„Studii in imaginar“, digital art–printuri

Un articol de NICOLAE MAKOVEI

Gânduri la un vernisaj

Ceea ce vreau sa spun se afla, inainte de toate, in lucrarile mele. Ele vorbesc despre emotia ce se impune privind si gândind lumea ca proiectie si expresie estetica in propriul meu imaginar. Oricum, pentru mine lumea este, inainte de orice altceva, o dimensiune a frumusetii ei. Aceasta a devenit credinta mea si dupa ce am ajuns sa port pe umeri mai mult de saptezeci de ani de viata. Dar, desigur, lumea e frumoasa si miraculoasa daca avem capacitatea de a ne da seama ca este asa. Frumusetea se invata, s-ar putea spune. Iar viata noastra nu-i altceva decât un moment al acestui miracol chiar si atunci când nu stim ca asa e. Traim si vorbim mereu despre aceste dimensiuni spirituale ale lumii. Dar le intelegem si le apreciem prin propriul noastru efort si prin propria noastra pricepere. Dimensiunile estetice ale lumii si ale omului, in sensul cel mai larg al expresiei, fac obiectul artei si tot ceea o insoteste si ne insoteste de-a lungul timpului. De fapt, nu exista activitate spirituala unde arta sa nu aiba cel putin o prezenta. Iar arta este, cred eu, mijlocul cel mai expresiv prin care fiinta umana se cunoaste pe sine. Ceea ce spun, sunt, indiscutabil, asertiuni indelung dezbatute. Cu fiecare secol si cu fiecare generatie ce a trecut si, desigur, isi asteapta rândul la o noua expresie comunicationala. Stiu, evident, ca punctul meu de vedere nu este acceptat unanim. Asa este si normal. Intotdeauna artistii au avut puncte de vedere contradictorii, particulare, ca sa spun asa, si, in acelasi timp, arta (in toate manifestarile ei) a oferit mereu motive de bucurie si de reflectie pentru toti. De fapt, nu trebuie uitat ca artistul este singur, inainte ori dincolo de toate ideile despre arta, si ca adevaratul lui dialog are loc doar cu nelinistile si trairile ce il bântuie sau il mântuie. Astfel, eu cred ca secolul trecut a produs o arta de o forta emotionala, ideatica si de organizare a imaginii si a lumii ce reprezinta un izvor din care pot creste inca multe generatii de artisti si de teoreticieni autentici. Dar, in acelasi timp, paradoxal, arta secolului XX este inca necunoscuta ori, chiar mai rau, marginalizata, as indrazni sa afirm. Sau, cel putin, asa par a se prezenta lucrurile in spatiul nostru cultural. Asa cum s-a intâmplat si cu arta altor civilizatii si secole. Cauza? Istoria asta a noastra (inclusiv istoria culturii noastre) este una, inclusiv cea din secolul XX, atât de contradictorie, dramatica si de violenta si, uneori, de un conformism snob, incât frumusetea, bucuria pe care o ofera viata si lumea, inclusiv arta, par un fel de fenomen marginal, pierdut in noianul tensiunilor distructive, entropice, sterile si coplesitoare in acelasi timp. Eu cred insa ca artistii au mereu datoria sa repuna lucrurile in firescul lor. Prin arta. Sa arate ca viata si proiectia ei in imaginarul nostru comunicabil este cel mai minunat dar pe care il avem de oferit celorlalti si noua insine. Chiar in dramatismul ei, viata (si multe din imprejurarile ei au, evident, si o astfel de dimensiune) si apelul la frumusete, la estetic, chiar si la coordonata cosmica a sa, as spune, poate sa ne invete sa recâstigam profunzimea nobila si demna a propriei noastre existente. Sau cel putin sa ne creeze iluzia ca asa stau lucurile.
(Cuvânt rostit la vernisarea expozitiei „Studii in imaginar“ la Galeria Casa Arte)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper