Medicii si literatura diaristica

Un articol de OCTAVIAN BUDA

Mihail Mihailide, Eul altora. Jurnalul unor jurnale (Editura Viata Medicala Româneasca, Bucuresti, 2012)

 

Pluridisciplinaritatea este, în sine, o calitate. Nu prea multi semeni ai nostri se pot lauda cu ea. Fireste, între deschiderea umanista vadita de un Leonardo sau Iorga si cea a unor distinsi intelectuali contemporani, din România si de aiurea, distanta este enorma. Dar cum sa compari… incomparabilul? Mutatis mutandis, lucrurile pot fi privite cu o necesara distanta relativista, tocmai pentru a nu întuneca pe nedrept statura performantelor de astazi, chiar daca ele doar cu efort pot fi alaturate celor din vechime. În fond, avea dreptate calugarul franciscan William din Baskerville, personajul lui Eco, când spunea ca „noi suntem niste pitici în comparatie cu înaintasii, dar niste pitici care stau pe umerii lor”.
Mihail Mihailide este un asemenea personaj, unul pe care gratia divina (sau excelenta sa volitiva) l-a daruit cu o dubla, exceptionala calitate: de medic si jurnalist. Iar conditia de cunoscator al naturii omenesti, fizice si spirituale, dar si cea de bun comunicator, i-au facilitat accesul la o multitudine de experiente pe care le-a filtrat potrivit unor masuri personale, înalt asezate intelectual. Ca asa stau lucrurile o atesta si ultima lui carte, „Eul altora. Jurnalul unor jurnale” (Editura Viata Medicala Româneasca, Bucuresti, 2012), practic un comentar prelungit aplicat asupra unor marturii biografice în care punctul de referinta este tocmai ego-ul. Meditând în marginea unor texte edite de tipul jurnalelor intime, autobiografiilor si memoriilor, autorul încearca (si, în buna masura chiar reuseste) sa recupereze o dimensiune insolita din activitatea si istoria personala a colegilor sai, medicii. Caci discipoli ai lui Hipocrat sunt acei scriitori sui generis pe care Mihail Mihailide îi repertoriaza, studiind cu o curiozitate intelectuala remarcabila maniera în care acestia, fara a-si celebra patologic eul, îsi exhiba narcisismul prin recurs la expresia literara autoreferentiala.
Ba de multe ori nici nu este vorba despre narcisism în sens psihanalitic, ci doar despre nevoia, omeneste inteligibila, de a con-semna, de a re-tine, de a practica o anamneza individuala astfel încât episoadele, întâmplarile si personajele iesite din comun, în bine sau în rau, care le-au populat biografia si cu al caror destin s-au intersectat sa nu devina banale accidente ocolite de memoria personala. Pe de alta parte, daca am facut referire la disciplina freudiana, atunci s-ar cuveni subliniata dimensiunea terapeutica, auto-vindecatoare, pe care orice consemnare de sine, fie ea sub forma jurnalului, a memoriilor sau autobiografiei, o incumba. Pusa în expresie, formulata, transformata în „bun public”, experienta individuala îsi sleieste potentialul patogen si îsi conserva exclusiv valenta pozitiva, cea care genereaza sanatate spirituala. Si poate ca aceasta este miza reala a însemnarilor diaristice, mai curând decât vaga importanta a unei tinte de ordin estetic…
Spuneam ca doctorul si gazetarul Mihail Mihailide trece în revista jurnalele altor medici, scriind astfel, la rândul sau, „jurnal”. De fapt, nu sunt numai jurnale, ci si interviuri, eseuri, studii, tratate, romane si piese de teatru, dar care toate au în comun aceeasi trasatura: faptul de a celebra eul medicului ca pe un receptacul si o oglinda a conditiei omenesti. Este o formula inteligenta, de tip Matrioska, potrivit careia esenta cartii se constituie prin învaluiri si acumulari succesive de reflectii purtate asupra altor jurnale.
De la Marta Trancu Rainer („File de jurnal – marturii)” la Dan Setlacec („Dan Setlacec, amintiri, marturii, opinii”, interviu), de la Zaharia Petrescu („Însemnarile unui medic din razboiul pentru independenta”) la I. Mamulea (vezi însemnarile olografe ale acestui doctor privind boala Regelui Ferdinand), de la Miriam Korber-Bercovici („Jurnal de ghetou”) la Mihail Bulgakov („Imobilul nr. 13, Sub calcâi –Fragmente de jurnal si Însemnarile unui tânar medic”) etc., o multitudine de aspecte medicale, istorice, psihologice, culturale, politice, moderne si nu în ultimul rând morale sunt descoperite, analizate si recontextualizate de autor, care pleaca, întotdeauna cu acribie si reverentiozitate, de la însemnarile mai mult sau mai putin literare ale confratilor sai medici din diferite epoci. Natural, notatiile, comentariile si interpretarile lui Mihail Mihailide sunt extrem de interesante, mai cu seama ca ele reconfigureaza si fac inteligibile un timp istoric, o întâmplare inedita ori un fapt psihologic care altfel ne-ar ramâne straine. Departe de a fi o carte de „nisa”, textul semnat de acesta trimite la o întelegere profunda si panoramica a societatii românesti, din perspectiva unor mari constiinte ce au tutelat cu prestigiul si moralitatea lor viata medicala nationala.
Daca adaugam la toate acestea si stilul placut, deopotriva precis si cald, al autorului, ca si dictiunea sobra, lipsita de emfaza, a ideilor sale, rezulta o excelenta imagine de ansamblu asupra unui domeniu putin cunoscut la noi. Volumul „Eul altora. Jurnalul unor jurnale” se citeste cu placere intelectuala maxima, fiind o lectura de savoare si, de ce nu, una care sa edifice o alta perceptie asupra memorialisticii medicale românesti si internationale.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper