Obsesia Schengen. Deficitul german la inventarea viitorului

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Când scriu aceste rânduri vor fi trecut emotiile si supararea pentru ratarea intrarii României în spatiul Schengen. În definitiv, nici nu stiu pe cine ar trebui sa fim suparati. Germania spune în 2013 ca România nu a fost pregatita sa intre în Uniunea Europeana. Stiu ca nu a fost usor convinsa de Franta sa accepte aderarea noastra în 2007, dar de ce a acceptat, totusi? Între rigoarea principiilor si interesul economic pentru Est, Berlinul a ales atunci, înca o data, sa fie oportunist, nu justitiar.
Proiectul de intrare a României în spatiul Schengen
În septembrie 2008, Ministerul român al Afacerilor Externe publica într-o brosura conditiile si obligatiile României pentru intrarea în spatiul Schengen. Totul era conceput cu expertii de la Bruxelles. Banuiesc ca dintre acestia nu aveau cum sa lipseasca omniprezentii functionari germani. Intrarea era prevazuta pentru 2011. Precizarea datei este relevanta pentru a se vedea cât de aleatorii sunt „deciziile“ Bruxelles-ului. Si necesara pentru demontarea razboiului mediatic improvizat la Bucuresti si la Bruxelles de cei care pun amânarea intrarii României în zona Schengen pe „evenimentele din iulie-august 2012“ si raportul pe justitie si interne care i-a urmat acestora. Pentru pregatirea parcurgerii acestei noi etape de integrare a României în UE, la nivelul Ministerului de Externe au fost luate masuri precise si efective: a fost creata o structura organizatorica, „Directie generala Schengen“ condusa de un secretar general adjunct, din care faceau parte Directia generala Schengen, Directia Implementare programe Schengen si Directia Programe U.E. În brosura amintita, MAE preciza ca întregul proces de pregatire era supus evaluarii Bruxelles-ului iar obligatiile României, conforme reglementarilor UE, trebuie sa asigure: eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune. Iata textul:
„Crearea unei zone comune de libertate, securitate si justitie ocupa un loc important în procesul consolidarii si întaririi Uniunii Europene si în ridicarea profilului institutiilor sale. Problema aderarii tarii noastre la Acordul privind eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune, semnat la Schengen, la data de 14 iunie 1985, constituie o prioritate a Guvernului României. În acelasi timp, aderarea la spatiul Schengen reprezinta un punct cu o importanta primordiala pe agenda Ministerului Afacerilor Externe, aflat în plin proces de modernizare a serviciului consular. Implementarea cu acuratete a standardelor va putea aduce o dubla realizare pentru politica externa româneasca. Pe de o parte, accederea României la spatiul Schengen reprezinta elementul de continuitate firesc dupa aderarea la UE. În acelasi timp, Programul Schengen reprezinta un instrument care va conduce la îmbunatatirea infrastructurii serviciului consular românesc, la pregatirea mai buna a personalului consular, la cresterea calitatii serviciilor consulare si la o întarire a relatiei cu comunitatile românesti din strainatate. România si-a propus sa adere la spatiul Schengen în anul 2011, ceea ce presupune un efort intens de adoptare si implementare a normelor Schengen si un efort logistic semnificativ pentru modernizarea retelei consulare în spatiul extracomunitar. Comisia Europeana va începe evaluarea tarii noastre în anul 2009. Aceasta evaluare se va concentra asupra verificarii împlinirii conditiilor necesare implementarii acquis-ului Schengen în domeniul cooperarii politienesti, protectiei datelor si în domeniul vizelor“. În „Catalogul Schengen“ inclus în brosura erau precizate criteriile comunitare în materie de vize. Acesta prezinta nivelurile necesare în vederea adoptarii acquis-ului si cele mai bune practici înregistrate deja în unele state membre. El preciza „recomandarile“ si „metodele optime“ pentru organizarea activitatii consulare. România a îndeplinit toate angajamentele si a dovedit, sub control, ca frontierele – problema este de resortul Ministerului Internelor si Administratiei – sunt sigure. Evaluarile UE au fost facute la timp si rapoartele au consemnat ca sunt îndeplinite acquis-ul comunitar si conditiile tehnice în materie. Adica acele conditii cerute celorlalte state integrate pâna acum în spatiul Schengen. Declaratia ministrului german de interne, cum ca România nu a fost pregatita sa intre în Uniunea Europeana si, în consecinta, nici în spatiul Schengen, ne-a edificat ca pentru a fi recunoscuti ca europeni ne trebuie Ausweis de la Berlin.
Chestiunea statului de drept
si a coruptiei
Nu trebuie sa scoatem din logica procesului de integrare a României în spatiul Schengen problemele statului de drept si ale coruptiei. Ar fi o eroare. Sa admitem ca în România a fost pus în pericol statul de drept în vara lui 2012 si ca nu face fata coruptiei. În cazul în care acesta a devenit un criteriu, Ungaria ar fi trebuit sa fie scoasa din spatiul Schengen atunci când i s-a reprosat ca a introdus în noua Constitutie prevederi anti-europene.
Dar sa luam lucrurile în ordine. Marea privatizare în România s-a facut dupa normele Bruxelles-ului. Nimic în afara. Iar coruptia care a însotit-o nu poate fi negata. Marea privatizare a însemnat trecerea averii acumulate sub regimul comunist de statul român în alt tip de proprietate, cea privata. Ea s-a facut în buna parte – nu cred ca cineva poate contesta aceasta realitate –,  cu participarea directa a marilor corporatii si companii transnationale, de obicei occidentale. În aceste conditii, cum împartim si între cine raspunderea pentru coruptie? Acceptând sa vorbim de coruptie în actul de privatizare în România, suntem îndreptatiti sau nu sa asociem la aceasta coruptie – fie si numai moral, desi ar fi o evidenta nedreptate -, complicitatea celor care au participat la privatizare? Raspunsul este simplu: da. Iar el trebuie evaluat, ca si performantele noastre în pregatirea intrarii în UE si în spatiul Schengen, tot la Bruxelles. În conexiune cu distrugerea capacitatilor de productie din România, analiza trebuie sa se extinda si la chestiunile privind respectarea dreptului de circulatie a fortei de munca si la (e)migratia tiganilor. Nu toti românii pot fi angajati în mall-uri si supermarketuri. Privati de conditii elementare de existenta prin propria munca în numele economiei de piata, românii au dreptul sa beneficieze de principiul circulatiei fortei de munca reglementata în acest tip de economie? Daca îl au, care dintre ei, numai cei cu înalta calificare? În anii 90, România a fost acuzata ca nu respecta drepturile tiganilor ca minoritate. Avându-i acum în experienta directa de viata, protectorii au sansa sa le acorde toate drepturile care le lipseau acestora în România.
La aderarea sau intrarea în organismele paneuropene, România a trebuit sa îndeplineasca toate conditiile, inclusiv pe aceea de stat de drept, prevazute de statutul acestora. Chiar si pentru încheierea unor tratate bilaterale. Reproduc o parte din preambulul Tratatului între România si Republica Federala Germania privind cooperarea prieteneasca si parteneriatul în Europa semnat la Bucuresti, la 21 aprilie 1992: „constiente de interesele lor comune si de raspunderea lor comuna pentru edificarea unei noi Europe, libere si unite prin drepturile omului, democratie si statul de drept, convinse ca dobândirea calitatii de membru al Consiliului Europei, spre care aspira România, si apropierea ei de alte institutii europene vor întari aceste valori (…) au convenit urmatoarele: (Partile) tind spre crearea unei Europe în care, pe baza democratiei si a statului de drept, vor fi respectate drepturile omului si libertatile fundamentale, inclusiv cele ale persoanelor apartinând minoritatilor nationale“ (v. „Tratatele politice de baza“, Institutul Român de Studii Internationale, Bucuresti, 2003, preambul si art. 1, al. 2). De atunci, România a fost primita în Consiliul Europei, a aderat la NATO si s-a integrat în Uniunea Europeana. Daca nu ar fi îndeplinit aceste prevederi, crede cineva ca ar fi intrat în aceste organisme sau organizatii euro-atlantice?
Berlinul face cu întârziere proba onestitatii
În sfârsit, prin voci individuale, dar oficiale, Berlinul, la care se adauga Haga si Helsinki, spune ceea ce trebuia sa spuna de la început: România si Bulgaria nu au fost pregatite sa intre în Uniunea Europeana. Este o proba de onestitate târzie. Ramâne sa ne lamurim de ce Franta a fost avocatul României iar Germania al Bulgariei la integrarea în Uniunea Europeana. Când au fost corecte Parisul si Berlinul, atunci când au facut rabat de la criteriile riguroase si au preferat Europa de Est ca piata de desfacere sau acum, când regreta ca piata asta a fost saturata?
Ca sa merg pâna la capat cu ceea ce cred, vreau sa spun ca Germania a recurs la obstructionarea intrarii noastre în spatiul Schengen dintr-o meteahna mai veche. Sa nu se creada ca de dragul principiilor – încalcarea statului de drept în România –, Berlinul ar fi riscat sa puna în pericol interesele germane în tara noastra. Istoria ne arata ca în ce ne priveste, blocajul Germaniei intervine de fiecare data când amesteca istoria în politica. Nu numai în cazul Schengen, ci în multe altele, Germania a aratat ca nu are fantezia inventarii viitorului. Îngustimea solutiei germane de iesire din criza prin austeritate este o proba. Din pacate, acum, acest deficit se manifesta tocmai când Berlinului îi revenea cea mai mare responsabilitate pentru traversarea avatarurilor în care au intrat institutiile europene.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper