Inventarea tenisului (23)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Calugarul italian reglementase in tratatul sau, potrivit unui cod universal, legile si normele pe care se bizuia regulamentul jocului renascentist cu palma. Pe langa setul de reguli trecut in revista in episodul trecut, si care in buna masura se regaseste si in regulamentul joclui modern de tenis, mai sunt inca alte cateva canoane extrem de interesante. Ele se refera la maniera in care sunt contabilizate punctele si, in general, la logica diferentierii cuantificate intre competitori pe tabela de marcaj.
Ei bine, felul in care sunt punctate loviturile reusite si greselile de joc era identic in jeu de paume cu cel de astazi: adica 15, 30, 40, sase ghemuri pentru adjudecarea unei manse (sau set), doua seturi pentru a castiga o partida. Totusi, chiar daca formal lucrurile erau asezate fara echivoc in regulament, originea acestui tip de punctaj nu mai prezenta o aceeasi lipsa de ambiguitate. Dimpotriva. Nimeni nu stie cu precizie, nici astazi, si nu stia nici in vremea lui Scaïno, de unde provine diferenta de 15, apoi de 10 puncte si, la sfarsit, de doua puncte in contabilizarea scorului in tenis.
Exista, fireste, niste explicatii, mai precis niste ipoteze de ordin istoric. E dificil ca ele sa poata fi verificate cu sanse riguroase de reusita, dar este evident ca merita a fi luate in calcul, macar pentru un plus de cunoastere, fie ea si problematica. Prima dintre acestea face referire la faptul ca jucatorul aflat la serviciu se gaseste la 15 picioare distanta de locul in care a realizat primul punct, la 30 de picioare distanta fata de al doilea punct, la 40 de picioare distanta de al treilea etc. A doua ipoteza are in vedere sistemul sexagesimal de masura, sistem operational si raspandit in Renasterea occidentala. Punctajul jocului cu palma ar fi pornit de la acest referential algebric. In cadrul acestei explicatii mai era invocata si prezenta unui ceasornic cu ace care sa contabilizeze punctele, din sfert in sfert de ora: inceperea partidei, la ora 12, primul punct marcat la 12 si 15 etc. Sau, altfel spus, in cadrul sistemului de masurare sexagesimal, pe terenul de tenis un joc (jeu, game) ar valora 60 de puncte, tot la fel cum in cvadratura cercului sunt 60 de grade, sau in maniera in care 60 de minute dau substanta temporala a orei. Pentru ca un jucator sa se impuna, el era obligat sa realizeze de patru ori cate 15 puncte. Doar ca, in loc de cifra 45, din pricini de abreviere, a aparut numarul 40, unul care facilita operatia de reprezentare a egalitatii si marca pragul dincolo de care mai trebuiau realizate doua puncte, astfel incat ghemul sa revina unuia dintre competitori. Totalul ramanea insa identic, caci fiecare dintre ultimele doua puncte disputate valora 10 unitati (15, 30, 40, 10 si 10, egal 60).
Dincolo de autoritatea epistemica a acestor ipoteze de lucru, mai poate fi invocata si o alta. Mai pragmatica si mai meschina, desi poate mai simpatica in ordinea firii omenesti… Unele voci de cercetatori afirma ca punctajul stravechiului joc cu palma si-ar avea sursa in tipul de moneda pusa zalog la ramasag de jucatori: 10, 15, 30 de sous, o unitate monetara frecventata folosita in epoca aceea in Franta.
Indiferent de realitatea manierei in care ne explicam astazi aparitia si sistematizarea regulilor de contabilizare a punctajului in tenis, un lucru e sigur: inteligenta cu care e facuta departajarea face de-a dreptul imposibila ireversibilitatea tendintei in joc. In tenisul de ieri, ca si in cel modern, nimeni nu „moare“, oricine isi pastreaza sansa, iar diferenta poate fi recuperata, in pofida oricaror aparente evidente.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper