriitorul da seara si piperul povestirii: ar putea scrie „în curtea enorma a vechiului combinat, unde e atâta liniste, încât se aud buruienile crescând“ (p. 12).
Înainte erau mai ieftine
Un merit al volumului lui Alexandru Vlad este acela ca reuseste sa asezoneze doua lumi – România comunista si România aflata în tranzitia ei catre cultura post-postmodernitatii. Pentru prima ipostaza, reprezentativ este textul ce da si numele colectiei; aflata aproape de sfârsitul cartii (poate pentru a amâna cât mai mult deconspirarea misterului din titlu), povestirea se concentreaza în jurul cautarii maslinelor, care capata în ceausism proportiile unei adevarate goane dupa aur. Gestionând foarte bine acumularile dramatice si jucându-se cu false deznodaminte succesive, naratorul întârzie finalul, care devine asemeni unei lovituri de teatru. Scurtul epilog ce îi urmeaza marcheaza o data în plus ironia, ca specialitate a casei.
Cea de-a doua imagine a României este creata prin evocarea unui fenomen aflat înca în dezvoltare: mall-ul. „Terminus Paradi“ vorbeste despre mentalitatea calatorului-de-mall si despre angoasele noului tip de entertaining: „Nu-mi gasesc niciodata masina în parcarea aceea complicata, de parca supermarketul n-ar fi de acord sa plec, si ma cuprinde panica“ (p. 145). Mall-ul se constituie astfel centru al unei noi civilizatii; corespondentul sau antedecembrist apare într-un alt text, „Primaverii, 50“, în care sunt descrise vestigii în degradare ale unei epoci apuse. Fosta fortareata a partidului unic, situata în Bulevardul Primaverii, îsi marturiseste fastul de odinioara prin imagini azi caricaturale: „perechea de pauni prezidentiali, primita cândva în dar de la sahul Iranului (alt nefericit al istoriei), se strecura cu precautie prin colturile departate, terorizata de câinii vagabonzi care ajungeau pâna aici si o lasau fara oua“ (p. 69). Daca centrele comerciale sunt tablouri ale prea-plinului consumist, imobilul din Primaverii „era o simpla cladire golita de sens si atmosfera, care s-a volatilizat odata cu rezidentii ce acumulasera prea multa importanta“ (p. 69). Însa problema sensului este discutabila si în cazul primelor constructii.
De remarcat este si „Romanul“ din volum, o replica realist-urmuziana a întregului. Reductionist atât epic, cât si stilistic (naratorul pare sa marseze pentru o specializare a scriitorilor pentru genuri si stiluri individuale), el cumuleaza toate trasaturile volumului (realism, dramatism, ironie, sarcasm, comic savuros), oferind, o data în plus, placerea lecturii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper