Ce se mai poarta pe la Paris… (I)

Orice calatorie în capitala Frantei este o provocare pentru oricare împatimit al muzeelor. O saptamâna nu poate fi îndeajuns pentru vizionarea tuturor expozitiilor temporare din muzeele pariziene. Nu ne ramâne, asadar, decât sa încercam sa fim selectivi si… atât câte se poate de obiectivi.
De data aceasta, atentia mi s-a îndreptat, mai mult, spre fabulosul muzeu de pe Quai Branly (si, dupa cum veti vedea, saptamâna viitoare, spre Centrul Pompidou) sau, dupa denumirea sa „necomerciala“, Muzeul Artelor si Civilizatiilor Africii, Asiei, Oceaniei si Americilor. Pentru cine nu a apucat înca sa îl vada, trebuie spus ca acesta este un foarte interesant amestec între vechiul tipic frantuzesc al muzeelor de arte si traditii (preluat, în România, dupa 1990, de Muzeul Taranului Român) si gândirea inovativa a genialului arhitect Jean Nouvel. Desigur, orice arhitect poate influenta modul în care muzeografii realizeaza expozitia permanenta; am încercat sa subliniez acest lucru, foarte recent, cu referire la originalul muzeu CosmoCaixa. În cazul muzeului Quai Branly (chiar si site-ul de internet al muzeului utilizeaza aceasta denumire, în dauna celei oficiale, mult prea lunga pentru a fi retinuta si folosita de generatia sms-urilor), însa, efectul arhitecturii asupra expozitiei este uluitor.
Înainte de orice, ar trebui spus ca pe locul pe care, la initiativa fostului presedinte Chirac, s-a construit acest muzeu se afla un minister, cel al Comertului Exterior. Daca la aceasta informatie o adaugam pe cea referitoare la proiectul „Marelui Luvru“, initiat de François Mitterrand, care a dat afara Ministerul Finantelor din batrânul palat, pentru a face loc unui muzeu extins al Luvrului, poate ca vom întelege diferenta de mentalitate între Franta si România. La noi, la începutul ministeriatului lui Theodor Paleologu, s-a luat în discutie evacuarea Muzeului Colectiilor de Arta, din Palatul Romanit, de pe Calea Victoriei, pentru a face loc acolo Ministerului Culturii. Din fericire, nu s-au gasit banii necesari pentru aceasta amputare a culturii prin mâna administratorului culturii…
Jean Nouvel, care a câstigat concursul pentru proiectul de arhitectura, în 1999, a încercat sa aduca în centrul Parisului senzatia prezentei unei paduri ecuatoriale. Formele curbe, liniile sinuoase si peretii vitrati, ascunsi printre arborii adusi din cele mai diverse colturi ale lumii, pentru a fi plantati în jurul muzeului, devoaleaza târziu intrarea principala pentru public. Practic, vizitatorii nu mai au de ales, când au ajuns în dreptul cozilor de la intrare (în oricare luna din an veti gasi, acolo, cozi mai mari sau mai mici la intrare), decât sa se aseze cuminti în rând si sa îsi doreasca sa se lase sedusi de frumusetea obiectelor din muzeu. Remarcabil, între altele, la acest muzeu, este faptul ca arhitectura exterioara a cladirii se continua si în interior, spre beneficiul expozitiei. Muzeografii, cel putin, nu s-au plâns niciodata de modul în care au fost proiectate salile de expozitii, lucru care nu se poate spune despre cladirile altor muzee cunoscute, cum este Muzeul Evreiesc din Berlin (autorul fiind celebrul Daniel Liebeskind, arhitectul care a proiectat si noile turnuri de pe locul fostelor „gemene“ din New York) sau Muzeul Canadian al Civilizatiilor, aflat la Ottawa (si proiectat de mai putin celebrul – dar foarte apreciat în tara sa – arhitect canadian Douglas Cardinal). Aparentul haos al junglei care pare sa cuprinda, din interior si din exterior, cladirea se prelungeste în modul de expunere. Lasând la o parte împartirea geografica si tematica a spatiilor în care sunt asezate vitrinele expozitiei permanente, se poate spune ca vizitatorii au o deplina libertate de alegere si miscare prin muzeu. Vizita nu se poate, oricât si-ar dori unii, efectua liniar. Trebuie sa te învârtesti pe lânga vitrine, sa pleci, sa revii, sa revezi, poate, unele obiecte de mai multe ori, din alte unghiuri, sa te lasi purtat de frumusetea obiectelor. Lumina este discreta, de parca ar fi filtrata de înaltimile arborilor. Etichetele sunt extrem de discrete si trebuie sa le cauti cu atentie, în dreptul vitrinelor, pentru a le gasi. Daca nu esti neaparat interesat sa stii, cu exactitate, din ce colt al lumii provine vreo împletitura sau o podoaba, un instrument muzical sau o arma, nimeni nu îti va scoate ochii cu aceste informatii. N-as vrea sa întelegeti ca nu exista rigoare în aceasta expozitie permanenta. Ghizii mereu zâmbitori si rabdatori, gata sa ofere toate informatiile posibile, pe întelesul fiecaruia, pot fi gasiti, la anumite ore, pentru tururi ghidate, când exact rigoarea stiintifica este cea care primeaza în explicatii. Nimic plictisitor, totusi, în demersul lor! Nici urma de sastiseala, de oboseala, de rutina în aceste ghidaje, desi, va asigur, si salariile lor sunt mici, în raport cu preturile pariziene, si nici ei nu îsi iubesc foarte tare sefii, de la cei de sectie, pâna la cel al statului…
Muzeul nu dispune de foarte multe spatii pentru expozitii temporare, dar trebuie spus ca cele existente sunt la maximum exploatate.
Vedeta momentului este expozitia „Coafuri scumpe: frivolitati si trofee“. Expozitia este un eseu (nu îsi propune sa fie nici monografica, nici universala) dedicat modului în care oamenii îsi poarta parul de pe cap si îl împodobesc. Ceea ce impresioneaza este faptul ca problema este privita din mai multe perspective (subiective, toate, as zice), expozitia fiind nu doar interesanta, ci si amuzanta. Nu este de mirare ca spatiul este invadat de copii de toate vârstele. Desigur, acestia sunt mai putin interesati de tablourile care ilustreaza gorgone sau povestea lui Samson si a Dalilei, desi i-am vazut notându-si constiinciosi, tot felul de informatii, chiar si despre fotografia lui Man Ray, înfatisând tunsoarea în stea a lui Marcel Duchamp, în 1921, sau despre suvita de par pe care André Breton a cumparat-o de la un anticariat, pentru a o oferi prietenului sau Jean Jacques Lebel. Interesul maxim este atins, spre finalul expozitiei, de faimoasele capete zanza (sau tsantsa, dupa alte grafii) – recent intrate, ca traditie, pe Lista reprezentativa a patrimoniului cultural imaterial al umanitatii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper