Inventarea tenisului (27)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Din desfasurarile istorice anterioare, tutelate de rabdarea pasionala a lui Jean-Christophe Piffaut, reiese fara drept de apel ca tenisul modern, cel pastorit canonic si inscris sub forma de copy right la Oficiul pentru Brevete londonez de maiorul vels Walter Clopton Wingfield, avea de-acum toate datele pentru a realiza „marea trecere“. Mai pe sleau spus: sportul alb era suficient de matur pentru a depasi statutul de simpatica activitate atletica de loisir. Adica: se impunea ca acest joc preluat de britanici de peste Mâneca si maturat sub raportul reglementarilor sa fie transformat in sport de competitie. Zis si facut.
1877. Când Principatele Unite declarau razboi Imperiului Otoman si isi proclamau Independenta, la Wimbledon, suburbie a Londrei, la All England Lawn Tennis and Croquet Club se desfasura prima competitie de tenis din lume. Ca orice lucru bun, cel mai venerabil turneu din istorie a debutat primavara, iar libertatea politica si diplomatica si-o cucerea biata tarisoara din Carpati tot atunci. Freudian considerând chestiunea, putem reformula: unii cu principiul placerii (ei, vesticii, britanicii), altii cu principiul realitatii (in speta noi, o natiune foarte tânara, care de-atunci doar cu greu se poate spune ca a evoluat cine stie ce!). De fapt, apusenii se maturizasera atât de mult institutional, incât isi permiteau jocuri de societate nesângeroase. Peste Carpati si pâna la Dunare, românii inca mai duceau razboaie ca sa afle cine sunt si daca pot supravietui fara lesa marilor imperii…
Pentru a reveni la tema, sa ne amintim asadar de primavara lui 1877, anotimp in care tenisul a parcurs drumul de la distractie mondena la turnir si competitie. Ca lucrurile devenisera serioase o demonstreaza aparitia unui arbitru-judecator asezat la inaltime, pe un fel de scaun suspendat deasupra fileului, pozitie strategica pentru observarea obiectiva si riguroasa a partidei. Primul turneu disputat in istorie, cel de la Wimbledon, a avut ca principiu de organizare ideea eliminarii directe. La limita, aceasta nu era deloc o gaselnita britanica. Ea exista din epoca franceza a celebrului jeu de paume. Originea duelului intre adversari, din care doar unul se dovedea invingator, este cu siguranta una ce dateaza din perioada cavalerismului medieval. Doar ca acum nu mai curge sânge, ci, eventual, o lacrima.
Dimensiunile, dispunerea si forma terenului sunt si ele fixate. Nu mai exista bâjbâieli. Terenul este dreptunghiular, judicios compartimentat. Careurile de serviciu sunt precis delimitate. Victoria reclama adjudecarea a trei seturi. Potrivit unui model care in Cupa Davis va supravietui pâna in 1972, la Wimbledon primele editii sunt organizate pornind de la principiul Challenge Round-ului. Mai pe româneste, detinatorul trofeului la editia precedenta este calificat direct in finala, urmând a-si apara cupa. Noul regulament competitional nu rezista insa mult timp. Ca in orice sport nou, evolutia tehnica a practicantilor este una exploziva, progresul este remarcabil, iar aceasta logica a „protejarii“ campionului en titre nu era una just racordata la realitate. Dupa câteva episoade in care outsider-ii, care jucau mai multe partide, imbogatindu-si bagajul tehnic si tactic, i-au rusinat pe campioni, in 1882, organizatorii turneului au renuntat la aceasta regula prohibitiva si inautentica.
Primul campion al tenisului a fost un englez campion la crichet, Spencer Gore, care si-a invins in finala compatriotul, pe William Marshall, cu 6-1 6-2 6-4. El a primit o cupa de argint, oferita de gazeta „The Field“, dar si un premiu in valoare de 12 guinee. La finala au participat in jur de doua sute de spectatori, care au platit suma de un siling. Sportul alb se nascuse cu-adevarat. Inca de la nastere el mirosea puternic a profesionism…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper