Ana si ipostazele ei

Un articol de TUDOR CATINEANU

Numele Ana este un nume atât de simplu, inclusiv fonetic: a-n-a. Dar prin ipostazele pe care le-a luat în viata si în istorie, Ana devine aproape o emblema, adica o fiinta exemplara si memorabila. Iata câteva ipostaze ale ei, ale Anei:
1. Prima Ana este aceea a baladei „Mesterul Manole“. Ea este jertfita, pentru ca minunea ridicata „Pe Arges în jos/ Pe un mal frumos“ sa dureze si în spatiu, si în timp. Nu a jertfit-o Mesterul Manole, îngrozit, ca sot, de venirea ireversibia a Anei spre viitoarea mânastire, viitorul ei destin. Ea a venit prima datorita iubirii si vredniciei si ea este sacrificata, potrivit întelegerii dintre mesteri, întelegere care spunea: prima femeie care va veni va fi zidita în peretii „constructiei“ de „pe Arges în jos“. Potrivit visului lui Manole,   prin aceasta jertfire a unei femei, „constructia“ se va înalta (ziua) si nu se va mai darâma (noaptea). Mânastirea – durata-duruta-îndurata – mai dureaza si azi si va dura în eternitate. Ea este deja înscrisa în mit, unul dintre miturile fundamentale ale românilor, alaturi de „Miorita“. Ana lui Manole este si ea un fel de Miorita, dar nu una elocventa, ci una redusa la tacerea zidurilor care tac si ele si dureaza pe jertfa ei. Pâna la urma, a fost jertfit si Mesterul Manole. Nicolae Labis crede ca din locul în care a cazut Mesterul Manole, a pornit chiar atunci un „izvor“. Ana este elementul acvatic (thalassian), Manole este curgerea lui: amândoi se reîntâlnesc în izvor ca izvor de „viata vesnica“.
2) Prima Ana intra si ramâne în balada si în mit. Cum sugeram, ea este eterna, odata cu balada ei si a noastra. O a doua Ana tine de limbajul literar romanesc folosit în limba româna. Numai geniul lui Rebreanu putea gasi, pentru personajele sale principale, nume atât de simple, nume fundamentale: el este Ion si ea este Ana. Aici, întregul curs al povestii romanesti (care este si realitate, dar si tâlc supra-istoric) pune în joc un înteles dramatic si, la limita, tragic, al existentei umane. Tema centrala ar putea fi definita si ca  razboi dintre iubire si bogatie (avere), razboi în care iubirea pierde, ocazie cu care se pierde tot, ca în tragediile antice. Imaginea prin care se intra în roman (si în satul ancestral) este aceea a lui Iisus crucificat, iar la iesirea din roman (si din sat) ne întâlnim, circular, cu aceeasi imagine, a lui Iisus crucificat. Cercul destinului s-a închis. A doua ipostaza a aceleiasi cruci este, însa, erodata, marcata de vremea rea, ploioasa, ca si de nenorocirea petrecuta în miezul satului pe vremea aceea. Probabil ca Ana Karenina este sora mai mare si aristrocrata – de peste Nistru, de la Nistru „mai în jos“-, a sarmanei noastre Ana din Ardeal.
3) O a treia ipostaza a Anei nu este nici mitica si nici romanesca, ci istorica. Este vorba despre Ana Ipatescu. Fiind elev si învatând istoria patriei, am aflat despre Ana Ipatescu. Nu cred ca stiu mai mult acum despre ea decât am aflat atunci. Dar ce m-a surprins si m-a impresionat profund era prezenta unei femei curajoase într-un mediu dominat statistic de barbati. Stilul picturii care o pastreaza si ne-o reda este romantic (Rosenthal). Dar echilibrul clasic al compozitiei este basoreliefat de pregnanta figurii si a gesticii Anei Ipatescu. Ca si în celebra pictura a lui Delacroix, figura femeii domina si atrage ca un magnet toata multimea împrejmuitoare, întreg contextul. Imaginea Anei Ipatescu mi-a ramas în memorie, de când eram elev. Nu numai în memorie, ci si în fiinta, ca o figura exemplara a istoriei noastre nationale.
4) Tot pe linie istorica mai vine o Ana, care se numeste Anna de Noailles. E deja o Ana în conditia ei princiara ca descendenta si ca destin (familia Brâncovenilor). S-a nascut la Paris si a fost botezata cu numele Ana. Apoi a devenit si Contesa de Noailles. Conditia ei de poeta ramâne în seama judecatii criticilor. George Calinescu, în a sa monumentala „Istoria literaturii române de la origini pâna în prezent“ considera ca poeta era „lipsita de loialitate fata de radacinile sale românesti“. Aceasta ar putea fi „partea goala“ a paharului. Pentru mine ramâne esentiala prestatia ei culturala, ca sinapsa între doua popoare gemene, fraterne: România si Franta. Sa fii descendenta a unei spite nobiliare românesti, iar la Paris sa fii botezata Ana este un dublu semn miscarea între doua patrii, patria originara, de unde îsi ia numele, si patria adoptiva unde îsi joaca destinul. Ana devenita de Noailles si-a jucat destinul exemplar. Se spune ca a murit fara a fi bolnava si ca nu a suferit în viata de nici un fel de boala. Din punctul meu de vedere, Anna de Noailles este una dintre premisele discrete, difuze, dar elocvente, ale actualei integrari europene.
5) Cum istoria se schimba – uneori dupa o logica ilogica –, ne întâlnim si cu Ana comunistilor, Ana Pauker. Numele ei originar era Hanna Rabinsohn, iar prin casatorie a devenit Ana Pauker. Nu am prea multe informatii despre ea. Am vazut-o în câteva imagini si i-am vazut prestatia oratorica, activa, agresiva. Ca si alti evrei de atunci, (împreuna cu alti români si alti unguri etc.) se misca glorios între puterea sovietica si amarâta noastra de tara, lovita în soarta din toate partile. Sunt un om prea serios pentru a fi sovin sau, în acest caz, antisemit. Votez, fara rest, cu admirabila propozitie a lui Albert Camus: „Îmi iubesc prea mult patria ca sa fiu sovin“. Din ebraicul Hanna deriva firesc – tradus în spatiul mioritic – numele Ana, acesta fiind un nume fundamental al românilor, de la Ana lui Manole încoace. Mai putin firesc a fost comportamentul „tovarasei Ana“.  În greceste, prepozitia „ana“ înseamna „miscare în sus“. „Tovarasa Ana“ avea, ca  imagine fundamentala si ultim reper „de sus“, nu pe Iisus, ci pe „Tovarasul Stalin“. Cred ca de la domnul Silviu Brucan am informatia ca în partea finala a vietii dânsei, Ana Pauker era rasfatata de catre colegii etnici sau de partid cu diminutive de genul Anuta, Anisoara… etc. Plasticitatea limbii române este inepuizabila.
6) Trecem într-o alta secventa a istoriei patriei noastre. Si cu ajutorul (sau acordul) Anei precedente vine dictatura si, odata cu ea, disciplina cazona pe toate planurile. În acele conditii, o alta Ana a devenit Ana Aslan. Îmi îngadui atributele solitara, singulara, exemplara. Nici aici nu am informatii tehnice suficiente. Oricum, prin ceea ce a facut, Ana Aslan este o valoare concomitent nationala si universala. A fost într-o zi (illo tempore) în vizita la familia Diaconescu (socrii mei). Doamna Diaconescu mi-a relatat cu emotie vie întâlnirea cu Ana Aslan. Am dedus ca noua Ana era un model de organizare, corectitudine si bun-simt. Si ce frumos o cheama: Ana Aslan. Si pe ce idee, stiintifica si terapeutica, mergea: pe virtuala prelungire a vietii, deci pe virtuala nemurire a noastra, a tuturor muritorilor!
7) Mai vin, desigur, si alte Ane prezente în cultura populara derivate din prima. De exemplu, Ana Lugojana care nu a disparut niciodata. Daca Banatul este „fruncea“, el  trebuia sa o asocieze pe Ana noastra eterna cu Banatul si cu Lugojul pentru ca Ana sa fie si Ana Lugojana. Dar, în contrapunct armonic, ascultati cântecul lui Ioan Bocsa despre Ana lui, din Ardeal, cântec din care rememorez aici numai câteva versuri: „Ana, zorile se varsa,/ Lasa-ma sa merg acasa! La copii si la nevasta“ si, dupa câteva momente de tacere, „Ana, zorile se varsa,/ Stinge lampa de pe masa/ Lasa-ma si nu ma lasa“. Mai este înca  o Ana, tot ardeleana. Aici intra în joc vocea ei, ca un cântec-descântec: „Ioane, Ioane, drag mi-esti mie/ Ce-am vorbit, vorba sa fie!“. Prima Ana, cea romanesca, este damnata, a doua posesiva, a treia cumpanita-descumpanita.
8) Îmi place numarul 7, dar ma vad obligat sa trec peste el. Trec, dar nu oricum, ci pe acelasi drum sau destin al Anelor. Aici o întâlnim pe Ana Blandiana. Desi suntem colegi de vârsta, de generatie, numai mai târziu i-am aflat numele originar: Otilia Valeria Coman. Noi românii zicem ca „Ziua buna se cunoaste de dimineata“, iar zicatoarea se adevereste aici, întrucât chiar în numele ei propriu este contnuta o rima: Otilia-Valeria. Rima se reface în cognomenul eufonic, muzical: Ana Blandiana. Rima interioara din cognomen ne poate sugera ca Ana lui Manole a iesit dintre ziduri si se misca liber în mediul exclusiv de constrângere, nu al zidurilor, ci al ritmurilor si al rimelor. Deci ana-blandiana, tristetea-blândetea, fântâna-stapâna si, în cele din urma, cu o usoara declinatie fonica: solitara-astrala. Daca în elina (greaca veche) „ana“ înseamna „în sus“ (urcare), poeta se înscrie pe acest sens ca o pasare: „Învata-ma sa ard întunecat/ Modeleaza dupa forma aripilor/ Flacara mea“. Un poet trebuie sa fie funciar nemultumit de lumea în care traim cu totii. Derivata din popor, poeta este nemultumita chiar de propriul ei popor: „ Eu cred ca suntem un popor vegetal/ Cine a vazut vreodata/ Un copac revoltându-se“. De aceea poeta creeaza o alta lume, una non-vegetala, eoliana, în care ne invita sa traim. În aceasta „alta Lume“ a Anei Blandiana, eu ma simt ca la mine acasa.
9) Pe axul lumii, pe verticala, ajungem la Regina Ana. Nascuta „din rude mari, împaratesti“, de pe întreg spatiul european, Ana de Bourbon-Parma se cristalizeaza de la bun început ca o sinapsa. Destinul viitoarei Regine este o derulare a sinapsei în timp. Este ostas (mai întâi caporal, apoi locotenent) în armata franceza, care este când aici, când acolo, când dincolo: Maroc, Alger etc. Apoi este si sofer si chiar aviator. Genul feminin al acestor profesiuni („ostasa“, „caporala“, „soferita“) este nefiresc, dar viitoarea Regina intra în aceste roluri în chip natural. Si ceva „mai dincolo“– adica „peste balta“ –, ajunge în S.U.A. florareasa. Fetita fiind, prefera bicicleta altor jucarii. Parca ar fi avut presimtirea drumului. Pe drumul destinului îl întâlneste pe Regele Mihai, prima întâlnire fiind scurta si ireversibila. Regele este tot o sinapsa, prin nastere si biografie. Opteaza , însa, devreme, tânar fiind, pentru automobil. Ca pe doua sau pe patru roti, amândoi îsi formeaza (obligati de împrejurari) simtul drumului si „tehnica“ lor, care au si ele sinapsele, adica rascrucile lor. Solicitata sa enumere calitatile „princeps“ ale unui om, Regina raspunde: onestitatea, franchetea, simtul datoriei. Propozitia Reginei „Daca ceva trebuie facut se va face“ pare derivata direct din imperativul categoric kantian. Regina Ana se autocaracterizeaza implicit, tacit. Este frumos si gândul Reginei (care are cinci printese) despre copii: ei sunt un „dar al lui Dumnezeu si un astfel de dar nu se refuza“.  Este exemplara si propozitia „Regii nu trebuie sa faca politica, ei trebuie sa fie doar prezenti“. Desi monarhia la noi este crepusculara, Regele Mihai si Regina Ana sunt prezenti. Au fost prezenti atâta vreme, chiar si în absenta lor. Forma maxima a complexitatii este simplitatea. Acest aparent paradox este dezlegat în fiinta si în chipul Reginei Ana.
10) Sfânta Ana. Suntem la numarul 10, numarul sacru al „Decalogului“. În religia crestina numarul 3 (Sfânta Treime) este numarul sfânt. Dar numarul 3 înmultit cu el însusi da 9 si cu 1 (aici, una) fac 10. Pe axul lumii si pe vertiticala se ajunge în ceruri. Aceasta urcare este descrisa în iconografie prin imaginea scarii. În cultura noastra veche avem si „Scarelnita“ lui Ion Scararu. Fiind mai multe, cerurile sunt cercuri distribuite concentric. Pe ultimul cerc – cel mai înalt si mai cuprinzator –, a ajuns si sta Sfânta Ana. Pe un cerc intermediar se afla Fecioara Maria, iar în centrul cercurilor, deci al cerurilor, sta Iisus. Sfânta Ana este mama Fecioarei Maria, care este mama lui Iisus. Asadar, Sfânta Ana este bunica lui Iisus. Tema „Ana întreita“ a fost pictata si de Leonardo da Vinci: o femeie vârstnica tine între brate o femeie tânara, care tine în brate un prunc, adica pe Isus. În  câteva biserici din Ardeal gasim ecoul Anei trinitare, pictat sau sculptat. În Ierusalim se afla si Biserica Sfânta Ana construita pe locul în care au trait bunica Ana si bunicul Ioachim. Tot în Ardeal se afla si lacul Sfânta Ana. Lacul are conturul unui cerc si este vulcanic, adica „izvorât“ din fundul Pamântului. Lacul nu are izvor, fiind alimentat de apele care curg din înaltimea muntilor. Am putea întelege ca pe linie materna Iisus vine din adâncul pamântului si ca în Fiinta lui se întâlnesc Cerul si Pamântul. Crucificarea ar putea fi o expresie a acestui dublu izvor al genezei Lui. Numele Sfintei Ana se disemineaza pe Pamânt pâna în locurile cele mai umile, caci tot în Ardeal avem oraselul Sântana si chiar satul Sântana de pe râul Mures. Probabil ca acum Sfânta Ana ne vegheaza de sus si se oglindeste în lacul care îi poarta numele.
a) Mai stiu doua Ane, reflexe ale Sfintei Ana pe Pamânt. Este mai întâi bunica sotiei mele, careia i se spunea si Mami. Desi avea numai sapte clase primare, Mami era categoric o succesoare a lui Socrate. În fata mortii iminente ne-a spus: „Ma voi duce acolo unde se afla si el“. El era sotul decedat, caruia i se spunea Tati. Trupul lui Tati se afla, cu siguranta, în mormânt. Dar oare unde se afla sufletul lui? Oriunde s-ar afla, acolo va fi si sufletul meu, era subântelesul propozitiei lui Mami. Împreuna au fost în viata, împreuna vor ramâne în eternitate. Indiferent unde ar fi, ei vor fi amândoi. Ca în sculptura funerara a lui Brâncusi, în care chipurile celor doi (El si Ea) sunt delimitate doar printr-o simpla linie, greu perceptibila, aproape iluzorie. Rationamentul tacit al lui Mami este perfect echivalent cu dilema lui Socrate în fata mortii.
b) A doua Ana – reflex sau umbra luminoasa a Sfintei Ana pe acest Pamânt – este Anica, verisoara mea. Tânara fiind, i-a murit, într-un accident absurd, primul baiat. O gramada de ani, Anica a purtat doliu dupa primul baiat. Cred ca numai dupa venirea pe lume a celorlalti doi baieti (Milean si Danut) Anica a iesit din doliu. Era, de la distanta, cea mai buna eleva a scolii din satul Ocnita (Plasa Teaca, Judetul Bistrita-Nasaud). Tatal Anicai, adica Relu, era mai tot timpul cu „Biblia“ în mâna. Tatal meu, Victor, un fel de Moromete ardelean, spunea despre fratele lui, Relu: „Când citeste Biblia, Relu o tine în mâna invers, cu susul în jos, de aceea nu o întelege ca lumea“. Relu a tinut-o pe Anica acasa, la tara. Si acum ma gândesc, cu parere de rau, ce destin exemplar putea sa aiba Anica din Ocnita.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper