Moartea si intoarcerea autorului

Un articol de ADRIANA STAN

Dorin Mironescu, Viata lui M Blecher. Impotriva biografiei, Editura Timpul, Iasi, 2011

 

Max Blecher este un „clasic“, ba chiar unul de cota crescatoare în ultimii ani, confirmata critic mai de toata lumea, întarita de simpatia declarata a unor scriitori din diverse generatii; totusi, pâna acum, opera prozatorului interbelic nu a fost si clasicizata printr-o exegeza monografica pe masura sa, înregistrând câteva volume oarecum marginale, alaturi de o serie de capitole în studii mai largi. Nemeritata absenta din circuit între anii ’40-’70, poate particularitatile stilului sau, care l-a situat adesea, în ochii criticii, afara din rândurile generatiei sale, trebuie sa fi avut, si ele, un cuvânt de spus în aceasta privinta. Desigur, Blecher constituie un „caz“ si prin statutul sau de „mare bolnav“, cum îl evoca Gheorghe Craciun, iar tragicele circumstante clinice în care autorul si-a scris scurta opera îi pot influenta receptarea, construind o aura mitologizanta („scrisul compensator“, „suferinta transfigurata“ etc.).
E cel dintâi spectru pe care încearca sa-l neutralizeze Doris Mironescu. Cronicar consecvent în ultimii ani, criticul iesean debuteaza editorial cu un volum mult mai interesant decât ar lasa-o sa se înteleaga titlul modest si înselator. Caci provocarea sa vine atât din subiect – un canonic înca ne-elucidat –, cât si prin prisma speciei alese – „viata“ unui scriitor –, o specie care, dincolo de exercitiul calinescian, de exemplul didactic ori de borna monografica obligatorie, e lipsita de prestigiu propriu-zis critic (la noi). Într-adevar, nici moda (deja demodata în Occident) a studiilor culturale, nici gustul, venit pe filiera optzecist-postmoderna, pentru temele tinând de „corporalitatea scriiturii“, n-au inspirat si o reconditionare a genului efectiv al biografiei literare, pe nedrept învinuita înca de pacatele pozitivismului.
Investigatia lui Doris Mironescu îsi asuma, în schimb, concluziile trase de teoriile post-structuraliste cu privire la relativitatea reprezentarilor, inclusiv a celei biografice: „Orice biografie e falsa, de vreme ce nu poate restitui prezenta reala a omului“; „prezenta lui Blecher este mediata de documente, scrisori personale, anecdote rememorate de prieteni, portrete literare, desene etc.“. Fiecare dintre acestea construieste „o anumita figura“ a „omului“; în plus, asa cum se întâmpla frecvent, memoria personala însasi „mistifica“ datele trecutului. Pe de alta parte, putinii ani ai lui Blecher n-au strâns decât o „viata netraita“, iar caracterul aparent confesiv al scrierilor sale tinde sa confunde, pe alocuri, „omul“, „scriitorul“, „autorul implicit“. Acestui complex mecanism de vase comunicante (viata-memorie-construct-fictiune) i s-ar potrivi, deci, mai bine notiunea amfibie de „imaginar biografic“. Iata de ce biograful de scoala noua va opera pe mai multe terenuri simultan, si cel al documentelor (câte exista), dar si cel al operei scrise, din care decupeaza scene tipice, cu adresa realista, specifice Romanului natal si vietii de provincie sau referindu-se la peregrinarile spitalicesti ale lui Blecher. Fireste, aici nu conteaza neaparat ce i s-a întâmplat cu adevarat lui Blecher – si Doris Mironescu observa în mai multe rânduri cât de obisnuite au fost copilaria si adolescenta scriitorului –, ci, mai ales, ce s-a întâmplat, în circumstantele respective, cu sensibilitatea sa estetica.
Pentru a o recompune, dar si pentru a o justifica (altfel decât prin miturile „exceptionalitatii literare“, „inspiratiei fruste“ de care era pasibil scriitorul bolnav), criticul recurge la un puzzle de referinte de imagologie si istorie literara. Caci ambianta culturala a lui Blecher cuprinde o anumita geografie simbolica a provinciei, impusa prin discursul public si fictional al vremii, o serie de stereotipuri stilistice light, precum cele ale literaturii copilariei, literaturii confesive sau sentimentale, iar pe de alta parte, modelele în curs de canonizare ale avangardei, ca sa nu mai vorbim de atmosfera ideologica tot mai complicata din a doua jumatate a anilor ’30. Doris Mironescu e atent la nuantele acestui tablou de epoca, la tiparele de perceptie mentalitara, literara, ideologica aflate atunci în circulatie, si desface ghemul de fire care îl leaga pe scriitor de „viata“ culturala din jurul sau.
Situarea în context – cu o sintagma de scoala – reprezinta si cel mai evident câstig exegetic al acestei „biografii“. Caci autorul „Întâmplarilor din irealitatea imediata“ a fost considerat, de obicei, fie unic în genul sau, în special datorita formulei stilistice, nerepetata pâna acum, a capodoperei mentionate, fie de-a dreptul înaintea vremii sale (postmodernism, anyone?!). Între cele doua plutoane ale generatiei anilor ’30 – proza autenticista, respectiv literatura experimentala, de avangarda – lui M. Blecher nu i s-a prea gasit locul. O încercare extrema de a-l fixa pe tabloul literar al epocii a facut-o Mihai Zamfir („Cealalta fata a prozei“, 1988), straduindu-se sa demonstreze matematico-stilistic chiar exemplaritatea pattern-ului narativ blecherian pentru întreaga proza autenticista din deceniul patru. Doris Mironescu nu merge atât de departe, dar aduce, în schimb, date indispensabile despre implicarea lui Blecher în viata literara din provincie sau din Capitala, despre prieteniile formatoare (cu Geo Bogza, în primul rând) si afinitatile sale artistice, dintre care apropierea de pictura naiva (prin intermediul Luciei Demetriade) propune o perspectiva inedita în exegeza sa. Se contureaza, astfel, portretul unui scriitor cu o strategie constienta de afirmare, care îsi gândeste aparitiile publicistice chiar si de pe patul de spital, participa la cautarile literare – mai elitiste – ale generatiei sale si îsi cultiva aversiunea fata de maniera retorica a confesiunii romanesti.
Aici poate fi gasita si cheia formulei paradoxale de „autenticism“, care primeste la Blecher sens gnoseologic, mai degraba decât unul pur stilistic. Adversar al „sinceritatii“ literare, convins de natura de construct a realitatii umane si sociale, familiarizat cu unele modalitati de expresie ale avangardei, Blecher lupta constient cu materia „autobiografica“ ce-i statea la îndemâna. Este vorba, asadar, de un prozator cerebral (asa cum începuse sa-l acrediteze N. Manolescu), nu instinctiv, care practica tehnica distantarii si îsi premediteaza efectele retorice. Experienta personala nu formeaza continutul, ci premisa operei: boala îi reveleaza lui Blecher datele unei conditii umane – tragica, „irationala“, construita pe conventii fragile – pe care încearca sa o transpuna simbolic, dincolo de limitele genului confesiv. Doris Mironescu nici nu insista, decât cu precautie, pe detaliile mai concrete, si sordide, ale suferintelor lui Blecher, dar descrie cu un anumit patetism drama scriitorului, chinurile facerii sale literare.
În cele din urma, se poate spune ca adevaratul subiect al cartii sale nu e viata, ci opera lui M. Blecher. Doar ca genul bifurcat pe care-l probeaza – o „biografie intelectuala“ – si abordarea sa pliata pe multiple zone documentare îl feresc pe critic de riscurile unei exegeze frontale – dintre care, cel de a fi coplesit de un „autor mare“ (si iubit) nu ar fi fost tocmai usor de evitat. Rezulta de aici o critica indirecta, care îsi dramuieste contactul cu opera scrisa, dar îi recompune, în schimb, cadrul vital, detaliind momentele sale genetice. Doris Mironescu si-a însusit lectia pragmatica a „noului istorism“ (rar vizitat de criticii nostri, în afara lui Paul Cernat), pe care-l practica fara exagerari deterministe si ca o implicita dare de seama asupra jaloanelor antropologice ale literaturii. De aceea, cercetarea sa ofera numeroase si subtile studii de caz despre acel imposibil raport, prada atâtor sofisme, dintre biografie si fictiune, despre comunicarea lor subterana, totusi mereu tradatoare. Criticul traseaza cu luciditate granitele subtiri de pe atari terenuri miscatoare, însa – si asta mi se pare cel mai important – evalueaza aceste raporturi circumstantial, niciodata în absolut.

Redat contextului sau (cultural-literar, mai mult decât personal) de „viata“,
M. Blecher traieste în fiecare din paginile acestei false biografii, care învie sub alta fata o specie pe jumatate moarta.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper