Ciudat, dar adevarat

Un articol de ION BOGDAN STEFANESCU

Putine sunt formatiile care au trecut proba timpului, in Romania, cantand muzica contemporana. Le putem numara pe degete. Printre ele se numara si „Trio Contraste“, formatie careia i s-a acrodat de catre Ministerul Culturii, acum cinci ani, statutul solistic in cadrul Filarmonicii „Banatul“ din Timisoara. Mai mult decat atat: in anul 2009, Uniunea Compozitorilor din Romania a premiat trio-ul pentru performantele muzicale deosebite si pentru promovarea muzicii romanesti – distinctie ce ii confera recunoastere deplina din partea breslei muzicienilor romani. Un parcurs firesc, daca ne gandim la faptul ca acest inedit trio a fost infiintat, in 1983, de catre excelentul pianist timisorean Sorin Petrescu, in prima sa formula fiind alcatuit din clarinet, vioara si pian. Dupa numai trei ani, formatia isi stabileste o noua componenta, cu care se va consacra pe plan national si, mai ales, international: clarinet, pian, percutie. Apoi, in anul 2000, cand unul dintre membrii grupului, renumitul clarinetist banatean Emil Sain, alege sa plece definitiv in Spania, in viata trio-ului are loc un serios impas. La recomandarea compozitoarei Doina Rotaru, cei doi membri ramasi in formatie, Sorin Petrescu (pian) si Doru Roman (percutie) il invita pe subsemnatul, Ion Bogdan Stefanescu (flaut), sa li se alature. Un real privilegiu pentru mine caci, in felul acesta, mi s-a dat ocazia de a-mi largi considerabil repertoriul si tehnica interpretativa si de a-mi spori aparitiile in public. In aceasta formula, am participat ca invitati, chiar din primul an, 2000, la cele mai prestigioase festivaluri internationale de muzica contemporana, sustinand in jur de patruzeci de concerte pe an in strainatate, am realizat muzica a trei spectacole de teatru in Danemarca, ne-am imbogatit in permanenta repertoriul (cu peste saizeci de lucrari noi in fiecare an), realizand sute de prime auditii. In proportie de 70%, programele noastre de concert au cuprins compozitori romani, pe care i-am promovat pe toate meridianele lumii. La aceasta se adauga si inregistrarile realizate la cele mai prestigioase institutii de radio occidentale: Deutschlandfunk-Köln, WDR, Société de Musique Contemporaine Lausanne, Bayeriche Rundfunk, DRS 2, Hesisscher Rundfunk, Berliner Rundfunk si, bineinteles, sute de lucari la Societatea Romana de Radio (S.R.R.).
„Trio Contraste“ se poate lauda, de asemenea, si cu faptul ca in ultimii treisprezece ani a reusit performanta de a realiza cateva concerte-portret ale unor foarte importanti compozitori romani: Anatol Vieru, Stefan Niculescu, Aurel Stroe, Myriam Marbé, Octavian Nemescu, Nicolae Brandus, Lucian Metianu, Eugen Wendel, Violeta Dinescu, Doina Rotaru, Dan Dediu, toate inregistrate de catre S.R.R. Asadar, faptul ca am fost programati in festivalurile din Romania sau ca ni s-au acordat premii nu poate fi decat rezultatul firesc al muncii noastre.
In aceste conditii, ni se pare destul de ciudata decizia vice-presedintelui Uniunii Compozitorilor, dl Ulpiu Vlad, de a elimina concertul formatiei noastre programat initial in Festivalul Enescu de anul acesta, fara macar a fi binevoit sa ne informeze in prealabil. In august, anut trecut, dl Mihai Constantinescu, directorul ARTEXIM, ne-a solicitat programul pentru editia 2013 a festivalului. Am stabilit si am comunicat o lista de sapte compozitori, multi dintre ei cu prime auditii absolute. Spre nedumerirea noastra, constatam insa ca nu ne mai regasim in programul final al festivalului, in urma unei hotarari pe care nu ne-o explicam si pe care o consideram lipsita de fair play nu doar fata de noi, interpretii, ci si fata de colegii de breasla ai d-lui Ulpiu Vlad, compozitorii eliminati din program.
Mai mult decat atat, in acest an aniversar pentru formatia noastra (treizeci de ani de la infiintare), compozitoul Dan Buciu, directorul editiei SIMN (Saptamana Internationala a Muzicii Noi) de anul acesta – festival la care „Trio Contraste“ a participat in mod constant inca de la crearea lui, prezentand prime auditii ale tuturor compozitorilor romani si punand la dispozitia festivalului instrumentele de percutie proprietate personala ale lui Doru Roman – a decis si dansul sa nu invite „Trio Contraste“.
Cu toate aceste neplaceri pricinuite de atitudinea confratilor nostri, anul 2013 constituie pentru trio-ul nostru un eveniment demn de a fi sarbatorit, cum de altfel s-a si intamplat la Filarmonica „Banatul“ din Timisoara, care ne-a programat de curand un concert extraordinar, la care sala a fost arhiplina, aplaudand cu entuziasm creatia catorva compozitori tineri romani pe care i-am prezentat cu acea ocazie. Si directorul Festivalului de muzica contemporana de la Cluj, dl Adrian Pop, s-a gandit sa ne sarbatoreasca, oferindu-ne un recital, in care l-am inclus si pe dl Dan Buciu, pe care, in pofida atitudinii domniei sale fata de noi, il consideram un compozitor valoros. Probabil insa ca momentul marcant al acestui an il constituie pentru formatia Trio Contraste aparitia – pentru a doua oara in cariera –, pe marea scena Konzerthaus din Berlin, in data de 8 Martie. Am prezentat acolo, in prima auditie absoluta, muzica Violetei Dinescu la filmul „Nosferatu“, capodopera lui Fridrich Murnau. O sala plina ochi a aplaudat muzica romaneasca si pe interpretii romani. Cu ocazia aceluiasi eveniment a fost prezentat si ultimul CD al formatiei, „Der Schlüssel der Träume“, imprimat la Radio Berlin si lansat la editura gutingi, un CD cu muzica de Violeta Dinescu. Pentru aceasta realizare, precum si pentru o alta mai veche, de acum doi ani, cand a aparut CD-ul „Tabu“, inregistrat la Deutschlandfunk-Köln si publicat la aceeasi editura, gutingi, „Trio Contraste“ a fost invitat in stagiunea urmatoare, atat la prestigiosul Berliner Rundfunk, cat si la Deutschlandfunk-Köln, pentru doua noi sesiuni de imprimari cu muzica de compozitori romani. Daca organizatorii romani ne trateaza cu indiferenta, iata ca cei ce programeaza stagiunea concertelor de la Konzerthaus sau imprimarile artistilor in cele mai prestigioase institutii de radio ale Europei, se gandesc, de trei ani incoace, si la „Trio Contraste“, incluzandu-ne, in mod regulat, in programele lor. Iar noi, interpreti apreciati de catre acestia atat in grup, cat si individual, propunem, in mod invariabil, realizarile compozitorilor romani.
Ne gandim, totusi, ca dl Ulpiu Vlad, compozitoul desemnat de catre Uniune sa alcatuiasca programul Festivalului Enescu, nu ar fi putut proceda dupa bunul sau plac, daca ar fi existat o reactie a colegilor de breasla. Intelegem, asadar, ca toti membrii Uniunii au fost de acord ca „Trio Contraste“ sa nu mai apara in Festivalul Enescu ori, pur si simplu, situatia le-a fost indiferenta. Luam, de asemenea, in consideratie si faptul ca niciun compozitor roman programat in editia SIMN de anul acesta nu a avut vreo obiectie in legatura cu absenta, pentru a doua oara consecutiv, a formatiei „Trio Contraste“ din acest festival.
Data fiind situatia creata, ne-am gandit sa abordam pe viitor o noua atitudine: „Trio Contraste“ va prezenta, in tara, doar compozitori romani disparuti dintre noi, iar pe cei in viata, apartinand exclusiv diasporei, pentru a elimina astfel orice partipris-uri.
Cu toate acestea, pe viitor, noi nu ne vom simti descurajati de sicanele confratilor din Uniune, caci – dupa cum prea bine spune o vorba romaneasca –, „orice sut in cur inseamna un pas inainte“. Nu vom mai canta prea des in Romania, dar vom continua sa fim solicitati in stagiunile din strainatate. Si nu uitati: Konzerthaus este o carte de vizita dintre cele mai ravnite pentru orice muzician. Le dorim tuturor compozitorilor romani sa ajunga acolo!
Chiar in clipa in care scriu acest articol, la televizor aud o stire care se agata de sufletul meu ca o mantra: „La noi acasa, hulim un film recunoscut la Berlin prin cel mai valoros premiu – Ursul de aur“.  Daca ma gandesc si ca minunata actrita Luminita Gheorghiu, care a castigat unul dintre cele mai importante premii acordate vreodata cinematografiei romanesti, a fost pensionata din Teatrul „Bulandra“ cu sange rece, fara niciun regret, pot considera chiar ca noi, cei din „Trio Contraste, suntem niste adevarati rasfatati ai sortii“.
La ceas aniversar, asadar, le fagaduim compozitorilor nostri sa-i promovam cu aceeasi daruire si bucurie, pe scenele din lumea larga, ce ni se ofera cu mai multa prietenie si pretuire decat cele din Romania.

2 comentarii pentru “Ciudat, dar adevarat”

  1. martie 30, 2013 la 6:58 pm

    Citesc cu uimire aceste dezvaluiri si nu pot sa cred ca este adevarat, avand in vedere valoarea si meritele formatiei Trio Contraste, care mi-a facut onoarea sa imi execute, in tara si in strainatate, mai multe lucrari comandate de catre membrii acesteia..
    De altfel si subsemnatul am fost exclus, atat din Saptamana muzicii din luna mai a.c., cat si din festivalul Enescu, in ambele imprejurari fiind prezent in alti ani cu regularitate.

  2. aprilie 23, 2013 la 10:52 am

    Incredibil, inadmisibil, impardonabil…
    Dar ce sa ne mai mire, de vreme de domnul Dan Buciu a refuzat – cu fermitate ! – sa programeze la festivalul SIMN 2013 de la Bucuresti o lucrare a ilustrei compozitoare Liana Alexandra, ce a ramas astfel interzisa si acum, la doi ani de la trecerea in Eternitate…
    Deplorabila atitudine… consecventa insa si cu alte actiuni ce marcheaza o efemera trecere… Oricum, ARS LONGA,VITA BREVIS ! Unii -precum Liana Alexandra – vor ramane prin opera lor componistica,iar altii prin triste amintiri…

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper