Geografie experimentala

Un articol de RODICA GRIGORE

Roberto Bolano, Anvers, traducere de Horia Barna, Bucuresti, Editura Leda, 2011.

 

Roberto Bolano a definitivat textul romanului sau, „Anvers“, in anul 1980. Cu toate acestea, convins de refuzul pe care l-ar fi intampinat din partea editorilor, a amanat publicarea sa vreme de mai bine de doua decenii, astfel ca textul a vazut lumina tiparului abia in 2002, cu un an inainte de moartea prematura a autorului. De altfel, Bolano insusi afirma ca a scris aceasta carte doar pentru sine, subliniind chiar el permanenta provocare pe care „Anvers“ o reprezinta pentru cititor. Ignacio Echevarria, legatarul sa testamentar a numit-o chiar „Big Bang-ul universului fictional al lui Bolano“ – si pe buna dreptate. Caci, desi adept declarat al experimentelor la nivel narativ si gata oricand sa inoveze la nivelul formei sau al structurii, aici scriitorul chilian pare ca se depaseste pe sine, in sensul ca ignora deliberat sau chiar calca in picioare toate conventiile consacrate ale prozei moderne. Desigur, cititorii obisnuiti cu maniera sa aparte de a scrie stiu prea bine ca acest lucru se intampla in majoritatea creatilor lui, numai ca, in „Anvers“, totul pare a fi deconstruit in mod programatic, semn, pe de o parte, al nevoii autorului de a-si descoperi propria voce, iar pe de alta, de a se desprinde definitiv de toate chingile impuse chiar si contemporanilor lui de modelele ori de cliseele literaturii. Tocmai de aceea, nu putini interpreti s-au intrebat daca incadrarea acestui uluitor text in categoria romanului este indreptatita. Insa, chiar daca „Anvers“ nu corespunde indicilor consacrati ai genului, trebuie sa recunoastem ca ar fi imposibil sa integram textul de fata in oricare alta categorie literara, Bolano incercand – si reusind! – sa socheze, sa starneasca numeroase controverse, dar, deopotriva, iar acesta ramane, in fond, aspectul cel mai important, sa convinga atat cititorul, cat si critica. Cu precizarea ca un neinitiat in proza lui Bolano n-ar trebui sa incerce sa se apropie de opera acestui scriitor citind „Anvers“. Caci atat poezia sa, cat si proza scurta sau romanele scrise, paradoxal, dupa aceasta atat de aparte creatie, ridica mai putine probleme la o prima lectura.
Textul cartii este compus din cincizeci si sase de secvente care nu au nicio organizare cronologica si care nu incearca sa mentina ori sa sublinieze legaturile de cauzalitate si logica obisnuita, iar subiectul – in masura in care mai putem vorbi despre un subiect in sensul consacrat al termenului, ceea ce e extrem de indoielnic – se risipeste in fata oricarei incercari de rezumare. Mai degraba secvential si mizand mult pe efectul cumulat pe care aceste adevarate viniete il au asupra cititorului, „Anvers“ fascineaza prin atmosfera, mai degraba decat prin naratiune, si prinde cititorul inca din primele pagini nu neaparat pentru ca mimeaza cateva conventii ale povestirii politiste, ci tocmai datorita intuitiei ca, dincolo de acestea, se afla, de fiecare data, ceva mult mai important.
Actiunea, atata cata este, e plasata intr-o lume stranie, veritabil univers oniric, punctat adesea de note de cosmar, iar perspectiva asupra ei si a faptelor relatate e cu adevarat cinematografica, astfel incat, daca in unele pagini autorul pare a descrie Barcelona si Costa Brava, in altele se trece la universul mexican, sau, in alt plan, la sugestiile livresti sau dramatice. De altfel, de Mexic e legata intalnirea cu cocosatul, unul dintre personajele misterioase care marcheaza acest text. In plus, unul dintre personaje poarta, deloc intamplator, numele de Roberto Bolano, iar detectivii mentionati la inceput in treacat pentru a deveni treptat o adevarata obsesie a textului, cerceteaza o crima invaluita in mister. Mai mult decat atat, personajul Bolano (chilian!) lucreaza intr-un camping pustiu chiar la definitivarea romanului pe care il citim. Acolo aude povestea unei misterioase roscate despre care vorbeste toata lumea, dar pe care nimeni nu a vazut-o, despre crima petrecuta candva si niciodata elucidata si e martorul furtunilor care matura iar si iarasi coasta mediteraneana intr-o toamna obsesiva si care pare a anula orice amintire celui care se lasa atins de vanturile ei. Desigur, este evidenta influenta poeziei, „Anvers“ avand, adesea, aerul si intensitatea unui poem in proza – Bolano insusi marturisind, ulterior, ca, pe cand lucra la acest text, citea, inca, mai multa poezie decat proza si se simtea mai apropiat de formula unui lirism de profunzime decat de aceea a naratiunii. De asemenea, scriitorul incerca sa-si defineasca marile teme si sa impuna un alt mod de a aborda fictiunea, de aici, fara indoiala, imaginea detectivilor si a femeilor atragatoare si enigmatice, a violentei sexuale ori verbale, ca si neincrederea funciara in formele oficializate ale unui canon literar care, pentru el, nu avea nicio valoare. Caci imposibilitatea literaturii, lipsa ei fundamentala de sens dar, in acelasi timp, profunda sa necesitate in secolul XX se intrevad, dincolo de linia abia trasata a subiectului, in toate paginile din Anvers. Cartea se transforma, astfel, pe nesimtite, si intr-o inedita si extrem de subtila profesiune de credinta, care reprezinta, insa, si epilogul – cel putin din punctul de vedere al cronologiei literare – intregii opere a lui Bolano, semnul „radical si solitar“, dupa propriile sale cuvinte, al credintei ca, desi marea literatura nu e decat un concept golit de sens, totusi, in lipsa aspiratiei catre ea, destinul oricarui autor este anulat ori incomplet. Prin urmare, protagonistii sai vor fi exclusii sau autoizolatii de/ din societate, poetii aflati pe punctul de a esua si de a renunta la chemarea artistica (in fond, cine mai poate vorbi despre vocatie si chemare intr-o epoca atat de zbuciumata, se intreba Bolano insusi), detectivii, figurile care populeaza intreaga creatie a scriitorului chilian, de la „Detectivii salbatici“ (1998), „Nocturna in Chile“ (2000) sau „2666“ (2004) si pana la povestirile din excelentul volum „Convorbiri telefonice“. De altfel, prezenta versiune romaneasca pentru Anvers, la fel ca si cea a povestirilor din „Llamadas telefónicas“ (publicate in 1997) este semnata de Horia Barna, ambele excelente exemple de mod in care, fara sa fie teoretizata, practica traducerii functioneaza perfect.
Cadavrul la care se fac numeroase aluzii in „Anvers“ nu va fi niciodata gasit, suspectii raman cumva suspendati si captivi in propriile temeri, scenele de viol par desprinse dintr-un cosmar ori  dintr-un film vazut (de cineva ori de toata lumea!) demult, realitatea si fictiunea se intrepatrund la tot pasul, insa nu in maniera impusa de contemporanii lui Bolano, teoreticieni si practicanti ai formulei de succes a realismului magic, ci intr-un mod ambiguu si mereu aluziv, in care adevarul visului sau al viziunii sunt acelasi lucru. Cititorul isi vede, astfel, frustrate majoritatea asteptarilor initiale, caci devine, el insusi, detectiv in labirintul unui text – nici macar foarte intins – in care punctele de reper, atunci cand sunt descoperite ori oferite, nu au decat rolul de a deruta si mai tare si de a adanci ambiguitatea, iar subiectul este un simplu pretext. Existenta umana, imposibil de inteles, isi dezvaluie, in acest fel, intregul absurd si completa lipsa de coerenta, iar rolul literaturii devine, asadar, acela de a umple – macar atat cat se poate – golurile pe care fiinta omeneasca le intalneste la tot pasul. Bolano isi citea si isi interpreta propria existenta in acest fel, caci in perioada in care lucra la „Anvers“, era el insusi prizonierul unui univers din care simtea ca ii este imposibil sa se elibereze, aflandu-se in exil, in Spania, marcat de probleme financiare si de sentimentul inutilitatii. Fragmentarismul si tehnicile inovatoare pe care le utilizeaza devin, privite din aceasta perspectiva, caile pe care tanarul scriitor (care era convins ca nu va apuca varsta de treizeci si sapte de ani, dar care va muri la cincizeci, in 2003, in asteptarea unui transplant de ficat), le gaseste pentru a se salva si pentru a face din literatura – fara sa creada in artificialitatea discursurilor impodobite, de succes si de delectare – sansa unei posibile renasteri; ca intr-un film in care finalul poate fi reluat la infinit, exemplu de „work in progress“ si de repetata punere in abis a problemelor esentiale ale existentei umane. Caci, dupa cum scrie Bolano, nu exista reguli – decat, poate, pentru aceia care, asemenea lui Arnold Bennett, unul dintre personajele sale, deloc intamplator numit astfel, cred ca romanele sunt menite doar a imita alte romane…
„Anvers“, insa, nu imita nimic si nici nu seamana cu nimic, cititorul avand, nu o data, impresia ca priveste, alaturi si impreuna cu autorul, prin ochiul unei camere de filmat, iar realitatea pe care o vede devine polimorfa si mereu in schimbare, in functie de unghiul din care este contemplata – trimitandu-ne cu gandul si la unele dintre strategiile impuse de Julio Cortázar in cele mai reusite povestiri ale sale ori chiar la pelicula „Blow Up“, realizata de Michelangelo Antonioni dupa „Funigei“. Privit global, Anvers e asemenea unui excelent text in care viziunea lui Lewis Carroll s-ar combina perfect cu tehnicile narative ale secolului XXI, indreptatind opinia unor critici literari ca, printr-o asemenea indrazneata atitudine, Bolano s-ar situa in descendenta marilor scriitori de la Joyce la Raymond Queneau care fac din toate normele pretextul pentru a exclude definitiv orice norma de pe taramul literaturii. Romanul acesta este, deci, (re)citit cu atentie, un labirint nu intru totul borgesian insa intotdeauna plin cu oglinzi in care, privind(u-se), scriitorul sa-i poata provoca pe cititorii sai sa priveasca realitatea. Va fi rezolvata misterioasa crima? Si cum ar trebui sa actioneze detectivul? Oare stie cineva ce s-a petrecut cu adevarat? Oare are vreo importanta? Acestea sunt intrebarile carora cititorul incearca sa le gaseasca un raspuns adecvat, tocmai pentru a se recunoaste invins ca detectiv textual si a renunta, finalmente, sa mai incerce sa dezlege enigmele, cata vreme  adevarul din „Anvers“ se dovedeste a fi doar acela al perceptiei si, mai cu seama, al unei viziuni care, pe drept cuvant, fara sa vrea sa impuna cuiva un model, cucereste si fascineaza pentru totdeauna.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper