Simple schimbări de stil?

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Destule evenimente importante pentru o singura saptamâna. Lumea catolica are un nou papa, China o noua conducere, Israelul un nou guvern,   iar Parlamentul European s-a revoltat împotriva bugetului Uniunii Europene pentru 2014-2020. Evenimentul saptamânii în care scriu este turneul presedintelui american Barack Obama în  unele state din jurul nostru – prima vizita în Israel – ale carui rezultate le asteptam. Sa speram ca unul dintre acestea sa fie deblocarea negocierilor directe israelo-palestiniene iar altul sfârsitul razboiului din Siria. Si sa trecem, înca o data, peste  experientele militare si demonstratiile belicoase ale obtuzului regim feudal nord-coreean întepenit în încapatânarea ca lumea a fost creata sa împiedice filosofia ciuce a raposatului stalinist Kim Ir Sen sa împarateasca Pamântul.
Un papa al saracilor, pastor al unei Biserici sarace?
Alegerea noului Papa a oferit mai multe surprize. Prima: nu este unul din Curia Vaticanului (guvernul aflat în mâna cardinalilor combinatori) ci un necunoscut arhiepiscop de Buenos Aires, Jorge Bergoglio. A doua, ca avem la Sfântul Scaun, dupa sapte secole, din nou un Papa iezuit. Argentinianul Jorge Bergoglio este italian de origine, si-a luat numele Francisc, dupa Sf. Francesco de Assisi si se doreste pastor al unei biserici sarace si al saracilor. „Nu cedati pesimismului!“ propovaduieste noul Poverello si face elogiul doctrinei sfântului din Assisi. Ramâne curios faptul ca propriul lui popor, cel argentinian, nu s-a bucurat de alegerea lui ca Papa si chiar ca a avut ceva sa-i reproseze. Anume ca, în timpul dictaturii din Argentina de acum trei-patru decenii, arhiepiscopul Bergoglio traia în saracie, este drept, dar nu s-a aratat revoltat de abuzurile dictaturii militare. Chiar ar fi avut pacatul îngaduintei fata de aceasta.
Papa Francisc îsi ia misiunea sa faca din Biserica catolica o biserica saraca. În sens euharistic este posibil, nu si în planul realitatii. „Iezuitii s-au aratat maestri în arta ademenirii. Întreaga lor formatie intelectuala duce spre acest lucru“, sustin Eduard Recordon si Philippe Tapernoux în „Biserica sau Adunarea“ (Gute Botschaft Verlag, 1993, vol III. p. 218). Mai degraba ar trebui sa faca o revolutie în Vatican, sustine Jean-Marcel Bouguereau, reinstaurând ordinea la vârful Bisericii Catolice în interiorul careia scandaluri de pedofilie sunt întrecute doar de cele de coruptie. Patronul spiritual al noului Papa, Francesco de Assisi, a fost de partea saracilor, a denuntat injustitia si a încercat sa reformeze o Biserica ce-si gândea puterea în combinatie cu bogatia ignorând sau chiar înfruntând doctrina patristica. În Catedrala din Assisi se afla o fresca a lui Giotto,  în care Sfântul Francisc de Assisi sprijina Biserica din Laterano, atunci sediu al Papalitatii, pentru a nu se prabusi. Din Evul Mediu pâna astazi, simbolul genialului pictor nu a  tulburat linistea prea multora dintre cardinalii catolici. Este posibil ca Papa Francis sa aiba un stil nou în practica ritualului. Dar este de ajuns pentru canon?
Visul chinez
Printr-o ultima ceremonie, la 14 martie, noul om forte de la Beijing, Xi Jinping, secretarul general al Partidului Comunist, a fost ales si presedinte al Chinei. El îi succede lui Hu Jintao nu numai la conducerea partidului si statului ci si a armatei chineze. O concentrare de putere impusa, probabil, de imperativele guvernarii celui mai populat stat din lume. Altfel nu am putea întelege cum de a rezistat acest sistem politic pe parcursul a cinci generatii de comunisti. Si, totusi, nimeni nu mai neaga existenta unor reforme fundamentale în China comunista, importante în economie, semnificative în învatamânt, cultura si stiinta, precaute în ideologie, excluse, se pare, în organizarea si conducerea armatei. China ilustreaza modelul schimbarii de stil în conditiile conservarii filozofiei de putere. În analizele privind orientarea noii echipe de conducere – Xi Jinping, sef de stat, de partid si de armata,  Li Yuanchao, vice-presedinte, Li Keqiang  – este acceptata ideea ca iesirea din ordinea puterii a lui Hu Jintao si a lui Jiang Zemin echivaleaza cu o noua perioada din cursul istoric al poporului chinez.  De la ascensiunea la putere, cu trei luni în urma, Xi Jinping este perceput ca mai apropiat, mai calduros, mai direct decât sustinatorul, protectorul si predecesorul lui, Hu Jintao. Si decât Jiang Zemin. Mediatic, el a preferat vizitele în mediile rurale, cele mai îndepartate de preocuparile de dezvoltare concentrate în marile orase chineze din Est. În cautarea prosperitatii pentru lumea pe care o cunoaste atât de bine din timpul exilului politic al tatalui lui, un apropiat al lui Mao, Xi a schimbat sloganul predecesorilor care vorbeau de o „natiune armonioasa“. Fara sa renunte la acest slogan, el doreste renasterea Chinei si vorbeste de „visul chinez“ care ar însemna prosperitate, justitie si putere militara. Expresia, noteaza observatorii, a folosit-o pentru prima data când a vizitat expozitia permanenta „Calea renasterii“ de la Muzeul national, care rememoreaza umilintele Chinei în razboaiele din sec. XIX si dezastrele din timpul erei Mao. Opinia istoricului chinez Zhang Lifan este urmatoarea: Hu Jintao a fost un administrator profesional, un functionar, vorbea de parca era casa altcuiva. Xi este mostenitorul familiei chineze, vorbeste ca în casa lui. Aceasta diferenta de atitudine arata ca putem avea în Xi un om politic de mai mare fermitate. Daca „visul chinez“ va îngloba si condamnarea marelui cârmaci, atunci va fi cu adevarat vorba nu numai de o modificare de stil, ci si de sistem politic sub cea de a sasea generatie de lideri ai Chinei comuniste. Sa fi venit timpul? Modificarile în China se produc în perioade mari de timp, chinezii gândesc perspectiva în secole.
Despre Israel
Comentariul este scurt pentru ca nu sunt cunoscute întelegerile de la Tel Aviv dintre presedintele Obama si prim-ministrul Netanyahu. În noul guvern israelian nu se mai afla ultraortodocsii religiosi,  dar au intrat cinci partide de dreapta ultranationaliste, adepte ale colonizarii în teritoriile palestinienilor. Or, coloniile reprezinta una dintre problemele cheie ale conflictului dintre evrei si palestinieni. Planul de colonizare este gândit la Tel Aviv, indiferent cine vine la guvernare, pentru amânarea recunoasterii dreptului palestinienilor de a avea un stat. Am inventariat pozitiile aliatilor Israelului, inclusiv pe cea a Statele Unite, si am constatat ca chiar acestia considera ca existenta unui stat palestinian – prefer, deocamdata, formula stat al palestinienilor – este mai degraba în interesul Israelului decât al palestinienilor.
Revolta sindicalistilor si
parlamentarilor europeni
Presa ne aduce stirea ca 15.000 de sindicalisti europeni au protestat la Bruxelles împotriva politicii Comisiei Europene si a Consiliului European. Nimic surprinzator. Nu sunt primele miscari de strada ale nemultumitilor, botezati „indignati“,  pe care, în curând, va trebui sa-i numim „disperati“. Nemultumirea lor, numarul în crestere al somerilor si esecul politicii de austeritate a facut ca Parlamentul European sa nu mai treaca usor peste improvizatiile Consiliului European. La 13 martie, Parlamentul a adoptat, cu 506 voturi, împotriva doar 161, o rezolutie prin care anunta ca, în baza Tratatului de la Lisabona care îi da drept de veto, „respinge bugetul Uniunii Europene pe 2014-2020 adoptat în forma actuala de Consiliu la 8 februarie“. Motivul: „prapastia între angajamentele politice ale UE si mijloacele bugetare“. În marea lor majoritate, eurodeputatii sunt convinsi ca un astfel de buget nu sustine procesul de integrare europeana, acuza Consiliul European ca nu a fost transparent la târguiala pentru buget. Alain Lamassour, presedintele Comisiei pentru buget din Parlamentul European, aseamana aceasta târguiala cu cea din  negotul de covoare. Mai avea sa adauge si avem de-a face cu negociatori corupti. Asa întelegem mai bine revolta celor 15.000 de sindicalisti si a majoritatii eurodeputatilor. Trei summit-uri în patru luni cu un astfel de rezultat, sa recunoastem, este o performanta de nedorit. Usor-usor, cei 27 de sefi de stat si de guvern se vor deplasa în capitala Belgiei lunar, împreuna cu armatele lor de consilieri, pentru a-si spune face to face ca nu se înteleg. Cheltuielile pentru aceste sindrofii politice în care regina balului este cunoscuta dinainte, ca si cele pentru reuniunile saptamânale ale ministrilor si expertilor, ca si cele pentru întretinerea armatei de functionari de la Bruxelles, Luxemburg si Strasburg ar trebui luate în calculele oricarui plan de austeritate. Atunci s-ar putea vorbi mai convingator de austeritate. Aceste reuniuni sunt proba de anacronism în epoca informatiilor. Azi, pâna si revoltele popoarelor sau actiunile de rasturnare a regimurilor politice neconvenabile  se fac prin intermediul facebook.
M-am oprit la acest episod pentru ca este tot mai clar ca România, asa cum este reprezentata în Consiliul European si, în parte, în Parlamentul European, nu are nici o sansa sa iasa din conditia de bank de încercare pentru experientele Uniunii Europene. Trist este ca, la Bucuresti, unora le convine stilul în care suntem tratati si nu iau în seama vocile celor care cer schimbarea sistemului de functionare a institutiilor paneuropene.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper