„Treisprezece zile sunt un maraton“

Un articol de Cristina Rusiecki

Tompa Gábor în dialog cu Cristina Rusiecki

Cristina Rusiecki: A fost o editie foarte serioasa, cu spectacole valoroase, din care nici unul nu a facut rabat de la un anumit standard de calitate. Cum ati reusit, domnule Tompa Gábor, aceasta performanta?
Tompa Gábor: Vazând atâtea spectacole care încearca sa reinventeze relatia dintre muzica si teatru, ne-am hotarât sa facem selectia dupa o aumita tema, „Dialog între voci“. Aceasta este una dintre cele mai interesante tendinte la ora actuala si sunt destul de multe spectacole de buna calitate peste tot. Am decis sa ne concentram asupra faptului ca „Interferente“ este un festival international cu o durata destul de lunga. Treisprezece zile sunt un maraton. Cred ca acum s-a mai asezat profilul festivalului. Proportia de aproape 50% sala mare – sala studio i-a facut bine, ca si faptul ca am avut câteva spectacole semnate de mari regizori, mari maestri, Heiner Goebbels, Josef Nadj, Silviu Purcarete, Andrei Serban, plus unii foarte, foarte tineri, din ultima generatie, cum au fost Urbán András, Bodó Viktor sau Boris Liješevic. A fost un fel de tensiune interesanta între aceste spectacole. Mie mi-a placut diversitatea. Cu toate ca exista niste subiecte comune iar tema e aceeasi – pentru ca fiecare spectacol îsi propune reinventarea rolului muzicii –, ele se nasc din diverse concepte si apropieri. Unitatea în diversitate mi se pare un lucru foarte important.

C.R.: Dumneavoastra ramâneti singurul selectioner al festivalului.
T.G.: Da. Sigur, uneori sunt sfatuit sa vad anumite spectacole, dar pâna la urma eu fac alegerea.

C.R.: Au existat si neîmpliniri la aceasta a treia editie?
T.G.: Din cauza restrângerii bugetului a trebuit sa renuntam la patru spectacole care ar fi facut festivalul putin mai… intercontinental: o „Medee“ din Africa, din Burkina Faso, pusa în scena de Jean-Louis Martinelli, unde sunt incluse câteva cântece tribale. Exista un „Oedip“ din Afganistan, regizat de Matthias Langhoff, spectacol pe care l-am vazut la Villeneuve, care a avut o intensitate nemaipomenita, ca o poveste de astazi dintr-un sat afgan, în care personajele sunt talibani. Mai era un spectacol-coupé de dans al Companiei Lux Boreal din Mexic la care a trebuit sa renuntam, plus „Ivanov“ de la Teatrul „Bulandra“. Un spectacol din tara pe care îl vom aduce, probabil, curând, în cadrul unui schimb programat pentru anul viitor.

C.R.: Asadar, n-a mers totul ca pe roate în ceea ce priveste finantarea.
T.G.: În iunie eram disperat pentru ca nu aveam nici un leu. Eram foarte aproape sa renuntam, având câteva contracte încheiate, pentru ca anumite companii importante, cum e Théâtre Vidy din Lausanne, nu pot fi aduse fara un contract semnat cu mult timp înainte. Pentru ca ei, practic, din asta traiesc, îsi duc spectacolele în turneu tot timpul. Fac o creatie si pe urma o plimba. Nefiind teatru de repertoriu, fac turnee. La un moment dat, eram disperat, pe urma m-am resemnat. În ultima clipa, atât Ministerul Culturii, cât si Primaria Municipiului Cluj s-au trezit si au facut eforturi pentru care le sunt recunoscator. În plus, Uniunea Teatrelor din Europa si-a dat seama ca Festivalul „Interferente“ este, într-un fel, si o platforma a UTE pentru ca sase teatre membre si chiar membri individuali prezinta spectacole aici. Si asa au facut si ei un efort deosebit fata de anii precedenti. Am primit sprijin si de la UNITER. Însa toti finantatorii si sponsorii s-au raliat pe ultima suta de metri, ca într-un fel de tornada care vine brusc si începe sa miste obiectele, casele, praful…

C.R.: În tot acest timp de pregatire a festivalului ati ramas si profesor de regie la San Diego.
T.G.: Predau în calupuri. Acum am fost o luna în octombrie. Stau un semestru, apoi vin, ma mai duc o luna, mai ales când studentii mei repeta un spectacol, în perioada de dinaintea premierei. Fac multe calatorii, opt-noua pe an, între cele doua orase îndepartate.

C.R.: Când specialistii spun – si nu de putine ori –, ca Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, pe care dumneavoastra îl conduceti de atâta vreme, este cel mai bun teatru din România, recunoasteti ca afirmatia va face placere?
T.G.: M-am obisnuit cu aceste aprecieri. Într-un fel, e un lucru periculos, pentru ca echipa nu trebuie sa se ocupe de asemenea afirmatii care, desigur, ne flateaza. Înseamna ca tot ce am întreprins de-a lungul acestor ani nu a fost degeaba. Si toate razboaiele pe care le-am dus cu oponentii locali, în ceea ce priveste repertoriul, tipul de spectacole, divertismentul pe care îl asteptau de la acest teatru, la care am rezistat ferm, nu s-au petrecut în zadar. În acelasi timp, nu trebuie nimeni sa zaboveasca asupra acestor cuvinte magulitoare, pentru ca trebuie sa ne concentram la ceea ce urmeaza si sa uitam ceea ce am facut. Asta încercam. Uneori nu reusim. Pentru mine, ca director al teatrului, aceasta încredintare poate dura atâta timp cât îmi gasesc si eu bucurii. Altfel, sunt foarte multe lucruri ingrate si obositoare, mai ales ca se repeta. Am petrecut mult timp într-o continua lupta pentru normalitate, care la noi pare ceva extraordinar. Bucuria mea e sa pot aduce aici artisti sau opere ale unor artisti pe care îi admir si pe care îmi doresc ca publicul clujean sa-i cunoasca. A doua satisfactie este ca avem o echipa, o trupa de actori si o echipa de scena foarte bune… si chiar si câteva fete de la Biroul de Marketing, aflat într-o continua transformare, pentru ca nu merge perfect. Ma bucur ca sunt multi aici care contribuie la aceste realizari. Eu simt ca noi avem si multe esecuri pe care trebuie sa ni le asumam ca atare. Dar aceste esecuri s-au nascut totusi din niste straduinte sincere. Niciodata nu am tintit succes sau popularitate, notiuni absolut daunatoare pentru teatru.

C.R.: Ce planuri aveti ca sa mentineti cota atât de ridicata a Teatrului Maghiar din Cluj?
T.G.: Cel mai important lucru este sa ne asumam din ce în ce mai multe riscuri. Totdeauna exista si urmatorul pas care trebuie facut, iar asta ne obliga la o autoanaliza sincera. Nu trebuie neaparat sa fim altfel în fiecare clipa. George Banu spunea aici ca sunt foarte multi artisti importanti care fac acelasi lucru toata viata. Spectacolele sunt diferite, dar noi nu trebuie sa facem ceva diferit cu orice pret, ci ceva care se naste ca o reactie la un fenomen nou. Adica sa ramânem totdeauna contemporani cu noi însine si cu lumea. n

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper