Viata continua in vise!

Un articol de DORU MARGINEANU

Intr-unul dintre pregnantele sale articole despre diaspora (1), doamna Savulescu Voudouri relateaza ca o autentica ancheta sociologica i-a confirmat generalitatea incidentei la refugiatii politici din dictaturi a unui acelasi cosmar repetitiv: impiedicarea de a mai iesi din tara de origine, unde persoana devenita cetatean al tarii de azil revenise cu treburi temporare. Ca sociolog, autoarea a constatat ca acel vis obsesiv ii bantuia doar pe refugiatii politici, nu si pe cei economici, plecati din tarile lor in cautarea unui trai mai indestulat. Scriitoarei, acea observatie i-a inspirat creionarea ambivalentei actuale a dorului de tara. Sper insa ca nu este o vulgara lipsa de sensibilitate faptul ca amintirea acelui cosmar, care m-a „frecventat“ si pe mine, acum doar ma indeamna la explorarea mecanismelor prin care viata reala se amesteca in vis.
La mai mult de doua decenii de la daramarea ingradirilor celei mai vaste inchisori pe care a zamislit-o istoria –  lagarul (!) comunist – amintirea acelei temnite in aer liber ramane sinistra pentru aceia dintre noi care am cunoscut-o si pentru care greutatile de azi nu au ajuns (inca!) sa transfigureze trecutul sufocant. Dar relevanta sociala hic et nunc a „cosmarului emigrantului politic“ este firesc sa se estompeze acum, cand romanul e liber sa devina migrant economic… daca il tin puterile si gaseste cumparatori ai fortei sale de munca! Totusi, fenomenul in sine incita la reflectie, caci faptul ca oameni diferiti prin toate caracteristicile individuale – a caror viata are insa in comun leziunea oprimarii dictatoriale – au o „activitate onirica“ comuna ilustreaza afirmatia din titlul acestor randuri. Iar titlul de mai sus nu este o metafora introductiva a unui text literar oniric, pentru care semnatarul nu are nici inzestrarea si nici chemarea, ci este concluzia unor sobre studii de neurostiinta a somnului, din ultimii ani (2). Acestea au confirmat pe cale experimentala si au extins mai vechea ipoteza, sugerata de nenumarate observatii individuale, ca in vis continuam (imaginar) activitatea predominanta din viata treaza. Fiindca neurostiintele abordeaza probleme care, atunci cand sunt rezolvate, clarifica aspecte ale persoanei omenesti in general, achizitii ale acestor stiinte au o relevanta culturala generala, constituindu-se intr-o tot mai vizibila „neurocultura“ publica (3). In acest spirit, propun randurile de mai jos asupra viselor, declansate de evocarea acelui cosmar, dar decurgand din opinia ca subiectul se incadreaza intr-o neurocultura emergenta.
Interesul pentru intelegerea fenomenelor legate de somn in general este cat se poate de justificat, caci orice individ al speciei noastre (orgolios auto-denumita H. sapiens sapiens!) isi petrece in jur de o treime din mai lunga sau mai scurta viata in acea stare de aproape completa inactivitate a mai tuturor muschilor aflati sub comanda vointei proprii si in care simturile au o sensibilitate mult redusa la stimulii din jur. Vorbind in termenii mitologiei grecesti, o treime din viata o traim pe taramul neinsorit al lui Hypnos (somn), fiu al zeitei Nyx (noapte). Pe acelasi taram revin zilnic practic toate animalele, iar mamiferele respecta o regularitate pe care o putem vedea uitandu-ne la cat de mult ne doarme pisica: cu cat animalul este mai mic, cu atat doarme mai mult (pisica 12-13 ore/zi, iar elefantul doar 3 ore/zi).
Dar, daca vechii greci l-au imaginat pe Hypnos drept frate vitreg cu Thanatos (moarte), observatiile stiintifice contesta orice asemanare a celor doi, caci au aratat ca tocmai absenta lui Hypnos (privarea completa de somn) il aduce pe Thanatos mai repede decat privarea chiar completa de hrana, dar cu posibilitatea de a dormi. De asemenea, cercetarile stiintifice au infirmat complet si definitiv, deja din anii 1950, vechea idee ca somnul ar reprezenta o oprire a majoritatii activitatii creierului. Mai mult chiar, neurofiziologii au caracterizat, exact pe baza inregistrarii activitatii electrice a creierului, mai multe (acum, se considera a fi patru) faze distincte ale somnului, prin care trecem alternativ de cateva ori in cursul unei nopti de somn normal. Interesant pentru subiectul acestui articol este faptul ca trei dintre fazele de somn sunt de un acelasi tip („somn cu unde lente“) diferind intre ele prin profunzime si prin gradul crescator al insensibilitatii la stimulii din mediu. În schimb, o a patra faza este total diferita de cele trei prin undele cerebrale electroencefalografice (EEG) absolut similare cu cele din starea de veghe (unde rapide, cu amplitudine redusa), ca si prin faptul ca globii oculari fac miscari rapide sub pleoapele inchise. De aceea, aceasta faza se numeste somn paradoxal, sau somn cu unde rapide, sau, cel mai adesea, somn REM (de la prescurtarea expresiei „rapid eye movement“) (4). În timpul somnului REM, majoritatea neuronilor cerebrali sunt cel putin la fel de activi ca in starea de veghe, iar consumul de oxigen al creierului are intensitatea maxima. Aceasta faza este prezenta predominant in ultima parte a noptii si in cursul ei se desfasoara mai toate visele de care ne putem aminti cand ne trezim. Este de remarcat si ca in timpul somnului REM musculatura care asigura motricitatea corpului este atona, o astfel de paralizie fiind evident necesara spre a nu participa fizic la animatia din vise.
Oricat ar parea de surprinzator, la intrebarea elementara „de ce (trebuie sa) dormim?“ stiinta nu a putut incepe sa raspunda satisfacator decat foarte recent, aceasta enigma nefiind nici acum complet descifrata (5). O parte a raspunsului este sugerata chiar de corelatia inversa mentionata mai sus intre marimea animalelor si durata zilnica a somnului. Metabolismul fiind cu atat mai intens cu cat corpul este mai mic, procesele oxidative genereaza in animalele de talie mica o cantitate mai mare de molecule hiper-reactive (numite radicali liberi), nocive pentru functionarea de ansamblu a organismului prin efectul lor distructiv asupra diferitor componente celulare. În timpul somnului cu unde lente, intensitatea metabolismului si chiar temperatura corpului diminueaza, ceea ce da organismului posibilitatea sa isi repare prin biosinteza leziunile moleculare produse datorita metabolismului intens din timpul activitatii. Devine astfel firesc ca animalele mici, avand metabolism intens, au nevoie de mai mult somn. Rolul reparator al somnului cu unde lente, confirmat de o multitudine de date experimentale si de observatii medicale privind efectele privarii de somn, poate fi acceptat ca o parte a raspunsului la intrebarea de ce dormim. Dar rolul reparator nu poate fi unicul raspuns, caci el nu se poate exercita in cursul somnului REM, cand si activitatea neuronala si metabolismul energetic al creierului sunt cel putin la fel de intense ca in starea de veghe activa. O posibila explicatie a necesitatii somnului REM este sugerata de faptul ca nou nascutii dorm cea mai mare parte a timpului, iar majoritatea somnului lor este somn REM. Adaugand si observatia facuta pe diferite specii animale ca nou-nascutii petrec cu atat mai mult timp in somn REM cu cat sunt mai imaturi la nastere, devine acceptabila ipoteza ca rolul somnului REM este de a permite dezvoltarea creierului prin formarea contactelor active (numite sinapse) dintre neuronii in curs de constituire in retele functionale. Dar nici aceasta explicatie nu poate completa definitiv raspunsul la intrebarea mentionata, caci somn REM au nu doar organismele tinere in curs de formare, ci si adultii si varstnicii, pana la un sfert din timpul total de somn. Dat fiind ca somnul REM este initiat de acelasi circuit neuronal (de la baza creierului catre scoarta cerebrala) care activeaza starea de veghe constienta (6) si ca trezirea survine de regula in cursul unui vis, pare rezonabila si ipoteza ca somnul REM exprima procesul de trezire a creierului care a avut o cantitate suficienta de somn reparator. Nu continui enumerarea si a altor ipoteze, fiind – cred – evident ca inca nu stim exact de ce trebuie sa ne petrecem zilnic o treime din timp pe taramul lui Hypnos… care este si al fratilor sai Oneiroi (vise).
Studiul stiintific al viselor, onirologia, exploreaza mecanismele neurofiziologice ale viselor, cautand sa le integreze intr-o intelegere functionala cantitativa a proceselor cerebrale. Astfel, onirologia nu se confunda cu analiza viselor, care se ocupa cu identificarea continutului viselor si eventual cauta semnificatii ale diferitelor „evenimente“ care se desfasoara (virtual) in vis. Onirologia a putut demara numai spre mijlocul secolului 20, cand progresul aparaturii a permis evidentierea si caracterizarea fazelor distincte ale somnului. Dar imaginile si „evenimentele“ din vise fiind atat de impresionante, nu e de mirare ca interesul fata de vise si dorinta de a le atribui semnificatii sunt la fel de vechi ca si civilizatia omeneasca. Referiri la semnificatia viselor se gasesc pe tablite de lut sumeriene din mileniul al patrulea i.Hr., credinta vechilor mesopotamieni fiind ca sufletul iese din corpul persoanei adormite si viziteaza efectiv locurile si intalneste persoanele care apar in vis. Papirusuri egiptene din mileniul al treilea i.Hr. atesta ca egiptenii antici considerau visele drept mesaje prevestitoare trimise de zei celor alesi, ale caror vise sunt pline de evenimente semnificative. În antichitatea greaca si romana, credinta comuna era ca visele sunt mesaje directe de la zei sau de la cei decedati si ele prezic viitorul. Insa, Hippocrate (sec. V-IV i.Hr.), care considera ca in timpul zilei sufletul treaz primeste imagini, iar noaptea in somn el produce imagini, si Aristotel (sec. IV i. Hr.), care credea chiar ca visele produc efecte fiziologice si pot chiar indica boli, au exprimat – si despre acest subiect! – conceptii a caror clarviziune e impresionanta. Biblia iudaica (Vechiul Testament) contine mai multe fragmente referitoare la vise de inspiratie divina, dintre care deosebit de pregnant este visul in care Iacov (figura centrala a istoriei iudaice) (7) il vede pe Dumnezeu in varful unei scari de la pamant la cer, pe care urcau si coborau ingerii. Preluate si de crestinism, visele – considerate de inspiratie atat divina, cat si eventual demonica – sunt un element cultural omniprezent in toata arta europeana in asa masura incat chiar cea mai sumara enumerare ne-ar indeparta de subiectul propus.
Un raspuns cu mare impact cultural la problema legaturii dintre viata si vise l-a dat Sigmund Freud in celebrul sau tratat din 1900 de „Interpretarea viselor“, lucrare asupra careia autorul a revenit in mai multe editii si care a trezit un interes ascendent in paralel cu celebritatea intemeietorului psihanalizei. Freud, pentru care visele ofera accesul privilegiat („calea regala“) catre subconstient, a dezvoltat teoria satisfacerii prin continutul viselor a dorintelor subconstiente. El a descris visele ca avand atat un continut manifest, superficial si fara mare semnificatie, cat si un continut latent, adesea mascat de precedentul, dar care este cel important, caci provine din dorintele subconstiente. Dar, pentru intelegerea cosmarului emigrantului politic, pare mai adecvata contestarea acestei interpretari a lui Freud de catre mai tanarul sau coleg Carl Jung, pentru care visele ofera persoanei mesaje ce o pot ajuta sa rezolve temeri si probleme emotionale.
Faptul ca acel vis era un cosmar l-am putea explica prin aceea ca visul relua pur si simplu o scena perfect posibila in viata reala traita anterior de persoanele respective, viata „de cosmar“ pentru cei carora dorinta de libertate le era profund contrariata de constrangerile dictatoriale. Insa nu e de neglijat nici constatarea – perfect documentata de analiza continutului raportat al multor mii de vise – ca in vise emotiile negative sunt mult mai prezente decat cele pozitive (8), emotia simtita cel mai frecvent fiind anxietatea. Dar, o anxietate ce nu a luat proportii patologice este o stare psihologica si fiziologica de ingrijorare si stress moderate, care ajuta la a face fata situatiilor dificile si creste sansa de reusita a actiunilor. Asa incat, continuitatea atestata stiintific intre continutul viselor si cel al gandurilor din viata constienta ne da posibilitatea sa incheiem discutia pornita de la un cosmar cu asertiunea optimista din proverbul popular „tot raul e spre bine“!

 

NOTE:
1. Monica Savulescu Voudouri: „Dorul de tara, frica de tara“. In „Cultura“ (sectiunea „Cultura mozaic“), nr. 389, din 13 septembrie 2012.
2. Erin J. Wamsley et al: „Cognitive replay of visuomotor learning at sleep onset: temporal dy-namics and relationship to task performance“. In „Sleep“, 2010, vol. 33, pp. 59-68; Sophie Schwartz: „Life goes on in dreams“. In „Sleep“, 2010, vol. 33, pp. 15-16.
3. G. Frazzetto & S. Anker: „Neuroculture“. In „Nature Reviews Neuroscience“, 2009, vol. 10, pp. 815-821.
4. Clasice in acest domeniu sunt contributiile lui William Dement si Eugene Aserinsky, din scoala lui Nathaniel Kleitman de la Chicago si ale lui Michel Jouvet, din Lyon. O trista ironie a sortii a facut ca E. Aserinsky sa moara (la 77 de ani) fiindca a adormit la volanul masinii pe care o conducea.
5. J. M. Siegel: „Why we sleep“. In „Scientific American“, November 2003, pp. 92-97; W. R. Klemm: „Why does REM sleep occur?“ In „Frontiers in Systems Neuroscience“, September 2011, doi: 10.3389/fnsys.2011.00073.
6. Contributii majore la clarificarea circuitelor neuronale implicate in determinarea starilor de somn si de veghe au fost aduse de remarcabilul neurofiziolog romano-canadian Mircea Steriade (1924-2006). O sinteza a acestora este in volumul „Brain Control of Wakefulness and Sleep“ de M. Steriade & R. W. Carley, New York, Springer, 2005.
7. „Dictionar enciclopedic de personaje biblice“, de M. Bocian, U. Kraut & I. Lenz, tradus la Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1996.
8. G. William Domhoff: „The Scientific Study of Dreams: Neural Networks, Cognitive Development and Content Analysis“. Am. Psychol. Assoc. Press, 2002.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper