N-avem voie sa nu avem habar de unde ne vin cuvintele limbii

Un articol de ANDREI IONESCU

Cât de numeroase si de semnificative trebuie sa fie rezultatele cercetarii faptice pentru a se constitui într-o teorie? Ne tot întrebam în aceasta rubrica si încercam sa raspundem altfel decât pâna acum de unde vine cutare sau cutare cuvânt. S-au adunat destule (destule?), dar ne aflam departe de a fi încheiat operatia de reexaminare. Drept care ne luam un moment de respiro, pentru a lamuri mai bine, desi tot sumar, în acest scurt popas teoretic, oricum însa mai raspicat decât pâna acum, scopul cercetarii de fata. Altfel spus, a sosit poate momentul sa vedem nu numai de unde vin aceste cuvinte, ci si unde duc, de vreme ce sunt convergente si legate atât de organic între ele. Câte ceva am spus în treacat si înainte, în mai multe rânduri, si anume ca noile etimologii pe care le stabilim aici, apelând la fondul latin si la fondul getic sau moeso-gotic, duc la:
–    întâi, o reevaluare a stratului de baza sau a amprentei latine, care se dovedeste a fi mult mai puternica în limba româna decât se credea si se mai crede îndeobste
–    si apoi, la o evaluare complet diferita decât s-a facut pâna acum a fondului autohton, împletit curând cu superstratul germanic vechi si alcatuind pentru limba noastra în acelasi timp un fel de substrat si superstrat, greu disociabile si solidare. Acest fond e cel dintâi, atât în ordine cronologica, cât  si în ordinea ponderei si importantei.
Exemplele pe care le-am examinat deocamdata sunt înca putine, dar în realitatea limbii, nedezvaluita complet, ele sunt foarte numeroase si deloc periferice, ba chiar îsi pot disputa cu elementele latine zona centrala, miezul semantic al limbii.
Dezvelirea unui bogat fond nelatin împletit strâns cu cel latin pune problema unei simbioze timpurii si de lunga durata, eventual cu mai multe etape de apropiere si în cele din urma de fuziune. Ar fi pentru noi prima simbioza (daca nu chiar singura, oricum singura definitorie), si existenta ei (pe care am încercat sa o schitez în chiar titlul acestui articol prin expresia a avea habar, formata prin alaturarea în chip de glosa a verbelor habere si haban) ne-ar înscrie în normalitatea europeana a neolatinitatii. Macar aici, n-am fi „altfel“, în sens rau, cum ni se atrage uneori atentia cu o discutabila pedagogie a autoflagelarii.
Cred ca a sosit momentul sau, oricum, am putea sa-l ajutam sa se nasca si sa folosim „clipa cu prilej“, deoarece, daca astepti sa vina singur, el nu vine niciodata, iar acest moment a si venit. Nu acela al concluziei finale, ci momentul în care putem sa anticipam, pasind, iata, pe un teren partial rejalonat si îmbogatit cu elemente latine, pâna acum ignorante ca atare, si cu elemente moeso-gotice ignorate (aproape) complet, daca nu chiar contestate în principiu, si putem sa avansam convingerea, pe care voi încerca în continuare sa o sustin cu numeroase fapte, anume ca situatia limbii române nu se deosebeste fundamental de situatia neolatinitatii apusene. Deoarece la fondul (stratul) latin se adauga si la noi, în mod hotarâtor si definitoriu, tot un element germanic vechi, cel moeso-gotic si gepidic, si nu, cum gresit se crede, superstratul slav, care e mult mai târziu si mult mai subtire.
Reexaminarea riguroasa a faptelor ne arata ca majoritatea slavonismelor din limba româna sunt târzii, tinând de etapa slavonismului cultural, sau sunt false slavonisme, cum sper sa demonstrez curând în aceasta rubrica si, în mod similar, sa pot arata ca influenta maghiara, precum si cea a turanicilor, e mult mai putin însemnata decât se crede.
Momentul despre care spuneam ca a si venit e momentul în care vom apela la memoria cuvintelor într-un mod mai apasat ca înainte, mai compact si mai sistematic, examinând domenii întregi, nu doar cuvinte izolate, pentru a utiliza faptele de limba ca arhiva a istoriei.
Nu mai departe decât data trecuta, cu mostenii si razesii, dar si cu muntenii, codrenii, plaiesii si câmpenii am vazut ca oamenii sunt desemnati cu vocabulele vechi ale tarii: cele mai multe latinesti, dar si câteva getice sau moeso-getice.
Structurile politice vechi, acele romanii orientale despre care vorbea Nicolae Iorga, sunt denumite, de cele mai multe ori, cu vocabule socotite gresit a fi slavisme, gresit dar cu o lesne amagitoare „acoperire“ stiintifica în sens strict, ca sa nu zic habotnic, pentru ca apar pentru prima oara în texte slavice, chiar daca acestea sunt târzii si vadit ulterioare institutiilor, pe care cei mai multi savanti, deopotriva istoriografi si lingvisti (fie romanisti, fie slavisti, fie germanisti) le considera o creatie româneasca.
Ne vom ocupa în continuare, asadar, de aceste structuri prestatale sau statale vechi: jupe (sau jupanate), cnezate si voivodate, a caror origine e în realitate germanica, la fel ca în apusul Europei. Cuvintele de la care provin si pe care le vom analiza în detaliu sunt siponeis, care l-a dat pe jupân, skalkinassus, care a dat cneazul, si veitvods, care a dat voivodul. Continutul exprimat de aceste cuvinte ne e cunoscut, ceea ce urmeaza sa examinam aici împreuna e sensul lor originar în cadrul comunitatii de crestini vechi pe care o alcatuiau stramosii nostri, în configuratii trainice, care dainuie în aceste locuri în urma simbiozei romanico-germanice, anterioara migratiilor slava, maghiara, turanica etc.
Daca, pe de o parte, de sorginte latina sunt împaratia, domnia, judecia etc., pe de alta parte, de sorginte getica sau moeso-gotica sau gepidica sunt jupanatele, cnezatele si voivodatele. Ele coexista, cu unele specializari variabile în epoca veche, confirmând sinteza romanico-germanica ce sta la temelia limbii române. Trebuie sa reamintim pentru cei care, pe buna dreptate, cer dovezi scrise, ca exista marturii vrednice de crezare ale unor calatori straini despre exemplare ale Sfintei Scripturi în gotica la Dunarea de Jos, pâna târziu, în veacul al X-lea. Iar pasajele biblice în care apar cuvintele amintite putin mai înainte sunt „scrisoarea“ care ne lipsea si de a carei lipsa se jeluia cândva cronicarul. Vom avea prilejul sa ne ostoim jalea.

Un comentariu pentru “N-avem voie sa nu avem habar de unde ne vin cuvintele limbii”

  1. aprilie 22, 2013 la 6:16 pm

    Cultura traieste in cele mai neasteptate locuri. Daca va place tot ce este frumos va asteptam la Grand Cinema Digiplex cu cele mai de succes spectacole din opera, balet si teatru!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper