O nevasta romanca in traiul pamantesc si-n viata dupa moarte

Un articol de STANCU ILIN

Cartea „O nevasta românca în traiul pamântesc si-n viata dupa moarte. O conferinta academica si mai multe sedinte extraacademice de B. Petriceicu-Hasdeu“, Bucuresti, Ed. Librariei Socec & Co., 1903 cuprinde, dupa cum se poate deduce din titlu, doua parti distincte. Întâi, o comunicare academica denumita „O nevasta românca în traiul pamântesc“, apoi un text intitulat „O nevasta românca în viata dupa moarte. Sedinte extraacademice“, datat „Câmpina, 9 septembrie 1903“.
Prima parte este publicata de autor în „Literatura si arta româna“, an. VII, nr. 1-2, 25 ianuarie – 25 februarie 1903, p. 1-8. În paranteza, scriitorul adauga: „Fragment dintr-o opera postuma: «Babusca mea»“, precizare care lipseste în textul de baza. Deci autorul anticipa ca va lasa, dupa moartea sa, o scriere mai ampla cu titlul de mai sus. Acest proiect nu a fost realizat. În arhiva de la Biblioteca Academiei Române nu se pastreaza decât conferinta, în doua exemplare, scrise cu creionul (BAR, I ms. 9). Primul manuscris, incomplet, numerotat de la 2-11, pare originalul de pe care B.P. Hasdeu a citit în sedinta ordinara a Academiei din 7 martie 1903. Al doilea manuscris, complet, numara 21 file si are pe margine indicatii pentru culegator privind caracterul literelor. Acesta este exemplarul încredintat revistei „Literatura si arta româna“. Am mai gasit, în aceeasi mapa, o copie în cerneala, facuta de altcineva, care reproduce întocmai paginile încredintate lui N. Petrascu.
În partea a doua a volumului din 1903, savantul român confera o geneza spiritista conferintei sale de la Academie. El declara, pe baza unor „comunicatiuni“ de dincolo de mormânt, ca lucrarea nu e în întregime a lui, ci la ea au colaborat tatal si sotia sa. Drept date „controlabile“, el ne ofera relatarea despre doua sedinte spiritiste desfasurate în camera lui de la „Splendid-Hotel“ din Bucuresti, la care au luat parte, printre altii, deputatul Ciocazan si pictorul E. Voinescu. Chiar publicarea paginilor în discutie a fost dirijata de spirite. Expunerea scriitorului continua cu un alt caz, articolul „Ce fel de antisemiti sunt românii?“ – pe care îl reproduce în întregime. Si aici încearca a stabili legaturi între experientele sale si realitate, ajungând la concluzia ca scrisoarea deschisa catre liberalul I.G. Bibicescu, cu titlul mai sus mentionat – publicata în „Cronica“ din 3 noiembrie si reprodusa în „Apararea nationala“ din 10 noiembrie 1902 – i-a fost dictata, în punctele esentiale, de întreaga sa familie.
Inclusa în „Opere II. Proza“, 1996, p. 307-342, cartea „O nevasta românca…“ este o mina de date biografice si documentare despre B.P. Hasdeu si opera sa. Aflam, de pilda, ca manuscrisul conferintei sustinute în plenul Academiei Române, la 7 martie 1903, i-a fost lasat lui Ion Bianu pentru a aparea în „Anale“… Dar în publicatia academica textul conferintei nu va aparea, probabil pentru ca Hasdeu îl calificase pe Bianu, într-un articol, drept „majordomul Academiei“. B.P. Hasdeu ne mai da iarasi informatia pretioasa ca el niciodata nu-si facea o copie dupa ce scria ceva: adica operele sale nu au decât o varianta manuscrisa, cu exceptia conferintei „O nevasta românca…“. Aceasta particularitate a atelierului de lucru al scriitorului ar explica de ce s-au pastrat atât de putine file din manuscrisele marelui carturar. În fine, oricine se intereseaza de complexa personalitate hasdeana nu va putea ignora relatarile despre legaturile sale foarte strânse cu savanti români, sau din alte tari, de origine evreiasca: M. Gaster, L. Saineanu, M. Bréal, Benfey, Ascoli. Faptul în sine atenueaza într-un fel pozitia sa xenofoba cunoscuta. De la Gaster ni se spune ca pastreaza „un teanc de scrisori“, care însa nu au ajuns în fondurile publice.
Volumul aparut la Editura Socec este ornat cu o fotografie din 1868 a sotiei sale Iulia B.P. Hasdeu, îmbracata în costum national, o alta din 1899 si un bust din 1902, realizat de Carol Storck.
Receptarea critica a discursului lui B.P. Hasdeu a început imediat dupa pronuntarea lui la Academia Româna. Ioan Slavici si Ion Bianu au platit bani buni parintelui Sima din Carpenis pentru a aduce date compromitatoare despre Iulia Hasdeu, nascuta Faliciu, „mai mult ca sigur, la îndemnul lui Dimitrie Sturdza, principalul adversar, în ultimii ani ai lui B.P. Hasdeu, în Academie“. Sublimul portret pe care batrânul academician îl facea sotiei sale, la moartea acesteia, a deranjat probabil pe cei care intrasera în conflict cu el. Vaduva Eufemia Caianu din Rosia, într-o scrisoare datata 28 aprilie 1903, îl informeaza pe savant de „investigatiile“ confratilor sai: „Acuma am auzit ca Sima au umblat prin Rosia si au adunat date ca sotia d-voastra nu au fost româna, ci unitarie – fratele d-nei este botezat la biserica  grsecot-catsolicat si asa au dat protopopul Balinth cartea de botez cu care v-ati casatorit d-voastra – si d-na vaduva apotecarului, Helena Moldovan, cu care au umblat sotia d-voastra la scoala, mi-a zis ca si în scoala au chemat-o Iulia Falics si ca subt alt nume nu este cunoscuta, ca psarintelet Sima spune ca n-au fost casatorita mama d-nei. Nu am onoare a va cunoaste, dara ca româna va cunosc, si ca cele ce sunt scrise de mine poci si dovedi, ca m-au scârbit de dovezile aceste cu care voiesc sa va amarasca pe d-voastra“ (1).
Ca o reparatie, conferinta este mentionata de Liviu Marian în 1928, desprinzând trasaturile generoase ale sotiei lui B.P. Hasdeu: „Un aur ales din Muntii Abrudului, care, prin devotament, sacrificii si caracterul ei distins, a stiut sa fie un tovaras bun al scriitorului si luptatorului în zile bune, ca si în zile rele“. D. Murarasu era de parere ca editia Hasdeu în doua volume, din 1937, ar fi trebuit sa cuprinda, fie si fragmentar, „O nevasta românca în traiul pamântesc“, si „Ioan Voda cel Cumplit“: „În aceste lucrari se gaseste si talent literar, dar si sensibilitate si emotie care dau o nota distinsa fizionomiei literare a lui Hasdeu“.
Criticii mai noi nu se mai refera deloc la „O nevasta românca…“, textul discursului academic fiind practic uitat. El nu figureaza nici în bibliografia autorului din pretiosul „Dictionar al literaturii române de la origini pâna la 1900“, aparut, în 1979, la Editura Academiei din Bucuresti, sub îngrijirea unui valoros colectiv de la Institutul de Lingvistica, Istorie Literara si Folclor din Iasi. Doar Nicolae Manolescu, în „Istoria critica a literaturii române“ (1990), realizeaza un portret al Iuliei Hasdeu – sotia, pe baza scrisorilor relativ recent publicate, un fel de negativ al imaginii pe care savantul o vesnicise: „Firea femeii este neplacuta si insuportabila. Are o mentalitate îngusta de doamna din le meilleur monde, care detesta plebea, fiindu-i si frica de ea, prizoniera pe viata a convenientelor si prejudecatilor clasei ei“. Nu cred ca avem dreptul, pe baza a „doar câteva scrisori“, „sa ghicim personajul dinapoia lor“. Scriitorul îsi cunostea mai bine sotia si, de-a lungul întregii sale vieti, i-a închinat poezii, i-a dedicat opere si, la câteva luni de la moartea ei, rostea, sub cupola Academiei, o emotionanta oratie funebra.

(1) B.A.R., S 13/ (LXXI).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper