Profetii Internetului

Un articol de CATALIN STURZA

O intreaga clasa de guru ai Internetului a pornit sa „distruga“ vechile obiceiuri, precum acela de a-i pune pe oameni sa plateasca pentru un continut valoros, scrie Steven Poole in „New Statesman“. In acest timp, gigantii web precum Google si Apple isi apara, plini de gelozie, secretele aducatoare de profit.
Ca oricare alta epoca, arata Poole, era Internetului isi are propria categorie de propagandisti. Acestia sunt „ciberteoreticienii“, visatori care infatiseaza imaginea unui viitor electronic mai bun si care lanseaza porunci profetice despre cum ar trebui reconstruita lumea. Asa cum au facut rebelii religiosi de dinaintea lor, ei nu aduc pacea, ci sabia. Schimbarea e inevitabila si vechile obiceiuri trebuie abandonate. Totusi, ciberteoreticienii sunt, in opinia lui Steven Poole, un soi de militanti leninisti care lucreaza, involuntar, in folosul corporatiilor: ei propovaduiesc revolutia permanenta, insa principalii beneficiari ai acesteia vor fi marile companii hi-tech in fata carora ei se prosterneaza.
Jargonul ciberteoreticienilor, scrie Poole, tradeaza adesea o ura adolescentina fata de lumea in care traiesc. Jay Rosen, de exemplu, un guru care tine predici despre viitorul stirilor, nu rateaza nici o ocazie de a trata cu dispret institutiile de presa, adaugându-le adjectivul „invechit“: „redactii invechite“, „mass-media invechite“. Un alt adjectiv indragit de ciberteoreticieni este „distrugator“: pentru cei mai multi dintre noi, distrugerea e un lucru iritant, insa, pentru ciberasceti, cu cât mai distructiva devine tehnologia, vizavi de practicile consacrate, cu atât mai entuziasmant va fi spectacolul.
Una dintre credintele fundamentale ale ciberteoreticienilor e aceea in triumful lucrurilor „cu sursa deschisa“. Aceasta credinta, arata Steven Poole, pare atât de liberala si de prietenoasa, incât e usor sa-i treci cu vederea ipocrizia batatoare la ochi. Marile companii hi-tech, date ca exemplu de ciberteoreticieni, sunt oricum, numai deschise nu. Google nu isi publica algoritimii de cautare; secretomania companiei Apple, in privinta planurilor sale de productie, este notorie; iar Facebook isi schimba, periodic, optiunile de intimitate ale utilizatorilor. Apple, Google si Amazon isi construiesc, cu frenezie, utopii pazite de ziduri groase de beton, pentru a obtine profit.
Software-ul cu sursa deschisa, dupa modelul sistemului de operare Linux, a fost, multa vreme, exemplul favorit al ciberteoreticienilor, prin care acestia demonstrau de ce lucrurile „deschise“ vor triumfa in fata celor „inchise“. Totusi, in ciuda succesului software-ului cu sursa deschisa (in special, in ceea ce priveste aplicatiile indusriale), software-ul comercial inchis si serviciile din aceasta categorie inca domina piata. Chiar si sistemul de operare Android, cu sursa deschisa, folosit de Google, este perceput, de majoritatea clientilor, drept o varianta adaptata si re-inchisa a telefoanelor fabricate de Samsung, HTC si Sony.
„A detine conducte, oameni, produse si chiar proprietati intelectuale nu mai reprezinta cheia succesului“, scria un alt ciberteoretician faimos, Jeff Jarvis, in 2009. „Deschiderea e noua cheie“. Dar care e acum compania cu cea mai mare valoare de piata de pe Pamânt? Ei bine, aceasta companie se numeste Apple si vinde produse fizice, isi apara in mod paranoic patentele si e la fel de „deschisa“ ca Fort Knox. Insa numai cel mai rauvoitor dintre cinici ar putea presupune ca e in interesul ciberteoreticienilor sa predice companiilor de presa ca trebuie sa fie „deschise“ doar pentru ca marii giganti hi-tech, pe care, involuntar, acestia ii slujesc, sa le poata absorbi, pe gratis, tot continutul creat cu mult efort si sa faca bani de pe urma acestui continut.
Ciberteoreticienii, crede Steven Poole, nu indraznesc sa faca distinctia intre informatie si cunoastere, deoarece asta ar insemna sa porneasca la acea triere intelectuala de a carei evitare depinde, intr-o asa mare masura, succesul retoricii lor. Clay Shirky, un alt ciberteoretician entuziast, scria, in 2008: „Nimeni nu mai citeste «Razboi si pace». E prea lung si nu e asa de interesant“. Totusi, arata Pole, din „Razboi si pace“ s-au vândut, in 2011, 17.000 de exemplare doar in Marea Britanie, si din 1998 pâna in prezent, tot in UK s-a vândut un sfert de milion de exemplare.
Oamenii, e de parere Steven Poole, inca citesc romane rusesti lungi; piata culturala de masa n-a fost inlocuita, asa cum ni s-a tot spus, in ultimii ani, de „nise“ (cum ar fi „Cele cincizeci de vicii ale domnului Grey“ de E.L. James). Deschiderea nu e modelul dominant care garanteaza succesul afacerilor pe Internet; „New York Times“ are acum 600.000 de abonati digitali, iar tirajul ziarului a crescut de când a fost introdus abonamentul on-line, in ciuda profetiilor ciberteoreticienilor, care spuneau ca a cere bani pentru continutul de pe Internet e o idee sortita esecului. Termenul „pay wall“ („zid de plata“) e unul plin de ranchiuna, ca si cum ar fi un lucru revoltator sa treci printr-o „poarta de plata“ daca vrei sa iei mâncare dintr-un magazin.

Ciberteoreticienii, scrie Steven Poole, ar putea fi priviti drept niste futuristi inofensivi si excentrici, daca atât de multi dintre ei, prin intermediul muncii de consultanta si al predicilor de amvon intimidante, nu ar fi angajati in promovarea vandalismului cultural, pe scara larga. Orice miroase, oricât de usor, a era predigitala trebuie demontat, „distrus“ si refacut dupa imaginea sfânta a companiilor Google si Apple. Traiasca sharing-ul, cititul postarilor scrise de prieteni, in retelele de socializare, munca prestata fara bani, ca membru al „comunitatii“ on-line a companiei, si punerea propriilor documente la dispozitia megacorporatiilor care controleaza „norul“ virtual. Ciberteoreticienii, desi se gratuleaza, unul pe altul, cu adjectivul „destept“, sunt, ca grup, cea mai proeminenta miscare antiintelectuala din ziua de azi – mici dictatori ai touchscreen-ului si ai Twitterului.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper