Republica Moldova: in apararea istoriei nationale

Anatol Petrencu, „Istoria contemporana. Studii, materiale, atitudini“, Editura Cartdidact, Chisinau, 2011

 

Cel mai recent studiu al profesorului Anatol Petrencu este o incursiune eterogena prin istoria contemporana si recenta, atat prin cea nationala (a Republicii Moldova), cat si prin cea universala. Volumul cuprinde 580 de pagini si este impartit in cinci capitole, plus anexe, la care se adauga un indice de nume. Nu contine bibliografie, intrucat nu este o lucrare pur stiintifica, ci o culegere de texte, articole ale autorului postate pe blogul sau personal, descrieri ale diferitelor conferinte si sesiuni stiintifice nationale si internationale la care a participat, interviuri publicate de autor si altele. Inainte de a trece la analiza propriu-zisa a demersului, trebuie cunoscute cateva date biografice referitoare la autorul lucrarii.
Ideologizarea istoriei
Profesorul Anatol Petrencu s-a nascut in anul 1954, in localitatea Causeni (Republica Moldova). Dupa absolvirea Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii de Stat din Moldova a urmat studii de doctorat la Insitutul de cercetari internationale economice si politice al Academiei de Stiinte din Uniunea Sovietica. In anul 1986 si-a sustinut teza de doctorat cu tema „Relatiile romano-italiene in anii ’70 – prima jumatate a anilor ’80“. Apoi, intre anii 1990-1992, a fost decan al Facultatii de istorie din cadrul USM, iar in 1998 devine doctor habilitat in stiinte istorice cu lucrarea „Politica Romaniei privind Basarabia, 1940-1944“. In prezent este titular al cursului special comparativ despre regimuri totalitare la Facultatea de istorie din Chisinau, si este director al Institutului de istorie sociala „ProMemoria“. A fost, de asemenea, presedinte al AIRM (Asociatia Istoricilor din Republica Moldova) si vicepresedinte al Partidului Liberal.
In calitatea sa de presedinte al AIRM, Anatol Petrencu a fost si este angajat in disputa ideologica si culturala care divizeaza societatea postcomunista din Republica Moldova in doua tabere: cea proruseasca (si romanofoba, dupa cum o numeste autorul), a carui exponent principal este Partidul Comunist, alaturi de simpatizantii acestuia, si cea proromaneasca, reprezentata in special de AIRM si USM. Din cele cinci capitole ale lucrarii in discutie, numai unul singur este rezervat istoriei universale, la care se adauga un subcapitol din capitolul al treilea. In mare, eforturile autorului se indreapta spre analilza ideologiei PCRM si a modului in care se preda Istoria romanilor in Republica Moldova. E un aspect ce releva faptul ca aceasta colectie de articole este, in principal, o punere in pagina a faptului ca in Republica Moldova exista inca o problema nationala (nota bene, in 2011!); de asemenea, volumul de fata mai poate fi privit si ca o descriere a luptei politico-ideologice din republica, dar, mai ales, ca o enuntare a unei atitudini social-politice, asa cum, de altfel, se mentioneaza in debutul si in titlul cartii.
Primul capitol, intitulat „In apararea istoriei si demnitatii nationale“, este impartit in doua mari subcapitole: „Atitudini“ si „Studii“. Inca de la primele pagini, cititorului i se aduc la cunostinta o serie de aspecte extrem de interesante, care spun multe despre situatia interna din Republica Moldova. De retinut este articolul despre folosirea, de catre guvernul comunist din Republica Moldova, a asa-numitei psihopolitici (repetarea unei idei pentru ca oamenii sa o retina in mod categoric) pentru a manipula publicul. Nu intamplator am folosit acest termen, deoarece autorul exemplifica utilizarea tehnicii de catre PCRM in anii de guvernare (2001-2009) printr-o emisiune TV, „Continuitate“. Autorul argumenteaza in detaliu, oferind citate asociate cu date calendaristice in care a fost difuzata respectiva emisiune de „culturalizare“, ilustrand modul in care fostul guvern din Republica Moldova ideologiza istoria la televizor. Profesorul caracterizeaza acea emisiune, unde este invitat, de obicei, un pseudoistoric (sintagma ii apartine lui Anatol Petrescu), Vasile Stati, numind-o antiromaneasca, romanofoba si, nu in ultimul rand, stalinista, deoarece falsificarea documentelor istorice prin omitere si scoaterea lor din context reprezinta o constanta a respectivei emisiuni TV.
Rezervatia naturala a leninismului
Profesorul Petrescu mentioneaza si care este rezultatul unei astfel de manipulari: raspandirea unui curent antiromanesc/prorusesc in Republica Moldova, chiar si in randul tinerilor, in special datorita faptului ca Romania este adesea prezentata ca agresoare in relatia ei cu Republica Moldova. Iata numai un exemplu: referindu-se la momentul 1918, Vasile Stati spune, in acea emisiune, ca „Trupele romane de ocupatie, fiind in Basarabia, au impiedicat libera decizie a Sfatului Tarii“ (vezi pp. 15-17). Autorul este indignat de aceasta initiativa de „culturalizare? a guvernului „bolsevic“, dupa cum il numeste in repetate randuri in lucrarea sa, si propune o masa rotunda in care sa fie invitati profesori si specialisti in domeniu pentru a discuta subiecte ale istoriei nationale. De asemenea, ar fi de retinut succesul guvernului comunist in introducerea obligativitatii studierii limbii ruse din clasa a II-a si incercarea de a schimba programa scolara, mai exact de a inlocui disciplina Istoria romanilor cu o disciplina politizata, ideologizata, istoria integrata.
Profesorul Anatol Petrencu argumenteaza constant de-a lungul lucrarii sale (foarte multe articole sunt dedicate acestei probleme) ca un astfel de curs este un produs strict ideologic al filosofiei neostaliniste care ia avant in Rusia anilor 2000 si patrunde puternic si in Republica Moldova, si ca nu are nici un fundament istoric si stiintific la baza. Conceptele, ideile in jurul carora se invarte aceasta noua disciplina (istoria integrata) sunt: statalitatea continua a Basarabiei, moldovenismul si, odata cu acestea, mai mult sau mai putin direct, antiromanismul. Autorul precizeaza ca nu este impotriva ideii de statalitate a Moldovei, dar specifica ironic (o face in repetate randuri pe parcursul cartii) ca Moldova medievala nu a fost doar Basarabia. Autorul mentioneaza, de asemenea, ca sunt prea multe subiecte ale istoriei Republicii Moldova care nu pot fi tratate in maniera stiintifica, profesionista daca nu se face referire la o istorie a romanilor, in general (Evul Mediu, Primul Razboi Mondial, perioada interbelica).
Un al treilea punct de interes, prin care Anatol Petrescu scoate in evidenta criza identitara prin care trec basarabenii, si pe care il regasim in repetate randuri in lucrarea de fata, graviteaza in jurul unei serii de evenimente reprobabile: in Republica Moldova, presedintele ameninta ca va actiona in judecata pe cei care spun ca vorbesc limba romana, guvernul ridica statui lui Lenin (autorul numeste Republica Moldova „rezervatie naturala a leninismului“), si acelasi guvern se implica activ prin finantarea si fixarea unor preturi foarte mici pentru unele volume de istorie dirijate ideologic, de exemplu pentru Vladimir Juhrai, „Greseala de calcul fatala comisa de Hitler. Falimentul Blitzkrieg-ului (1939-1941)“, Moscova 2000, sau „Campania de eliberare a lui Stalin. Problema basarabeana in relatiile sovieto-romane“ sau „Pentru ce a expulzat Stalin popoare? Deportarile staliniste – samavolnicie criminala sau razbunare justa?“, prin care, asa cum evidentiaza foarte bine autorul, se incearca legitimarea crimelor stalinismului. Lucrarile citate apartin acelei categorie de carti de istorie unde cititorul poate gasi, printre altele, exprimari de tipul „marele nemernic“… Tot in acest prim capitol, care este si cel mai intins, ca numar de pagini, descoperim si o scurta prezentare a scenei politice moldovenesti: sunt prezentate principalele partide politice, alaturi de cateva informatii despre ideologia lor, si e ilustrata pozitia lor fata de problemele sensibile ale diplomatiei moldovene: apropierea/indepartarea de Rusia, pro/antieuropenismul din Republica si altele.
Anatol Petrescu isi continua demersul prin care doreste sa familiarizeze publicul larg cu realitati cotidiene din Republica Moldova printr-o serie de articole referitoare la mostenirea vizibila a comunismului. Nu se refera, aici, la binecunoscutele blocuri comuniste, ci la ceva mult mai inradacinat in mentalul colectiv al unei parti semnificative a populatiei din Republica Moldova: la acele monumente ale lui Lenin si ale altor fosti teroristi din perioada 1917-22 ramase in picioare (de exemplu, Serghei Lazo, vezi pp.259-261), precum si la „realitati toponimice“ – in Republica Moldova exista foarte multe localitati care, prin numele lor, trimit la leninism/stalinism, cum ar fi un sat care se numeste Lenin, localitatea Krasnai Okteabri (Octombrie Rosu) si multe altele.
Opozitia fata de rusificarea
si deznationalizarea republicii
Intr-un fel, de cealalta parte a problemei nationale, profesorul Anatol Petrencu arata prin/in acest studiu ca se fac eforturi mari (in special din partea AIRM, dar nu numai) pentru sustinerea unei opozitii fata de tot ceea ce s-a enuntat in cele de mai sus, si, in special, impotriva a ceea ce autorul numeste politica de rusificare si deznationalizare a populatiei romanesti din Republica Moldova. Aceste eforturi includ nenumarate sesiuni stiintifice care au avut/au ca scop promovarea culturii romane si a istoriei depolitizate (de exemplu, Scoala de vara de la Sighetul Marmatiei). De asemenea, autorul prezinta un proiect foarte interesant al Centrului pentru arta contemporana din Chisinau cu privire la legaturile dintre propaganda si simbolurile politice si culturale, si la impactul lor asupra mediului urban, alaturi de un alt proiect, analitic, la adresa discursurilor politice si institutionale care au modelat peisajul urban al Chisinaului pe parcursul istoriei sale recente.
In urmatoarele doua capitole, „Probleme ale istoriei universale“ si „Subiecte privind istoriografia nationala si internationala“, Anatol Petrencu propune o noua serie (mai scurta, de data aceasta) de articole pe teme de istorie universala, printre care: unul despre Josef Pi?sudski, un altul despre primele saptamani ale celui de-al Doilea Razboi Mondial si experienta polonezilor refugiati in Romania (informatii adunate din Arhivele Statului Roman), si un studiu despre URSS sub L. Brejnev si trecerea de la URSS la Federatia Rusa. In capitolul al treilea se remarca mai multe recenzii care abordeaza cartile unor colegi de breasla: Dorin Cimpoesu, „Republica Moldova. Intre Romania si Rusia, 1989-2009“ (Editura Casei Limbii Romane, Chisinau, 2010), Gabriel Moisa, „Directii si tendinte in istoriografia romaneasca 1989-2006“ (Editura Universitatii din Oradea, 2007) si Pavel Moraru, „La hotarul romanesc al Europei. Din istoria Sigurantei Generale in Basarabia (1918-1940)“, (Bucuresti, 2008, sub patronajul Institutului National pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Romane).
In ceea ce priveste penultimul capitol, „Probleme de istorie in cadrul forurilor stiintifice“, ar fi de mentionat intrunirile frecvente ale mai multor oameni de cultura din Romania si Republica Moldova, in cadrul Universitatii populare de la Valenii de Munte, precum si faptul ca anul 2009 a fost unul plin de sesiuni si conferinte stiintifice: la Iasi, Constanta, Chisinau etc.
In cel de-al cincilea capitol, „Dascali si colegi de breasla: schite de portret“, Anatol Petrencu prezinta cateva personalitati, colegi de breasla (cum ar fi Ion Agrigoroaiei), oameni de cultura, publicisti, printre care se numaraVlad Pohila, Alexandru Mosanu, Ion Buga, Elena Muraru si altii. Meritul principal al acestui capitol nu consta atat in posibilitatea de a cunoaste oameni de cultura din Republica Moldova, ci in faptul ca acesti oameni sunt prezentati , in contextul realitatilor din acel stat, ca ei capata valoarea unor modele de urmat pentru tinerii din Republica Moldova. Sunt oameni pe care autorul ii considera demni, dar, mai important pentru el si pentru situatia cultural-politica din republica, ii vede ca fiind patrioti.
Lucrarea se incheie printr-o sectiune de „Anexe“ unde Anatol Petrencu pune la dispozitia cititorului mai multe documente din Arhiva Diplomatica a Ministerului de Afaceri Externe al Romaniei referitoare la razboiul ruso-finlandez, la propaganda sovietica din timpul acelei confruntari, alaturi de declaratii oficiale si rezolutii de la congrese ale istoricilor din Republica Moldova privind pozitia acestora vizavi de predarea istoriei.
Un context exceptional
Pe langa aspectele pozitive ale lucrarii dlui profesor Anatol Petrencu, aceasta prezinta si unele lucruri mai putin dezirabile, atat din partea autorului, cat si in ceea ce priveste modul de prezentare tehnic. Din punct de vedere al formei, lucrarea ar fi avut nevoie de o redactare mai atenta, care ar fi dus la evitarea multor greseli suparatoare (la pagina 156 cuvantul „aceea? este scris „acea?: „De acea o idee si o experienta…?; la pagina 223 avem „in manualele de istoric?; la nota de subsol 1 (p. 280) este scris „Ghisinau“ in loc de „Chisinau“, iar la pagina 341 „Chisinau“ este scris „Chiinau“ s.a.m.d.). Cateva sugestii ii revin si autorului. Cea mai importanta este cea legata de folosirea unor termeni specifici limbajului nationalist consacrat in special in perioada interbelica. Iata numai cateva exemple: de-a lungul lucrarii sale, profesorul Petrescu foloseste in repetate randuri un termen care ii poate aduce si acuzatii de alta natura – este vorba de „consangeni“ sau de „fratii (nostri) de sange“. Tot din categoria acestui tip de discurs/limbaj istoric fac parte si alti termeni, folositi, de asemenea, in repetate randuri: „Patria Mama“, „Neamul“ scris cu majuscula la mijlocul unei propozitii, „faurit Romania Intregita“, „cele trei tari romanesti“ (vezi pp. 79, 203, 207, 211, 270, 321, 328, 450, 453 etc). Nationalismul destul de accentuat reiese si din denumirile/tematica mai multor conferinte si comunicari prezentate in lucrare: de exemplu, la Buzau s-a organizat simpozionul stiintific national „Unitatea Neamului Romanesc. 410 ani de la Prima Unire a Romanilor“.
Subiectivismul autorului se vede si in limbajul folosit atunci cand descrie psedoistoricii comunisti din Republica Moldova in comparatie cu istoricii specialisti: despre dl. Ion Agrigoroaiei spune „eruditul cercetator si profesor universitar“, iar pe istoricii comunisti ii numeste „lingai ai regimului“, de pilda. Sa presupunem ca absolut nimeni nu contesta ca autorul are dreptate, avand in vedere argumentatia generala pertinenta cu privire la ceea ce face Partidul Comunist cu stiinta si cultura din Republica Moldova, dar limbajul istoricului are prea multi termeni cu incarcatura emotionala. Tot de ordin metodologic e si mentiunea ca profesorul Anatol Petrescu nu trage concluzii generale dupa fiecare capitol si nici la finalul lucrarii. Nu o incadreaza in ceva. Mentioneaza, intr-adevar, in introducere cateva dintre subiectele ce vor fi tratate, dar atat.
In concluzie, „Istoria contemporana. Studii, materiale, atitudini“ a profesorului Anatol Petrencu reprezinta o luare de pozitie. Subiectivismul autorului, atunci cand si-l arata, si limbajul, pe alocuri nu tocmai adecvat, sunt oarecum de inteles, avand in vedere situatia exceptionala in care se gaseste societatea din Republica Moldova, si anume intr-o lupta corp la corp cu trecutul, intr-un proces intens de fermentare socio-politico-culturala, intr-un context al redefinirii identitatii. O identitate care, din cate se pare, nu se lasa usor de redefinit. Felul cum dl Anatol Petrescu pune problema obliga cititorul sa se solidarizeze cu una dintre cele doua parti combatante. Pe langa aceasta, situatia politica din Republica Moldova (pentru ca asta e ceea ce ilustreaza, in principal, volumul de fata) produce dispute care pot parea pentru unii bizare si ne arata relativitatea lucrurilor: ceea ce in statele care merg pe drumul „democratiei cetatenesti“ de factura moderna, nu „etnica“ (daca exista asa ceva) ar trebui sa duca la coeziune sociala, in Republica Moldova devine arma politica in mainile PCRM. Altfel spus, elaborarea unui manual de istoria Moldovei, nu de istoria Romanilor, eveniment care, cel putin dintr-un punct de vedere, ar fi de bun augur, presupunand renuntarea la studierea istoriei pe baze etnice si asezarea elementului etnic la nivel de optional, in Republica Moldova naste adevarate ciocniri ideologice, iar ideea manualului este folosita in scopuri manipulative.

Adauga un comentariu