Jumatatea plina a paharului

Un articol de DAN BERINDEI

Paharul are o jumatate plina si alta goala, dar rareori ne oprim la jumatatea plina. De obicei, suntem criticii necrutatori ai jumatatii goale, desi exista cele doua parti ale intregului, care pot fi mai cuprinzatoare sau mai reduse, dar rareori intregul nu le are pe amandoua. In viata noastra de toate zilele suntem supusi acestei reguli. Ceea ce avem ni se pare firesc, de la sine inteles si nu-l mai punem la socoteala. In schimb, absenta o resimtim acut si o reprosam cam uitand contextul. Vedem totdeauna jumatatea goala si ne plangem, dar mai putin sau deloc pe cea plina. Cam asa ne judecam si prezentul, dar si trecutul. Suntem deseori necrutatori si indrituiti in critica unor stari de lucruri, dar contextul il cam uitam si nu-l mai punem la socoteala. Nu avem suficient simtamantul posibilului si mai ales limitele acestuia.

Suntem obsedati de ceea ce nu este si ar trebui sa fie si nu privim si spre ceea ce exista, spre jumatatea plina a paharului. Nu privim nici spre ceea ce a fost, spre procesele de devenire sau le privim trunchiat. Acest lucru contribuie la intretinerea unei optici pesimiste. Or, unul dintre rosturile istoriei este sa ne pastreze imaginile succesive a ceea ce a fost si sa ni le comunice cu obiectivitate, cu seninatate, respectand integral adevarul, neuitandu-l, dar nici machiindu-l, dandu-i o infatisare necorespunzatoare realitatii trecute si doar… convenabila.
Exista si o tendinta nociva a raului si senzationalului, care se manifesta in dauna firescului si constructivului. Se insista asupra jumatatii goale a paharului. Procese istorice se deformeaza si nu se explica, de aici se ajunge la induceri in eroare si se creeaza chiar curente de opinii neintemeiate. Evolutii firesti, motivate istoric, sunt infatisate trunchiat si in asa fel incat sa convina unor teze sau prejudecati, care intr-un moment sau altul „dau bine“! Imaginile create sunt deseori deformari ale realitatii.
Din pacate, uneori se evita sa se priveasca jumatatea plina a paharului, deoarece s-ar dezvalui un drum ascendent si uneori s-ar vedea ca „dracul nu-i chiar atat de negru“! Lucrurile trebuie sa fie judecate in ansamblul lor evolutiv si sa nu se traga concluzii din elemente disparate, fie ele si veridice, dar uitandu-se celelalte componente ale unor procese istorice.
Judecatile n-ar trebui incepute de astazi, uitandu-se intemeierea lucrurilor, radacinile. Istoria ramane nepretuita prin forta pe care o are de a clarifica deseori neintelesul. Si mai ales nu ne este ingaduit sa judecam trunchiat, unilateral, fara a tine cont de intreg ansamblul si, evident, mai ales de temeiurile de evolutie. Daca am avea in vedere si jumatatea plina a paharului, am constata in privinta noastra, a romanilor, realitatea unui proces istoric de crestere si dezvoltare, chiar daca el este sortit unui necontenit decalaj si unor prea dese „accidente“.
Pasii facuti in cursul veacului al XIX-lea au fost uriasi, pe multe planuri. Am recuperat intarzieri, am dat dovada unei inteligente adaptabilitati la modernitate. Am demonstrat unitate, in ciuda divergentelor noastre congenitale, am impus prin atitudinea si solidaritatea noastra, a tuturor, ca Romania sa devina o realitate si sa fie inclusa in „concertul natiunilor“.
Dupa momentul marii unitati din 1918, realizata succesiv de romanii din rasarit, nord si apus, intemeiati pe jertfa neprecupetita a celor din tara, am reusit ca numai in doua decenii sa dam viabilitate proiectului unei Romanii desavarsite in hotare nationale plenare. Ceea ce a urmat, a fost o „catastrofa naturala“, cuprinderea intr-un cumplit razboi al lumii, o ocupatie politico-militara, dar si ideologica pe deplin inlaturata abia dupa aproape o jumatate de veac. Revenirea in „lumea noastra“ din 1989 a ridicat noi probleme, aceasta lume avand acum alta infatisare si alte comportamente si intarziind sa recunoasca in noi ceea ce suntem, o sora rapita, care merita pe deplin reintegrarea fireasca si egala.
Oricum, trebuie sa ne obisnuim sa mai privim si la jumatatea plina a paharului, la ceea ce inaintasii nostri au realizat generatie de generatie, aici la o rascruce a drumurilor istorice, „in calea rautatilor“. Este fara indoiala necesar ca prin purtarea noastra sa le demonstram celorlalti ca meritam sa fim luati in considerare, ca suntem capabili sa construim si nu doar pentru noi, ci si pentru umanitate si totodata sa-i determinam sa priveasca si ei la jumatatea plina a paharului natiunii noastre!

Un comentariu pentru “Jumatatea plina a paharului”

  1. noiembrie 24, 2013 la 11:56 am

    Paharul pe jumătate plin prezintă un mare avantaj: îți dă posibilitatea să mai adaugi ceva în el. Un pahar plin, pe lângă faptul că nu-ți permite să mai torni ceva în el, mai prezintă și pericolul de a se vărsa pătând astfel fața de masă. Totuși, prefer paharul pe jumătate plin!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper