Pentru un nou stat social

Un articol de Ionut Vulpescu

Inainte ca protestele populatiei sa le darâme regimul, Traian Basescu si PDL clamau pe la toate posturile de televiziune „moartea statului social“. Semn indubitabil de autism politic: peste tot in lume si, in special, in Europa si Statele Unite, statul social se reasaza si se redefineste, devenind inca si mai puternic.
Criza economica nu reprezinta cauza acestei redefiniri a statului social, dar a constituit prilejul care a evidentiat urgenta ei. Caci, odata cu criza, s-a prabusit mitul cel mai drag al capitalismului salbatic: si anume, ca motorul exclusiv al economiei il constituie profitul. Indata ce s-a declansat criza, capitalistii aceia puri si duri, care pâna atunci impinsesera statul sa dereglementeze si sa liberalizeze totul, s-au repezit tot la stat, cerând ajutoare. Apostolii „statului slab“ si ai retragerii complete a acestuia din economie au aplaudat subventiile de zeci de miliarde pompate de SUA, Germania sau Franta in industriile lor si chiar nationalizarile de companii aflate in dificultate. Numai cineva format la „Stefan Gheorghiu“ si trecut, fara examen, la dreapta poate interpreta aceste masuri ca fiind o moarte a statului social.
In realitate, ceea ce criza a scos la lumina este un aspect al economiei mondiale pe care multi il banuiau: si anume, caracterul ei fundamental social. Nu mai suntem, de decenii bune, in vremurile fericite ale lui Adam Smith si Ricardo, când falimentul unui atelier nu afecta mai mult de trei-patru familii, in frunte cu cea a proprietarului. Acum, economia este formata in proportie covârsitoare din firme si companii enorme, care angajeaza zeci si sute de mii de oameni si care au câteodata ramificatii transnationale pe mai multe continente. Falimentul acestora creeaza grave probleme sociale si politice, câteodata in tari si regiuni diferite de cele care au provocat criza. Ideea ca statul trebuie sa stea cu mâinile in sân si sa asiste impasibil la toate acestea, cum a facut regimul Basescu in România, e funesta. Din fericire pentru lumea civilizata, in afara de noi nu a mai adoptat-o nimeni.
Reforma statului social este necesara si pentru ca omul caruia i se adreseaza acest stat este altul, azi, decât la sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, când a fost elaborata in Occident teoria statului social. Este, inainte de toate, un om mai mobil, mai informat si cu un mai pronuntat sentiment al independentei personale. Vechiul tip de stat social, bazat pe ajutoare si gratuitati, mai este operant numai pentru vârstnici si el trebuie sa ramâna in functiune intrucât vârstnicii si-au platit din timpul vietii aceste ajutoare. Dar balanta vulnerabilitatii sociale s-a mutat, in ultimul deceniu, inspre cei tineri. Care, pe lânga somaj si absenta unei perspective de insertie sociala, sunt amenintati si de ponderea crescânda a economiilor din tarile emergente (China, India, Brazilia, Asia de Sud-Est), care, in absenta masurilor de protectie, vor distruge in intregime ramuri economice din Lumea Veche. De asemenea, vulnerabilitatea sociala nu mai este localizata la nivelul unui singur grup social, ca pâna acum, ci s-a raspândit in toate, ceea ce creeaza nevoia unor strategii de protectie mult mai complexe.
Vreau sa spun, cu alte cuvinte, ca s-a terminat vremea in care, cu o majorare de pensii si ajutoare de somaj si cu gratuitati pe calea ferata si autobuz, rezolvai problemele sociale pe câtiva ani. Noul stat social necesita o gândire mai complexa si, in primul rând, o abordare activa si preventiva a problemei.
In primul rând, este necesara o politica reala de dezvoltare economica durabila, deoarece principalul instrument al noului stat social – dupa cum au aratat interventiile de criza din lumea occidentala – sunt locurile de munca. Populatia activa nu trebuie lasata sa ingroase rândurile somerilor, ca apoi sa astepte ajutoare care nu reprezinta niciodata o rezolvare, ci doar o amânare. Aceasta se poate face, cum spuneam, printr-o strategie de dezvoltare economica inteligenta, care sa identifice acele ramuri si „nise“ economice in care putem face fata, pe termen mediu si lung, concurentei interne din UE si din tarile emergente, stimulându-le prin masuri fiscale si administrative. Trebuie, de asemenea, aplicata mai ferm si mai responsabil politica de calitate a Uniunii Europene, blocând accesul pe piata noastra a produselor din tarile emergente care nu indeplinesc criteriile de calitate, indiferent cât de avantajoase sunt acestea ca pret. Calitatea este un criteriu important, deoarece concura la un standard de viata ridicat si, in acelasi timp, stimuleaza companiile sa investeasca in tehnologie si sa promoveze inovarea. A proteja calitatea nu inseamna protectionism, ci prezervarea unui mediu economic corect, in care concurenta neloiala a produselor ieftine si necorespunzatoare nu-si are locul.
De asemenea, trebuie sa renuntam, odata pentru totdeauna, la dezvoltarea extensiva, nesustenabila. Epuizarea resurselor planetei trebuie sa faca loc conservarii si protectiei mediului, care nu constituie un moft – cum spun apostolii capitalismului salbatic –, ci poate deveni o intreaga economie, capabila sa ofere locuri de munca si sa genereze profituri substantiale. Economia sustenabila economic reprezinta, de asemenea, si un debuseu fantastic pentru un alt excedent care apasa greu asupra economiei si societatii contemporane: cel al complexului militaro-industrial. Se cheltuiesc, la ora actuala, sume enorme pentru mentinerea unui arsenal pe care insisi militarii il califica drept inutil, in conditiile in care noile tehnologii vor transforma razboiul in altceva decât stiam pâna acum. Toate aceste cheltuieli excedentare pot fi redirectionate catre programe de transformare economica, in sensul dezvoltarii durabile si a economisirii resurselor. Programele de investitii au reprezentat intotdeauna – vezi New Deal-ul lui F.D. Roosevelt – minunate cai de a stimula economia si de a reintroduce in circuitul pietei mase enorme de someri, stimulând astfel consumul si dezvoltarea.
Celelalte patru elemente ale noului stat social sunt administratia publica, sanatatea, invatamântul si cultura. Noile grupuri sociale care au nevoie de sprijin nu solicita pomeni, ci o administratie publica mai eficienta, apta sa identifice mai rapid resurse si oportunitati, un sistem de invatamânt mai performant, care sa ii califice pentru noul mediu economic si, in sfârsit, un sistem de sanatate de nivel ridicat, pentru un standard de viata civilizat. Ca un corolar, deasupra tuturor acestora trebuie sa fie cultura, deoarece marea problema a tuturor grupurilor sociale intr-o societate afectata de criza o reprezinta identitatea. Când esti in dificultate, când nu mai vezi nici o iesire, este foarte usor sa uiti cine esti si cum esti si sa introduci in societate deprinderi culturale profund daunatoare, de la droguri la dependenta maladiva de televizor. Fara o politica serioasa in materie de cultura – cum au state ca Franta, Germania sau Spania –, se intra intr-o spirala a declasarii, care transforma sute de mii de oameni in indivizi inapti pentru concurenta sociala, aruncând o grea povara in spinarea statului.
Noul stat social trebuie, de aceea, sa isi orienteze politicile dinspre vindecarea raului social gata facut catre prevenirea acestuia.
Marele avantaj al acestui nou stat social este acela ca el nu reprezinta apanajul exclusiv al unei anumite ideologii politice. De altfel, nici vechiul stat social nu era – cum pretindea, in necunostinta de cauza, Traian Basescu – o creatie a stângii, ci un concept comun al tuturor fortelor politice care, dupa razboi, au scos Occidentul din criza. Insa o conceptie a statului social bazata pe redistribuirea bogatiei, cum a fost vechiul stat social occidental, avea o netagaduita componenta de stânga. Noul stat social nu se mai bazeaza pe redistribuire, ci pe formarea de cetateni activi si pe parteneriatul dintre stat, mediul de afaceri si cetatean. Politicile de dezvoltare merg mâna in mâna cu masurile sociale, care nu mai constau in pomeni, ci in sustinerea performantei in invatamânt si sanatate si a competentei in administratie. Un standard de viata mai bun nu inseamna numai salarii si pensii mai mari, ci prestatii mai bune pentru banii platiti.
Este un mare avantaj pentru România ca are, datorita votului cetatenilor ei, o majoritate in care stânga sta alaturi de dreapta. Este un moment ideal sa regândim statul social si politicile acestuia, printr-o dezbatere larga la nivelul intregii societati, al mediului academic, sindical si de afaceri.
In final, am si o intrebare: oare de ce, din toata lumea occidentala, cel mai putin afectate de criza sunt statele nordice? Nu cumva pentru ca acolo acest model activ al statului social functioneaza deja? Si nu cumva ne-am cam grabit, in anii ’90, sa râdem de modelul suedez? Criza profunda a sistemului capitalist, pe care caderea comunismului n-a facut decât sa o amâne, ne obliga sa regândim ceea ce credeam ca stim, daca nu vrem sa intram intr-o noua spirala a crizei, din care sa ne trezim nu intr-un model suedez, ci intr-unul vietnamez…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper