Dazed and confused (II) Victoria

Un articol de HORIA STEFAN

Mutarea cu forta în Capitala tarii noastre, în gloriosii ani comunisti, a unei mari parti din populatia rurala din împrejurimi si departari a dat nastere unui experiment chimic nedorit de nimeni; mai ales de catre bucuresteni, ca sa fim corecti. Pe scurt, combinatia letala dintre elementul bucurestean clasic si elementul rural, amestecate în aceeasi eprubeta marxist-leninista cu un strop de ceausism, a nascut fenomenul folclorului urban. Folclorul urban este opinca de aur, este cingatoarea din vinilin, este naiul turcit, este lautarismul în toate. Iar cum toate se întâmpla în transportul în comun, acest efect de neourbanism nu putea sa lipseasca.
Va voi spune acum povestea unor „folcloristi“ peste care am dat în timp ce ma plimbam cu troleibuzul prin centrul Bucurestiului acum câteva zile. În afara faptului ca eram înca sub influenta naucitoare a unui lucru citit pe internet, anume un username care desemna femininul termenului cataclism (sic!), în ziua aceea, orice as fi facut si oriunde m-as fi dus, totul ma chema la arheologie sociala. Studiind politica, ma gândeam ca poate mi-am gresit cariera, ca mai stiu io ce. Dar m-am linistit amintindu-mi ca analiza politica înseamna identificarea lucrurilor pe care politica le poate înghiti pentru fiecare palier social în parte.
În dreptul statiei Calea Mosilor, troleibuzul se opreste si el la o tigara, ca semaforul tine ceva mai mult la intersectia cu Carol. Era o zi destul de însorita, ma uitam si eu frumusel pe geam si faceam filosofie, când deodata mi s-a întunecat privirea. Afara, asteptând într-o tinuta mai mult decât relaxata, o duduie „folclorista“ îmi atrage atentia si ma face sa ma gândesc la Darwin. „Sunt cumva martor la o noua paradigma?“, ma întrebam. O asemenea femeie nu am mai vazut, sincer. Niste buze de nu o lasau sa respire, ochelari care îi acopereau mai degraba fruntea, valuri, maree, flux si reflux de piele lasata, tocuri anti orice si, mai presus de toate, un tricou pe care scria „look but don’t touch“. Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost „fair warning“. Cioran mi-a sarit si el din nou în ajutor, memoria soptindu-mi ca pus într-o situatie similara, el si-a notat urmatoarele: „daca m-ar închide într-o camera cu o asemenea femeie, mi s-ar putea smulge orice secret“.
Aproape ca ma îngrijorasem, dar macar eu eram în troleibuz, ea în statie. Total de acord cu dânsa: ma uit, cercetez si pe urma fug catre dealuri! În definitiv, nu am nimic cu ea, doar ca mahalaua nu înseamna nici rebeliune, nici subcultura, ci doar un efect secundar nefast al culturii politice si economice din regiunea noastra. Ma gândesc mereu ca nu trebuie sa fugi neaparat de oameni, ci de ceea ce propaga ei în jurul lor. Rautacios sa fii sa te gândesti ca „tortionarilor le lipseste imaginatia“.
În fine, semaforul trece pe verde, troleibuzul porneste la drum, iar pericolul ramâne în urma. Uit repede de toata aceasta întâmplare si îmi vad în continuare de ale mele. Ma gândeam la concertul Megadeth de anul trecut si la toata experienta minunata, când ceva îmi invadeaza din nou cu salbaticie insula de calm launtric în care ma aflam. Pe scaunele din spatele meu se aflau doua fete care faceau galagie pentru a fi remarcate de publicul ocupat, evident, cu dezbaterea si votarea unei legi noi pentru popor. Galagia ca galagie, dar cum din orice haos rezulta ceva „frumos“, nu puteam sa nu remarc urmatorul aforism de proportii jupiteriene:
POPEASCA X: Auzi, fata?… fata!… Aoleo, da’ ce naiba ai în urechile alea?! Ca de când ti-ai pus ochelari nu mai auzi bine! N-ai mai vazut asa ceva…
Am simtit cum mi se dilueaza si scurge toata memoria într-o singura clipa. Chiar si acum, în timp ce scriu aceste rânduri, parca îmi vine sa-mi scutur capul. Ma duc sa beau un pahar cu apa, revin imediat….
Asadar, avem de-a face cu un „rationament“ catastrofal întrucât logica este înfrânta pe doua fronturi. De ce? Simplu, dar complex în acelasi timp. În primul rând, ce legatura au ochelarii cu auzul? Poate pe viitor se vor inventa si ochelarii cu aparat auditiv incorporat, iar daca se vor ocupa Apple de acest lucru, probabil ca se vor numi iSee, iHear, iThink. Tot ce-i posibil. În al doilea rând, ochelarii te ajuta sa vezi, deci sunt un lucru bun pentru tine daca ai nevoie. Conform rationamentului de mai sus, ochelarii au o functie negativa, pentru ca împiedica o persoana din exercitarea functiilor auditive la un nivel optim si în acord cu vârsta. Sunt momente ca acestea când începi sa crezi ca într-o viata anterioara ai fost modelul lui Edvard Munch când a pictat tabloul „Strigatul“. Sigur, poate sunt eu rautacios, dar nu cred ca aceasta se voia o gluma subtila din partea fetei. În fine.
Ultimul episod din aceasta serie a avut loc când am luat troleibuzul de întoarcere. În fata mea, la câteva rânduri distanta, statea o cucoana cam pe la saizeci de ani, vizibil suparata pe ceva, cineva, altceva sau Basescu. „Arata de parca ar astepta ceva“, ma gândeam eu, oricum nepasator. Trec minute, trec câteva statii de troleu, trec si doua accidente observate pe drum, dar cucoana noastra ramâne la fel de tensionata. Eu eram la fel de nepasator, doar ca n-aveam la ce sa ma uit si ma uitam la ea. Ei bine, dupa statia Foisorul de foc se aprinde în sfârsit focul. Începe sa sune telefonul cucoanei, iar în momentul în care observa cine anume o apeleaza, se face toata rosie. De furie.
La celalalt capat era o anume Victoria, probabil o escroaca, o ruda îndepartata sau o nora, adica tot o escroaca. Cucoana noastra a repetat numele Victoria de atâtea ori, încât faptul ca troleibuzul a prins numai verde pâna acasa mi s-a parut o victorie! Iata o demonstratie de forta sau cum poti sa-ti impui punctul de vedere indiferent de context:
CUCOANA VICTORIOASA: Alo, Victoria? Nu ti-e jena, Victoria?… Dar cum poti sa faci tu, Victoria, una ca asta, Victoria? Da?…Asa…
(Începe sa ridice vocea, într-un mod ascutit)
CUCOANA VICTORIOASA: Da, Victoria? Da? Pãi ia zi, Victoria, de momentul ala… alaaa…
(Gesticuleaza cu degetul aratator)
CUCOANA VICTORIOASA: Mai, Victoria!… Hai, nu fii nesimtita, Victoria! Zau… Victoria sa stii ca… ca… da! Te dau în judecata, Victoria! Nu se poate, Victoria, sa-ti bati joc în halul asta, Victoria!
(Coboara vocea, stiind ca e pe cale sa câstige cearta)
CUCOANA VICTORIOASA: Hai, Victoria, lasa astea… lasa. Te stiu eu pe tine, Victoria. Te-am citit eu, din prima te-am citit! Bine, Victoria, sa vedem ce-o sa faci, Victoria. Ce-o sa faci, draga, ce-o sa faci? Crezi ca mi-e frica de tine, Victoria?… Victoria? Alo? Alo!? Victoria, mi-ai închis? Ei, asta e… (ofteaza dezamagita de faptul ca n-a reusit sa-i dea lovitura de gratie Victoriei).
Din fericire, troleibuzul a ajuns repede si m-am dus direct acasa. Murdarit de folclorul urban, m-am bagat direct în dus. Seara, înainte sa ma culc, am facut o scurta trecere în revista a momentelor traite peste zi si mi-am spus asa cum o fac mereu înainte de culcare: ce bine ca nu trebuie sa ma supun decât propriului meu univers!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper