Tenismenul si lectia de libertate

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Sever Dron, Am ales sa fiu „nimeni“. Memoriile unui tenismen, Bucuresti, Editura Pandora-M, 2013

 

Nu mi-as fi închipuit vreodata cât de dificil poate fi sa glosez în marginea unei carti stiute altminteri foarte bine. Autorul îmi este bun prieten, materia volumului mi-a fost accesibila înca dinaintea nasterii acestuia. De fapt, poate ca nu este nici un paradox la mijloc, ci doar un efect de clar-obscur generat de apropierea prea intima de o realitate cu care m-am identificat în exces. În fond, este banal: obiectivitatea cere distanta, judecata critica reclama temperatura scazuta…
Or, amândoua aceste trasaturi mi-au lipsit atunci când am hotarât sa scriu despre volumul „Am ales sa fiu «nimeni». Memoriile unui tenismen“, carte semnata de fostul sportiv de performanta Sever Dron, actualmente antrenor, care a aparut recent la Editura Pandora-M din Bucuresti în cadrul colectiei Reality Shock. Asa ca m-am calmat, am facut un dus scotian si am recapitulat în câteva clipe tot ceea ce stiam despre povestea cartii si a autorului.
Textul ca atare? Ei bine, el nareaza saga unei vieti, punând în pagina, cu stil si febrilitate, un adevarat Bildungsroman. Caci despre formare, alegeri, criterii, valori, credinte si cunostinte este vorba într-o carte care doar aparent poarta asupra domeniului sportiv, în speta tenisul. La rigoare, sportul alb este de multe ori doar un pretext de care Sever Dron profita pentru a rememora, sub imperiul unei anamneze reusite, momente, episoade, personaje si gesturi care i-au marcat viata si i-au influentat, de multe ori decisiv, biografia. În ciuda aparentelor, „Am ales sa fiu «nimeni». Memoriile unui tenismen“ nu este un volum dedicat confruntarii atletice – sau este infinit mai mult decât atât. La fel ca în cazul autobiografiei semnate de Andre Agassi, „Open“, cartea fostului mare tenismen român ilustreaza un dureros si sofisticat proces al cautarii si gasirii de sine, unul sincopat, marcat de numeroase poticneli, esecuri si suferinte. Ceea ce impresioneaza peste toate este viziunea pozitiva, optimismul si chiar inocenta cu care Sever Dron a stiut sa întâmpine, în ton cu motto-ul gravat pe frontispiciul de la Wimbledon si decupat din poemul „If“ al britanicului Rudyard Kipling, atât triumful, cât si dezastrul.
Construita cronologic, în ciuda unei deschideri datate „mai 1968“ si prilejuita de episodul dialogului cu oglinda din vestiarul Roland Garros-ului, ritual deprins de la Ken Rosewall, cartea curge linistita aidoma unui blând si nepasator fluviu african, avansând prin acumulari biografice sinonime diferitelor etape de maturizare depasite de eroul-narator. Prin fata ochilor nostri uimiti defileaza anecdote legate de originile familiei Dron, povestiri ce ritmeaza o copilarie dificila, apasata de delirul comunist specific „obsedantului deceniu“, apoi o adolescenta „adaptata“, împartita între competitiile tenisistice si pasiunea pentru carte, o tinerete dedicata tenisului de înalt nivel, punctata de apogeul atins prin Challenge Round-ul Cupei Davis de la Cleveland, urmata de o maturitate coincidenta cu o „noua nastere“, dupa refugiul politic în Franta, alegerea unei alte profesiuni si întemeierea unei noi familii, pentru ca într-un final deschis (naratiunea se opreste în vremea Revolutiei din decembrie 1989) sa asistam la reflectiile despre istorie, viata si sport ale unui întelept septuagenar.
Sever Dron, mare povestitor, dupa cum releva si comentariile sale de la Eurosport TV, a stiut sa extraga nucleul narativ din acele întâmplari si clipe ce l-au impresionat de-a lungul unei vieti asupra careia a reflectat cu încapatânare, refuzând sa uite si mai ales sa ignore. Ca a descoperit istoria Taj Mahalului profitând de o accidentare survenita pe un teren de balegar din India sau ca a fost aproape de a genera un incident diplomatic la Casa Alba atunci când a cerut, neîndemânatec, o cutie de chibrituri drept suvenir, ca l-a dracuit de mama pe Valentin Ceausescu, riscând punitia cabinetului doi sau ca l-a parasit pe Henri Leconte când francezul o luase razna în viata privata – toate acestea au fost „pepite de aur“ pe care fostul mare tenismen le-a transformat, în urma unui elaborat proces alchimic si scriptural, în materia prima a unei constructii memorialistice si inspirate, si pedagogice. Adica, excelent asezata în pagina si îndeosebi pilduitoare pentru cititorii tineri, aflati pe calea formarii.
Practic, „Am ales sa fiu «nimeni». Memoriile unui tenismen“ aduce în scena un profil mental rar la noi, mai ales pe terenul de sport, caci Sever Dron, departe de a fi fost atletul ai carui neuroni au fost minimalizati de musculatura, s-a dovedit un ins reflexiv, analitic, critic, inventiv si mai cu seama deschis oricarui tip de experienta formativa. Curios, speculativ, mereu nemultumit, neobosit în a dori sa afle mereu lucruri noi, chiar daca ele îi excedau domeniul sau de excelenta, fascinat mai cu seama de întrebari decât de raspunsuri, Sever Dron a realizat fara trauma trecerea de la conditia de performer la cea de antrenor. Bine înzestrat „genetic“ cu tact pedagogic, el s-a dovedit un excelent teacher de tenis, devenind cu timpul un adevarat coach de viata (în sensul disciplinei psihoterapeutice si de consiliere). În plus, a imaginat, realizat si dezvoltat o metoda de predare si antrenament originala, care-i poarta numele.
Fireste, din carte nu puteau lipsi secventele private, episoade de mare încarcatura emotionala, pe care Sever Dron le-a mentionat cu discretie si retinere clar neromânesti. Este evident ca autorului îi lipseste capacitatea exhibatorie si isteria masochista a dezvaluirii de sine. Ceea ce nu înseamna ca personajele decisive în viata sa lipsesc din naratiune, ci doar ca ele sunt estompate la nivelul unui esential aproape lacedemonic. Si poate ca este bine asa…
De ce s-ar cuveni ca mai cu seama cei tineri sa se apropie cu interes si toleranta de cartea lui Sever Dron? Ei bine, pentru ca ea ofera un film bine construit al unei vieti riscate, bine echilibrate între arena sportiva si formatia intelectuala, un scenariu din care luciditatea, spiritul de aventura, sentimentele profunde, curajul, onestitatea si modestia nu lipsesc, ci dimpotriva, îndeplinesc o functie de prim ordin. Spunându-si cu talent, inteligenta si demnitate povestea vietii sale, Sever Dron ne demonstreaza convingator cum o biografie se poate dovedi reusita fara a beneficia de focurile de artificii pe care un destin de vedeta le presupune cu fatalitate.
Fara sa fi avut alura unui star, Sever Dron a fost un tenismen de mare valoare, un intelectual al terenului de tenis si îndeosebi un spirit care si-a clamat mereu dreptul la libertate. Parafrazându-l pe Marin Preda, Sever Dron ar putea spune oricând: daca libertate nu e, nimic nu e… si tocmai de aceea a ales sa fie „nimeni“ într-o epoca în care libertatea nu era, ca astazi, o vorba fara continut!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper