Douî evenimente

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Sa ne oprim, de data asta, la doua evenimente petrecute recent: summit-ul BRICS de la Durban – Africa de Sud si noul esec al ONU în tentativa de a adopta Tratatul de  reglementare a comertului mondial cu arme clasice cunoscut cu acronimele TCA. Nu exista o legatura între aceste evenimente, nici macar una indirecta, dar încarcatura lor politica pe scena internationala  merita atentie.
BRICS, noi perspective pentru cooperarea de grup
Analiza rezultatelor celei de a IV-a reuniuni la vârf a Grupului BRICS (Durban, 24-26 martie) i-a facut pe unii analisti sa considere ca rezultatele nu sunt pe masura asteptarilor. Cauza ar fi modul de alcatuire eterogena a grupului, din state care politic au înca destule de împartit (India si China, de ex.), iar economic aproape toate trebuie sa faca fata unei competitii dezechilibrate cu China devenita a doua putere mondiala a lumii. Si, totusi, lucrurile nu stau chiar asa. Summit-ul de la Durban s-a soldat cu întelegeri importante în privinta cooperarii economice, financiare si comerciale. Iar acestea trebuie socotite  un mare pas spre consolidarea cooperarii politice si economice la nivelul acestei originale, chiar daca si eterogene, structuri de putere alternativa la Europa si Statele Unite. Declaratia comuna adoptata la sfârsitul reuniunii reafirma hotarârea sefilor celor cinci state membre ale grupului de a se consulta pe subiectele economice si politice de actualitate. În privinta reformei ONU, de exemplu, optiunile sunt aproape concordante. Cei cinci s-au plâns ca doar China si Rusia sunt membre permanente în Consiliul de Securitate. Aceasta indica o directie de actiune comuna menita sa sprijine cererile mai vechi ale Braziliei, Africii de Sud si Indiei de a deveni membre permanente ale Consiliului. Înca si mai importanta pentru viitor se va dovedi hotarârea celor cinci sefi de stat de a crea o Banca de investitii pentru dezvoltare. Proiectul, nu mai este nevoie de demonstratie, arata frustrarile celor cinci state provocate de politicile Bancii Mondiale si Fondului Mondial International. Oficial, initiativa crearii unei banci a statelor emergente este motivata de necesitatea sustinerii financiare a proiectelor de infrastructura în statele în curs de dezvoltare. Asa stând lucrurile, este clar ca Africa devine o tinta precisa. Tocmai în momentul în care continentul african se contureaza ca teritoriu al confruntarilor dintre gigantii lumii. Ca prima reactie a specialistilor, merita mentionat faptul ca initiativa crearii Bancii este suspectata de pregatirea unei retrageri a statelor grupului BRICS din Banca Mondiala si din Fondul Mondial International, institutii aflate, de la creare, sub controlul Statelor Unite. Parerea este avansata de John Mashaka, analist de la Wells Fargo Capital Markets. Sa mai precizam ca, deocamdata, la Durban, cei cinci sefi de stat au cerut marirea cotei de vot la FMI a statelor pe care le conduc. Ceea ce ar echivala cu o diminuare a controlului de care aminteam mai sus. Este de presupus ca lucrurile nu vor fi simple. Participantii la summit au convenit, în principiu, ca fiecare dintre cele cinci state sa aiba o cota egala, de 10 miliarde de euro, la deschiderea Bancii. Problema va intra în analiza ministrilor de finante. Specialistii considera ca, deocamdata, luând în calcul toate riscurile din perioada de criza, singura în masura sa se angajeze fara rezerve în acest proiect este China. Occidentalii optimisti spera ca dificultatile celorlalti patru parteneri sa împiedice crearea bancii. Va fi sau nu realizat acest proiect, se va vedea în curând. Ceea ce se poate constata de pe acum este realitatea, tot mai bine conturata, ca China apare într-o situatie privilegiata în viitoarele planuri africane ale statelor BRICS. O confirma si faptul ca presedintele Xi Jinping este singurul sef de stat din grup care a facut un turneu pe continentul african, înainte si dupa summit-ul de la Durban. Cu ani în urma, China si-a fixat, ca strategie, trei obiective majore privind Africa: sa dispuna de un rezervor de voturi la ONU, sa-si asigure o parte din resursele de energie de care economia chineza are nevoie concomitent cu crearea de debuseuri pentru industria ei si sa izoleze Taiwanul.  Pâna acum, diplomatia extrem de dinamica a Beijingului a sustinut cu brio aceasta strategie. Din 2006, anul în care a fost organizat primul summit chino-african, China a devenit primul furnizor în Africa subsahariana si cel mai mare investitor în sectoare strategice pentru economia statelor de pe continent: energie, minerit, exploatari forestiere, textile, telecomunicatii, echipamente industriale. Merita sa semnalam si participarea Chinei la operatiuni de mentinere a pacii, sub drapelul Natiunilor Unite în Sudan, Liberia, Republica Democratica Congo.
Cât timp va mai rata ONU
sa se impuna?
Tentativa ONU de a reglementa printr-un nou tratat international comertul mondial cu arme a esuat pentru a doua oara la sfârsitul lui martie. Tratatul a fost pregatit timp de sapte ani si trebuia finalizat în cadrul unei conferinte speciale. Printr-o decizie a Adunarii generale a ONU, sustinuta de Statele Unite si Rusia, forma finala a proiectului trebuia sa întruneasca votul tuturor celor 193 de state membre ale organizatiei. Potrivit AFP, obiectivul politic urmarit prin TCA a fost ambitios. El urmarea interzicerea completa a comertului cu arme care prezinta ,,risc preponderent“ în actiuni de violare a drepturilor omului, acte de terorism sau de crima organizata. Dupa mai multe amendamente depuse de Rusia, China, Statele Unite, Marea Britanie si Franta, în proiectul Tratatului au mai ramas sapte tipuri de arme conventionale: tancuri, avioane, artilerie de lupta si unele arme din categoria celor ,,usoare“. Se ajunsese la o acomodare a pozitiilor acestor state, cele mai mari exportatoare de arme. Cu toate acestea, aprobarea Tratatului s-a lovit de obstructia Coreei de Nord, Iranului si Siriei. Promotorii votului unanim, în spatele caruia se ghiceste suspiciunea de a dispune de pârghia votului în cazul în care evolutiile nu le-ar conveni, au pregatit fara sa vrea o capcana folosita de state belicoase aflate sub sanctiuni ONU.
ONU este din nou depasita de amploarea implicarii industriei de armament în conflictele militare de azi. Prezenta fortelor speciale în operatiuni la vedere sau clandestine este tot mai mare. Pericolul razboiului asimetric, notiune înca straina pentru multa lume, a devenit o realitate fierbinte. Pentru ca cititorul sa-si faca o idee despre acest tip de amenintare reproduc dintr-un studiu publicat de Philippe Leymarie în revista ,,Manière de voir“ (decembrie 2012/ianuarie 2013) un scurt fragment. ,,Desi razboiul rece a luat sfârsit, scrie autorul studiului, conflictele militare s-au înmultit pe întreaga planeta. Ele au luata o turnura noua, iar doctrinele strategice încearca sa defineasca (de fapt sa inventeze) cine este «inamicul». (Doctrinele) sunt nevoite sa se adapteze la evolutii imprevizibile – în special la luptele urbane – si la bulversari tehnologice spectaculoase care schimba legile razboiului. Marturii stau folosirea masiva de catre Statele Unite a dronelor care pot ucide la distanta; cercetarile privind fabricarea de medicamente ca agenti ofensivi extrem de ucigatori; utilizarea cibervirusilor în conflicte care opun Israelul si Iranul. Înainte de a fi declarat oficial, razboiul devine astfel un mod normal al gestionarii crizelor, cu toate pericolele pe care acestea le antreneaza“. În aceste conditii, reprezentantii la ONU ai statelor membre nu au reusit nici macar sa adopte o reglementare care se refera la armele conventionale. Indiferent cine a blocat aprobarea, esecul arata incapacitatea ONU de a impune masuri de pace în conformitate cu Carta dupa care se guverneaza. Pentru ca nimeni nu poate sa sustina ca un Tratat pentru reglementarea comertului cu arme, fi ele si conventionale, nu ar fi fost un instrument util, limitat desigur, dar util organizatiei în masurile pe care le ia pentru impunerea pacii. State belicoase, Coreea de Nord, Siria si Iranul au blocat aprobarea Tratatului. Dar ONU stia cu cine are de-a face si ar fi trebuit sa ia masuri pentru limitarea manevrelor acestora. Un paradox al comertului cu arme, ca sa exemplificam cumva nevoia de control într-un astfel de domeniu, îl traiesc nefericit soldatii francezi antrenati în razboiul din Mali. Împotriva lor, djihadistii rebeli lupta cu armele vândute de Paris, cu ani în urma, liderului libian Muammar Gaddafi!
Sa fim, totusi, optimisti. Dosarul TCM va fi trimis în Adunarea generala unde Tratatul va putea fi aprobat cu doua treimi de voturi. Întrebarea de mai sus ramâne, însa, valabila: cât timp va mai rata ONU sa se impuna?

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper