Patriotism de conjunctura

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

În urma cu câteva luni, un necunoscut, cititor pesemne pasionat al revistei „Cultura“, mi-a cerut sa explic mai pe larg într-o revista economica de la Bucuresti de ce consider ca România este o colonie a Uniunii Europene si a Statelor-Unite. Nu am câtusi de putin pretentia ca am descoperit înaintea altora aceasta decadere a tarii, dar am spus-o de nenumarate ori în ultimii ani, daca nu chiar de când am revenit într-un fel sau altul, si sunt mai bine de doua decenii, în presa româneasca. Am cerut necunoscutului un ragaz, nu stiu daca mi l-a acordat sau nu, ragazul s-a prelungit, necunoscutul nu mi-a mai scris si nici eu n-am mai revenit. Între timp, comentatori mai priceputi decât mine în ale economiei si ale finantelor au lamurit cum si de ce România post-socialista a devenit colonie. Întâmplarea mi-a reamintit, însa, ca, la unul din Saloanele cartii de la Montreal, pe la mijlocul anilor ’80, un român pe care nu-l cunosteam m-a întrebat aproape soptit daca Humanitas publica si carti despre pace. I-am spus ca e posibil, îl astept cu manuscrisul. Nu l-am mai vazut niciodata.
România s-a trezit de atunci din cosmarul socialismului multilateral dezvoltat, a recazut cu entuziasm si sperante nebune în cosmarul neoliberalismului si, de la un an la altul, jefuita, vânduta, batjocorita piata captiva de desfacere si de mâna de lucru ieftina a Occidentului a ajuns o colonie. Pentru prima data în lunga si chinuita ei istorie. Ceea ce reprezinta o imensa, cutremuratoare, rusinoasa, de neiertat isprava a guvernelor de toate culorile si aliantele care s-au perindat, se perinda si se vor perinda. Istoria noastra s-a oprit, o fac colonii pentru noi, fiindca obligatiile asumate fata de Uniunea Europeana, Statele Unite si institutiile financiare internationale aflate sub controlul acestora, cu ochii închisi si cu bucuria natânga a slugilor luate în seama, exclud orice miscare de împotrivire, orice intentie reala sau banuita de regasire a suveranitatii si chiar si a unei minime zone de libertate. Nu ne-a mai ramas decât folclorul, miticismul, deriziunea, versatilitatea, câtiva destepti autoproclamati cu un picior si o fesa deja în posteritate si femeile frumoase care dau iama în barbatusii lumii.
Cum spuneam, s-a vazut de departe cu ochiul liber, de ani de zile, aceasta decadere rapida si inexorabila, dar numai de curând a fost resimtita si în tara. Cu stupoarea necajitului caruia i s-a sterpelit din buzunare si ultimul banut. Cu fatalitatea blestemata a locului. Dar si, curând, noutate rara, un adevarat cutremur pe plaiurile resemnarii mioritice, cu indignare. Peste noapte, ceea ce parea de neimaginat, ceea ce n-a fost luat niciodata în calcul si nici în serios de cei care sunt formati si platiti sa observe umorile concetatenilor, românii au devenit anti-europeni si anti-americani. Nu din placere, nu pentru ca ar fi xenofobi, ci din disperare. O disperare nascuta din saracie si din pierderea sperantei într-o viata mai buna în tara în care s-au nascut si nu le mai apartine. N-ar fi o catastrofa, din aceleasi motive si altele particulare anti-europenii sunt numerosi în Europa si anti-americanii, si mai numerosi în lume, pamântul continua sa se învârteasca în acelasi sens si tot în jurul soarelui si, pâna sa-l loveasca un asteroid si armonia si iubirea universala sa ne ocupe complet timpul, nu se va schimba nimic în aceasta privinta. Si, de fapt, de ce s-ar schimba ceva?
Dar suntem înca în România, unde înduiosatorii nostri euro-atlantici au ajuns, si trebuie crezut pe cuvânt personajul trist, ranchiunos si cu papion, la concluzia ca notiunea de români nu mai exista si astfel colonizarea este mai mult decât benefica, e pur si simplu necesara unui popor ca al nostru! De unde îngrijorarea lor perfect legitima pentru nerecunostinta si ignoranta abisala a acestei plebe careia i s-a retras fara sa fie anuntata, desi o merita cu prisosinta, dreptul de a purta numele de români. Sensul atrofiat al istoriei, inapetenta acestei adunaturi pentru democratie, civilizatie si progres i-a interpelat adânc, îi roade, au scris si scriu carti, articole, au palavragit si palavragesc la televiziune, colocvii si simpozioane, numai în strada nu au iesit si nici nu vor iesi vreodata. În fine, traiesc din chestia asta, celebritatea, atâta cât e si pe ce cai deloc misterioase au ajuns la ea, ca si animozitatile, dispretul, ridiculizarea, le cad bine, pe unii chiar îi îngrasa, le ascut gustul popular, de mahala, al bascaliei, al loviturilor sub centura, al bagatului pumnului în gura celor care îi irita, le tulbura sensibilitatile, le fac umbra politica, jurnalistica sau literara.
Nimic, deci, neobisnuit, ca s-au simtit îndreptatiti, ca spiritul de sacrificiu si cel al datoriei fata de eternitate i-a obligat sa intervina viguros, barbateste, eroic, pentru a readuce plebea în starea de somnolenta sociala si politica atât de fireasca si de utila a colonizatului multumit cu soarta sa si recunoscator pâna la lacrimi colonilor. Totul îmbalsamat, si aici e marea smecherie a momentului, momeala din care plebea,  legata înca sufleteste de pamântul românesc, ar trebui sa muste instinctiv si sa-si bage pentru totdeauna mintile în cap, cu putin patriotism. Exact atât cât sa-si regaseasca iubirea si admiratia pentru Europa si America. De la sine înteles, opera de educatie si de control al acestui patriotism curatat de excese si de derapari al internationalismului euro-atlantic li se cuvine.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper