Note despre puterea armata

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Îmi este din ce în ce mai greu sa pricep logica razboiului. Opiniile marilor strategi militari mereu nemultumiti de bugetele de care dispun în vremuri de pace ma deruteaza. Atâta timp cât razboaiele nu mai contenesc,  strategiile de pace îmi par îngrijoratoare. Recursul la razboi este o infirmitate a întelepciunii. Conflictele militare, tot mai frecvente si tot mai raspândite, m-au interesat ca instrument al politicii si numai astfel se face ca am scris destul de mult despre ele. Dar nu m-am lasat trisat de victoria unei reconcilieri dupa dezastrul unei conflagratii. Marturisesc faptul ca sunt dispus sa înteleg extravaganta lui Caligula când îi da calului sau rangul de consul, ceea ce îi permitea patrupedului sa intre nu doar în grajd ci si în Senat, decât sa-i laud  campaniile militare.
De ce vor militarii mai multe arme, bugete mai mari?
Într-un interviu dat unei revistei pariziene, amiralul Edouard Guillaud, seful Statului Major al Frantei, este nelinistit de starea armatei: „Astazi, armata prezinta slabiciuni“. Asadar, nu ne este de ajuns ca nu putem evita declansarea conflictelor militare, trebuie sa mai traim si cu frica în sân ca armata ar putea sa nu ne fie de folos. Interviul luat amiralului Edouard Guillaud mi-a placut într-un fel, m-a pus pe gânduri într-altul. Atunci când militarii ramân în logica formala, ei ne pot cuceri fara pusca: „Razboiul pe care ni-l imaginam seamana foarte rar cu cel pe care îl ducem“, afirma amiralul. De buna seama. O astfel de parere are valoare de  silogism. Cine ar fi crezut ca, declansând campania de pedepsire a teroristilor care au pus la cale atentatul de la 11 Septembrie, presedintele Bush jr. va antrena Statele Unite si pe aliatii sai într-un razboi fara de sfârsit? Cine se astepta ca sprijinul militar pentru schimbarea regimurilor dictatoriale din tarile arabe nu va aduce instaurarea democratiei? Am mai scris în cronicile anterioare ca mai putine razboaie nu înseamna mai multa pace. Dupa cel de al Doilea Razboi Mondial nu a fost an în care, undeva în lume, sa nu fie razboi. Chiar si pacea din Europa a avut si are un pret mare. Costurile razboaielor pentru destramarea Iugoslaviei unde le decontam?
Cheltuielile de înarmare depasesc cu mult bugetele afectate eradicarii saraciei. În 2011, bugetul militar al Statelor Unite era de  689 de miliarde de dolari. Presedintele Vladimir Putin a anuntat ca pentru reforma armatei Rusiei, care spera sa fie încheiata în 2022, sunt prevazute 590 de miliarde de euro. Intram într-o noua spirala a cursei înarmarilor? Echilibrul lumii nu poate fi asigurat de arsenalul, si asa urias, pe care stam în prezent? Ce ne asteapta de ne aratam atât de îngrijorati de viitor? Iata ce crede amiralul Guillard despre perspectivele Frantei în aceasta privinta: „Trebuie sa avem în vedere o mare diversitate de situatii, atât în termeni de scenarii cât si în cei de forte angajate. Contractul operational maximal, fixat prin Cartea alba din 2008 (a armatei franceze, n.n.) prevede proiectii pentru un teatru exterior cu 30.000 de oameni timp de un an, desfasurarea unui grup aeronaval, precum si a 70 de avioane de lupta. Prevederea nu a fost atinsa“. Desigur, întrebarea care se pune – i-a pus-o amiralului si ziaristul care i-a luat interviul – este: care sunt amenintarile prezente pentru care Franta trebuie sa se înarmeze? Raspunsul unui militar nu este niciodata si raspunsul unui civil. Un civil crede ca saracia care se întinde în lume, chiar si în lumea dezvoltata si democrata, este cea mai grava dintre amenintari. Un militar crede altceva. „În sensul traditional al termenului, Franta nu are adversar declarat dar interesele sale sunt afectate de numeroase amenintari încât este bine sa le tratam cauzele. În Sahel, instabilitatea ne nelinisteste. Miscarile jihadiste (radical-islamice, n.n.)  împiedica dezvoltarea tarilor, determina refugierea populatiilor si creeaza riscul bulversarii echilibrului demografic în regiune. Aceste miscari fac sa creasca un alt risc, cel al terorismului care, pe termen scurt, ameninta direct Franta. În zilele noastre, notiunea de frontiera nu mai este înteleasa ca una de geografie fizica. Anumite amenintari se produc în spatii pâna nu demult mai putin râvnite, ca marea, spatiul aerian sau  cibernetica. În fata unei lumi care evolueaza foarte repede, trebuie sa re-gândim modalitatile noastre de raspuns“ („L’Express International“,
7-13 noiembrie, 2012).
Marea ramâne, deci, un spatiu al competitiei militare. Sa ne oprim putin la acest aspect. Recent, Statele Unite au anuntat ca retrag faimosul port avion „Enterprise“. Între timp au construit destule altele ca absenta acestuia sa se resimta. În cadrul sus-amintitei reforme a armatei ruse este prevazuta constructia a 100 de nave de razboi si a unui numar (neprecizat) de submarine nucleare. În plin conflict cu Japonia pentru câteva mici insule, China a lansat la apa, în septembrie, primul ei port-avion, „Liaoning“, dotat cu cele mai moderne echipamente militare. La 26 noiembrie, dupa cum informeaza publicatia „China Daily“, pe „Liaoning“ a si aterizat primul avion de lupta de fabricatie chineza, un Shenyang J-15. Francezii modernizeaza si ei port-avionul nuclear „Charles de Gaulle“, un fel de insula plutitoare care poate transporta 2.000 de persoane, 40 de avioane de lupta si 400 de tone de munitie. Când auzim ca o mare putere îsi închide o baza militara terestra, sa urmarim în ce ocean îsi lanseaza  un nou port-avion. Acesta este tot o baza militara, dar mult mai mobila si mult mai performanta. Despre razboiul cibernetic sa amintim, în treacat, ca în prezent, în câmpurile operationale din Afganistan, au fost deja folosite dronele, avioane fara pilot. Iar Iranul, care se încapatâneaza sa tina departe de controlul international  programul sau nuclear, a fost deja tinta unui puternic ciber-razboi dus cu virusi informatici.
Pentru situatia de pe uscat, sa revenim în Europa. Publicatia germana „Der Spiegel“, din 7 decembrie, a facut unele dezvaluiri privind comertul Germaniei cu arme care au iritat-o pe doamna cancelar Angela Merkel: „42% din exporturile de armament german vor merge în viitor în statele din lumea a treia, adica în statele care nu fac parte nici din Uniunea Europeana, nici din NATO. Acum doi ani, aceste exporturi reprezentau 29%. În 2011, s-a aflat ca guvernul (german, n.n.) si-a dat avizul favorabil pentru a fi vândute 270 de tancuri Leopold-2 Arabiei Saudite. Sauditii, pretind cei de la „Der Spiegel“, ar fi revenit recent cu o comanda suplimentara pentru câteva sute de blindate de tip Boxer. Qatarul este de asemenea interesat, ca si Emiratele Arabe Unite care fac de multa vreme afaceri profitabile  cu Germania“. Aparent, nimic grav în astfel de dezvaluiri, toata lumea cunoaste ca statele dezvoltate fac un comert profitabil cu arme. Numai ca, doar cu un an în urma, într-un discurs memorabil tinut în conditiile revolutiilor din lumea araba, doamna Merkel a anuntat ca Germania nu va vinde armament statelor conduse de dictatori. Articolul din „Der Spiegel“ apare la putin timp dupa ce doamna Merkel a fost desemnata sa conduca Uniunea Crestin Democrata si în alegerile viitoare, programate pentru septembrie 2013. Ziaristii germani pot sa aiba preferintele sau interesele lor în perspectiva acestor alegeri si sa nu o agreeze pe doamna Merkel. Ramâne, totusi, o problema de consecventa cu principiul anuntat si de morala. În discursul amintit, doamna cancelar vorbea de o Germanie constienta „de responsabilitatea ei în lume“ si promitea ca armamentul german sa nu  ajunga în tarile conduse de dictatori. Cei de la „Der Spiegel“ au comentariul lor pe marginea acestei promisiuni. ,“Aceste vânzari de arme este imoral pentru ca blindatele germane risca foarte mult sa fie folosite împotriva opozitiei mai degraba decât împotriva trupelor inamice. Ele, vânzarile de arme,  sunt nerezonabile pentru ca tancurile Leopold vor fi înca în stare de functionare atunci când dinastia saouditilor va fi rasturnata de o revolutie islamica. Avioanele F-14 Tomcats pe care Statele Unite le-au livrat sahinsahului Iranului nu au cazut în mâinile pilotilor mollahi?“.
Iata câte probleme ridica puterea armata. Desi se spune ca Razboiul Rece s-a încheiat, cursa înarmarilor continua iar comertul cu arme prospera. Întrebarea pe care ne-o putem pune ar fi: ce are comertul cu arme cu democratia, din moment ce el se practica cu state cu regimuri dictatoriale? Un raspuns posibil ar fi: cam tot atât cât are si leadershipul sau hegemonia cu aceeasi democratie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper