Emanuel

Va mai putea fi el vreodata un om echilibrat psihic? Si cand va veni varsta intrebarilor ce vor face cu el? Va intra pe mana psihologilor? A psihiatrilor? A psihanalistilor? Si ce ii vor cere acestia? Sa spuna care ii sunt primele amintiri? Si-apoi ce tratamente ii vor prescrie? Vor apela la „terapia de grup“? La odioasa terapie de grup? Aceasta incercare primara a specialistilor in suflete de-a invinge atotstapanitoarea izolare a omului modern in necomunicare?
Emanuel, care a venit pe lume ca un baiat voinicut, de peste trei kilograme la nastere, care a fost salvat de la moarte intr-o clinica din Roma si care si-a afirmat deci dreptul de-a creste, va face foarte probabil parte, la un moment dat pe parcursul vietii lui, dintr-un program de terapie de grup. Va fi pus alaturi de niste necunoscuti, asezati in cerc. Si va trebui sa povesteasca cine e, cine-i sunt parintii, cum si unde a venit el pe lume.
Si ce va spune Emanuel?
Numele lui este frumos si simbolic. Cel care i l-a dat a avut simtul metafizicului. Sa fi fost medicul care l-a primit in clinica? Colegul lui care i-a diagnosticat hipotermia? Asistenta care l-a bagat la incubator si a scris intr-un registru un nume, din nevoia de a-i stabili o identitate?
Emanuel este nume biblic. Crestinii il sarbatoresc in noaptea de Craciun. Si copilul a venit pe lume in preajma sarbatorilor.
S-a nascut la Roma, nefiind italian. S-a nascut normal si puternic din punct de vedere anatomic. A fost o nastere mai mult decat usoara. Un travaliu care a durat mai putin de 20 de minute. Dupa care insa s-au jucat toate cartile destinului lui.
Intamplator, o consumatoare tinerica de tot, aproape o fetita (care dupa aceasta poveste nu sunt sigura ca nu va trebui sa urmeze si ea o terapie de grup), o consumatoare aproape fetita deci, a intrat in toaleta unui fast-food din Roma. Si in cateva secunde a inceput sa tipe oripilata. Fiindca in vasul toaletei se afla un copil nou-nascut. Copilul se scufunda incet, aluneca pe canal. Era deja acoperit pana la jumatate de apa. Cineva din acel magazin fast-food merita sa i se citeze peste tot numele, de ziua Mantuitorului. Cineva a avut o uriasa prezenta de spirit. A scos copilul, a dat telefoanele necesare, a mobilizat serviciile de urgenta, spitalele. Si serviciile de urgenta au functionat impecabil. Si spitalul a actionat cu deplin profesionism.
Copilul a primit tratamentul de care avea nevoie. S-a intamplat o minune. El se afla acum intr-un incubator, in afara oricarui pericol. Si a primit numele de Emanuel.

Tehnica lumii moderne este pe masura uraciunilor care se pot intampla in orice moment al zilei, in orice colt de pe glob. Tehnica lumii moderne ne ajuta, daca nu sa ne aparam de aceasta imensa uraciune, macar, cat de cat, sa o luam pe urma faptasilor. Camerele de luat vederi, care nu lipsesc nici din toaletele magazinelor marilor orase, au inregistrat pe pelicula cele intamplate. Si pelicula, derulata, a aratat cine intrase in acea toaleta inaintea fetitei care a descoperit pruncul. Intrase tot o fetita. Cu cativa ani mai mare, trecuta de 20 de ani. Ea a nascut si si-a lepadat pruncul pe gura de canal. A nascut usor de tot, un travaliu de vis pentru orice femeie, care a durat doar putin peste un sfert de ceas. Fara hemoragii periculoase, fara suturi. Nici macar cu o stare de ameteala. Dupa nastere, proaspata mamica  a iesit cu geanta pe umar pe bulevard. Si s-a pierdut in multime. Sau poate, spun oamenii legii, a fost asteptata de cineva. Poate a actiunat alaturi de un complice. Ca si cand asta ar mai fi important. Ca si cand vina ar mai putrea fi data pe altcineva, oricat de partas ar fi si acesta la crima.

In cartierul din Roma in care se afla respectivul fast-food lucrau multe prostituate. Si, intrebate, acestea au recunoscut-o pe femeia care a intrat in toaleta inaintea celei care i-a descoperit pruncul sortit gurii de canal. Silueta ei tradeaza o tanara atragatoare. Cu parul lung si des inprejmuindu-i obrajii. Cu o geaca de piele. Cu pantalonii mulati pe pulpe. Facea trotuarul, si ea, in cartier. Era romanca.
Mama lui Emanuel era deci o fata din Romania. O fata saraca, daca traia din facut trotuarul. O fata fara alt orizont. Politia italiana o cauta. Se banuieste ca s-a intors in Romania. Probabil ca se ascunde acum prin cine stie ce fund de tara.

Am fost o fata crescuta pana la varsta liceului la tara. Si tin minte cum, atunci cand cateaua nastea, o parte dintre pui erau sacrificati. De-abia fatati, erau aruncati in raul care trecea prin fundul curtii. Puii, neputiinciosi, se inecau pe loc. Dar cateaua, saptamani in sir dupa aceea, se plimba pe malul raului si-i cauta, ii striga, ii plangea. Se dadea de ceasul mortii, alega sa-i linga si sa le dea sa suga celor ramasi, dupa care parcurgea iar ore in sir kilometri de-a lungul malului si-i jelea pe cei morti. Nu cred ca exista om crescut la tara care sa poata spune ca n-a vazut lacrimile catelei. Pentru mine, ele tin de traumatismele copilariei.

Nu stiu cine poate fi invinuit de soarta lui Emanuel. Poate parintii femeii care i-a dat nastere fara sa-i fie mama? Poate femeia care a nascut-o la randule ei pe ea, fata cu geaca de piele, cea la care instinctual functioneaza sub nivelul instinctului unei catele din satul ei? Poate preotul din acel sat, care nu si-a influentat in nici un fel enoriasii, pentru a-i aduce pe calea unei morale nu crestine, ci macar omenesti? Poate e de vina invatatorul, care n-a reusit sa le insufle copiilor nici cea mai elementara notiune de umanism?
Nu stiu cine, dar cineva trebuie sa fie de vina, pentru aceasta venire pe lume a micului Emanuel. Si mai apoi, pentru psihicul lui dizarmonios, cand se va confrunta cu realitatea nasterii lui. Nu stiu cine este de vina. Poate ca cineva care nu e in stare sa le opreasca pe tarancile noastre tinere sa ramana-n tara? Cineva care nu le-a explicat la vreme ca a pleca la munca nu inseamna a te prostitua? Cineva care trebuia sa se alarmeze in fata faptului ca mirajul banului coboara ca un cancer cu metastaze pe scara ontogenetica, unde ucide instinctele, si va sfarsi prin a ne ucide ca specie?
Imi pun toate aceste intrebari carora nu sunt in stare sa le dau un raspuns la ceasul nasterii unui om.
La multi Ani, Emanuel! Destinul a vrut sa traiesti. Sa speram ca tot el te va ajuta sa traiesti bine. Si sa traiesti frumos.
Un scriitor din tara mamei tale a scris un volum de poeme, pe care l-a intitulat „Flori de mucigai“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper