Romanul unei cumpene existentiale

Un articol de TOMA GRIGORIE

Iulia Cristina Frinculescu, Singuri pe scena, Editura Ramuri, Craiova, 2012

 

Romanul tinerei scriitoare Iulia Cristina Frînculescu are ca mobil declansator un eveniment real de mare impact existential, un prag vital peste care trece cu temeritate de învingatoare. S-a nascut la Craiova, unde a urmat anii de scoala, absolvind aici Facultatea de Litere unde si-a început si activitatea universitara, continuata apoi la Timisoara, dupa ce a suportat o interventie chirurgicalã pe cord deschis.
S-a facut remarcata prin publicarea unor studii de literatura comparata si a altor lucrari profesionale. A tradus în limba franceza „Five o’clock“, de I.L. Caragiale. În literatura, a debutat cu fragmente de proza în revistele „România literara“, „Ramuri“, „Luceafarul de dimineata“. Scrie si versuri, fara sa persevereze.
În „Singuri pe scena“, romanul ei de debut, autoarea evoca, fara urme de lamentatie juvenila, încercarea prin care a trecut, cu evident talent literar si o stiinta a scrisului format, evidentiate printr-un limbaj elevat, de o limpezime si o expresivitate remarcabile. Este o scriere literara în maniera proustiana, un roman veritabil de analiza si introspectie, asa cum constata si poetul si criticul literar Ioan Lascu.
Descrierea pastelata si portretistica personajelor, cu membrii familiei în prim-plan, dar si cursivitatea relatarii îi sunt la îndemâna si o sprijina în captarea interesului de lunga durata. Tamina, protagonista si alter ego-ul autoarei, este surprinsa poetic si pictural, în culori vii, în momentul aflarii deciziei medicului profesor de a o opera pe cord deschis: „Tamina era atât de frumoasa, poate mai frumoasa ca niciodata, în curajul nebun de a-si accepta soarta, de a se abandona în mâinile divinitatii, în mâinile a ceva imprevizibil si impalpabil, trecea prin toate starile de care liberul arbitru te priveaza. Avea ochi de pamânt reavan, bucle de înger cazut, buze de foc, era vara pârguita. Era fruct, era primavara, mirosea a mere ionatane“.
Acest moment crucial din viata sa este întâmpinat cu multa cutezanta si va fi psihanalizat cu maturitate deplina si cu luciditate, reflectate într-o scriitura demna de un autor consacrat. Un reper proxim ar fi Max Blecher si Întâmplarile (lui) din irealitatea imediata.
Romanul Iuliei Cristina Frînculescu este unul compozit, cu tenta textualista, însumând fragmente de jurnal, amintiri ale copilariei, epistole, dar si versuri personale sau ale tatalui febrilizat de trairea tensionata a evenimentului. Autoarea se dovedeste o buna cunoscatoare a teoriei romanului, a noului roman, a noului nou roman francez, dar si a celui sud-american, întâlnindu-se, într-un anumit punct, în modalitatea de constructie cu Antonio Lobo Antunes, prin alternarea planurilor spatiale si temporale, a vocilor, trecând cu dexteritate de la persoana a treia la persoana întâi.
Tamina, încurajata de parinti, dar si de atentul si afectuosul medic Alin, intra în sala de operatie curajoasa, fara urme de mefienta, sustinuta si de asigurarea profesorului care îi spune ca e un caz rezolvabil, în pofida doamnei doctor de la ecograf, care, nefiind în relatii bune cu profesorul, declara, total nedeontologic, ca „o taie degeaba“. Substanta romanului este repartizata în trei capitole intitulate sugestiv: I. „Între lumi“, II. „Fluturi târzii“, III. „Globul de sticla“. Întreg demersul de dinaintea, dar si din timpul operatiei este descris cu lux de amanunte emotionale, dar si cu elemente de stricta specialitate, aflate poate de autoare de la dragul Alin, care îi va deveni ulterior sot. Este un exemplu real, dintre atâtea, în care medicul si pacienta se îndragostesc si ajung la cununie. Povestea este dramatica si înduiosatoare, nefiind singulara, bineînteles, dar important este modul literar de relatare. Iata cum o viziteaza fluturii târzii pe Tamina în blocul operator: „Îmi este frig, este rece acest loc ciudat, masa este si ea de gheata. Asa trebuie sa fie, mi se spune, (…) este important sa fie temperatura scazuta, pentru a se pastra integritatea organelor vitale. (…) Nu ma simt deloc condamnata, cred ca abia acum realizez cum spectacolul din dupa-amiaza aceasta fara timp si spatiu va fi mai aproape decât orice alt moment de o adevarata a doua sansa, de mult visata redemptiune. Cu inima deschisa pe masa. Cu inima în mâinile lor“. Îsi pastreaza cu calm luciditatea si crede cu toata puterea în actul medical si în divinitate, spunând în gând „Tatal nostru“ si „Bucura-te, Marie“.
Operatia va fi una reusita, iar Tamina se simte nascuta o doua oara. si ante, si post operatoriu, povestea ne poarta înapoi la copilarie, la „Fetita cu stea în frunte“ a bunicilor din Teisoara ei natala, la prietenii copilariei, la colegii de scoala. Recuperarea decurge normal, cu durerile firesti si cu ameliorarea lor prin grija personalului medical si în special al doctorului Alin, cucerit de inteligenta, curajul si exuberanta Taminei. Întoarsa în Teisoara, va reveni la controlul periodic, iar, în final, se va muta în Orasul Nou, întemeindu-si o familie împreuna cu medicul ei, Alin, atât de rabdator si de generos.
Noua viata e însotita de momente de nostalgie pentru locurilor natale, pentru despartirea de colegii de catedra, de prieteni si, nu în ultimul rând, de familia atât de apropiata si de grijulie, bine surprinse de spiritul agil, descriptiv si analitic, al autoarei: „Tamina sunt eu si nu sunt eu, încerc sa pasesc pe urmele ei, sunt clipe când ma pierd, ratacesc speriata, caci totul se schimba în jurul meu, universul meu de sprijin, punctul zero se deplaseaza spre nord, si cum as vrea ca totul sa ramâna la fel, stiut, orice surpriza ma trimite din nou la linia de start“.
Clivajul narativ si desfacerea în evantai a întâmplarilor relatate tin de programul unei scriitoare care-si cauta drumul printre trendurile romanesti, postmoderne sau postpostmoderne, pe care sigur le va decanta si mai atent în viitorul roman, aflat în stare de elaborare.
Iata o profesiune de credinta exprimata decis, cu nedisimulata sinceritate: „As putea gresi urmând linia aceasta, dar prea putin îmi pasa, daca nu sunt un talent autentic, cu voce proprie, originala, distincta, sa ramân macar un aparat de fotografiat de buna calitate, performant, care strânge în el impresii, senzatii, emotii, lecturi, le depoziteaza o vreme si apoi le developeaza usor, pe îndelete, pentru placerea unica a celui care coase povesti din borangic, priveste în jur cu interes si se priveste în timp ce creeaza ceva, orice. Daca ma voi metamorfoza cândva în creator, nimeni nu stie înca, larva sa devina fluture de matase. (…) La mijloc este cel mai bine, în auto-psihanaliza initiata ad-hoc ma simt perfect, sunt si eu un fel de «varza», termen argotic si suparator, care a capatat conotatii dintre cele mai diverse…“.
Se prefigureaza cert faptul ca tânara autoare, care are ce si cum spune, îsi va continua drumul de acumulari, de cautari ale unui stil romanesc propriu, care s-o individualizeze între colegii ei de generatie, multi deja afirmati convingator. Fara sa împovareze naratiunea, Iulia Frînculescu insereaza în roman secvente de meditatie si reflectie, încercând, cu mijloace poetice si filozofice, sa defineasca si sa relationeze inedit notiuni abstracte precum cosmosul, infinitul, frumusetea, durerea, absolutul: „Splendoarea si frumusetea fara cusur sunt fiicele naturale ale durerii“, „Oamenii mai luminati (…) n-au putut obtine de la absolut decât replici relative“, „Durerea se aseamana universului, este nesfârsita si semnificanta“, „Timpul nu vindeca nimic, ci dimpotriva potenteaza“.
Romanul e presarat si cu autopersiflari, cu întâmplari hazlii, cu secvente specifice hazului de necaz românesc, pe care le culege din timpul navetei de început cu trenul între Teisoara si Orasul Nou, unde se va stabili definitiv împreuna cu doctorul Alin.
Stapâneste si uziteaza cu dezinvoltura un limbaj complex, usor neologic, cu încarcatura livresca, doveditoare a unor lecturi bogate si asumate. Finalul romanului este disruptiv, autoarea îsi clameaza solitudinea, asimilându-se metaforic unui actor aflat de unul singur pe o scena, interpretând toate rolurile unei piese reprezentata cu sala goala.
Romanul de debut al tinerei scriitoare Iulia Cristina Frînculescu este unul mai mult decât promitator si-l îndreptateste pe Ioan Lascu sa conchida, pe coperta a III-a, ca „Aceasta carte are o valoare incontestabila.“

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper