Frumoasa din padurea subtropicala

Un articol de VIVIA SANDULESCU

Cum down under „Spargatorul de nuci“ nu e la fel de nelipsit de pe afiseele teatrelor în preajma Craciunului ca si în Europa sau SUA, Queensland Ballet a ales pentru sfârsitul de an o serie de reprezentatii cu „Frumoasa din padurea adormita“ de P.I. Ceaikovski.  Alegerea titlului a fost motivata si de faptul ca François Klaus, regizor si coregraf al spectacolului si director artistic din 1998, îsi încheie mandatul, cedând locul chinezului Li Cunxin, asteptat cu nedisimulat interes atât de public cât si de dansatori. Reluarea versiunii sale din 2009 este astfel un omagiu adus celui care a creat peste o suta de lucrari în cei paisprezece ani cât a fost coregraf rezident al companiei din Brisbane.
Francez scolit la Cannes si Monte Carlo de foste glorii ale Baletelor Ruse ale lui Diaghilev, având în urma o solida cariera internationala ca interpret si bucurându-se de un excelent partener profesional în persoana sotiei sale, australianca Robyn Wright, François Klaus a imprimat repertoriului mai mult respect al traditiei si mai putin spirit de aventura artistica, îmbinând cautarea rigorii formale cu gustul vremii. A instituit programe de specializare pentru tinerii dansatori si unele de popularizare pentru publicul tânar, a organizat turnee aproape anual în Europa si Asia si a fost onorat cu distinctii importante.
Abordând un titlu arhivizitat si având la îndemâna o trupa relativ redusa numeric, optiunile sale spectaculare au fost supuse unei serii de constrângeri. În consecinta, o seama de fragmente muzicale sunt redistribuite, uneori inspirat, alteori creând lungimi artificiale. „Frumoasa…“ sa debuteaza cu un Prolog desfasurat pe uvertura, în care se confrunta din start Forta Raului (Zâna Carabosse cu suita sa) si Forta Binelui (Zâna Liliacului). În actul I, Klaus preia de la John Neumeier ideea lectiei de dans, la care pubera printesa Aurora ia parte împreuna cu alte trei prietene; pentru ca mai apoi, împlinind saisprezece ani, coconul sa se transforme în crisalida, devenind nubila eroina din povestea Fratilor Grimm.
Din coregrafia clasica sunt pastrate partile de recital (Adagio cu patru cavaleri, pas-de-deux-ul final si cel al Pasarii Albastre, dar se recunosc doar partial variatiile Zânelor din actul I). Secventele originale sunt pe alocuri uimitor de eficiente dramatic în simplitatea lor (cei zece baieti în negru care alcatuiesc Suita lui Carabosse), alteori sunt pure desfasurari de frumusete compozitionala, ce îsi propun mai mult sau mai putin sa reconstituie maniera specifica baletului abordat. Ansamblurile sunt construite mestesugit chiar si atunci când liniile sunt formate dintr-un numar de interpreti fara sot; alteori, sunt completate plauzibil cu unele personaje solistice. Cu toate ca scena e „bogata“ datorita adaosurilor (elevi din Professional Year ai Queensland Dance School of Excellence – ce minunata inventie a învatamântului coregrafic!), sunt omise de la petrecerea de nunta povestea Motanului Încaltat si cea a Scufitei Rosii. Finalul, aproape static, transfera vibratia emotionala asupra trenei printesei Aurora, reluând momentul magic al întâlnirii celor doi îndragostiti.
Orchestra condusa de Andrew Mogrelia îi urmareste îndeaproape pe balerini si, desi bâlbe se mai întâmpla, ca la orice casa mare, solourile de vioara si flaut suna minunat. Decorurile lui Graham Maclean sunt discrete, iar pânzele sale de fundal plaseaza peisajul în lumea tapiseriilor, transmitând o atmosfera diferita în functie de luminile lighting designer-ului David Walters.
Fiind vorba esentialmente despre un basm dansat, coerenta temporala sau licentele nu îi preocupa pe creatori. Costumele semnate de Noelene Hill sugereaza sfârsitul francez de secol al XVIII-lea, dar scena lectiei de dans e mai degraba coborâta dintr-un tablou de Degas. Daca în primul act coloritul e suav, pastelat, iar Valsul cu ghirlande de la petrecerea aniversara e roz bombon, în tabloul nuntii predomina rosul (!?); prefigurând ideea de mireasa, optiunea pentru rochiile albe ale Nereidelor – spiritele padurii adormite –, face tabloul sa semene mai degraba cu actul II din baletul „Giselle“.
Ca în orice companie putin numeroasa, versatilitatea interpretilor e esentiala, cât si un nivel tehnic general bun, care sa le permita sa treaca usor dintr-un rol solistic în ansamblu si înapoi, preferând executia curata oricarei tentative de virtuozitate (ceea ce explica, probabil, distribuirea lui Piran Scott în rolul printului Desiré). Ofera prestatii placute Meng Ningning, o chinezoaica înalta – da, exista si asa ceva! –, toata numai zâmbet (Aurora) si Lisa Edwards, o suava Zâna a Liliacului. Fara sa sarjeze, dar cu un sarm evident, Eleanor Freeman (Carabosse) e un personaj negativ foarte prizat. O mentiune speciala i se cuvine elevei Bianca Scudamore, care cucereste sala de la primii pasi (ai lectiei de dans) prin umor, dezinvoltura si joc scenic.
Si totusi, ce face specificul unui spectacol de balet australian? Probabil preocuparea prioritara pentru varietatea si dinamismul vizual, pentru placerea nesofisticata transmisa prin dans: toti balerinii sunt tineri si nu-ti poti lua ochii de la frumusetea liniei picioarelor încaltate cu pointes.
O epoca se încheie pentru Queensland Ballet si se deschide o alta si, desi vor exista balete clasice si în stagiunea urmatoare, daca e sa judecam dupa caldura reactiei, „Frumoasa din padurea adormita“ ramâne printre spectacolele favorite ale publicului de la antipozi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper