Reputaţia – factor strategic?

Un articol de ANGELA MARTIN

Într-un articol  intitulat „Reputatia, factor strategic pentru natiuni”, un analist spaniol, expert în gestiune economico-financiara, face o teorie interesanta; anume ca, astazi, natiunile si întreprinderile economice îsi gestioneaza imaginea si capitalul de încredere dupa aceleasi reguli si cu participarea acelorasi actori. Si porneste de la premisa deja
verificata ca un stat îsi joaca sansele în arena internationala pe mâna primului-ministru. El este „principalul responsabil pentru reputatia tarii sale”,  el constituie „linia întâi” în bataliile pe care aceasta le da pentru a ocupa o pozitie cât mai avantajoasa. Nu-i sunt însa de ajuns, pentru a izbândi, setul valorilor nationale pe care se bazeaza, nici numai  o configuratie politico-ideologica favorabila mandatului sau. Dincolo de toate, spune autorul, el trebuie sa aiba „o viziune integratoare si strategica” asupra tarii. Aceasta fiind, credem noi, si proba comuniunii sale firesti cu realitatile interne – singura sursa naturala care îi poate alimenta energia si  puterea de convingere pe toate liniile de comunicatie cu exteriorul.
În ce ma priveste, nu împartasesc întru totul opiniile analistului spaniol, fie si numai pentru ca exista natiuni – sa ne gândim bunaoara la americani, la francezi –  pe care propria traditie, istorica si politica, le obliga sa îsi joace sansele pe mâna presedintelui.  În schimb, accept ca institutia primului ministru este fundamentala, iar pentru unele natiuni, si simbolica. Fapt este însa ca, în nicio democratie din lume, lucrurile nu se întâmpla asa cum se întâmpla – de ani buni – la noi. Adica, daca primul-ministru nu îi este total aservit, presedintele sa-si dispute cu el sefia Statului, uzând de toate mijloacele: în numele democratiei, chipurile, pâna la abolirea separatiei puterilor în Stat.  Si asta, în situatia tot mai dramatica în care se afla România.
Trebuie sa ne amintim însa ca, în 2011, când Sebastian Puig era preocupat de reputatie ca factor strategic, dintre cele 50 de tari pe care le avea în vedere firma internationala de consultanta „Reputation Institut”, Spania se clasa abia pe locul 16, pe câta vreme Suedia, de pilda, ocupa al doilea loc, dupa Canada, iar dintr-un total de 39 de state, Elvetia se dovedea a fi cea mai atractiva pentru investitori. România nu intra în discutie: credibilitatea ei era prea redusa, investitiile straine directe, spuneau analistii nostri, înregistrau la noi cea mai drastica scadere din ultimii cinci ani. Iar de atunci, lucrurile înca s-au deteriorat: în viata, ca si în analize si sondaje. Spania nu mai este ce a fost – cu imaginea actuala mohorâta de criza –, cât despre tara noastra, ea arata mult mai rau, acum, descalificata politic. Dupa ce de atâtea ori s-a dat în spectacol din cauza politicienilor ei, dupa ce a trecut si peste  ghinionul de a încapea pe mâinile a doi premieri nefericiti, preluata în gestiune de cel de al treilea, România s-a pomenit acuzata de derapaj de la etica democratiei chiar de la tribuna Parlamentului European. Vorbim, desigur, despre disputele iscate cu ocazia Referendumului pentru demiterea presedintelui Basescu, în urma carora intensitatea partizanatelor unor lideri UE, acuzatiile si vociferarile europarlamentarilor, români si straini, se sting anevoios. Si asta, pentru ca, drepte sau nedrepte, odata lansate, acuzatiile s-au propagat pe toate capilarele retelei internationale de presa. Si-au produs efectele nocive în sânul familiei europene si euroatlantice, insinuându-se mai întâi în diferite cercuri de influenta – diplomatice, financiare, politice –, penetrând apoi structurile sociale si profesionale, pentru a se fixa în cele din urma în constiinta oamenilor. O mâna de ajutor ne-au dat, bineînteles, si imigrantii nostri, dintre care unii, cunoscuti, daca nu chiar  temuti, în diferitele tari de adoptie pentru abilitatile lor reprobabile si pentru  comiterea multor fapte memorabile prin oroarea lor. Toate aceste rele, cumulate, au lezat, fireste, într-un fel sau altul, sensibilitatea publica internationala, de unde si, în unele tari, atâtea manifestari emotionale, sentimente si atitudini negative fata de România si fata de români. Or, se stie, în societatea capitalista în care traim si în care mai totul este comert, prestigiul însusi este moneda de schimb. Avem un profit de pe urma lui – si noi, cetatenii, si tara – daca prezentam garantii de încredere, daca suntem considerati de încredere si daca suntem tratati cu încredere. În business, ca si în politica. Întelegem însa prea bine ca desconsiderarea românilor pe piata muncii, reconsiderarea riscurilor si a oportunitatilor în afaceri cu România, boicotul în relatiile internationale – politice sau economice, comerciale – sunt consecinte ale decredibilizarii tarii si ca, erodând la o asemenea scara un factor strategic de anvergura precum reputatia, ele ar putea reduce treptat România – asa membra NATO si UE cum este –  la conditia de victima a celor mai aprigi  campioni ai politicii de monopol.
Contracararea unei asemenea perspective ramâne, prin urmare, o problema  nationala.  Asa încât zadarnic am sta sa asteptam reparatii morale din partea opiniei publice internationale. Caci pâna sa se întâmple ca ele sa vina, fie si partial, România va avea de înfruntat în continuare numeroase critici, sanctiuni  si rezerve. Situatie în care este aproape de neimaginat ca  ea va reusi sa îsi redobândeasca reputatia fara ca mai întâi sa-si demonstreze stabilitatea democratica. Si fara sa-si  îndeplineasca, de asemenea, celelalte obligatii strategice:  crestere economica, standard de viata civilizat pentru cetatenii ei, afirmare culturala. Abia atunci, inspirata de un climat neîndoios democratic, politica  de comunicare a premierului nostru va avea audienta internationala. Si abia atunci rezultatele lucrarii sale se vor proiecta pozitiv asupra tarii si asupra noastra, cetatenii ei.
Din pacate, însa, episoade ca acestea despre care vorbeam desfigureaza profund si pe termen lung imaginea tarii. Dezastrul are loc sub ochii nostri uluiti, dar, în acelasi timp, si la fel de evident, cu participarea noastra si din pricina metehnelor noastre, mai vechi si mai noi. Printre ele, cum spuneam, frictiunile între presedinte si premier – suportate în interior si percepute din exterior ca sindrom al unei democratii  discordante – sau repetatele iesiri comportamentale care tradeaza un mare primitivism. Ele vin sa se adauge delictelor împotriva propriei istorii, agresiunilor  împotriva mediului social si a naturii. ca si  altor fenomene – la fel de distrugatoare de imagine precum delincventa „româneasca”, absorbtia banului public în buzunarul câtorva baieti destepti, coruptia în economie si abuzurile cronice din justitie. Si toate, pe fondul agravant al unei tari cu perspectivele multiplu conditionate de angajamentele propriei economii de îndatorare.
Politologii apreciaza ca, dupa daune de o asemenea gravitate si amploare, repararea imaginii României presupune un efort de generatii. Efort obligatoriu, altminteri ele ne pot periclita  însasi identitatea nationala. Si, totusi, constientizam noi, românii, iminenta acestui pericol? Sau ne convine solutia  comoda, dar sinucigasa, de suferinzi?
Cazul nostru  este, fara îndoiala, mult mai complicat. Si, cu toate ca specialistii sustin ca reputatia si imaginea  tarii sunt teoretic distincte, noi, cetatenii de rând, nu facem între ele aproape nicio diferenta. Dimpotriva, oriunde am fi, le resimtim pe amândoua la fel de rau: ca pe un stigmat. Imaginea României se rasfrânge, se pulverizeaza neîncetat asupra noastra, a tuturor, si asupra fiecaruia în parte si, chiar daca nu ne recunoastem în farâma detestabila care, fatalmente, ne revine, nu ne putem sustrage impactului imaginii întregi.  Îi apartinem, inevitabil.
Dar sa spunem lucrurilor pe nume: imaginea aceasta nu este nemeritata. Oricât de departe am încerca sa fugim de raza ei de actiune si oricât de superiori sau detasati ne-am socoti în raport cu ea, noi, toti, ne regasim pâna la urma în miezul ei. De la orice distanta, fizica sau simbolica, îl  întretinem cu faptele noastre, cu alegerile noastre, politice si nepolitice. Totul depinde de noi: raul, de care ne plângem, dar si binele pe care ni-l dorim. Depinde numai cum ne jucam sansele.

Un comentariu pentru “Reputaţia – factor strategic?”

  1. ianuarie 7, 2013 la 4:38 pm

    Stimata Doamna ANGELA MARTIN, La inceput de an
    un LA MULTI ANI ! sanatate tuturor.
    Cu permisiunea D-voastra,indraznesc sa adaug o
    umila opinie la articolul Reputatia -factor strategic ? Un francez a scris despre reputatie
    -cu aproape un secol si jumatate inainte- ca ar face parte din PRESTIGIUL DOBINDIT – impreuna cu numele si averea. Cu nume ca placinta,brinza,
    grebla,basescu,falca etc.. cu averi furate ca
    vantu,becalii,patriciu,udrea si alte cateva sute de mii infractori, reputatia pe mapamond a
    natiunii noastre este foarte subtire -daca nu
    neglijabila si asta o scriu cu mare regret.
    O zi buna, cu acelasi respect.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper