Somn, politica si morti dubioase (II)

Un articol de NICULAE GHERAN

De la somnul de noapte la cel de veci

A trecut de miezul noptii si somnul mi-a zburat. Am însa bafta ca, printre zecile de posturi de pe ecran, am dat de unul care ma adoarme la repezeala. Ce „Meprobamat“ sau „Xanax“? În cazul meu egale cu vacs! Nu-i nevoie sa-ti otravesti ficatul cu chimicale, îti trebuie doar o clipa de rabdare, ca educatia detectivistica ti-o formezi pe parcursul prezentarii si reconstituirii diverselor infractiuni, care mai de care mai misterioase. Insomniaci, baietii de pe sticla pornesc pe urmele sinucigasilor si criminalilor“ stiuti, banuiti sau nedescoperiti“, mai abitir decât politia în persoana. Nu asa, de florile marului, ci pe îndelete, cu schepsis, anchetele fiind aprofundate nu doar prin cercetarea urmelor lasate la locul faptei, ci si prin aducerea martorilor la bara, prin consultarea celor ce se chiorasc la dezlegarea cazurilor, ascultati contra cost, la telefon. Orice  amanunt este luat în seama: cine este mortul, cu ce se ocupa, era pe câstig sau apasat de datorii, ce zic vecinii, cu cine s-a vazut înainte de a o mierli s.a.m.d. Întrebarea fundamentala ramâne: s-a sinucis, ori a fost omorât? A lasat vreo scrisoare“ în ipoteza ca s-a aruncat de la balcon“, ori a fost îmbrâncit? Nu de alta: dar sa nu se umble cu mismasuri.
Si adorm! Telecomanda îsi face datoria si televizorul se închide automat, dupa cum a fost programat. Daca peste doua, trei ore, din varii motive, te trezesti, nu trebuie sa intri în panica. Brigada îsi face datoria în continuare si este suficient sa apesi pe acelasi buton si reiei ancheta întrerupta, mai ales ca între timp au aparut date noi în privinta cadavrului, pozitionat altfel decât manechinul folosit la reconstituire.
Si adorm! Nu trebuie sa te pripesti, sa afli ce s-a mai zis cât ai dormit,  fiindca în noptile urmatoare povestea se reia, cu minutia cercetatorului ce mai descopera lipsa unui nasture, o vânataie, numele unei amante, o fotografie.
S-adorm! Nicio paguba: moara macina mai departe. Mereu mai da ortu’ popii  careva la care nu te asteptai, prilej de comentarii detectivistice:
– E de presupus ca în dimineata sinuciderii baiatul a avut o discutie exploziva cu iubita. Uitati-va la poza asta: el e revarsat peste fata, pe când ea e rece ca un aisberg.
– Nu-i chiar asa; daca ne uitam bine, fata îl tine cu bratul stâng de dupa gât!
As fi nedrept sa afirm ca acest gen de prohodire s-ar gasi doar în inventarul unei televiziuni anume, mai aplecata spre cele vesnice. O armata de ciocli s-a mobilizat la moartea lui Sergiu Nicolaescu, mana cereasca pentru redactiile unor studiouri TV, dispuse sa bata apa-n piua zile în sir. Palavrageala de cârciuma si întrebari pe masura: de ce sa fie incinerat, de ce sa nu fie incinerat, ce zice ultima nevasta, dar penultima, ce spune sora defunctului, colegii de breasla, oamenii din Târgu Jiu, popii de la Patriarhie, rusine sa le fie, sa nu dea ei o derogare de slujba, ca, slava Domnului, la catolici e voie sa fii ars, ca si cum ei n-ar fi crestini… De unde comparatii cu alte ritualuri stramosesti, de dinainte si de dupa daci, cu îngeri si draci.
Sa tot dormi… Pâna într-o noapte, când, somnolent, aud pe unul tipând:
– Sa-l scoatem pe Eminescu din mlastina si sa-l bagam într-un sicriu de argint.
„Care mlastina? mi-am zis. Si de ce argint? Ca, slava Domnului, daca am pierdut Tezaurul de la Moscova“ cu aproape 100 de tone aur fin“, nu l-om pierde si pe cel de la Rosia Montana, lasate de Dumnezeu sa ne putem plati datoriile contractate de mai toti guvernantii postdecembristi. S-apoi s-o mai gasi la Banca Nationala cevasilea platina!“ (Parca mai potrivita, Celui care, în modestia lui, îsi dorea doar  teiul si codrul aproape).
Mi-a zburat somnul, fiindca acelasi revoltat se apucase sa dezgroape si pe altii, autori morali, complici la asasinarea Poetului. Depasisem fazele posibilei anchete, caci sentintele curgeau cu duiumul. Regele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen? Un nemernic, provenind dintr-o familie jidoveasca de nobili de pe meleagurile nemtesti. Titu Maiorescu? Un criminal care a condus operatiile din umbra pentru lichidarea lui Eminescu, ajutat de nevasta lui Slavici, o unguroaica rea de musca, aflata în serviciile de spionaj imperiale. (Se referea, desigur, la prima sotie a prozatorului.)
Lipsit de prejudecati, n-am exclus niciodata posibilitatea ca un pitic sa vada mai departe, câta vreme e cocotat pe spinarea unui urias. Numai ca trosneala din bice de acum era contrastanta, cel putin ca tonalitate, cu studiile de arhiva ale lui Calinescu si Perpessicius, Vatamaniuc, Cretia, Nae Georgescu si multi altii care, în trecut si mai aproape de noi, au cercetat cu seriozitate acelasi subiect. N-am calitatea sa ma pronunt sententios în toate zicerile de la priveghi, lungit pâna s-a  luminat de ziua, când un predicator a preluat microfonul sa ne îndrume spre lacasul de pe Fundeni al Martorilor lui Iehova, unde s-ar petrece adevarate miracole (poate si minunea de a-l descotorosi de pronuntia dubioasa a limbii române, prost asimilata). Biserica s-ar afla la doi pasi de mine, dar, buimac de somn, renunt la  ispita.
Drept e ca redactia n-a mai preluat ancheta, n-a mai facut investigatii, lasându-l pe Eminescu sa doarma lin, fara a-i mai lua în tarbaca pe Maiorescu si pe ceilalti „complici“ la crima, fara sa-i dea pe mâna Procuraturii Generale, unde, cine stie, riscam sa fiu si eu audiat, ca unul care l-am asistat în redactia Editurii Stiintifice si Enciclopedice pe Dimitrie Vatamaniuc la alcatuirea volumului „Fragmentarium“. Motive s-ar fi gasit, fie si pentru ca, în urma investigatiilor efectuate în arhiva de la Academie, stiam mai mult decât altii despre raporturile, nu totdeauna amicale, dintre victima si pârâtul Maiorescu.
Pietroiul însa fusese aruncat în apa, asteptând ca zece întelepti sa-l scoata. Deocamdata nu s-au ivit.
De-ar fi sa rascolim gropile mortilor din cimitirul Bellu“ sa se bucure si ilustrii disparuti de contemporaneitatea noastra“ clarificând astfel angoasele unor istorici (n-am zis isterici) literari, nu vad de ce ne-am opri la mormântul lui Eminescu, pentru a-i cerceta teasta în zona occipitala, fiindca si sfarâmata nu vom gasi amprenta lui Maiorescu, nici a eventualilor complici. La câtiva pasi de teiul ce-i vegheaza crucea, se afla mormântul lui Rebreanu, decedat la 1 septembrie 1944,  din pricina unui cancer pulmonar“ diagnostic atestat de familie, de doctorul Titescu, ce l-a avut în grija pe parcursul anilor la Valea Mare, precum si de radiografiile executate pe parcursul ultimilor ani de viata ai romancierului,  maldar aflat în arhiva Bibliotecii Academiei Române. Dovezi peremptorii ce pot fi coroborate cu zecile de analize medicale din acelasi fond arhival, cu însemnarile jurnaliere, corespondenta si fotografiile scriitorului, din ce în ce mai decrepit în imagini.
Ar fi de-ajuns? Nicidecum! Nu conteaza ca un tânar gazetar de la „Tribuna“, pe nume Augustin Buzura, l-a vizitat pe doctorul Titescu la Pitesti, chestionându-l despre evolutia bolii scriitorului, nici faptul ca, la rându-mi, îi luasem un interviu, basca maratonul de aproape patru decenii de cercetari istoriografice asupra vietii si operei aceluiasi prozator. Nu, nu! Caci totdeauna se gaseste un amator gata sa trosneasca din bice, mai ceva decât de Anul Nou, luând-o peste miristi cu „Plugusorul“. Uite asa, sa-l vada lumea ca ara si el, c-are opinci noi cu zurgalai si tricolor pe burta.
– S-a sinucis, dom’le, ca n-avea-ncotro. O dase cu nemtii si, decât sa-l umfle de-acasa, a înghitit ce-a-nghitit, de nu si-o fi tras un glonte, caci dus a fost! La deshumare, undelemnul se va ridica deasupra apei! Teasta gaurita spune totu’; daca nu ea, e de-ajuns un singur fir de par, unul singur, si da adevarul pe fata.
Încurcatura dracului, fiindca, în cazul glontelui, medicul legist ne-ar clarifica de s-a folosit vreun „livorver“, mai greu însa cu otrava. De unde fir de par? Când Rebreanu a fost îngropat la Valea Mare, deshumat si adus la Bucuresti, îngropat în cimitirul Bellu, dupa care, iarasi, deshumat si mutat în acelasi tintirim?! De trei ori a fost îngropat, de doua ori deshumat si, de-ar fi sa ne luam dupa marii comici ai micului ecran“ dar si din presa“, s-ar cuveni sa fie scos la lumina si reînhumat a patra oara. La urma urmei, ma pun în locul  ilustrului raposat si zic: „greu îi pâna te obisnuiesti“.
Nu-i de gluma, întrucât povestea împuscarii a fost agitata imediat dupa moartea sa. Primul care se bucura de „sinuciderea“ romancierului a fost Ion Caraion, subliniind ca autorul lui „Ion“ ar fi disparut în aceleasi împrejurari ca baronul Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei la Bucuresti, ce-si pusese capat zilelor imediat dupa lovitura de palat de la 23 august 1944 (vezi „Fapta“ din 15 sept. 1944). Apoi s-a raspândit vestea ca l-ar fi curatat rusii, zvon contestat de familie, care nu i-ar fi iertat pentru nimic în lume si blestemat cu furie, daca nu atunci, macar când România începuse sa se scuture de dominatia moscovita.
Si mai aproape de noi, revista „România literara“ publica un articol pe doua pagini despre moartea lui Rebreanu, împuscat, chipurile, de un militar român, în fata Consiliului de Ministri, pentru ca masina în care se afla n-a oprit la somatie. N-o facuse, pentru ca, în acelasi automobil, se afla cu generalul Mihai Manolescu, fratele actorului Ion Manolescu. Nu-mi pierd timpul dând argumentele celui ce semna acest articol. Ma rezum spunând ca marea majoritate a datelor comunicate sunt exacte. Numai ca cel ucis nu era Liviu Rebreanu, ci Soare Z. Soare, regizor al Teatrului National, institutie aflata sub conducerea acestuia, desi, din pricina bolii avansate institutia fusese încredintata unui interimar. Mai ceva ca la Radio Erevan.
– Si de ce n-ai venit cu o replica în ziar? ma întreaba un confrate.
– Tot asa l-am întrebat si eu cândva pe Tudor Vianu, dupa ce, conducându-l la masina, ne-a fost dat sa ascultam în trecere pe un tânar prozator, care, perorând în holul ESPLA, nu se hotarâse în privinta onomasticii lui Husserl, denumit si Hussler, Hassler, cum îi venea la gura. Stii ce mi-a raspuns?
– ?
– E de-ajuns ce mi-au auzit urechile, dar ca sa ma si angajez într-o discutie cu un ageamiu ar fi prea de tot.

De data aceasta lucrurile se complica si“ vrem,  nu vrem“ intram sub imperiul legislatiei. E vorba de crima si criminali, în sfârsit descoperiti, dar nu si judecati. Asa ca mi-am declarat incompetenta si m-am adresat unui prieten, Ion Dumitrescu, fost procuror si judecator, poreclit în vechea magistratura si „regele Codului penal“. M-a ascultat si mi-a spus doar atât:
– În lunga-mi activitate mi-a fost dat sa vad si s-aud multe trasnai. Între altele, cazul unuia care l-a dat în judecata pe Dumnezeu. Motive s-au gasit destule, începând cu nedreapta asezare a lumii“ bogati si saraci, frumosi si urâti, destepti si prosti, cinstiti si hoti“ plus toate relele lasate de El pe pamânt, inclusiv existenta Diavolului si a ispitelor lui, de care zau ca merita sa fim scutiti. Ai sa râzi: procesul a fost pus pe rol, iar reclamantul si-a sustinut cauza cu temeinicia unei logici impecabile, pe care  judecatorii n-o puteau ignora. Si, totusi, în final, actiunea i-a fost respinsa. Banuiesti motivarea?
– Care?
– Reclamantul n-a fost în stare sa indice domiciliul pârâtului, unde acesta sa fie citat.
Ceea ce n-ar fi întru totul si în cazul nostru, toti inculpatii aflându-se în cimitir. Dar, mai stii? Ciocoii din groapa atâta asteapta! Ca de dormit n-or dormi si pe cealalta lume, iar dreptul la recurs nu li s-ar putea lua de nimeni. Te pomenesti ca nu asteapta Judecata de Apoi si apeleaza la precipitarea unor termene procesuale.  „Adrisantii cunoscuti“.
De nu le-ar da prin cap sa ma citeze ca martor, c-as vrea sa prind si eu viitoarele alegeri prezidentiale. Nu de alta, dar sa stiu si eu: „Ori capra pe urs, ori  ursul pe capra!“    n

P.S. Foiletonul a fost scris înainte de închiderea recenta a unei televiziuni, masura la care personal nu ader. Libertatea de expresie, asigurata constitutional, nu trebuie restrictionata, indiferent de baricada politica pe care se situeaza un ins sau altul. „De gustibus et coloribus non disputandum!“ Decizia luata, dupa opinia mea abuziv, poate netezi calea reinstalarii cenzurii, rasfrângându-se în perspectiva si asupra altor confrati de calimara, lasati arbitrar la cheremul unor „justitiari“,  la rândul lor subiectivi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper