Securitatea – arhiva de istorie literara

Un articol de ION SIMUT

Ioana Diaconescu, Scriitori în arhivele CNSAS. Intelectuali urmariti informativ, arestati, condamnati, ucisi în detentie, 1946-1989. Studii însotite de anexe selectate din arhivele CNSAS, Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 2012

 

Cunoastem prea bine atitudinea clasica a criticului fata de orice opera – fie el maiorescian, lovinescian sau calinescian. Opera trebuie sa corespunda exigentelor estetice, extrase dintr-un sistem consacrat, sau sa corespunda gustului sau infailibil. Scriitorul trebuie sa-si apere opera de ingerintele epocii. Conjuncturile nu ne intereseaza. Biografia nu conteaza (argumentul Homer). Singura critica îndreptatita e critica estetica. Tot restul nu e decât rationament consolator pentru esecul operei. Ratiunea criticii estetice e sau pare imbatabila. Istoria literara întelege însa altfel, cu totul altfel, modul de existenta al operei: ca functie a unui context social, religios sau politic si ca reactie specifica la mediul ideologic si mentalitar în care ea apare, conformista sau insurgenta, confirmând, înselând sau sfidând constrângerile.
Ne stau la îndemâna, pentru exemplificare, cazurile scriitorilor nostri din perioada comunista. Ioana Diaconescu aduna mai multe documente lamuritoare despre intelectuali urmariti informativ, arestati, condamnati, ucisi în detentie în perioada 1946-1989 în volumul „Scriitori în arhivele CNSAS“ (în ordinea din sumar): Lucian Blaga, Constant Tonegaru, Vladimir Streinu, Vasile Voiculescu, Dinu Pillat, N. Steinhardt, Sandu Tudor, Alexandru Marcu, Mircea Vulcanescu, Ion Petrovici, Petre Tutea, Petre Pandrea, Ernest Bernea, Nicolae Carandino, Stefan Baciu, Mircea Eliade, Emil Cioran. E parte dintr-o lista a demnitatii, cuprinzând scriitori, filosofi, oameni politici, posibil a fi continuata. La acestia se adauga comentariile Ioanei Diaconescu si extrasele din dosarele de urmarire informativa a unor scriitori importanti care si-au depasit oportunismul tineretii sau al unei parti din opera si au devenit intelectuali incomozi pentru regimul comunist: A. E. Baconsky, Marin Preda, Alexandru Ivasiuc, Dan Desliu. Doua dosare problema completeaza sumarul: dosarul „Arta-Cultura“ si dosarul cu supravegherea informativa a fostilor detinuti politici. În anexa: o suta de pagini de documente fotocopiate din dosarele cazurilor analizate.
Încrezatori, în principiu, numai în Opera unui scriitor, situata abstract deasupra tuturor timpurilor, am putea considera, în numele idealismului estetic, ca relatiile autorului cu Securitatea sunt complet neglijabile, daca nu chiar nocive pentru perspectiva critica. Evident ca o disociere trebuie facuta între opera si biografie. Nu tot ce e eroic (rezistenta morala pâna la sacrificiul de sine) sau lamentabil (servilismul profitabil, colaborarea cu Securitatea) trebuie invocat în evaluarea critica a operei. Cei mai intransigenti spun, dimpotriva, ca nu trebuie invocat deloc nimic niciodata. Cica nu-i bine sa amestecam lucrurile. Nu-i igienic sa reexaminezi apele tulburi, insalubre, de altadata. Sa uitam, sa trecem peste, sa ramânem cu mâinile curate, sa procedam ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca si cum am citi „Iliada“ sau „Odiseea“. Sa ne detasam, sa fim deasupra, nu ne foloseste la nimic sa reamintim raul în care s-au zbatut altii. E o forma de automenajare a sufletelor sensibile, în numele unei critici estetice „curate“.
Dar nu exista numai evaluare strict estetica, atemporala, nu e ea singura justificata în analiza literaturii unei epoci. Exista si explicarea si întelegerea angajate sa arate cum a fost posibil, cum a luat nastere opera sub vremi, în ce conditii a construit-o autorul si cu ce sacrificii. E la fel de justificata reexaminarea morala a unui trecut în care s-a configurat un destin intelectual, s-a nascut o opera. Stiu ca ma învârt între doua banalitati de atitudine critica, dar ele constituie realitatea, dilema timpului nostru.
Regula de trei simpla:
Scriitorul, Opera si Securitatea
Biografia unui scriitor trebuie detaliata si considerata în toate relatiile si adevarurile ei, mai mult sau mai putin obscure, oricât de detestabile sau doar controversabile. Dar uneori e vorba, înafara oricarui dubiu, de rezistente politice si morale foarte onorabile, atitudini direct sau ingenios anticomuniste pe care e profund nedrept sa le uiti. Nu-i adevar general valabil principiul „cum e omul asa e si opera“. Dar uneori biografia rezoneaza cu opera în principiul lor fundamental de constructie. Alteori – nu. Când e vorba de intelectuali, idei si opere din imediata contemporaneitate, nu avem (nu ar trebui sa avem) seninatatea de a spune: „nu ma intereseaza omul, ma intereseaza opera“. Ar însemna sa ne abandonam unui cinism al judecatii estetice. Nu toti putem proceda astfel si nu stiu daca e moral, daca e salubru sa procedam asa. Mai mult de un deceniu dupa 1989 nu am auzit vorbindu-se decât despre informatori si colaborationisti (chiar daca nu în sensul propriu al acestui cuvânt), sugerându-ni-se nu de putine ori ca toti scriitorii au cam fost la fel în perioada comunista. Ioana Diaconescu ne arata staruitor, cu documente, ca nu toti scriitorii, nu toti intelectualii au fost la fel de docili în perioada comunista. Cei mai multi dintre noi, iubitori de nuante si distinctii, stiam. Cazurile lui Vasile Voiculescu si N. Steinhardt erau cunoscute de mai multe vreme în toata demnitatea rezistentei si opozitiei lor. Stiam de multe alte cazuri, inclusiv despre cele relevate cu documente certe de Ioana Diaconescu. Nu sunt noi, nu sunt dezvaluiri senzationale numele intelectualilor persecutati de regimul comunist, numele aduse în discutie de catre Ioana Diaconescu într-o cercetare sistematica de arhive, nu sunt noi cazurile aduse în discutie, dar argumentatia, detaliile, filele din dosarele Securitatii aduc concretete acestor drame, aduc fiorul vietii, releva flama dureroasa a conflictului ideologic si moral, freamatul luptei de rezistenta psihologica, povestea unor destine contorsionate dar nu înfrânte sau zdrobite sub placa de beton a dictaturii.
Pentru un scriitor din perioada comunista, pentru veridicitatea biografiei lui, e neaparat necesar sa fie investigate relatiile cu Securitatea (de refuz sau colaborare, daca au existat) sau dosarul de urmarire informativa. Biografiile lui V. Voiculescu, Lucian Blaga, N. Steinhardt, Marin Preda, A. E. Baconsky etc. (dintre numele prezente în volumul Ioanei Diaconescu) sau biografiile lui Petru Dumitriu, Eugen Barbu, Constantin Toiu, Stefan Aug. Doinas etc., etc. nu pot fi scrise fara acest capitol. Iar acest capitol releva ceva semnificativ: Cât de important a fost considerat scriitorul de catre sistemul politic? Cum îi privea literatura? Cum evalua pericolul ei subversiv, în ce termeni, în ce proportii? Cum îl aprecia pe scriitor ca potential informativ, ca posibil instrument în supravegherea altora sau ca pe un ins incomod, un independent periculos? Etc. Într-o „nota de sarcini“ din noiembrie 1958 pentru un informator în cazul Blaga figurau obiective pe care le putem considera sarcini ale istoriei literare. Ofiterul de legatura îi stabilea informatorului astfel planul de lucru, pe puncte distincte: „Se vor stabili urmatoarele: – preocuparile zilnice ale obiectivului; – de cine este vizitat la domiciliu si la Biblioteca Centrala; – (care este) cercul de prieteni si de cunostinte; – ce activitate desfasoara Lucian Blaga în prezent, ce lucrari are în curs de publicare, ce caracter ideologic au, precum si tematica lor; – care este pozitia lui Lucian Blaga fata de actuala orientare ideologica a literaturii din Republica Populara Romîna. Daca intentioneaza sa se încadreze în curentul realist-socialist al literaturii din tara noastra; – ce lucrari literare nepublicate a scris Lucian Blaga dupa 23 August 1944 si care a fost genul practicat în domeniul literar: liric, epic, drama, teatru; – daca în prezent mai frecventeaza cofetaria de pe strada Jokay si pensiunea de pe aceeasi strada si în societatea cui ia masa acolo“. Informatorul, daca îsi lua munca în serios, putea scrie capitole pentru o viitoare biografie a lui Lucian Blaga. Mai exista dubii ca Securitatea facea istorie literara? Exagerez, dar nu foarte mult. Sigur ca obiectivul ei nu era unul stiintific, ci unul de politie politica. Raportul institutiei avea, în mai 1956, urmatoarea concluzie imperativa: „Pentru curmarea influentei si popularitatii lui Blaga, se pun în fata organelor noastre urmatoarele sarcini: (…) determinarea de a scrie pentru regim sau compromiterea lui Blaga Lucian pentru a slabi influenta pe care o exercita asupra unor cercuri intelectuale“. Dupa o perchezitie secreta la domiciliul scriitorului, perchezitie considerata imperios necesara „în scopul de a gasi materiale cu continut dusmanos regimului democrat popular“, evaluatorul Securitatii dovedeste calitati de referent literar: „În urma perchezitiei a fost descoperit un singur caiet cu poezii originale scrise de Lucian Blaga. Caietul contine 20 de poezii cu caracter idealist metafizic scrise cu o alegorie poetica fina si cu o semnificatie extrem de voalata si de subtila. Stilul este vibrant, rima în hexametru si patrunsa de profunde note de pesimism“. Expertiza securista evidentiaza veleitati de critic literar. Concluzia altui raport aprecia foarte bine situatia ideologica a urmaritului: „Blaga Lucian cu formatiunea lui intelectuala burgheza apuseana, cu conceptiile burgheze idealiste si cu timpul îndelungat petrecut în strainatate, nu este deloc adaptabil regimului nostru democrat-popular“.
În cazurile flagrante, intelectualii suspecti de „uneltire împotriva ordinii sociale“ erau supusi unui regim draconic de control al vietii si de influentare sistemica a întregului ei curs, gândita diabolic în toate amanuntele. Ioana Diaconescu sintetizeaza toate masurile securiste preconizate în cazul Petre Tutea si ele au fost aplicate în numeroase alte cazuri, cu o perseverenta uluitoare: „– limitarea anturajului; – izolarea obiectivului; – compromiterea obiectivului; – curmarea relatiilor obiectivului; – alcatuirea unei vaste retele informative; – dirijarea retelei informative prin filaj si prin tehnica operativa; – contactari pentru influentarea si avertizarea celor din anturajul obiectivului; – cercetarea obiectivului pâna în cele mai mici amanunte ale vietii acestuia; – compromiterea celor mai apropiati colaboratori ai obiectivului; – anchetari periodice ale obiectivului la Securitate, în cadrul carora acesta este avertizat în repetate rânduri; – perchezitii domiciliare; – control si confiscare a lucrarilor personale aflate la domiciliul obiectivului; – preconizarea urmaririi penale a obiectivului; – preconizarea interventiei asupra mijloacelor de subzistenta ale obiectivului (verificare autenticitatii actelor si eventuala interventie cu privire la primirea în continuare a pensiei de la Uniunea Scriitorilor); – preconizarea efectuarii unei expertize medico-psihiatrice (care de obicei se solda cu internarea bazata pe un diagnostic fals si cu aplicarea unui tratament în vederea anihilarii victimei)“. Poti sa scrii biografia cuiva, nu doar a lui Petre Tutea, dar a lui V. Voiculescu, I. D. Sîrbu, Paul Goma, Mircea Dinescu etc. etc., fara a cunoaste aceste lucruri? În octombrie 1986, una dintre masurile preconizate de Securitate preciza urmatoarele: „Vor fi luati în lucru pentru verificari complexe si influentare pozitiva scriitorii care au prezentat spre publicare lucrari cu un continut necorespunzator din punct de vedere politic“. Numai în 1985-1986 sunt retrase din circuitul public volume apreciate de Securitate (subliniez: de Securitate, nu de cenzura, pentru ca ele aparusera în librarii!) ca neconforme si periculoase ideologic: un roman politist de Morogan-Salomie, „întrucât contine referiri tendentioase la unele dificultati din domeniul alimentatiei publice, transportului în comun, asigurarii caldurii în apartamente“; „Urcarea muntelui“ de Ileana Malancioiu, întrucât „contine versuri cu o accentuata viziune pesimista asupra existentei sociale“, iar „cartea este dominata de sentimentul mortii, al prabusirii“; albumul „Miniaturi si poezie“ dedicat lui Picu Patrut, pentru ca „textele si ilustratiile sunt excesiv religioase“; romanul „Schimbarea la fata“ de Mihai Sin, pentru „unele afirmatii care permiteau interpretari necorespunzatoare“; romanul „Plicul negru“ de Norman Manea, din care au fost „eliminate afirmatii care permiteau interpretari tendentioase referitoare la economia de energie si la unele lipsuri materiale ale populatiei din tara noastra“; jurnalul lui Tudor Topa „Puntea“, pentru „afirmatii privind cultul personalitatii“. Sunt blocate la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, la sesizarea Securitatii, volumul de inedite al lui Vasile Voiculescu, pentru poeziile si prozele cu caracter religios, si „Dictionarul scriitorilor români“, coordonat de Mircea Zaciu, pentru ca „ofera o viziune subiectiva asupra valorilor literaturii noastre actuale“. Acestea sunt numai câteva exemple din sutele care ar putea fi invocate. Dupa cum se vede, Securitatea a controlat si a influentat nu numai viata scriitorilor, ci si viata literaturii. Desi sunt situatii destul de cunoscute, ele merita reamintite si rediscutate pentru împrospatarea memoriei si pentru adevarul lor istoric.
Oricât ar parea de banala, repet concluzia acestui rationament: nu se poate scrie, decât cu rare exceptii, biografia unui scriitor din perioada comunista, de la Lucian Blaga si G. Calinescu la Mircea Cartarescu si Bedros Horasangian, fara referinte la dosarul lui de Securitate, ca parte a modului sau de situare în cadrul regimului politic. Pentru o critica estetica severa si consecventa, acesta poate fi un adevar inacceptabil. Dar critica estetica nu scrie biografii, acestea fiind datoriile unei noi istorii literare, care gândeste altfel si lucreaza cu alte documente si, mai ales, cu o alta perspectiva ideologica, decât acum treizeci sau cincizeci de ani.
Dar este oare relevanta relatia unui scriitor cu Securitatea numai pentru biografia lui? E limitata la atât? Nu se întâmpla sa conteze si pentru opera lui? Nu e afectata însasi biografia operei? „Jurnalul fericirii“ a trecut prin arhivele Securitatii. Romanul lui Dinu Pillat „Asteptând ceasul de apoi“ a fost si el confiscat si descoperit abia de curând. Sunt cazuri notorii de opere furate, pur si simplu. Au fost confiscate la perchezitii nocturne în redactia revistei „Steaua“ poezii ale lui A. E. Baconsky, dupa cum arata documentarul Ioanei Diaconescu. Au fost interceptate scrieri destinate sa fie scoase afara din tara, pentru publicarea clandestina în strainatate. Au fost xeroxate sau luate pur si simplu pentru o expertiza ideologica secreta sute de pagini din operele tuturor scriitorilor importanti, de la V. Voiculescu, în anii ’50, la nu stiu care tânar scriitor, în anii ’80. Se cautau mostre de scris, aparent pentru o expertiza grafologica, dar mai ales se cautau mostre de gândire periculoasa anticomunista, ca în cazul însemnarilor intime confiscate de la inginerul Gheorghe Ursu, omorât pentru cuvinte care nu erau publice. Extinzând rezonanta agresiunii securiste, avem cazul notoriu al lui Paul Goma, pentru a carui proza confruntarea cu Securitatea e o tema, una realista, nu de fictiune autobiografica. E adevarat ca nu avem alte cazuri de o asemenea amploare, în sensul tematizarii unui asemenea subiect politic, desi nu ar trebui sa uitam de Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu. Securitatea exista în viata cotidiana a literaturii si a scriitorilor din perioada comunista. Exista mai mult sau mai putin voalat si în fictiunile lor, la Augustin Buzura, la Marin Preda, la Alexandru Ivasiuc.
Documentele alese de Ioana Diaconescu în cartea sa atesta faptul ca literatura însasi ca institutie simbolica aparte, ca forma de libertate, a avut de suferit prin scrieri arestate sau interceptate de la trimiterea în Occident, prin influente dirijate înspre scriitori, prin manuscrise confiscate, scriitori persecutati pentru convingerile si întrunirile lor, acuzati, cum s-a întâmplat în cazul grupului „Rugul Aprins“ (V. Voiculescu, Sandu Tudor si ceilalti) de „instigare la uneltire contra ordinei sociale si crima de activitate intensa contra clasei muncitoare si miscarii revolutionare“. Merita sa mai retinem câteva fraze, împiedicate ca exprimare, din dosarul penal al acestui grup: „Rugul aprins în frunte cu Alexandru Teodorescu este socotita o organizatie subversiva unde s-au tinut multe sedinte cu caracter conspirativ, au atras o serie de elemente reactionare din tândurile studentilor si i-au instigat la actiuni contrarevolutionare împotriva orânduirii de stat democratice din Republica Populara Romîna“. Logica aberanta a acuzarii grupului de rugaciune si lectura de poezie religioasa merge pâna la a-i inventa o ideologie fascista: „Faptele tuturor inculpatilor întrunesc în drept elementele constitutive de crima, de uneltire contra ordinii sociale întrucât organizatia are caracter fascist si a avut ca scop schimbarea ordinii sociale existente în stat“. Securitatea are rolul ei separat, distinct, în persecutia literaturii, diferit de interventia cenzurii, de politica dirijista dictatoriala a partidului muncitoresc sau comunist. Nu confundam planurile si institutiile.
Arhivele Securitatii –
lada de gunoi a istoriei?
Daca partidul comunist, prin directivele sale obligatorii pentru creatia artistica si prin analizele periodice dedicate supunerii la aceste recomandari, facea critica literara în felul sau, Securitatea, prin investigatiile biografice, cercetarea relatiilor interpersonale si a trecutului ideologic, facea categoric istorie literara ca Domnul Jourdain proza – o istorie literara involuntara, primara, colectie de documente din viata privata a scriitorilor, marturii despre viata lor de grup, de familie, de redactie, de creatie. Nu-i o speculatie, dupa cum nu-i nici gluma. Arhivele Securitatii, transferate la CNSAS, cuprind manuscrise, dactilograme, carti întregi sau fragmente, poeme, relatari despre viata scriitorilor, dosare de urmarire informativa, dosare penale, referinte despre modul în care scriitorii întelegeau si traiau libertatea de creatie ca pe o infractiune, când nu era chiar o crima de uneltire împotriva ordinii de stat. Sunt documente, surse impresionante de istorie literara. Arhivele Securitatii? Le-am subestimat cu un deceniu în urma. Le credeam lada de gunoi a istoriei si consideram ceva respingator sa rascolesti în aceste deseuri pentru a cauta vinovati, victime, conjuncturi, intrigi ale regimului comunist. Nu-i vorba numai de delatiuni si fapte reprobabile. Exista marturii ale unor fapte morale incredibile, prin rezistenta si tarie de caracter, cum sunt acelea dovedite de Vasile Voiculescu, Constant Tonegaru, Dinu Pillat, N. Steinhardt, Sandu Tudor, Alexandru Marcu, Mircea Vulcanescu, Ion Petrovici, Petre Tutea, Petre Pandrea, Ernest Bernea, Nicolae Carandino – ca sa notez numai cazurile de detentie analizate de Ioana Diaconescu. Si ce situatie de „informator“ dejucata de Vladimir Streinu, care nu a dat nici o nota informativa, ignorând angajamentul pe care a fost obligat sa-l semneze la iesirea din închisoare?! Cazul lui Vladimir Streinu arata foarte clar ca nu era o situatie fara iesire, fara scapare, aceea a detinutului politic eliberat cu conditia sa devina informator al Securitatii. Dupa îndelungi si inutile insistente ale ofiterului de legatura, acesta este nevoit sa „considere inoportuna mentinerea lui în reteaua informativa“. Motivatia ofiterului de securitate merita retinuta ca o forma rara de demnitate ilustrata de Vladimir Streinu: „Discutându-se cu el, acesta a cautat sa ne „convinga“ ca are relatii reduse în lumea scriitoriceasca, despre care nu are de relatat nimic interesant. A solicitat sa fie deocamdata lasat în pace, eschivându-se de la colaborare, argumentând ca „atunci când va avea ceva de semnalat, va avea el grija de aceasta“. Din cele discutate cu el s-a putut observa ca adopta o atitudine aroganta si uneori recalcitranta, ceea ce ar fi împiedicat munca noastra în viitor“. E un referat de specialitate din 29 ianuarie 1963, din vremuri nu tocmai bune, deloc relaxate. Ce ar fi spus oare Alexandru Paleologu, informator sârguincios, despre o asemenea atitudine? Solutia Streinu este radical diferita de solutia Paleologu, în aproximativ aceleasi conditii politice, dar cu diferente fundamentale de caracter.
Dosarele de detentie si dosarele de urmarire informativa analizate de Ioana Diaconescu sunt veritabile dosare de istorie literara, care necesita o lectura de specialist, un comentariu adecvat, o selectie atenta a detaliului semnificativ, însotite de explicatii concise relationate cu informatii din alte surse: politica oficiala, biografia morala a scriitorului, alte elemente de context. Ioana Diaconescu este un astfel de cercetator experimentat, aplicat cu râvna, sensibilitate si devotament pe aceste cazuri speciale de pilda morala pentru o posteritate adesea ingrata si ignoranta.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper