Memorialul varstelor jocului

Un articol de TOMA GRIGORIE

Un scriitor din stirpea saso-româna, Claudiu M. Florian, îsi republica în limba româna primul roman, „Vârstele jocului. Strada Cetatii” (Editura Cartea Româneasca, 2012) dupa ce l-a scris mai întâi în limba germana si dupa ce si-a facut mâna traducând câteva romane din engleza si germana. Profitând de nasterea într-o familie în care bunicul era român oltean, bunica sasoaica, iar tatal român din zona Giurgiului si mama saso-românca, se bucura de posesia a doua limbi materne. Astfel ca romanul a cunoscut mai întâi o varianta în limba germana, sub titlul „Zweieinhalb Störche – Roman einer Kindheit in Siebenürgen” („Doua berze si jumatate – Romanul unei copilarii în Transilvania”), în Editura Transit, Berlin, 2008. Nascut în Rupea Brasovului, în 1969, cu studii de germanistica la Bucuresti si de istorie contemporana la Bielefeld, Germania, dobândeste functii de diplomat în Ministerului Afacerilor Externe din Bucuresti, de atasat cultural si de presa la Ambasada României din Berlin, fiind în prezent prim-colaborator al Ambasadei României din Elvetia.
Traind în strainatate, se augmenteaza firesc nostalgia locurilor natale (pâna la unsprezece ani în Rupea si apoi în Bucuresti) care îl determina sa-si aminteasca în special anii frumosi si naivi ai vârstei jocului si sa întocmeasca un roman al amintirilor de neuitat. Un fel de „Amintiri din copilarie”, dar în cu totul alte coordonate narative si stilistice, mai fruste si mai cuprinzatoare din punct de vedere istoric, social si etnic. Metoda copilului-narator si a eroului-copil nu este noua în literatura româna si universala. În afara de Creanga au folosit-o si alti scriitori printre care mai recent si Radu Pavel Gheo în romanul „Noapte buna copii”, dar si Herta Müller, tot o scriitoare din comunitatea sasa din România, rezidenta în Germania, în prima sa carte, „Tinuturile joase”, Mark Twain în „Print si cersetor” s.a. Ca si Antoine de Sant-Exupéry, Claudiu M. Florian ne îndeamna, prin scrierea sa, sa descoperim copilul din noi, pentru ca toti am fost mai întâi copii.
Naratorul lui Claudiu M. Florian este un prescolar, alter-ego-ul autorului, fara nume, accentuând astfel caracterul autobiografic al romanului. Este un copil cu o inteligenta sclipitoare si cu o imaginatie deopotriva, convorbind cu lumea, care este de-mai-multe-feluri, atât cea concreta, tusabila, dar si cea din cerul de deasupra si el multiform, descriindu-l în limbaj liric, înduiosator, ca de altfel întregul discurs al eroului-copil: „Cerul deasupra poate fi la rându-i de-mai-multe-feluri. Si nu doar atunci straluceste soarele sau când ninge si ploua. Ci când ridic privirea catre el pe fereastra sau din curte sau de pe strada. E peste tot, însa cu trasaturi mereu diferite. Si îmi întoarce privirea fie gol si sticlos, fie umbrit de gene dese de frunze de visin si vita-de-vie, fie încadrat de stresini sau frânt pe muchiile cetatii”. Sunt multe fragmente poetice, de acest fel în roman, ceea ce îi asigura un caracter epico-liric. Cum ar mai fi si acesta: „Deci, luna-minge – pe cer cu tine!/ O data, de doua ori, de trei ori./ Vezi ca merge? Doar rostogolul trebuie sa-ti fie destul de încet si aplecarea mea destul de adânca spre a rasturna lumea pentru tine./ De patru, de cinci, de sase./ Mergi, luna, cum vreau eu! Unde te caut te gasesc./ De sapte ori…” Un leit-motiv nostim, de-mai-multe-feluri, suplineste într-un fel limita de cuprindere a întelegerii copilaresti. De mai multe feluri sunt oamenii de aici si de aiurea, o limba fata de alta, sarbatoarea Craciunului de acasa, fata de sarbatoarea din televizorul brun-roscat, focul este de mai multe feluri, dar si timpul, lumea asta, dar si lumea cealalta etc.
Dincolo de conventie, pe alocuri, este supralicitata capacitatea informativa, meditativa si de exprimare a copilului prescolar. Autorul îsi ia seama în general însa si îi lasa pe cei maturi sa dialogheze, nu numai sa fie interpretati doar de copil.
Continutul sintetizat al romanului „Vârstele jocului. Strada Cetatii” este prezentat de autor pe coperta a patra. Cu abilitati critice si analitice evidente, gloseaza despre roman afirmând ca „este o imersiune high fidelity în datele si atmosfera unei epoci si încercarea de a schita confluenta dintre cinci mentalitati (ardeleneasca, olteneasca, saseasca, „regateana”, vest-germana), patru generatii (strabunici, bunici, parinti si copil – prezente sincronic, în acelasi moment temporal), trei istorii (româneasca, saseasca, germana), doua culturi (a românilor si a sasilor transilvaneni) si un prezent continuu (mijlocul anilor ‘70, având ca punct terminus moartea dictatorului chinez Mao Zedong si… începutul scolii primare)”. Aceasta suprafata a realitatii istoriilor, mentalitatilor si generatiilor din pluriformul areal românesc este transvazata prin cele cinci capitole: „De-mai-multe-feluri”, „Mercedesul alb”, „Olteni cu totii”, „În Regat”, „Soimi ai Patriei”.
Povestea romanului este arborescenta si complexa, cu fapte si întâmplari individualizate si analizate critic si umoristic din sferele sociala, politica, istorica, etnica si lingvistica. Naratorul-copil este crescut de bunici, în oraselul natal, din zona Brasovului, cu care converseaza în cele doua limbi perfect însusite: cu Bunicul oltean, româneste, pentru ca nu stie limba germana sau saseasca si cu Bunica în germana, care vorbeste oarecum româneste, dar nu cânta în limba româna. Facem cunostinta, desigur, cu originea si evolutia, atât a bunicului, fost jandarm, cât si a bunicii provenite dintr-o familie de sasi, îngrijitoare de copii în Germania pentru o perioada, scapata de la deportare prin casatoria cu bunicul. Parintii lucreaza în Bucuresti si vin rar pe acasa. Trairile si jocurile copilului sunt înfatisate într-o limba româna curata, cursiva si bogata în semnificatii, cum este, de altfel, în întregul roman. Naratorul-copil este foarte atent la tot ce se petrece în jurul lui, se mira, se întreba, îi întreaba pe cei mari despre tot ceea ce se întâmpla în tara si chiar si în afara, „Îngermania”, unde traiesc cei doi unchi, Onkel Gätz si Onchel Michael, fratii bunicii, care îi procura o mare bucurie si o mândrie nedisimulata fata de tovarasii de joaca din vecini si de la gradinita, pentru ca vin „Dingermania” cu un mercedes alb si cu geamantane mari si colorate, cu genti cu fermoar, pline de lucruri frumos mirositoare si jucarii, printre care un pistol de metal care trage, dar si un sirag de bile de guma de mestecat, numai bune de dat la schimb pentru alte jucarii. Cu totul altfel arata Dacia galbena a unchiului din Oltenia, care cere imediat un cartof ca sa puna o feliuta la delcou, iar matusa deserteaza portbagajul de plase si pungi, cu o gaina oparita si cu brânza, învelite în ziar, damigene astupate cu bucati de cocean. Drept jucarie, un pistol de plastic care trage cu mingi de ping-pong.
Naivitatile copilului în procesul sau de initiere în viata sunt fermecatoare, cum este, de exemplu, urcarea în pod pentru a vedea cum vin pe antena omuletii care evolueaza în televizorul brun-roscat, pe care nu-i descopera, însa, nici în cutia televizorului, atunci când o desface nenea Ghita Electricianul ca sa stabilizeze imaginea care fuge mereu sau îi alungeste prea mult figura Tovarasului, prezent tot timpul pe ecran, bucurându-se atunci când ajunge presedintele tarii. Cu inocenta surprindere, copilul înregistreaza si ceea ce spun omuletii din radioul negru de pe posturi, pe care bunicii si oamenii localitatii le asculta pe ascuns, cu totul diferit de ceea ce aude la televizorul Dacia II care vorbeste numai despre realizari marete, despre prietenia dintre popoarele fratesti, despre 23 August etc. Problemele epocii totalitare sunt relevate prin dialogul retinut al maturilor care se refera la astia ferindu-se de urechile prea lungi, dar neezitând sa condamne aspru nedreptatile cauzate de o politica fals democratica.
Romanul lui Claudiu M. Florian este unul usor de citit, atractiv, bine scris, într-o limba româneasca limpede, corecta fiind mai mult o transcriere revizuita a variantei germane decât o traducere. Relatia cu varianta germana o întretine înscriind cuvinte si expresii alaturi de corespondentele în limba româna. Iata câteva: O Tannenbaum înseamna numai „O brad”, Lieber Gott = Dragul Dumnezeu, Donnerweterr = vreme cu tunete, Saufbrüder = frati de pahar, Spritt = motorina, einen Haufen Geld  = o gramada de bani etc. Claudiu M. Florian îsi rememoreaza într-un roman memorabil copilaria cu dragoste, cu un amor fati sincer pentru descendenta sa multietnica si multilingvistica, traita în comunitatea saso-româna transilvaneana.
Aprecierile critice favorabile se refera la ambele variante, germana si româna: „ O înregistrare exacta a tonalitatii discutiilor, dublata de multiple ne-întelegeri copilaresti genereaza umorul profund al acestor miniaturi doar în aparenta naive, ale unui copil crescut la bunici „saso”-români. Încântator datorita modului nepretentios si exact de a povesti”(Markus Bauer); „Printr-o simbolistica poetica, autorul îl tine cu sufletul la gura pe cititorul celor „ Doua berze si jumatate”. Îl uluieste, îl face sa izbucneasca în râs… Florian reînvie în mod literar si în limbajul copilului o lume strânsa în jurul unor traditii seculare, sasesti si românesti, Transilvania copilariei sale, care în felul acesta nu va mai exista niciodata”(Ingeborg Ruthe); „«Zweieinhalb Störche» reprezinta romanul unei înzestrari narative autentice. Faptul ca autorul evita artificiile la moda e dovada sigurantei sale epice instinctive. Dat fiind ca linistea tonului povestirii sale denota ascutimea de observatie, poanta, umorul, distantarea si capacitatea de a crea o imagine clara, cartea devine o aventura a lecturii si trezeste dorinta de a citi mai multe de la Claudiu M. Florian” (Hans Bergel); „Din perspectiva înduiosatoare a copilului, Claudiu M. Florian reuseste sa tematizeze cu o profunzime iesita din comun probleme politice, istorice si sociale, fara a renunta niciodata la umorul fin si inocent care strabate întregul roman” (Alexandra Sora); „Romanul este un elogiu adus celor care l-au înconjurat cu dragoste în copilaria de pe Strada Cetatii, o privire candida si recunoscatoare aruncata printr-un ochean invers unei lumi românesti care încerca sa tina cârma într-o lume bipolara, dominata de morbul ideologiilor antagoniste. Acestora, pur si simplu, li se opune viata, cu candoarea si cruzimea ei specifice, într-un roman scris cursiv, cu eleganta si o abia perceptibila ironie, îndreptata însa nu împotriva lumii, ci a cliseelor inevitabile care o paraziteaza.” (Nicolae Coande).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper