Gravura încotro?

Un articol de Liliana Barborica

Richard Noyce în dialog cu Liliana Barborica

 

 
Dupa patru editii care au atras reactii pozitive din partea artistilor, curatorilor, teoreticienilor, dar si a publicului, editia a cincea a Bienalei Internationale de Gravura îsi propune, dincolo de limitele gravurii si ale experimentului, sa vada încotro se îndreapta gravura contemporana si de fapt încotro ne îndreptam cu totii, artisti sau doar consumatori de arta, trecatori, privitori ai acestei secvente istorice careia îi apartinem.
Bienala ai caror organizatori sunt Ciprian Ciuclea si Olivia Nitis, prin Asociatia Experimental Project, a avut anul acesta treizeci de artisti participanti si patru evenimente: Expozitia Principala la Centrul Cultural „Palatele Brâncovenesti“, Mogosoaia, curator Richard Noyce, Expozitia „Gravura Experimentala Româneasca“, curator Adrian Guta,
tot la Mogosoaia, Expozitia „Pavilioane“, curatoare Olivia Nitis, la Victoria Art Center, Bucuresti si, în fine, Atelier de Print Experimental, la Atelier 030202, Bucuresti, curatori Cosmina Chituc si Alexandru Braniste.
Richard Noyce, curatorul principal al Bienalei, este cunoscut scriitor din zona artistica, expert în domeniul gravurii. Prin cartile sale, ultimele doua de succes, „Printmaking at the Edge“ (2006) si „Critical Mass – Printmaking Beyond the Edge“ (2010), dar si prin alte texte critice si publicatii în reviste de specialitate, încearca sa scoata gravura din rândul meseriilor, asa cum era ea vazuta în trecut si s-o plaseze în rândul artelor.
Si, cum se spune, daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit: daca Bienala n-ar fi fost, nu l-as fi cunoscut pe Richard si desigur nu i-as fi luat un interviu. L-am invitat la o ceasca de ceai, pentru ca este englez si, ca orice englez, iubeste ceaiul. Am întâlnit un gentleman desavârsit care te vrajeste cu felul de-a vorbi si cu infinita stiinta în domeniul gravurii, pe lânga care eu m-am simtit ca un bob de nisip lânga marea însasi. Întrebarile pe care
i le-am pus lui Richard acum se aflau de mai multa vreme în mintea mea iar raspunsurile lui vin sa clarifice o serie de probleme pe care majoritatea ni le punem despre arta contemporana.

Liliana Barborica: Cei mai multi dintre noi cred ca gravura este legata de reguli stricte si conventii. Desi gravura a evoluat de la traditionalele tehnici japoneze pâna la printul digital, de câte ori vorbim de gravura ni-i imaginam pe Hokusai, Dürer sau Goya si nu realizam cât de mult s-au extins limitele gravurii în zilele noastre si mai ales cum a evoluat ea. Ce schimbari te surprind în gravura contemporana?
Richard Noyce: În primul rând, începuturile gravurii se regasesc mult mai departe în timp decât tehnica printului în matrite din piatra sau lemn în Japonia. Se pare ca prima gravura a fost descoperita într-o pestera din sudul Frantei, la Chauvet, si reprezinta o mâna pe care omul preistoric si-a imprimat-o pulverizând cu ajutorul gurii un lichid colorat peste palma lipita de perete. Imaginea aceasta ne-a ramas peste timp. Întreaga istorie a gravurii este fascinanta, urmând trasee de dezvoltare diferite, venind din culturi diferite, dar toate aceste trasee au în comun schimbarile survenite de-a lungul timpului în tehnologia printului si a nevoii de multiplicare în scopuri politice si religioase. Pe de alta parte, litografia a dus la o mai buna redare a tonurilor de culoare si în general a picturii. A aparut apoi tehnica mezzotintei care s-a dezvoltat treptat. Cromolitografia si apoi serigrafia au dus la un grad mai mare de democratizare, pentru ca imaginile puteau fi multiplicate mai usor. Serigrafia a fost identificata în multe tari cu pop-art-ul si stencil-ul sau alte forme de arta underground, as exemplifica aici posterele subversive, printate în Polonia, sub regimul comunist. Aparitia fotografiei la mijlocul secolului al XIX-lea a avut, de asemenea, un efect major. Odata cu aparitia tehnologiei digitale, a devenit posibil pentru oricine care are un computer si o imprimanta inkjet sa produca ceea ce numim print digital. Gravura, acum si mereu, a fost legata de arta si tehnologie în acelasi timp, de aici vine fascinatia pe care ne-o provoaca, dar si viitorul ei.
Cât despre schimbarile care m-au surprins, ei bine, cred ca tocmai rezistenta lumii artistice la noile tehnologii, la schimbare si la experiment m-a surprins si ma va surprinde întotdeauna. Artistii care au practicat arta gravurii de-a lungul timpului au fost mereu vazuti ca niste anarhisti; cunoscând secretele bine pazite ale acestui procedeu, ei l-au deconspirat si l-au transmis mai departe. Ma gândesc aici la artisti ca Goya, Posada, Hogarth, Daumier, Kollwitz si multi altii, care au folosit tehnica gravurii ca sa-si exprime revolta împotriva nedreptatii socio-politice. Si lista ar putea continua pâna în zilele noastre.
L.B.: Cum ai defini rolul bienalelor si trienalelor de arta în domeniul gravurii si alte competitii internationale si care este rolul curatorilor în aceste competitii? Poti compara alte bienale la care ai participat de-a lungul timpului cu IEEB? Care sunt diferentele conceptuale si estetice?
R.N.: Gravura, mai mult decât orice alt mediu în artele vizuale, are la baza colaborarea, artistii lucreaza împreuna, îsi împartasesc experienta si tehnicile sau maestrii în aceasta arta lucreaza cu artisti mai tineri, ajutându-i sa-si duca ideile la îndeplinire. Dezvoltarea bienalelor de arta internationale, competitia care exista în cadrul lor sunt, de fapt, o extindere a acestei colaborari. Un alt factor care face posibile aceste competitii este usurinta cu care se pot trimite lucrarile. Ele pot fi foarte simplu de împachetat, rulate si trimise prin posta. Munca si creatia artistilor din aceasta zona artistica sunt încurajate de asemenea evenimente. Graficienii sunt nu numai prietenosi, gata oricând sa împartaseasca idei noi, dar si dornici sa-si sarbatoreasca arta si viata. Iar o bienala trebuie spus ca este un bun motiv de sarbatoare. Rolul curatorului este important pentru ca pe masura ce timpul trece, cei ce câstiga experienta în domeniu pot conduce si promova acest gen de evenimente care duc la o dezvoltare si un feed-back pozitiv în comunitatea artistica. Experienta mea în acest domeniu s-a îmbogatit cu ocazia Trienalei de Gravura de la Krakowia, când am avut ocazia sa fiu desemnat presedintele juriului de trei ori consecutiv, între 2003 si 2009. De asemenea, am fost în jurii la evenimente asemanatoare în Ferrol (Spania), Praga, Wrexham (Wales) sau Salonic. Fiecare este diferit în dimensiune si ambitie si fiecare joaca un rol important în procesul de largire a cunoasterii si interesului pentru gravura. Sa le compar este destul de dificil, pentru ca fiecare vine cu o identitate proprie, unele sunt mai spectaculoase decât altele, pot fi organizatii foarte mari în comparatie cu altele foarte mici si aici e si cazul nostru. IEEB este condusa de trei tineri entuziasti, ma refer la Ciprian Ciuclea, directorul Bienalei, Olivia Nitis, curatoare, si Andreea Micu, manager de proiect. Sunt, natural, diferente conceptuale si estetice, dar acestea duc la stimularea diversitatii si a dialogului continuu pe scena gravurii. Toate aceste evenimente îsi propun sa promoveze gravura contemporana si sa o faca accesibila publicului. De asemenea, as dori sa demonstrez ca tehnicile folosite în gravura pot da nastere la opere de arta contemporana interesante, accesibile, diferite. Implicatiile tehnice ale gravurii se rasfrâng si în restul artelor, cum ar fi pictura si sculptura. Aceste tehnici au multe de oferit si ele vor extinde limitele artelor vizuale.
L.B.: Esti un scriitor cunoscut în domeniul gravurii si al artei contemporane. Ai scris în cartile tale despre multi artisti vizuali. Totusi, nu ai scris despre nici un român pâna acum. Cu ocazia acestei vizite ai descoperit artistii si arta româneasca. Putem spera ca vei include si artisti români în viitoarele tale carti?
R.N.: De fapt, am facut cunostinta cu arta româneasca înca din 1971, când am lucrat la Galeria Richard Demarco din Edinburgh. Demarco este cunoscut ca un prieten entuziast al artei contemporane din tarile Europei de Est si a facut eforturi pentru a deschide cai de comunicare în anii dificili ai comunismului. El a expus artisti români în mai multe ocazii si a facut tot ce a putut ca sa promoveze arta româneasca. Prin el am facut cunostinta cu lucrari ale artistilor Horia Bernea, Ovidiu Maitec si Pavel Ilie (care a stat la mine la Edinburgh în iarna lui 1971-72). M-am straduit sa ramân la curent cu arta româneasca în toti acesti ani. Munca mea ca scriitor si conferentiar a fost bazata pe un proces continuu de explorare si descoperire pe care l-am sustinut în ultimii douazeci de ani. Seria de carti despre gravura contemporana la care am lucrat în ultimii zece ani m-a condus catre artisti din multe tari pe care mi-ar fi placut sa-i includ în cartile mele, dar a trebuit sa fac o selectie foarte riguroasa cu fiecare noua carte. Cea de-a treia „Printmaking Off the Beaten Track“, care va va fi publicata în toamna lui 2013, va include operele a patru artisti români: Valeriu Schiau, Suzana Fântânariu, Ciprian Ciuclea si Ortansa Moraru, care s-a stabilit de mai multi ani în Canada. Si sunt foarte multumit de alegerea mea. Vreau sa mentionez ca toate cele trei carti vor include lucrarile unui numar de 151 de artisti din 57 de tari, ceea ce înseamna ca mai am înca multe tari de explorat si artisti despre care înca n-am vorbit. Oricum. fac tot ce pot!
L.B.: Una dintre temele celei de-a cincea editii a IEBB este dimensiunea socio-politica în gravura contemporana si diferentele dintre Estul si Vestul Europei, precum si între Europa si Statele Unite. Ce schimbari poate produce arta în aceste contexte amintite? Poate ea sa schimbe lucrurile în societatile Europei de Est si mai ales cum?
R.N.: Din punctul meu de vedere, as spune ca desi sunt diferente marcante în istoria tarilor din Europa si America de Nord, conditiile în care s-a dezvoltat gravura sunt, spre surprinderea multora, foarte asemanatoare. Accesul catre materiale si echipament a fost mai rapid în tarile din Vest, dar, cum am spus de multe ori, începând cu mijlocul anilor ’90, lipsa unui numar important de materiale a fost un motiv pentru o extraordinara mobilizare a puterii de creatie. As aduce ca exemplu aici arta poloneza. Aversiunea si presiunea guvernului totalitar s-au dovedit un impuls pentru artisti de a da ce pot, cu resursele limitate pe care le aveau si de a transcende, de multe ori triumfator, conditiile în care erau obligati sa munceasca. De aceea, trebuie sa recunosc, arta lor era mai valoroasa decât cea produsa în Vest în conditii confortabile. Aceste pareri au fost si sunt înca controversate, dar cred sincer ca sunt adevarate. Arta a reusit sa sustina si sa promoveze schimbarea politico-sociala în tarile foste comuniste mai bine decât a facut-o în Vest. Lumea este astazi cu mult mai deschisa si cu mult mai putin fragmentata între ceea ce numim paradigma Est/Vest si cred ca Internetul a ajutat la aceasta uniformizare. Desigur, sunt înca situatii cumplite, probleme serioase peste tot în lume si munca artistilor are un rol important tragând semnale de alarma în legatura cu ele. As aminti doi artisti pe care i-am selectat pentru IEEB5: Curtis Readel din USA si Xenophon Sachinis din Grecia. Amândoi ne-au oferit lucrari socante, foarte provocatoare, bazate pe experienta din propriile tari, de aceea nemultumirea lor îndreptata catre societatea vestica este justificata. De fapt, cele mai multe lucrari din expozitie au o pozitie critica, o atitudine politica… Poate arta sa schimbe lumea? Arta nu, dar artistii pot (si trebuie sa faca asta). Arta lor critica nedreptatea, vorbeste în locul celor saraci, deposedati, condamna tirania si coruptia, lupta împotriva prejudecatilor religioase, politice, rasiale, împotriva extremismului sau a fundamentalismului – iar toate acestea exista în tari si din Est si din Vest si ele obliga indivizii sa traiasca în conditii inumane. Munca artistilor angajati în aceasta lupta este mai importanta ca niciodata, arta trebuie sa fie mai orientata politic decât oricând. Mai este înca asa de mult de facut… Trebuie sa existe un proces de evolutie mai degraba decât unul de revolutie, deoarece istoria ne-a demonstrat ca revolutiile tind sa fie înabusite, iar gravura, prin natura ei deschisa si democratica, poate ajuta acolo unde societatea a dat gres. În acest context, este necesar ca rolul artei sa fie recunoscut si acceptat ca atare de presa si de media. Marx descrie religia ca „opium pentru mase“, iar daca ar mai trai cred ca ar spune acelasi lucru despre televiziune. În timp ce guvernele încearca sa detina controlul si sa manipuleze indivizii prin aceasta cultura a televiziunii care dezumanizeaza si saraceste mintea umana, arta ar putea sa arunce navodul si sa salveze lumea. Poate arta sa schimbe lumea, poate ea sa ne salveze? Da, cu siguranta, daca din ce în ce mai multi dintre noi vor deschide ochii!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper