Livada, lastarul, butasul si parga

Un articol de Andrei Ionescu

Reluam în acest numar lungul sir de cuvinte cu fidela memorie semnificativa pentru limba româna, provenind din sursele cele mai vechi si mai bogate, cea latina si cea moeso-gotica.

Într-unul din ultimele articole de anul trecut ne-am ocupat de plai (derivat din platea), de opinca (din appropinquare), de taraba si darabana (din delubra) si de livada (din olivetum).
Ca o completare la ultimul cuvânt pomenit atunci, livada, as adauga astazi altul, strâns înrudit, anume lastarul.
Pentru livada am propus ca etimon cuvântul latin olivetum, i = loc plantat cu maslini, care ar fi putut trece direct în româna, fara intermediarii bg. sau ngr. livada la care apeleaza DA. Prin livada desemnam de asemenea (sau am desemnat în trecut) si fâneata sau pajistea, dar sensul cel mai frecvent a fost si este cel de azi: plantatie de pomi fructiferi, pomet: „Sa închipuieste unuia ce ar face o livede frumoasa si sa puie tot felul de pomet într-ânsa“ (Neagoe). De aceea, pentru livada de maslini a devenit necesara specificarea expresa, ca de pilda, relativ aproape de noi, la Caragiale: „Parintii mei se tineau cu o livede mica de maslini“. (De retinut variantele livede, liveade si livedie, mai aproape de etimon sub aspect fonetic decât bg. si ngr. livada.) E si firesc, de altfel, fiindca de la livada de maslini (olivetum) s-a plecat pentru a se ajunge cu timpul sa se desemneze prin cuvântul livada orice pomet.
S-a observat ca maslinul e cel mai cultivat arbore fructifer în „spatiul biblic“. De aceea, alaturi de smochin, desigur, e si cuvântul cel mai cult: nu întâmplator îi întâlnim împreuna (si chiar alaturi) la un poet ca Anghel: „Pletele-mi bogate de vii si de livezi / si-olivii si smochinii, naramzii, sicomorii, cazura în gramezi“.
Contextul biblic a contribuit într-o mare masura, desigur, la alegerea maslinului sau olivului, cum îi spune Anghel, ca pom privilegiat. În ordine sacra, olivul e pomul bun, cel care da roada buna, pentru ca din ea se scoate pretiosul untdelemn, tamaduitor si sfintitor. Cum stim, în Iesirea, cap. 29, cu untdelemn de masline se face sfintirea lui Aron si a fiilor sai ca sa-i fie preoti Domnului: „Vei lua apoi untdelemnul de ungere, i-l vei turna pe cap si-l vei unge“ (versetul 7). Iar ceva mai departe, în cap. 30,25 : „Din ele (mirodenii si untdelemn de masline = olei de olivetis) vei face untdelemn pentru ungerea sfânta“.
Sa amintim, de asemenea, ca în mai multe pasaje biblice, dupa Cina cea de Taina, îl aflam pe Mântuitorul pe Muntele Maslinilor, unde urca sa se roage împreuna cu ucenicii Sai (Matei 26,30; Marcu 14,26, Ioan 8,1): exierunt in montem Oliveti. Sacralitatea maslinului iese astfel întarita si tot întarita iese posibilitatea de fixare a sintagmei cu pricina în mintea cititorilor sau ascultatorilor predicii, datorita repetatei sale prezente invariabile în cele trei evanghelii unde apare.
Bineînteles, odata cu livada, trebuie sa revendicam din latina si cuvântul ulei, pe care l-am întâlnit în sintagma olei de olivetis (Iesirea 30,24). Dintr-o inertie slavonizanta, azi anacronica, în dictionarele noastre figureaza ca slavism. Existenta cuvântului si în slava veche nu contravine însa originii sale latine, caci nu slavii ne-au crestinat pe noi, ci, dimpotriva, crestinarea slavilor a fost începuta de românii printre care acestia s-au asezat, prin urmare de jos în sus, înainte de consfintirea oficiala a patriarhiei de la Constantinopol.
Tot un pasaj biblic ne dezvaluie originea lastarului, pe care o aflam în cuvântul latin oleaster, tri = maslin salbatic. Cel cultivat fiind în latina olea, ae, ca si fructul, sau, poetic, oliva, ae. Pe acesta din urma îl indica autorii DA ca origina a unui cuvânt regional si învechit, anume oliva, împreuna cu germ. Olive si fr. olive. Dupa aspectul fonetic, acesta pare mai recent decât livada (cuvânt vechi, atestat la 1385), si la fel olivet, probabil refacut dupa lat. olivetum si it. oliveto.
Nu e nevoie sa fii expert în arta si misterul altoirii ca sa întelegi de ce lastarii provin din maslinul salbatic. De altfel, întreg procesul e descris exact si detaliat în Biblie, care, printre altele, este si o carte de învataturi practice. Sa urmarim pasajul cu pricina (Romani 11, 17-18) si întregul context mai larg, fara a ne împauna cu parafraze explicative, care n-ar constitui un adaos de substanta, ci numai o varianta de expresie: „Iar daca unele din ramuri au fost taiate, si tu, care erai maslin salbatic (oleaster), ai fost altoit în locul lor si partas te-ai facut radacinii si grasimii maslinului, nu te mândri fata de ramuri; iar daca te mândresti, nu tu porti radacina, ci radacina te poarta pe tine“ = Quod si aliqui ex ramis fracti sunt, te autem, cum oleaster esses, insertus es in illis et socius radicis et pinguedinis olivae factus es: noli gloriari adversus ramos. Quod si gloriaris, non tu radicem portas, sed radix te.
Pasajul e cu atât mai memorabil, cu cât a fost investit cu un sens figurat, care se adauga celui pur material. Nu e vizat aici doar procesul altoirii (insertum) sub aspect tehnic, ci si, ba chiar în primul rând, procesul spiritual al aducerii „neamurilor“ la credinta crestina. Apostolul le atrage atentia noilor credinciosi, alesi dintre „neamuri“, sa nu se mândreasca fata de ramuri, dintre care unele au fost taiate ca pedeapsa pentru ratacirea lor vremelnica, deoarece „împietrirea s-a facut lui Israel în parte, pâna ce va intra tot numarul pagânilor“ (11,25). Perspectiva mântuirii se pastreaza, asadar, si pentru fiii lui Israel, potrivit legamântului celui vechi, iar la soroc Dumnezeu se va învrednici sa ridice pacatele lor: „Caci daca tu ai fost taiat din maslinul cel din fire salbatic (ex naturali oleastro) si împotriva firii ai fost altoit în maslin bun, cu atât mai vârtos acestia, care sunt dupa fire, vor fi altoiti în chiar maslinul lor“ (11,24).
Cum se stie, exista si varianta vlastar, care pentru unii nu e doar o simpla varianta, ci un cuvânt separat, înrudit, desigur, dar de sine statator pentru ca are câteva acceptii proprii, si de aceea figureaza ca atare în dictionare.
Intram în domenii delicate: acela al derivatelor multiple, pe de o parte, iar pe de alta parte, sau mai bine zis urmarind procesul derivarii în sens contrar, acela al provenientelor multiple. Daca pentru vlastar DA indica drept etimon ngr. vlastari, în schimb pentru lastar ne trimite la bg. lastar si la srb. lastar,  socotind ca acestea ar fi limbile intermediare sau de filiatiune în cazul cuvântului neogrec ajuns în româna.
În sprijinul provenientei latinesti a lastarului nostru, însa, poate fi adus argumentul aceleiasi origini pentru o seama de cuvinte din domeniul cultivarii plantelor.
Butasul, bunaoara, despre care gresit se crede ca ar proveni din maghiara, a putut fi luat direct din verbul latin putoare,  al carui sens principal era a curata un copac de uscaturi, a taia ramurile unui pom. Putare vitem înseamna în latina a curata si a butasi via, adica operatia pe care urmasii romanilor din spatiul nostru o executa neîntrerupt din vremea veche pâna astazi, îngropând în pamânt bucatele de lastari, detasati de radacina sau de frunza, din planta-mama, pentru a forma o planta noua. Astazi suntem familiarizati cu un compus, amputare, pe care l-am luat mai târziu din franceza.
Sau pârga, cuvânt de asemenea mostenit, pentru care nu e nevoie sa apelam la slavicul pruga. Cuvântul e, neîndoielnic, latin si provine din verbul purgare, care însemneaza a curata (de seminte,de coaja), cu un foarte potrivit exemplu, (la Ochesanu): purgare oleam a foliis =  a curata maslinele de foi. Am ales înadins acest exemplu, ca o punte de legatura între livada, lastar, butas si pârga.
Adaugam, în sfârsit, de data aceasta dupa Gutu, expresia purgare agros, care înseamna a purifica ogoarele printr-o ceremonie religioasa. Probabil de aici provine sensul de roade timpurii, susceptibile de o încadrare în acelasi ritual religios, în chip de prinos de multumire pentru oficianti.
Dii patrii purgamus agros. Zeilor parintesti si bunului Dumnezeu sa-i curatim ogoarele. Si viile. Si livezile.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper