Svetlana Paleologu Matta, un nume de referinta în exegeza bacoviana si eminesciana

Un articol de LUCIA OLARU NENATI

La Editura Ateneul Scriitorilor din Bacau a aparut cartea „Existenta poetica a lui Bacovia“, apartinând eseistei elvetiene Svetlana Paleologu Matta, carte în care Lucia Olaru Nenati semneaza traducerea, studiul introductiv intitulat „Svetlana Paleologu Matta – un nume de referinta în exegeza bacoviana si eminesciana“ si un amplu interviu realizat la Lugano cu autoarea.
Cartea reprezinta un adevarat eveniment editorial, respectiv intrarea în spatiul cultural românesc, cu o întârziere de peste o jumatate de veac, a celei dintâi exegeze bacoviene, scrisa la Paris în 1951 în limba franceza, ca rod al unei teze de doctorat (deci înca în timpul vietii lui Bacovia!) si aparuta în Elvetia, în 1958, sub titlul „Existence poètique de Bacovia“. Desi n-a aparut pâna în prezent în limba româna, cartea a fost, totusi, receptata si apreciata de unii cunoscatori ai universului bacovian si si-a exercitat astfel, într-o oarecare masura, functia de lucrare de referinta a hermeneuticii bacoviene. Pentru demersul sau de revelare si de traducere a acestei prime exegeze bacoviene în ordine cronologica, Lucia Olaru Nenati a fost premiata la Festivalul „Toamna bacoviana“ de la Bacau de catre juriul condus de poetul Ovidiu Genaru, iar cartea, a carei editare a fost sprijinita de catre Consiliul Judetean Bacau, a fost lansata în cadrul festivalului la Casa Memoriala „George Bacovia“, fiind prezentata de doi specialisti ai universului bacovian: Constantin Calin, cel care a si semnalat pentru prima data în presa româneasca – dupa 20 de ani de la aparitie – existenta acestei valoroase lucrari, si Theodor Codreanu, autor al unei substantiale si premiate carti despre Bacovia. În cadrul festivalului a fost acordata în mod simbolic o Diploma de excelenta distinsei eseiste Svetlana Paleologu Matta din Lugano, pentru aceasta carte, dar si pentru toata valoroasa ei contributie la îmbogatirea culturii române si la propagarea valorilor ei pe plan international.

 

În 1958, în plina epoca proletcultista, pe când mediile culturale oficiale românesti se straduiau sa „înveseleasca“ imaginea universului bacovian, departe de tara aparea pe neobservate o carte despre Bacovia. Era rodul unei prime teze de doctorat, sustinuta cu magna cum laude în 1955 de catre o tânara cu nationalitate complexa, absolventa a Universitatii din Zürich, ce semna pe atunci Svetlana Matta si care ulterior avea sa-si completeze semnatura cu un al treilea nume, Paleologu, prin casatoria cu Andrei, fratele celebrului om de cultura Alexandru Paleologu.
Cartea, scrisa în limba franceza, s-a numit „Existence poètique de Bacovia“(1) si a aparut la un an dupa moartea poetului. În viziunea tinerei autoare, Bacovia nu se încadreaza, ca în exegeza interna româneasca, doar între elementele nationale de comparare – fara însa ca acestea sa lipseasca –, ci se raporteaza în chip firesc, organic si fara complexe, la zestrea poetica si chiar filozofica europeana, relevându-i consonantele de acest fel si având astfel capacitatea de a defini fara ezitari profilul existentei poetice bacoviene din perspectiva culturala europeana si nu doar din cea nationala. Chiar si titlul indica apelul la ontologie, demers ce va mai opera în decursul acestei lucrari, dar va deveni dominant în studiile sale ulterioare, cele din aria eminescologica. În general, atitudinea poetica bacoviana, asa cum se va petrece ulterior si cu poezia eminesciana, este evaluata atât cu mijloacele poetice, cât si cu cele filozofice.
Pentru evaluarea hermeneutica a profilului existential-poetic bacovian, exegeta se sprijina în patrunzatoarea ei demonstratie pe nume autorizate ale gândirii europene si nu numai, precum: Søren Kierkegaard, C.G. Jung, Blaise Pascal, Theophil Spoerri, Nikolai Berdiaev, Jean-Paul Sartre, Camus, Bergson, Poe, Dante, Merleau-Ponty, Georg Trakl, Guy Michaud, desigur Heidegger, dar si Pitagora, Socrate sau Platon, Claudel, J.-J. Rouseau, Wladimir Weidlé, Max Picard, Semain, Régnier, Mickael si înca altii, citând însa si nume românesti precum: Urmuz, Macedonski, Mircea Eliade, Blaga, Basil Munteanu, Ion Barbu, Lovinescu, G. Calinescu, Arghezi, Ion Creanga si altii, dar si, cum nu se putea altfel, Eminescu, cel despre care autoarea avea sa scrie mai târziu doua carti ramase opere de referinta definitive în arealul eminescologic. Frecventele raportari la marele poet prefigureaza deja atentia majora pe care i-o va acorda ulterior.
Autoarea configureaza mai întâi decorul poetic european, cu acea pierdere a paradisului si cu acea apetenta a dezintegrarii existentialiste, manifestata, de pilda, în deformarea chipului omenesc în viziunea lui Picasso ori în alienarea „Strainului“ camusian, conchizând ca „în marginea Occidentului, Bacovia înregistreaza marea dezbatere din cultura care pune în priza întreaga Europa“. Notabila este si ipoteza ereditatii bacoviene duble, care aduna în filonul identitatii sale emergentele sufletului european, dar si pe acelea ale Moldovei istorice, „ultim bastion al Europei“ care, dupa ce a contribuit prin atitudinea unor voievozi precum Stefan cel Mare „la structura si unitatea Occidentului“, a ramas dupa Marea Unire fara statutul demnitatii sale de odinioara, devenind o zona a contemplativitatii si a refugiului în trecut. Fiind, asadar, produsul unei duble ereditati – a unui rau dublu – Bacovia nu poate fi conceput în afara spatiului sau geografic natural, „târgul“ Bacaului, si nimic nu exprima mai bine Moldova decât Bacovia, cu atmosfera sa pluviala dezagreganta, cu melancolia sa endemica, lipsita de orice consolare si care este chiar mai profunda decât aceea a „omului celei mai profunde melancolii din lume“, Kierkegaard.
O adevarata dizertatie are în centrul ei plumbul bacovian, care nu mai este elementul utilizat de alchimisti în avântul sperantei lor de a-l transforma în aur. Plumbul lui Bacovia este efectiv o gaselnita unica în istoria literelor, o trouvaille, revelând în lumea culturala dimensiunea unui mare poet. Acest element este un prototip, un rezid ce urmeaza dezintegrarii, un ultim precipitat al existentei, simbol expresiv al pamântului mort.
Muzicalitatea bacoviana, corespondenta sa subtila, simfonica, cu ideatia exprimata, comparabila cu poezia lui Hölderlin sau Baudelaire, limba parcimonioasa si intens expresiva, intensitatea tensiunii interioare, socanta imagine a amorului mort – „imagine atroce“, aflata în antiteza imaginii idilice a amorului bucalat si înaripat din cultura lumii,  amor care doarme întors, dupa cum „totul este întors la Bacovia, ca un soi de protest contra ordinii naturale“ –, sublimarea esecului ontologic bacovian prin frumusetea poeziei sale, notiunea de „urât“ venind din folclorul românesc si devenit expresie originala si eficienta a angoasei europene, sentimentul timpului bacovian conceput ca veritabila substanta, un timp al declinului, al agoniei, un timp al sfârsitului si al descompunerii, exprimat cu „o tehnica comparabila cu aceea lui Proust“, poetul nefiind în timpul sau, ci într-un „timp de plumb“, termenul atât de productiv poeticeste de „moina“, „specialité essentialment moldave“, toate acestea sunt tratate cu decizie si cu o intuitie hermeneutica remarcabila.
La fel, plictisul bacovian, l’ennui, vine din angoasa si – sustine exegeta – este chiar mai profund decât spleenul, în mai mare masura existential si absolut decât cel al lui Sartre, iar în acest sens poemul „Decembrie“ este considerat a fi o capodopera a acestei stari de plictiseala, de angoasa româneasca, proprie unei tari în care zapada este vazuta de poet ca „o suspendare a timpului, o moarte a existentei“; evantaiul culorilor cu intensa lor încarcatura semiotica, comparat cu poezia lui Trakl în chip deloc defavorabil lui Bacovia, violetul sau care, nota bene!, „vibreaza mereu“, ritmurile sale poetice mereu în acord cu sensurile de exprimat, setea bacoviana de disparitie în contrast cu aceea argheziana care este „soif de vie“ ,,conturarea unei existente vegetative“ s.a, toate se constituie într-o cascada de asociatii si intuitii surprinzatoare. Ideea esentiala este aceea ca, în ciuda tendintei perpetue catre disparitie, a tânjirii sale, am putea spune, Bacovia nu poate dispare, nu poate muri, desi moare permanent, acel „mourir sans cesse“, subsumându-se astfel acelui celebru adagiu existential al lui Kierkegaard, „maladie á la mort“, care consta, tragic, în a nu putea muri, ceea ce devine o „gangrena a disperarii“, conturând apasator decorul unui infern perpetuu comparabil cu acela al lui Dante. Refuzul civilizatiei, considera autoarea, este la Bacovia mai tragic decât cel al lui J.-J. Rouseau, aflându-ne în fata unei inspiratii mai puternice, refugiul în singuratate, element major si unic ca factura, mai apropiat de viziunea lui Berdiaev.
Prin toate acestea si altele înca se sustine existenta în cultura româna a unui fenomen Bacovia de o originalitate totala: occidentalitatea în marginea Europei, pe care n-o cunosc alte popoare vecine si a carui esenta este contemporaneitatea naturala cu Occidentul, fara decalaj, ceea ce, sa recunoastem, într-o cultura obsedata de ideea sincronismului, este foarte important. Mai mult, Bacovia are si o misiune simptomatica, profetica, aceea de a trage un semnal de alarma, în asa fel încât a te considera european, sustine autoarea, presupune a-l întelege si a-l revendica pe Bacovia care denunta maladia vietii în declin. Caci Bacovia este un damnat, dar un damnat pentru un mesaj, fiind însa salvat de un lucru important, care este cheia tuturor lucrurilor, acela ca el poate sa plânga si prin aceasta el este cât se poate de uman, mereu la limita extrema a suportabilitatii. El nu se sinucide, ci-si poarta cu eroism si cu noblete rana sa, crucea sa de martir.
Autoarea fiind „acasa“ în mai multe limbi europene printr-o apetenta poliglota rarissima si printr-un traseu biografic complex, cartea beneficiaza firesc de pasaje în original în numeroase limbi: franceza, germana, latina, italiana s.a. si, nu în ultimul rând, poemele lui Bacovia redate în primul rând în limba lor originala, româna, sunt traduse de autoare într-o franceza cât se poate de nuantata, naturala, sugestiva si consonanta originalului, ceea ce opereaza si un reusit demers de promovare a poetului pe plan european.
Scrisa cu mai bine de jumatate de secol în urma, la Paris (în cadrul unei burse de studiu) si Zürich, asadar în chiar epicentrul cultural al Europei, cartea emana atmosfera epocii, cu predilectiile bibliografice în voga, cu bagajul informational specific disponibil, cu accentele axiologice, intelectuale si spirituale pregnante atunci, nu în ultimul rând, cele de extractie existentialista ce bântuiau cercurile culturale ale „centrului lumii“ la care se raporteaza nu o data argumentele exegezei, ceea ce face ca azi cartea sa poata fi citita si sub spotul de lumina al istoricitatii culturale europene. Aceasta perspectiva nu afecteaza însa câtusi de putin valoarea perena a ideilor si diagnozelor analitice cuprinse în paginile ei, a stilului sau intelectual de înalta clasa. Si, nu în ultimul rând, lectura ei releva azi marea contributie a autoarei la propagarea valorilor românesti în mediul central european. Cititorii de limba franceza aflau astfel informatii reale si salutare despre istoria noastra, despre meritele voievozilor locului la apararea vietii sociale a Europei, despre personalitati culturale de prim rang international precum Dimitrie Cantemir ori Petru Movila; despre complexitatea folclorului românesc ce gaseste sensuri profunde si rezolvari originale diferitelor nuante psihologice, despre cuvântul-tezaur „dor“, doldora de sensuri comprimate si pline de miez, despre bogata viata literara româneasca, facând dese trimiteri la universul eminescian cu o atitudine de deferenta fara rezerve si, mai ales, despre valoarea autorului analizat, George Bacovia, acela care în diferite „competitii“ creatoare operate în iuresul demersurilor comparatiste, apare adesea pe acelasi plan sau chiar cu un merit în plus fata de nume precum Georg Trakl, Kirkegaard, Pascal sau J.-J. Rousseau, manifestând în toate acestea o uimitoare lipsa de inhibitii fata de marea autoritate culturala a miezului Europei, ba chiar o atitudine temerara si, fireste, juvenila, în conducerea întreprinderii sale de aprofundare hermeneutica a „existentei poetice“ bacoviene.
Aceasta lucrare aparuta fara nicio promovare si, bineînteles, lipsita de difuzarea fireasca – afectata deci de factorul ingerintei istorico-politice în planul sociologic cultural, în primul rând la nivelul esential al instantei de difuzare – a întârziat decenii pâna sa ajunga la cunostinta lumii literare românesti, patrunzând doar sporadic aici prin diferite modalitati accidentale, circulând, asadar, oarecum în samizdat pâna când a ajuns sa fie invocata de importanti exegeti ai operei bacoviene, dar si atunci într-un chip cumva ezoteric, doar pour les connaisseurs.
Astfel, un exeget de prim rang al lui Bacovia, Constatin Calin, autorul de mai târziu al solidului „Dosar Bacovia“, afla în 1971, de la prietenul sau, lectorul (pe atunci) Ion Constantinescu, ca într-o biblioteca din Germania se afla o asemenea carte despre Bacovia. Dobândind-o si copiindu-i pagini de mâna – el se grabeste sa o prezinte în „România literara“ ca apartinând unei „excelente cunoscatoare a literaturii noastre, nu numai a celei culte, dar si a celei populare“, urmata de traducerea unui fragment din capitolul „Fenomenul Bacovia“(2). Mihai Petroveanu o semnaleaza si el în bibliografia cartii sale „George Bacovia“(3), aparuta în prima editie în 1969 – si cunoscuta pâna în prezent drept prima lucrare de exegeza bacoviana – recunoscând bucuros „finetea multor intuitii, justetea punctelor de vedere“ referitoare la multe din cele enumerate de noi pâna aici. Referindu-se la aceasta carte, Edgar Papu avea sa scrie si el ca „Departe de a fi vazut în autorul «Plumbului» un simbolist întârziat, autoarea identifica într-însul – împreuna cu Trakl si concomitent cu el, pe promotorul întregii lirici expresioniste mondiale“(4). Aveau sã adânceasca aceasta constanta pretuire acordata exegetei elvetiene si alti cunoscatori ai domeniului, precum Vasile Fanache, Theodor Codreanu, Mihai Cimpoi, Constantin Trandafir si altii, acordându-i statutul unui reper de referinta în exegeza bacoviana, nu numai pentru ca a fost scrisa si publicata în strainatate ca prima teza de doctorat, ci în primul rând prin valoarea intrinseca a continutului sau. Aceasta constanta pretuire avea sa sporeasca în mod considerabil dupa aparitia cartilor „Eminescu si abisul ontologic“(5) si „Jurnal hermeneutic“(6), ce aveau sa entuziasmeze fara rezerve de-a lungul timpului oameni de spirit înalt ai culturii noastre precum Nicolae Steinhardt, Edgar Papu, C. Noica, Eugen Todoran, Adrian Marino, Mihai Cimpoi, Adrian Dinu Rachieru, Petru Ursachi, Gheorghe Grigurcu, George Popa si altii.
La capatul acestui excurs fugar, credem a putea sustine ca, desi apreciata si pretuita cu debordant entuziasm de multe spirite de elita, desi numele ei apare adesea în listele bibliografice ale lucrarilor doctorale cu pretentii, receptarea ei s-a produs însa în chip fragmentar si la nivelul relatiilor personale si ca, departe de a fi recunoscuta la valoarea meritata în cultura româna careia i-a adus servicii, Svetlana Paleologu Matta este o personalitate de prim rang care a formulat judecati aforistice, fundamentate, despre cei doi importanti poeti ai nostri, Eminescu si Bacovia si nu numai, de care nu se va putea face nicicând abstractie. Prin apertura sa culturala, prin traseul sinuos al biografiei sale, ea ar fi putut sa se dedice oricareia dintre marile culturi europene (ceea ce a si facut prin remarcabilul sau studiu dedicat lui Proust(7) si prin eseul despre Nietzsche la care lucreaza în prezent), dar a ales sa se dedice cu devotament si nepretuita eficienta culturii românesti. Este timpul, credem, ca aceasta sa recunoasca prin modalitati specifice aportul ei substantial. Pentru îndeplinirea acestui deziderat am încercat sa întreprind un prim pas transpunând, acum, dupa mai bine de o jumatate de secol, cartea sa despre Bacovia – prima din cronologia exegetica bacoviana – în limba româna si punând astfel aceasta restituire literara la îndemâna publicului autohton, cu intentia de a usura introducerea ei în chip legitim în circuitul cultural national.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper