Cauze si corelatii în demografie

Un articol de DAN UNGUREANU

În România, scaderea nivelului de trai e concomitenta cu scaderea natalitatii, dar nu e nici o legatura de cauzalitate între cele doua.

Scaderea natalitatii, în România, a cunoscut o curba abrupta dupa 1990. E adevarat. Dar scaderea aceasta a început nu în 1990, ci în 1960. Rata natalitatii a fost mentinuta înalta prin mijloace coercitive. Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia intrasera deja în declin demografic între 1973-1974, ca si Germania de Est.
Nu exista nici o legatura între asistenta de stat abundenta si natalitate: Suedia si Danemarca au natalitate mica în pofida asistentei de stat generoase. Nu exista nici o corelare între prosperitate si natalitate, nici directa, nici inversa. Japonia bogata are exact aceeasi traiectorie descendenta a demografiei, din 1970, ca Cehia, Bulgaria si Ungaria, de parca un comitet de coordonare comun ar aloca un numar identic de nasteri la mia de locuitori.
Boom-ul demografic occidental
Baby-boom dureaza în SUA între 1945-1958, dupa care se prabuseste pâna în 1975 si ramâne la un nivel scazut permanent. (o scadere de la 25 la A 15). Economia americana continua sa creasca, dar cresterea economica nu e corelata cu evolutia demografica. Singurul fenomen observabil în epoca e intrarea pe piata a pilulei contraceptive, în 1961. În Franta, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Belgia si Olanda, populatia începe sa scada tot din 1960. Boom-ul demografic dureaza doar 15 ani, e un scurt boom de refacere, de optimism si de somaj zero, într-o societate care are înca valori familiale puternice. Totul se schimba dupa 1960. Generatia 1968 face sex mult si copii putini.
PIB-ul SUA pe cap de locuitor se dubleaza între 1960-1985, fara ca asta sa afecteze natalitatea, pozitiv sau negativ. Declinul demografic al Occidentului poate fi pus pe seama emanciparii femeilor: educate, având un loc de munca (30 % femei lucreaza în 1948, 50 % în 1978, în SUA). Vârsta medie de casatorie creste cu cinci ani între 1980-2000 în Europa occidentala. Acelasi lucru are loc între 1990-2010 în Europa de Est fosta comunista (Ceea ce nu pare mult, dar e un sfert de generatie, este echivalentul scaderii natalitatii cu un procent anual).
Natalitatea nu trebuie nici stimulata, nici descurajata. În Europa si în tarile dezvoltate nu se poate face nimic si nu trebuie sa se faca nimic.
Politica copilului unic în China
Cum am mai spus, China are o natalitate pe cap de locuitor mai mare decât România. Politica copilului unic a fost introdusa în 1979, într-o perioada în care natalitatea deja scadea constant – între 1963-1976, în doua decenii, natalitatea Chinei se înjumatateste. Politica din China ar trebui preluata de tarile din Africa subsahariana, unde suprapopularea duce la razboaie civile endemice (Rwanda, Etiopia, Sudan) si la consumarea rapida a resurselor – resurse de apa, de combustibil (taierea padurilor) de animale salbatice (exterminarea faunei salbatice pentru hrana). Safariurile din scurta perioada coloniala, un secol, au distrus mai putine animale salbatice decât braconajul practicat în noile state africane independente.
Demografie, democratie, partide
Proprie oricarei stiinte este gasirea cauzelor. Or, în demografie, cauzele sunt greu de izolat: nu putem separa, într-o femeie, educatia, angajarea în munca, religiozitatea, factorii politici. Ca urmare, trebuie sa ne repunem permanent în cauza presupunerile de plecare.
Natalitatea lumii se poate împarti în câteva segmente clare: Africa, cu 50-30 nasteri la mia de locuitori, Asia-Orientul Apropiat-America Latina, cu 30-15 nasteri, si Europa si Occidentul în sens larg (inclusiv Cuba, Armenia, Georgia, Japonia, tari modernizate) – cu 15-8 nasteri la mia de locuitori.
Boom-ul economic post-belic occidental (si nu numai – si tarile Europei de Est au cunoscut o dezvoltare economica puternica) a durat pâna dupa anii 1970. În schimb, boom-ul demografic dureaza pâna în spre 1960, în Europa si America, dupa care patineaza si se termina. Dupa 1977 se instaureaza o natalitate scazuta stabila. Casatoriile au loc mai târziu; femeile îsi nasc mai târziu primul copil, care adesea ramâne singurul.
Cauzele nu sunt nici economice, nici ideologice.
Polonia habotnica si catolica, Cehia ateista au aceleasi tendinte demografice în ultimele cinci decenii. Suedia sociala are aceeasi scadere ca Statele Unite, unde asistenta sociala e neglijabila.
Tarile fostului bloc comunist (sarac) au aceeasi evolutie ca si tarile din Occidentul bogat. Dupa 1990, desi Ungaria, Cehia, Slovenia si Croatia prospera, iar România se împotmoleste, ele aluneca pe aceeasi panta demografica. RDG si Republica Federala Germana au tendinte demografice comparabile (cu o natalitate usor mai scazuta în RFG).
Nici temperatura (Canada înghetata si Italia însorita); nici hrana (Franta rafinata versus SUA îndopate cu hamburgeri si Coca-Cola) nici cultura ori incultura (meciuri îndobitocitoare de baseball în SUA, înaltatoare meciuri de fotbal în Spania); nici economia, etatizata sau liberala, nici regimul politic, totalitar sau democratic, nici PIB-ul, pe cap de locuitor, foarte mare ori foarte mic, nici religiozitatea, fie profunda ori superficiala, nici unul din acesti factori nu se coreleaza si nu explica scaderea demografica a Europei si Occidentului (SUA si Canada). Saracia e asociata scaderii demografice în Germania de Est dupa 1990 si cresterii demografice în Africa; ceea ce demonstreaza ca nu exista o relatie cauzala între cele doua.
O singura explicatie rezista: educatia femeilor si emanciparea lor prin educatie si autonomie financiara au dus la scaderea seculara a natalitatii în Europa si Occident. Chiar Iranul, începând din 1980, instaurarea teocratiei siite, intra într-o scadere demografica abrupta, scazând de la 47 de nou-nascuti la mie în 1960 la 17 în 2010, comparabil cu Irlanda. Iranul îsi strabate tranzitia demografica în 40 de ani, de doua ori mai rapid ca Europa.
Oare intrarea femeilor pe piata muncii este un factor în scaderea demografica? Acest lucru a fost repetat ad nauseam de diversi demografi de duminica. El nu se sustine, din pacate. Acest lucru poate fi demonstrat si sincronic, si diacronic.
Diacronic, în Statele Unite, rata de angajare a femeilor între 25-34 ani se dubleaza între 1950 si 2000. Ea creste de la 34 % la 76 %. Am ales acest segment fiindca el se coreleaza cu vârsta de fertilitate maxima. Or, în SUA, natalitatea ramâne în jur de 14 la mie între 1973 si 2012, timp de 40 de ani, perioada în care rata de angajare a femeilor continua sa creasca, cu aproximativ 50 %. Acelasi lucru e valabil si pentru alte tari occidentale
Sincronic, SUA, Canada, Elvetia si tarile scandinave au o rata înalta de ocupare a femeilor, (aprox. 60 %) pe când Italia si Spania au o rata scazuta (aprox. 35 %); ne-am astepta ca natalitatea în Italia si Spania sa fie mai mare, iar în SUA, Canada, Elvetia si tarile scandinave sa fie mai mica. Este tocmai invers. Si asa mai departe.
Interesant e ca si numeroase tari asiatice (Vietnam, India, Bangladesh, Indonezia, Filipine, Tailanda si Birmania), carora le putem adauga Africa de Sud, intra în aceeasi traiectorie descendenta, cu o înjumatatire în ultimele patru decenii si o apropiere de parametrii de natalitate europeni. America Latina, de asemenea, îsi înjumatateste natalitatea între 1960 si 2010, dupa acelasi model, de la 45 la 20 nou-nascuti la mia de locuitori.
Doar tarile africane au o tranzitie demografica foarte lenta, care poate fi asociata cu gradul de educatie scazut, lipsa sectorului industrial, urbanizare relativ recenta si redusa, economie de autosuficienta. Femeile sunt educate sumar, dupa care se casatoresc si încep o activitate agricola de subzistenta; încep sa aiba copii devreme.
Nici un efort nu va putea re-stabili natalitatea în România: generatia tânara emigreaza. Cei care ramân se casatoresc mai târziu, au copii mai târziu, de obicei unul.
Ce diferente subzista între cele patru decenii de comunism si cele doua decenii de asa-zisa democratie? În cele patru decenii de comunism, industrializarea (de fapt, dezvoltarea economica a tarii) a dus la o urbanizare lenta dar sustinuta. Dupa 1990, nivelul aproximativ de 50-50 abia s-a mentinut. Economia de piata, asa-zisa, n-a fost în stare sa absoarba nici un muncitor în plus din spatiul rural; dezvoltarea economica n-a avut loc.
Politica si demografie: consecinte politice ale tranzitiei demografice
Detalii de la alegeri: maghiarii sunt abia 6,60 %. UDMR a scazut de la 7,5 % în 1990 la aprox. 5,2 %. Chiar tinând cont de ultimele defectiuni (partidul scindat din UDMR nu a depasit totusi jumatate de procent) e o scadere serioasa, una care risca sa îl aduca sub pragul electoral de 5 %.
Tinând cont ca abia 40 % din alegatori s-au deranjat sa vina la alegeri, daca populatia maghiara s-ar fi mobilizat în totalitate, UDMR ar fi obtinut spre 10 %. Absenteismul românilor si disciplina maghiara ar fi schimbat datele problemei. Constatam în schimb ca, procentual, maghiarii nu s-au mobilizat mai mult ca românii. Foarte probabil, UDMR a intrat într-un proces de feudalizare interna, ca partidele românesti, si e la fel de ne-interesant pentru unguri asa cum partidele românesti sunt ne-interesante pentru români.
PDL (ca sa-i spunem pe nume) prin sciziparitate s-a înmultit în mai multe partide, Forta Civica, Noua Republica, si Initiativa Civica de Centru Dreapta. Ca bradutii de carton dezodorizant pentru tractor, PDL exista acum într-o gama variata de sortimente: si cu noua aroma oceanica, aroma de primavara si mireasma de padure. A fost scoasa vata din nas PNTCD-ului, care a fost deshumat si rezemat de perete ca sa îngroase rândurile aliantei. PDL, în fine, a rezistat binisor în Ardeal, unde penticostalii lui Boc s-au mobilizat pe urmele greco-catolicilor lui Coposu, s-a descurcat prost în Moldova, care de vreo doua decenii voteaza compact la stânga, si a izbutit asa si-asa în Muntenia. A neglijat cu elitism zona rurala. O buna parte din votantii sai au studii superioare.
USL are o priza usor mai mare în urban decât în rural. În mod bizar, nu a avut un scor exceptional în Moldova. E votat mult de cei cu studii medii, de obicei muncitori cu situatia amenintata si noul proletariat al sectorului tertiar, cel al serviciilor.
Noul-venit, partidul populist cu nume bâlbâit, Pâpâdâdî, are o priza remarcabila la tineri. Nu fiindca seful partidului e tânar; si Ponta e tânar, si o mare parte din candidatii ARD sunt relativ tineri. PPDD a atras tinerii satui de alternanta PDL – PSD, unul mai apetisant ca altul: primul, oferind un meniu de muci cu topping de ceara de urechi, al doilea, un meniu de puroi cu topping de matreata.
PPDD e un partid cu sprijin rural puternic, si cu priza la alegatorii cu studii elementare. Alegatorii cu studii superioare evita acest partid populist, care si-a construit popularitatea pe emisiuni de senzatie despre Elodia. Oricum, e remarcabil ca Elodia, moarta, transata si îngropata, a obtinut aproape la fel de multe voturi ca PDL, care acum un an avea prim-ministru.
PPDD, partidul cu nume autist (PPD înseamna pervasive personality disorder) e reactia României rurale, ignorata de ambele partide. Din pacate, ceea ce ar fi trebuit sa fie o reactie sanatoasa fata de PeDeLe-si-UseLe-fura-prin-rotatie a devenit o reactie kitsch, pe baza unui proiect politic incitant, „România sa fie bine si tot românu sa prospere!”. PPDD e fan-clubul manelelor devenit partid politic.
E bine ca Partidul România Mare, dupa o ascensiune fulguranta – o suta si ceva de deputati, un candidat la presedintie în turul doi –, a revenit acolo unde-i era locul, în nimic.
Singurul efect demografic mai important observat în alegeri a fost ca USL a avut un bloc de votanti mai batrâni. În general, România trece printr-o îmbatrânire generalizata: scaderea natalitatii, emigrarea tinerilor, absenta imigratiei transforma tara, încet-încet, într-un mare cartier de aziluri de batrâni.
Dupa 2007, tinerii întreprinzatori au parasit tara, în numar de doua milioane, sub privirile nepasatoare ale PDL. Ei formau electoratul compact al acestui partid; chiar si azi, diaspora voteaza disciplinat cu PDL.
PDL si-a lasat electoratul sa plece.
Daca la tinerii din tara electoratul este relativ egal împartit între PDL si PSD, între stânga si dreapta, optiunile segmentului peste 50 de ani sunt mai marcate spre stânga; 40 % pentru PSD vs. 20 % pentru PDL în 2004. Între timp, granitele s-au deschis în 2007, iar exodul economic a fost mai ales un exod al tinerilor. Dupa 2010, piramida vârstelor din România s-a schimbat structural, populatia a îmbatrânit. S-ar putea ca PSD sa se instaleze durabil – aa, cronic – la putere în România.
Generatiile se spatiaza. Daca în 1960 vârsta mamei la prima nastere era în medie 22 de ani, în 2010 ea urca la 27 de ani. Ceea ce înseamna o trecere de la 4,5 noi generatii pe secol la 3,7 noi generatii pe secol, o generatie în minus pe secol.
Un studiu competent al situatiei, dar datând din 2007, al lui Vasile Ghetau, arata ca între 1990 si 2010 populatia de peste 65 de ani creste de la 10 % la 15 %, ceea ce poate explica bascularea spre stânga la alegerile din 2012. 1.400.00 din cei 2,4 milioane de români din strainatate au între 20-40 ani, 60 % (date din 2010).
Cei deja plecati au un efect de antrenare asupra celor care sunt – înca – în România. Unui tânar îi vine mai usor sa plece daca pleaca într-o localitate unde deja traiesc 40 000 de români (Castello de la Plana, în Catalonia).
13,3 % din femeile rome au 5 copii, si doar 3,2 % dintre românce.
Natalitatea scazuta are si avantaje: scaderea presiunii asupra pietei muncii si reducerea relativa a somajului; scaderea presiunii imobiliare si accesibilitatea relativa a locuintelor. Un alt avantaj, mai greu de observat, e scaderea ratei criminalitatii – grupul de vârsta 18-35 de ani are infractionalitatea cea mai mare.
Generatia care vine la reproducere în 2011-2021 e cohorta nascuta acum 25-27 de ani. Sunt ultimele mame nascute înainte de Revolutie. În 2016 vor împlini 26 de ani, vârsta medie a casatoriei si a primei maternitati, prima generatie de fete nascute dupa revolutie, care nu e de 175.000 de persoane, ci de aproximativ 110.000. În 2013 ne despart abia trei ani de prima prabusire demografica serioasa din România, când consecintele scaderii natalitatii dupa 1990 se vor concretiza prin foarte putine nasteri. Dar nu exista bombe demografice.
Politica si demografie
Nu e nici o legatura necesara între comunism, totalitarism, pe de o parte, si o politica demografica voluntarista pe de alta parte. URSS, Polonia, restul tarilor comuniste, cu exceptia României, au avut o politica natalista de laissez-faire. Doar Nicolae Ceausescu a promulgat celebrul Decret. A posteriori, nu doar clarviziunea sa trebuie apreciata, ci diferenta între un stat totalitar si statele democratice. Pentru politicienii dintr-un stat democratic, somajul e un efect secundar al evolutiei pietei, emigratia e un efect secundar al somajului, scaderea natalitatii e un efect secundar al somajului si emigratiei.
Într-un stat totalitar, proiectul de stat se face pe termen lung, voluntarist. Într-un sistem democratic, proiecte pe termen lung nu exista, ci doar reactii la problemele acute. Nimeni nu face greva fiindca se nasc prea putini copii în România. Copiii nenascuti sunt o entitate teoretica, nu au drept de vot. Drepturile individuale sunt considerate mult mai importante decât binele colectivitatii, desi, pe termen lung, colectivitatea e si ea importanta.
Marea diferenta în politicile demografice nu e între stânga si dreapta, ci între tarile totalitare si cele democratice: în tarile democrate, prevaleaza drepturile individuale asupra interesului public, si invers. China

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper