Sistem limfatic

Un articol de Laura Dumitrescu

Indice indiscret al vigorii formale, vârsta este la Mike Leigh o deceptie endemica, ce tradeaza felul în care trans-formarea aduce mal-formare, lentoare, anchilozare în reactii, dar mai ales inadaptare si dezacord, cu toate subdiviziunile lor psihologic-abisale si prapastioase. Arborescenta ludica a copacului care îsi împarte ramurile în ciclul a patru anotimpuri purtatoare de amagire, altfel si distinct înmugurita, este mai ales degenerativa, atunci când nu este stagnanta. Ciclicitatea nu are amploarea metafizica a destinului, ci cultiva mai ales o monogamie repetitiva de stari descendente, simptomatica si eliptica.
Consecvent anti-tragica si evitând impresionabilul pentru a favoriza un soi de existentialism impresionist, cinematografia lui Mike Leigh functioneaza ca un sistem de senzori de înalta acuratete, instalat în foruri sau echivalente ale spatiilor a priori circumscrise, unde observatia umana are parcurs închis, pertinent-relevant, dar nu exhaustiv. Umanitatea lui, fara personalitate pasionala, tine de periferie si de ordinul secund al griurilor sufletesti, ploioase si industrial-frustrate, de suburbie senzoriala, de imunitatea precara sau defensiva, determinata în destinul ei de limfe si de terminatii nervoase când reci, când incandescent-hormonale, dar lipsite de nucleuri sangvine ori de potente axonice. Sistemul limfatic ca reper al omenescului este punctul de acumulare si de semnalizare a raului pe care organismul îl gazduieste si pe care îl poate înca tolera, functionând ca indice a daunatorilor ce polueaza, obtureaza sau încarca mediul intern si bunul circuit al corpului salubru.
Fundamental, nefericirea este nociva, pentru ca înraieste, înrautateste si urâteste, cu toate gradele ei cromatic-intermediare de alterare, depravare, inconsecventa sau caducitate morala. Povestea din „Another Year“ (2010) este o fotografie mototolita, sugativa si absorbanta a singuratatii trenante care fisureaza si duce la reticulatii interne, la rupturi psihologice si la inadeziune sociala ori familiala. Punctul de convergenta a destinelor ratate este casa unui cuplu aparent exemplar, la capatul unei vieti traite împreuna într-o armonie inhibanta si neveridica. Parinti ai unui tânar indecis, de o placiditate virginala, dar seducatoare în economia maritisului pe care multe neavenite batute de soarta îl pândesc, Tom (Jim Broadbent) si Gerri (Ruth Sheen), soarece si motan prieteni, caricaturizati într-o formula revizuita a desenului animat, primesc, gazduiesc si consiliaza diversi oropsiti care se aciueaza prin cotloanele casei lor. Nimic altceva nu se întâmpla în „Another Year“. Exceptând interminabilele discutii de complezenta în care musafirii cainici ai celor doi încearca sa-si croiasca drum si sa-si inventeze speranta, filmul lui Leigh este ritmat-dialogic si contra-narativ, refuzând sa angreneze situatii, sa declanseze ori sa atâte drame. Cauzele nefericirii altora trec printr-un filtru al discretiei de tip omerta familial, în care comunitatea pastreaza condescendent limitele personalului distant si ale impersonalului apropriat dupa legile de parcurgere a geografiilor comunitare stabile. În aceeasi masura în care gradina pe care o cultiva pentru rasaduri de rosii si legaturi de busuioc este într-un undeva/altundeva nedeterminate, dezradacinate si departe de spatiul teritorial al casei propriu-zise, întocmai si primirea musafirilor se face într-o dimensiune supraetajata a vietii cotidiene, delimitate de un bun-simt contractual si feroce-insurmontabil în insensibilitatea lui discriminatorie. Rând pe rând, cei care primesc ostia rânceda a prieteniei de fason sunt o fata batrâna disperata în questurile ei maritale (actrita fetis a lui Mike Leigh, Lesley Manville), un betivan notoriu, generos pâna la implozie sufleteasca în obezitatea lui bonoma (Peter Wight, în rol emblematic de alcoolic britanic supraponderal) si un frate împietrit în durerea de a-si fi pierdut sotia, transformat în cadavru ambulant (David Bradley, sepulcral-fatal în fiecare dintre cutele care-i sedimenteaza tragedia în chip).
Discordanta formala izbucneste în rastalmacirea ordinii luminoase si a jovialitatii clinchetelor festive de pahar – virtutea gazdelor pluteste într-o atmosfera de smârcuri ale suferintei, clocotitoare pe dinauntru, supurante pe dinafara. Tom este inginer geolog expert în cercetarea calitatii pamântului de sub picioarele celorlalti, facând teste de fezabilitate pentru diversele constructii din Londra, iar Gerri consultant terapeut la un centru de consiliere psihologica. Amândoi sunt, asadar, specializati în geologii fizice ori psihologice, în fundamentarea structurilor vazute si nevazute, animate si inerte, care, prin mozaicul dintre viata si moarte, duc la coabitarea formelor vitale si a celor solide. Lipsiti de receptivitate în întelegerea durerii celorlalti, pâna la opacitate frigida, cei doi batrâni perpetueaza raul prin apropierea lor inofensiva, mediat-compatimitoare, dar mai ales neparticipativa, cu o delasare speriata în fata oricarei ipotetice responsabilitati. Bunatatea lor devine o homeopatie inchizitoriala si perversa, transformata, prin supradoze, în drog extatic al falsei afectiuni. Codul de ospitalitate si de buna conduita occidentala este destructurat metodic prin umbre si antagonisme capricioase, în care urmele de dispret scrâsnesc de fiecare data când musafirul tinde sa apeleze la clementa oferita duhovnicesc intrusului ratacit.
Parabola imigrantilor licareste pasager ca versiune de analiza a filmului, în episodul în care fiul celor doi eroi, avocat într-o firma de consultanta, explica unui indian nestiutor de engleza, ca procesul în care se va discuta evacuarea sa din casa are sanse sa se amâne. Analogic, casa parintilor acestuia este doar o reverie suspendata de tip no man’s land pentru toti cei care ajung, chiar si fara cuvinte, sa cerseasca ocrotirea temporara a cuvântului-casa. De la geologia materiala oferita de caldura ispititoare a lui Tom si pâna la raceala malitios-partinitoare a lui Gerri, cuplul de sexagenari este o emblema a fascinatiei gândirii slabe, a jumatatilor de masura si a consolarilor aduse de mântuiala, în asensibilitate si fara pregnanta sentimentului. Simptomatic, într-unul dintre singurele cadre lungi asupra carora insista Leigh, un grup de prieteni sunt filmati jucând golf: camera surprinde însa, în trompe l’œil, nu trupurile lor aglutinate în fervoarea jocului, ci un manunchi de umbre desprinse ca niste lujeri fara radacini, orientat înspre o gaura neagra ce tinde sa-i absoarba pe toti.
Halucinante prin ritualurile bolnavicioase ale inepuizabilelor amabilitati, dialogurile acopera totul si orice, fara sa transmita, în cele din urma, nimic nimanui. Exista desigur idiomul caracteristic, ultragiant în veselia lui fabricata si sâcâitoare, al fetei batrâne : univocitatea dorintelor ei de afiliere tactila si de împreunare in spiritu este, pe de o parte,  lipsita de ambiguitate si, pe de alta, de o inimaginabila autosatisfactie a metodelor. Inestetica în strategie si dizgratioasa în aplicatiile terminate prin ecouri de pe fundul sticlelor goale de vin, Mary este o seducatoare insondabila în disperarea ei hormonala de a absorbi caldura umana. Daca feminitatea apare în „Another Year“ ca o senzualitate lipsita de gratie si de mister provocator, masculinul este reziduul cavalerismului fara sansa senzualitatii. Ken, prietenul de o viata al lui Tom, încearca dezorientat sa îi propuna o alinare comuna lui Mary, însa refuzul ei nu are nici mila pentru celalalt, nici discernamânt pentru sine. Daca cei doi nefericiti nu se pot regasi în complementaritatea lipsurilor, esecul decurge dintr-o psihologie a taratilor, ce face ca orice dizgratiat sa-si cultive proportional esecul si sa-si corupa în chip nefast orice speranta evazionista. Trezirea feminitatii are resorturi erotice când e orientata înspre barbat si directii infernal-uzurpatoare când presimte concurenta aceluiasi sex: aparitia în casa celor doi batrâni a iubitei fiului lor provoaca mobilizarea artileriei de dispret a musafirei brusc persona non grata, care desconsidera toate normele de buna-cuviinta în desfiintarea ipoteticei rivale. Mecanismul psihologic nu tinde neaparat spre anularea celuilalt, ci spre desimbolizarea functiei celui diferit care umbreste potentialul personal.
„Another Year“ nu idealizeaza totusi diferenta si nu aureoleaza nicio nefericire martirica: în contrabalansul autocompatimirii de rotomontada belicoasa a lui Mary, se plaseaza sistematica fericire angajata a proaspetei prietene si nou-adorate a casei. Plina de cochetarii ce speculeaza momentul, dar departe de magia gratuita a nimfei, fata brodeaza farmece sociale într-o logoree vertiginoasa care frizeaza des complicitatea în rele si bârfa cleioasa. Pentru ca feciorelnicia prelungita a fiului holtei nu mai planeaza însa ca o amenintare de neîmplinire, sansele ca evaluarea celorlalti sa se realizeze mai obiectiv fac ca ochii tuturor sa se deschida înspre viitorul cuplului profilat si sa elimine, pe de alta parte, rebuturile unei prietenii de parcurs, acum sâcâitoare. Familia celulara nu are nevoie de adiacente, în ciuda oricarei oferte colocviale de adeziune la mese duminicale fastidioase si la mini-petreceri cu gratar. Întelegerea celor care nu mai sunt doriti este, însa, sufocata de tot soiul de cordoane ce stranguleaza ombilical iesirea din mediul idealizat al familiei adoptive. Vulnerabilitatea ca lest devine urâcioasa si scandaloasa – ultimul avatar surprins al furiei de acaparare feminina o face pe Mary sa îl supraevalueze erotic chiar si pe fratele îndoliat al lui Tom, iremediabil opac la orice avans vital, daramite amoros. Într-o contaminare de chipuri si de nostalgii ale momentelor recente, autobiografiile celor care vorbesc nu mai au decât interesul medical al unor autopsii.
Observatia asupra particularului se deplaseaza înspre general si se misca dinspre nefericirea individuala înspre nesansa claselor sociale – norocul este un apanaj al centrului si, imediat ce se urca în nordul industrializat al Angliei, aerul plumbuit al înmormântarii transforma casa de primire pentru priveghi într-un sicriu al întregii suflari. Fiul celei moarte întârzie la ceremonie si declanseaza un scandal disproportionat fata de cauza pentru care venise, incitând la repros si la o ura vibranta în trecutul familiei. Cronicarii britanici au atras atentia cu precadere asupra ciudatei distributii a bunastarii si fericirii pe care Mike Leigh o acuza indirect. Cuantumul împlinirii unora implica mai mereu defavorizarea altora, iar inegalitatea, atât în spirit, cât si în materie, este o premisa de functionare a lumii. În acelasi fel, secventa-prolog a filmului, în care o pacienta la menopauza ravasita de durere, depresie si insomnie îi cere cu disperare somnifere unei asistente însarcinate, indica statistic sansele de întâlnire a contrariilor celor mai accentuate. Corpului saturat de viata al asistentei îi corespunde în oglinda nefericirea satula de existenta a pacientei.
Excluzând meditatia abrupta despre esec si catastrofa, „Another Year“ testeaza problema circulatiei si a felului în care oamenii se lasa traversati de viata, în cautarea demnitatii fiintei lor, chiar si atunci când ea nu poate depasi conditia unei anexe. Femininul caruia i se refuza feminitatea si farmecul spumos sau masculinul caruia i se ofera sardonic numai preaplinul spumant al alcoolului sunt grade ale degenerarii omenescului naufragiat într-o casa fara gradina, în care fericirea se cultiva egoist, departe de ochii lumii si din care roadele se împart parcimonios, ca daruri otravite ori ca suveniruri ale deznadejdii si lipsurilor personale. Cu imunitate îndoielnica, marginalul, personaj tipic la Mike Leigh, este satelitul vaselor sangvine, infestat cu dorinta, însa condamnat sa ramâna un viu-mort, asemenea unui frate îndoliat adoptat de o familie debordant-tonica. Iremediabil condamnati la rezidenta într-un sistem limfatic al bolii si al alterarii, taratii lui Leigh sufera din cauza departarii de inima si a vietii periferice la care au acces formal, într-un corp unde sunt invitati numai pentru a fi ulterior evacuati, ca purtatori ai nefericii omului ce infesteaza locul.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper