Europa: cu Londra sau fara?

Un articol de DUMITRU RADU POPA

Multi cred în Marea Britanie ca ar duce o viata mai buna în afara Uniunii Europene. Membrii Partidului pentru Independenta Regatului Unit, dar si un considerabil numar de conservatori „eurosceptici“ zic chiar ca ar fi mult mai bine în afara Eurozonei. Ei viseaza, cum spune cunoscutul ziarist Ian Buruma într-un comentariu, la o Mare Britanie ca un fel de Singapore occidental, o mare putere comerciala guvernata de la Londra. Din acest motiv, premierul David Cameron s-a simtit constrâns sa propuna poporului britanic un referendum care sa raspunda pur si simplu la întrebarea: înauntru sau afara din Uniune? El, personal, s-ar parea ca n-ar dori iesirea din UE, dar stie ca oarecare forma a consensului democratic trebuie sa prevaleze în actiunile guvernului sau si ale celor de dupa el.

2017, data referendumului promis, este destul de îndepartata. Multe lucruri se pot schimba între timp. Pe de o parte, daca Eurozona îsi va purta cu succes înainte propriile planuri, va conta prea putin ce fac cei din tarile din afara ei. Pe de alta, s-ar putea întâmpla ca si alte tari europene sa-i dea dreptate lui Cameron asupra indezirabilitatii unei uniuni politice europene tot mai strânse. si nu se poate niciodata sti ce ar iesi din asta! Între timp, poate exista si o alta întrebare care ar trebui luata în consideratie: cât de tare îsi doresc europenii ca Marea Britanie sa ramâna în Uniune? Raspunsul cam depinde de cine este întrebat. În mod traditional, observa Buruma, natiunile mici din nord, ca de pilda tarile de Jos, ar prefera ca Marea Britanie sa ramâna în Uniune. Fara britanici, ele ar ramâne la cheremul Frantei si, mai ales, al Germaniei. Totusi, în vreme ce amintirea celui de-al Doilea Razboi Mondial se face tot mai îndepartata, în tarile de Jos si Scandinavia sunt tot mai multi aceia carora nu le-ar displacea sa se gaseasca sub puterea Germaniei. Probabil ca însasi Germania ar prefera sa-si pastreze partenerul britanic în loc sa aiba de înfruntat singura tarile mediteraneene. Spiritul cultural si civilizatia continua înca sa aiba mare importanta, iar nemtii, din punctul acesta de vedere, au mai mult în comun cu britanicii decât cu grecii sau chiar cu italienii.
Cu Franta lucrurile se pun în mod diferit. Conform unui sondaj recent, 54% din francezi ar prefera ca Marea Britanie sa paraseasca UE. Dar si asta are poate de-a face cu istoria si cultura. Englezii nu s-au bucurat niciodata de prea mare simpatie în Franta. Totusi, cultura si nationalitatea, fie chiar si sovinismul gaullist (sa nu uitam ca De Gaulle s-a opus în doua rânduri, cu succes, la intrarea Marii Britanii în ceea ce se numea atunci Uniunea Economica Europeana sau Piata Comuna) nu pot explica totul. Sentimentele pro sau anti britanice în Europa sunt determinate si de o clara componenta politica. Francezii care afirma ca ar dori ca Marea Britanie sa iasa din Uniunea Europeana sunt cei mai multi de stânga, câta vreme cei ce declara contrariul se plaseaza spre dreapta. Motivele acestui spectru nu sunt foarte clare. Dar e posibil ca dreapta sa cuprinda asa numitii neo-liberali care apreciaza pozitia britanica în privinta afacerilor si a comertului liber. Asta în vreme ce, ca orice orientare de stânga, si stânga franceza este în favoarea unei doze cât mai mari de control al statului asupra economiei si înclina spre solutiile tehnocratice mai degraba decât liberale în problemele sociale si economice. Acest tip de gândire, spune Ian Buruma, a jucat un rol vital în dezvoltarea institutiilor europene. Sa ne gândim numai la Jean Monnet, unul dintre parintii unificarii europene, un exemplu al tipicului birocrat care se fereste de politicieni. Politica democratica e haotica uneori si divide mai degraba decît sa uneasca, e plina de compromisuri mai mici sau mai mari. Iar Monnet tocmai asta ura. El era obsedat de ideea unificarii si dorea ca aceasta sa se faca fara complicatiile politicii.
Monnet si ceilalti tehnocrati europeni nu erau în mod necesar opusi democratiei, dar prea adesea, în zelul lor de a unifica diferitele tari europene, pareau sa o puna pe un plan secundar. Eurocratii stiau ce e mai bine pentru cetatenii Europei si ce trebuia facut pentru a atinge acest bine. Prea multa dezbatere publica sau o prea mare interferenta a cetatenilor si a reprezentantilor lor politici nu ar fi facut decât sa încetineasca procesul. Unei mentalitati ca aceasta îi datoram astazi limbajul tipic de la Bruxelles, caracterizat de acele „decizii ireversibile“. Cu alte cuvinte, nu era rolul cetatenilor sa se îndoiasca de întelepciunea marilor vizionari care au pus bazele uniunii. Accentul pe programe este una dintre ratiunile pentru care „proiectul european“ a atras întotdeauna stânga, si asta nu numai în Franta. Credinta tehnocratica, cum o numeste Buruma, în modelele ideale este, prin forta lucrurilor, utopica. Dar e extrem de atragatoare pentru stânga care, în acelasi timp, detesta pe fata nationalismul ca urmare a celor doua razboaie mondiale dezastruoase pentru tarile europene. Britanicii care, datorita nationalismului churchillian, au avut mai putin de suferit decât Europa în urma atacurilor lui Hitler, nu au împartasit niciodata o asemenea aversiune. Iar orgoliul lor profund pentru traditia liberal-democratica britanica i-a facut întotdeauna suspiciosi fata de discursul birocratilor de la Bruxelles. Fara îndoiala, este aici si o anume componenta xenofoba: cum s-ar putea condivide autoritatea politica cu strainii?
Ar fi totusi o greseala sa subestimam dubiile nutrite de britanici în ceea ce priveste tendinta europeana spre o unitate tot mai strânsa, în tot mai multe domenii. si aici nu mai este vorba doar de o reactiune nationalista. În ziua de astazi, tot mai multi europeni sunt nemultumiti de puterile atât de mari ale birocratiei UE. Rezistenta britanica la grandioasele proiecte europene ar putea reprezenta chiar un fel de obstinatie democratica fata de o initiativa ce, în ciuda celor mai bune intentii, ar putea deveni autocratica. În acest sens, ea ar putea fi vazuta ca un instrument necesar, în stare sa atenueze propensiunea catre utopie. Mai cu seama cei ce sunt în favoarea Uniunii Europene ar trebui sa priveasca cu cea mai atenta consideratie lacunele ei politice. Asta ar fi, de fapt, unica posibilitate de a garanta ca o Europa unita, indiferent ce forma va avea, va fi democratica, dincolo de faptul de a fi economic avantajoasa. Poate tocmai de aceea Europa are nevoie de Londra, un partener dificil, critic, dar obsedat de democratie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper