„O noapte furtunoasa“ intr-o noua prezentare lirica

Un articol de COSTIN POPA

În Anul Caragiale, Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galati si-a propus realizarea unei noi productii a capodoperei lui Paul Constantinescu si a literaturii lirice românesti „O noapte furtunoasa“, a carei prima reprezentare a avut loc la Opera Româna din Bucuresti în 1935. A încredintat montarea regizorului Cristian Mihailescu, specialist al partiturilor comice si cunoscut pentru viziunile sale originale, incitante. De data aceasta, artistul nu s-a limitat la simpla lectura si talmacire a opusului liric, ci a efectuat o adevarata munca de cercetare în jurul ecourilor din presa epocii asupra sursei libretului, piesa caragialiana care avusese premiera absoluta în 1879, la Teatrul National din Bucuresti. Se stie, contestata partial, dar violent la premiera, în presa vremii, „O noapte furtunoasa“ si-a recapatat încet, dar sigur, recunoasterea valorii, în special gratie lui Titu Maiorescu.
La Galati, Cristian Mihailescu a construit un spectacol complex cross-over, în care opera lui Paul Constantinescu reprezinta nucleul median, înconjurat de un Prolog si un Epilog, în total peste doua ore de muzica, teatru si dans. În aceasta formula, „Noaptea furtunoasa“, care dureaza circa o ora, poate umple singura o întreaga seara, fara a mai fi nevoie de combinarea în duplex cu un alt titlu liric, de multe ori nepotrivit si fortat ales.
Totul a pornit de la ideea inedita a regizorului de a fixa în Prolog atmosfera de scandal creata dupa premiera teatrala. Scriau publicatiile timpului: „Dacã aveti de gând sa mergeti la teatru când se va reprezenta, lasati-va acasa nevestele si fetele. (…) Ce piesa! O stupiditate murdara culeasa din locurile unde se arunca gunoiul.“ („Ziarul“); „Sa ne cheme la teatru cu nevestele noastre, cu copiii nostri, pentru a încerca pâna la ce grad publicul poate asculta fara a rosi obscenitatile cele mai crude mi se pare ca este a merge prea departe.“ (Frédéric Damé în „Revista teatrala“, ianuarie 1879); „Piesa în cestiune e departe de a fi o opera de oarecare valoare. Se pare ca autorul nu s-a interesat cât de putin de dânsa, adica de valoare.“ („Binele public“, 24 ianuarie 1879). Si tot asa.
Cristian Mihailescu a cules textele, le-a compilat si le-a pus în gura unor personaje fictive (interpretii sunt chiar cei care urmeaza sa dea imediat viata eroilor lui Paul Constantinescu), agitate de un… Agitator (Ionut Negrisanu) fitilist, scandalagiu, persuasiv si… simbolic orb. Asa cum se întâmpla oriunde, oricând si în orice… Nu se putea ca locul actiunii sa fie altul decât renumita Gradina Iunion. Asadar, se cânta, se danseaza, se bârfeste serios la o bere, dar… cum orice zvon incita, toata lumea merge apoi sa vada „Noaptea furtunoasa“, aici în forma muzicala.
La final, dupa spectacol, impresiile se schimba, efectul este contrar, asa cum constatam din Epilogul desfasurat în acelasi ambient. Personajele Prologului reapar acum seduse de spectacol, fredoneaza teme din opera, acele motive pe care însusi Paul Constantinescu le-a preluat din „Spitalul amorului sau Cântatorul dorului“ de Anton Pann, culegere de folclor urban de pe la 1850. În spectacolul galatean, bine orchestrate pentru taraf de Eugen-Dan Dragoi, motivele se amplifica si cuceresc Iunion-ul în care toata lumea se bucura si le danseaza în vârtej, ajungând pâna la cântece de inima albastra, la slagarul-vals „Valurile Dunarii“ de Iosif Ivanovici sau la nelipsitul French Cancan, care încheie serata. Textul lui Caragiale si temele lui Paul Constantinescu sunt acum pe buzele tuturor. Succes total. Pâna si Agitatorul, un… traseist cameleonic, se repliaza citându-l cu admiratie pe I. Gherea (1885): „Domnul Caragiale ridica un colt al valului care acopera lumii aceasta viata mahalageasca… Asteptam ca în alte comedii, acest val sa fie si mai mult ridicat, pâna când realitatea se va arata în goliciunea ei. (…) Mahalaua a început sa capete din ce în ce mai multa însemnatate în viata noastra sociala“. Tot atât de oportunista, publicatia „Ziarul“ consemna filosofic, abia în 1885, cu referire la piesa lui Caragiale: „Da, arta a avut întotdeauna o înalta misiune morala si orice adevarata opera artistica o îndeplineste.“
Pornind de la o asemenea ideatica, era firesc ca montarea lui Cristian Mihailescu sa respecte cadrul de epoca, cu sprijinul scenografei Andreea Sandulescu. Sunt de subliniat efectele vizuale ingenioase (urmarirea lui Rica se distinge prin vitralii), decorurile simple, costumele frumoase si, daca mai era nevoie de spus, actoria convingatoare pe toata linia, care poarta semnatura inconfundabila a lui Cristian Mihailescu, fin analist al gestului, mimicii si miscarii. Coregrafia Gabrielei Gegea a venit în întâmpinare si Ansamblul de balet al teatrului si-a probat calitatile.
Din distributie i-am remarcat pe mezzosoprana Lacramioara Crihana (seducatoare în rolul de soprana al Vetei), pe basul Iulian Sandu (sonor si cu buna dictiune în Jupân Dumitrache), pe soprana Adina Lazar (delicioasa Zita, fana a miscarilor de cabaret), pe tenorul Valentin Vasopol (Chiriac, stapân pe… meseria sa). Îi numesc, într-o ordine deloc întâmplatoare, si pe ceilalti componenti ai trupei: tenorul Paul Celmare (Rica Venturiano), mezzosoprana Roxana Dobre (Spiridon), basul Dan Nistor (Nae Ipingescu). La pupitru, dirijorul Mircea Holiartoc a imprimat spectacolului dinamica si nerv, chiar daca planurile sonore au fost relevate mai putin distinct. Ma refer mai ales la Introducerea actului al doilea.
„O noapte furtunoasa“ la Teatrul Muzical „Nae Leonard“ din Galati sau cum titreaza afisul „Întâmplari într-O noapte furtunoasa“ dupa I.L. Caragiale, de Paul Constantinescu, a fost în primul rând un spectacol original, deconectant, popular, centrat pe o capodopera lirica! Si bucurestenii l-ar adora, daca li s-ar oferi sansa sa-l vada la ei acasa.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper