Muzeul unui mit

Un articol de CONSTANTIN COROIU

Se intampla ca subiectele si temele abordate intr-o rubrica permanenta, precum aceasta, sa se lege „repovestite parca de o straina gura“. Dupa ce saptamana trecuta scriam aici cu sentimente amestecate – de admiratie pentru autor si de indignare fata de sufletul amorf al lumii romanesti de azi – despre „Odiseea placilor memoriale“, iata-ma in situatia, de asta data cum nu se poate mai confortabila spiritual, de a evoca un eveniment crucial, cu adevarat intemeietor, privind tot memoria literara si culturala. Cu 95 de ani in urma, la Iasi, se inaugura primul muzeu literar din Romania., in Bojdeuca lui Ion Creanga din mahalaua Ticaului sau „Valea plangerii“, cum o botezase cu umorul sau mereu trist genialul humulestean. In modestia si umilinta sa, adeseori jucate, spre amagirea si deruta junimistilor „subtiri“, Creanga nu-si imagina poate ca sfintise ca nimeni altul acel loc, dupa ce fusese, in mod scandalos, raspopit si parasise Manastirea Golia, transformandu-l in ceea ce poetul Mihai Ursachi avea sa numeasca mult mai tarziu si atat de inspirat „mahalaua celesta“. Era 15 aprilie (Ziua Floriilor) 1918, anul implinirii unui ideal milenar menit sa dea aripi altor visuri si proiecte de anvergura, dar care, in treacat fie zis, din pacate, a fost urmat mai degraba de un lung sir de ratari, culminand cu cele din perioada de buimaca tranzitie postdecembrista. Creanga a locuit in „Bojdeuca de casuta“ din marginea Iasului, alaturi de Ecaterina (Tinca) Vartic, in ultimii si cei mai fertili 20 de ani ai scurtei sale vieti. Aici a scris „Amintirile din copilarie“, nemuritoarele „Povesti“, aici a conceput si redactat, inclusiv la solicitarea lui Titu Maiorescu, manuale scolare ce au facut epoca in istoria scolii romanesti. In 1918, cand trecusera aproape 30 de ani de la moartea marelui scriitor, iar Bojdeuca ajunsese intr-o stare jalnica, un comitet format din personalitati de prim-plan ale vremii, intre care profesorul N. Lupu, rectorul celei mai vechi Universitati a tarii, dr.
N. Racovita, primarul Iasilor, G.T. Kirileanu si prezidat de profesorul A.C. Cuza a initiat si a infaptuit un plan de reabilitare a casei si de amenajare a unui muzeu memorial. Lista celor ce au contribuit la strangerea fondurilor necesare „reconstituirii casutei scriitorului si asezarii in ea a unui muzeu, care sa cuprinda tot ce a scris si produs Creanga“, cum se precizeaza in procesul-verbal, document ce poate fi vazut in expozitia permanenta „Viata si opera lui Ion Creanga“, era deschisa de Banca Nationala cu suma de 5.000 de lei. Urmau Primaria Iasilor, Elevii Scolii Normale „Vasile Lupu“, alte asezaminte si institutii culturale, de invatamant sau militare. Nicolae Iorga dona 1.000 de lei. Cu sume importante contribuiau G.T. Kirileanu, bibliotecarul Casei Regale,
N. Leon, Iacob Negruzzi, V.G. Mortun si A.C. Cuza care, in discursul inaugural, punea evenimentul sub semnul afirmarii „cultului eroilor“ si facea trimitere la modelul european al caselor-muzeu reprezentat, intre altele, de cea a lui Goethe, de la Weimar. La randul sau,
N. Leon contura, in alocutiunea sa, imaginea unui spatiu cosmic si moral binecuvantat: „Deasupra acestor dealuri pluteste Geniul orasului Iasi, care a inspirat pe Creanga, pe Eminescu, pe Conta si pe toti poetii si cugetatorii nostri. Acest geniu se gaseste pretutindeni, in neintrecutul joc frumos de umbre si lumini care se desfasoara deasupra orasului Iasi si a imprejurimilor sale, cat si in razele de jaratic ale soarelui cand apune“.
Ample si dificile lucrari de consolidare a Bojdeucii si a intregului areal unde ea dainuie de aproape doua veacuri au fost efectuate in anii ’80 ai secolului trecut, cand s-a construit si un multifunctional complex cultural, compus dintr-o eleganta cladire, cu o arhitectura adecvata spatiului natural si spiritual de aici, si un amfiteatru in aer liber care ofera excelente conditii pentru spectacole cu dramatizari din opera lui Creanga, cele de marionete fiind gustate mai ales de copii, sau de organizare a unor recitaluri poetice, dezbateri si concursuri literare. Inainte de toate, intereseaza insa Bojdeuca, piesele muzeistice conservate si expuse publicului, fondul de documente inedite ce pot fi consultate de cei interesati. Atrag atentia vizitatorului masa de lucru a lui Creanga si o serie de alte obiecte ce i-au apartinut, intre care ceasul, lampa, ochelarii, nisipernita, un medalion cu toti junimistii, hartile intocmite pentru manualele de geografie. Toate au fost pastrate de Tinca Vartic dupa moartea scriitorului. Femeie simpla, din nefericire ea nu si-a putut da seama de valoarea inestimabila a manuscriselor lui Creanga. Le-a daruit lui Eduard Gruber, apoi, dupa disparitia acestuia, ele au ajuns, nu se stie cum, la un bacan ce isi vindea produsele invelite in hartiile pe care se aflau asternute „Amintirile“, „Povestile“ si alte scrieri. La un moment dat, un fost elev al lui Ion Creanga, scriitor el insusi, Emil Garleanu
s-a intamplat sa fie clientul inocentului bacan. Nu mica i-a fost surpriza sa constate ca ii fusesera impachetate maslinele intr-o foaie pe care se asternea scrisul inimitabil al invatatorului sau. Era chiar manuscrisul „Amintirilor“. O intamplare fericita, caci, datorita lui Emil Garleanu, s-a mai putut salva cate ceva din manuscrise.
Exista multe marturii ale contemporanilor lui Creanga despre cum traia locatarul Bojdeucii care avea sa devina cel dintai muzeu literar al nostru. Dintre ele am ales-o, nu fara o anumita duiosie, pe cea a Smaranditei, fata popei din Humulesti, personaj intrat pentru totdeauna, gratie consateanului si fostului ei coleg de scoala primara, in marea literatura. Reproduc marturia ei dintr-un studiu monografic al eminentului cercetator, muzeograf decenii de-a randul la Bojdeuca, Constantin Parascan. Textul din care am extras aceste fragmente a fost publicat in revista „Ion Creanga“, XIII, 1920: „Odata ducandu-ma la Iasi cu baietii la scoli, l-am vazut pe Creanga acasa la el. Traia in Ticau, intr-o casuta cam hrentuita… Nu stia, bietul om, ce sa-mi deie si cum sa-mi intre in voie, asa bucurie mare ce i-am facut! Nu m-a lasat sa plec pana n-am stat la masa cu el… M-a ospatat cu ce-i placea lui mai mult: sarmalute si placinte cu poalele-n brau. Dupa masa numai ce-mi spune: «Amu sa-ti arat averea mea». Si incepe a striga: Vasilica, Todirica, Titu… si ce sa vezi? Vreo 20 de mati si mate, care mai de care mai frumosi si mai grasi, incep a da buluc in casa si care cum intra, odata sa si azvarlea ori in bratele lui, ori pe umeri, asa ca in scurt nu-l mai vedeai dintre mati… Bietul Creanga! Iata ca se implinesc 30 de ani de cand a murit, iar eu tot o mai duc…“
Memorialul Ion Creanga din Ticaul Iasilor este, potrivit estimarilor, cel mai vizitat muzeu literar din Romania, comparabil, din acest punct de vedere, cu Teiul Lui Eminescu din Parcul Copou si cu cel din Casa in care s-a nascut si a copilarit Nica a lui Stefan a Petrei din Humulestii Neamtului. Citesc in cartea de impresii de la Bojdeuca notatii ale multor personalitati din tara (Zoe Dumitrescu-Busulenga, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Fanus Neagu, Nicolae Breban, Ana Blandiana, Andrei Plesu, PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane) si de pe alte meridiane care l-au vizitat. Retin una semnata de 20 de scriitori de literatura SF, romani si straini, care in 2001 s-au aflat la Iasi ca participanti la un colocviu international: „Noi, scriitorii de science-fiction, avem ce invata de la Ion Creanga. El ne ajuta sa trasam o punte intre real si fictional, pentru ca a scris si in nota realista, si in cheie fantastica“.
Zece tineri, detinuti in Penitenciarul de maxima siguranta Botosani, au fost dusi sa viziteze, ca rasplata pentru buna purtare in puscarie, Casa memoriala Creanga de la Humulesti. Isi mai aminteau scene din „Amintiri…“ si din povestile marelui scriitor. Unul dintre ei, care se asteptase poate sa vada vreun conac sau vreun palat ca al lui Becali, s-a mirat ca intr-o casa atat de mica s-a nascut un scriitor atat de mare pe care el l-a invatat la scoala?! Muzeograful ar fi trebuit sa-i spuna, citandu-l pe Nicolae Iorga: „Oamenii mari se nasc in case mici!“. Si tot in case mici, se nasc adeseori opere fundamentale care, pe langa ca ne fac existenta mai suportabila, cu o vorba a lui Cioran, ne intaresc sentimentul apartenentei la un topos si un neam anume. Si astfel, casele mici, precum Bojdeuca lui Creanga sau cea de la Humulesti, devin mituri. In definitiv, ceea ce s-a petrecut in Ticaul Iasilor intr-o primavara a marilor elanuri de acum aproape un secol este o fapta inaugurala care a potentat un mit cultural national.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper