Un referendum de comedie în Muntii Apuseni (cu deznodamant tragic previzibil)

Mare pacat ca noi, românii, nu avem o adevarata cultura a referendumului, ca elvetienii, de pilda, care organizeaza câte unul pentru fiecare problema de interes public. N-o avem si n-o vom dobândi repede, fiindca – de fiecare data când organizam câte un referendum – mai mult ne facem de panarama decât rezolvam problema pentru care l-am convocat (vezi faimosul exemplu cu reducerea numarului de parlamentari si parlamentul unicameral). Nu doar referendumurile nationale sunt ridicole, ci si cele locale, de la care – probabil – ar trebui sa asteptam nasterea unei adevarate culturi a dezbaterii în comun a lucrurilor care ne influenteaza viata, întru gasirea solutiilor celor mai bune pentru cât mai multi membri ai comunitatilor care-si cheama cetatenii la urne.
La un astfel de referendum am dori sa ne oprim în prezentul articol. În data de 9 decembrie 2012, mai multe comune si orase din Judetul Alba, mai precis din zona Muntilor Apuseni, 35 la numar, au chemat cetatenii la vot, pentru a-i ajuta sa „decida“ în chestiunea controversatului proiect minier de la Rosia Montana. Pâna aici, foarte bine! Nimic mai natural decât sa fie ascultata si vocea oamenilor simpli, deoarece pâna acum nu au fost ascultati decât politicienii corupti care au sprijinit proiectul (în frunte cu actualul si fostii sefi ai statului), capii companiei Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) sau – însa, din pacate, mai putin – institutii, organizatii ecologiste si intelectuali opozanti. Vox populi, vox Dei!
Cum se va exprima oare aceasta „voce a poporului“ în 9 decembrie, în conditiile în care nu s-a purtat în comunele si orasele respective nici o dezbatere publica în care sa fie atent cântarite argumentele pro si mai ales cele contra proiectului? În conditiile în care nu s-a facut nici un fel de campanie electorala pe acest subiect? Desigur, ni se va putea raspunde ca oamenii se pot informa din multe surse si ca pot cântari singuri cum sa voteze. Ca pot decide, în deplina cunostinta de cauza, sa spuna un NU ferm celei mai agresive si mai umilitoare batai de joc la care-i supun reprezentantii RMGC, cu complicitatea autoritatilor locale. Ca destinul lor, al copiilor si al nepotilor pe care-i au sau îi vor avea le sta acum în propriile mâini si ca nimeni nu e atât de sinucigas încât sa spuna DA la comédia care se va juca în ziua alegerilor.
Da, oamenii din Apuseni, 72.000 cu drept de vot în aceasta problema, se pot informa si pot cântari singuri. Doar au la dispozitie ziare, radiouri, televizoare, chiar conexiune Internet, plus o multime de afise care-i îndeamna sa voteze în 9 decembrie. Numai ca unul din putinele ziare care circula în tot arealul Apusenilor e cotidianul „Unirea“, de la Alba-Iulia, care s-a distins de ani buni prin reclama desantata, nerusinata, infama, facuta goldistilor si proiectului lor de spoliere a muntilor nostri. La radio si televiziuni, lucrurile stau la fel: spoturi manipulatoare în care se lauda locurile de munca, dezvoltarea economica, banii cu miliardele care vor intra în buzunarele statului, fara sa se spuna nimic de distrugerea comunitatii locale, de anihilarea unor importante vestigii arheologice si a unor obiective culturale semnificative, de poluarea cu cianuri, sau de faptul ca Minvest Deva – firma prin intermediul careia România ar trebui sa încaseze dividendele – e plina de datorii pâna în gât… fata de RMGC. Cât despre Internet, el functioneaza în Apuseni, dar cine-l foloseste, în sânul unei populatii îmbatrânite si nedeprinse cu noutatile tehnologice? Am întâlnit, în satele pierdute ale Apusenilor, oameni care abia stiu sa scrie si sa citeasca; credeti ca se vor conecta ei la Internet pentru a culege singurele informatii viabile, nevirusate, despre proiectul RMGC?
Le mai ramân bietilor oameni afisele, care umplu satele si comunele. Sunt pe garduri, pe stâlpi, pe copaci, ba chiar pe cladirile publice. Unele primarii au împins bunavointa pâna într-acolo încât au atârnat de propriile acoperisuri bannere uriase, care îndeamna oamenii sa voteze. Bunavointa sau ticalosie? Fiindca nici un afis nu este impartial, nici un afis nu îndeamna oamenii direct vizati de toate consecintele acestui proiect sa cântareasca lucrurile si sa-si exprime punctul de vedere. „Mineritul înseamna locuri de munca, Voteaza DA, referendum 9 decembrie“ sau „Avem nevoie de locuri de munca, DA, Pe 9 decembrie la Referendum votam DA“. Iata informatia furnizata de afisele care-ti sar în ochi la tot pasul. Or, nu asta este întrebarea pusa la referendum ci aceea daca oamenii sunt sau nu de acord cu deschiderea exploatarii miniere de la Rosia Montana, în conditiile în care aceasta se face la suprafata cu niste consecinte înfioratoare pentru mediu si pentru sanatatea românilor pe termen mediu si lung! Bineînteles ca trebuie ca oamenii din Apuseni sa munceasca undeva, dar nu cu absolut orice pret, bineînteles ca mineritul înseamna locuri de munca, însa si turismul înseamna tot asta, sau cresterea animalelor si artizanatul si multe alte sfere de activitate în care investitiile si munca sunt sanatoase, nu distrugatoare!
Dar, nu, nu la noi, în România, nu în Apuseni, unde acum nu exista nici un afis care sa stimuleze cetateanul de buna credinta sa spuna NU. Toate cer un DA hotarât, pentru locuri de munca (pe nu mai mult de 17 ani probabil), pentru otravire si poluare, pentru auto-distrugere si pentru scurgerea bogatiilor – câta bruma mai avem – pe ecranele licaritoare ale marilor burse de valori din lumea occidentala. În buna traditie a reflectiei, ne-am întrebat: cine este emitatorul acestor mesaje injonctive? În Elvetia, de pilda, când se face un referendum, pe afisul care-ti cere sa votezi într-un anume fel, se specifica întotdeauna clar si vizibil ce origine (politica sau de alta factura) are mesajul. Poti astfel sa judeci în cunostinta de cauza, mai ales daca stii pe ce presupozitii se întemeiaza fiecare tip de discurs.
Aici, la noi, totul e în ceata… Omul de rând crede ca sunt puse de autoritatile locale, si ca deci ar fi vorba de un consens general, dat fiind ca nu exista nici o alternativa. De unde sa stie ca sunt afisele RMGC, ca este vorba de o reclama privata ascunsa sub publica invitatie la vot? Din minuscula specificare în lateralul afiselor, asezata în asa fel încât sa ramâna cât de imperceptibila cu putinta („O campanie initiata de Sindicatul Viitorul Mineritului cu sprijinul RMGC“)? Cum se face ca au invadat spatiul public într-un asemenea hal? Cum se face ca nu au nici o concurenta din partea unor ONG, sau din partea unor institutii care NU admit proiectul de la Rosia Montana? De ce institutiile statului par sa sprijine aceasta campanie? (Sa fie oare într-atât de corupte?: întrebare pur retorica!) Oricum, referendumul, organizarea sectiilor de votare, plata observatorilor si a membrilor din comisiile de votare se fac cu finantare de la stat, aproximativ 300.000 de lei (vezi www.realitatea.net). Ca de multe alte ori, s-au folosit banii publici pentru niste chestiuni care sunt flagrant împotriva interesului general, în dispretul cel mai total fata de cetateni si de nevoile lor reale. Adica noi si voi am platit, din impozitele pe care le varsam la vistierie, pentru o reclama penibila în favoarea unui proiect care va face mult rau cetatenilor si tarii! Am platit sa fim dezinformati si dusi de nas, am platit ca sa ne putem face rau cu mâna noastra, în deplina libertate.
De ce acest referendum de comedie (comédie), cu sfârsit tragic previzibil? Probabil ca USL si liderul ei plagiator, care vor câstiga fara îndoiala alegerile, se vor spala astfel pe mâini pentru crima la care contribuie cu atâta inconstienta. Dupa ce lideri USL au declarat sus si tare ca se opun proiectului (numai pentru ca Traian Basescu si PD-L îl sustineau), dupa ce au parut sa ceara desecretizarea contractelor dintre RMGC si stat, au cam întors armele si au dat drumul la mineritul cu cianuri la Certej, în Judetul Hunedoara. Acum, încearca sa se ascunda îndaratul unei ipotetice vointe a poporului, chemat la urne sa „decida“, dar tinut cu ochii legati si manipulat cu mirajul locurilor de munca. Politicienii USL-isti vor declara apoi, cu seninatate, ca ei s-au opus si ca au cedat numai sub presiunea unei alegeri democratice. Adica, pe scurt, în 9 decembrie se va schimba garda politica, dar nu se vor schimba metodele si nici nu va creste interesul pentru oameni si tara, pentru faptul public si pentru nevoia de a construi proiecte comunitare viabile, proiecte de viitor care sa ne dea speranta si sa ne faca mai solidari. Pâna nu se va organiza un referendum national corect în chestia Rosia Montana, vom privi ce se va întâmpla în ziua alegerilor ca pe o trista, foarte trista comedie (comédie).

***
De ce aceasta înversunare anti-RMGC? Am analizat-o si în alte situatii, cu argumente cât mai rationale. Acum, va fi suficienta o pilda, însotita de câteva fotografii elocvente. Asta-vara, pe la începutul lui septembrie, calatoream prin Apuseni în cautarea unor biserici, vechi sau moderne, în care sa fie reprezentata Judecata de Apoi. (Ce alta preocupare mai adecvata în apocalipticul an 2012?) Ne mai ramasese una singura pe lista întocmita cu grija, în prealabil, cea din catunul Sasa-Geamana, comuna Lupsa, datând din prima jumatate a secolului XIX. Un ghid, „Monumente istorice de pe Valea Ariesului – Itinerarii culturale“ (Oscar Print, 2001), arata ca la edificiu s-au pastrat elemente de feronerie datând din 1781, tâmplaria fiind mai noua (1822). Pictura murala interioara, avându-l ca autor presupus pe Gheorghe Span din Lupsa, realizata catre 1833-1834, promitea multe, chiar de la descrierea succinta din ghid. Patrimoniul de mobilier bisericesc, icoane si carti vechi (tiparite la Râmnic si Bucuresti în veacul XVIII) parea impresionant.
Nu ne-a surprins deloc mirarea unor oameni din Hadarau, alt sat al comunei Lupsa, unde vizitaseram o biserica de secol XVIII, în momentul când i-am întrebat care e drumul spre Sasa… Privirile lor pareau sa ne întrebe ce cautam acolo. Ne-au spus totusi, însa ne-au avertizat ca drumul e plin de bolovani. Nu ne-a pasat, am intrat în tromba pe un drum care parea sa fie mai degraba de carute, urcând anevoios printre coline care aveau un oarecare farmec. Stiam, tot din ghid, ca biserica din Sasa e lânga lacul de decantare al exploatarii de cupru de la Rosia Poieni. Pe masura ce ne apropiam de catun, se simtea din ce în ce mai tare un miros ciudat, înecacios, coplesitor, toxic. Conducte uriase, care pareau noi, se întindeau de-a lungul drumului si semnalau un peisaj industrial, desi ne aflam înca în padure.
Apoi am vazut lacul. Adoptând fiecare curba a colinelor din împrejurimi, întindea spre orizont o suprafata de apa gri-verde si albicioasa, moarta. Nici o pala de vânt nu-i tulbura luciul ireal. Pe margini, toti copacii pareau morti. Scheletici, fara frunze, zadarnic încercau sa traga seva din pamântul otravit. „Ce sa mai cautam Apocalipsa în zugraveala bisericilor, când e aici?“, ne-am spus cu amaraciune. Am oprit masina si am pornit în cautarea bisericii, printre câteva case si poieti razlete. Norocul nostru a fost ca am întâlnit doi oameni la coasa. Taiau fara tragere de inima iarba uscata si cel putin unul dintre ei parea rupt de beat.
– Buna ziua si bun lucrul! Ne puteti spune unde e biserica?
– Buna ziua… Pai ati trecut pe lânga ea.
Trecuseram, într-adevar, pe lânga o mica bisericuta de lemn, noua si nepictata.
– Nu asta noua! Pe cea veche o cautam…
– Pai, îi în apa, ia acolo, mai la vale, dupa copaci.
Într-adevar, biserica pe care o cautam era cufundata în lac pâna la stresina, cu acoperisul gata sa se prabuseasca si sa se scufunde. Am întrebat, ne-am suparat: de când?, de ce?, cum de n-ati mutat-o? cum de n-au facut nimic autoritatile? Cei doi cosasi au raspuns cum s-au priceput. Ca la noi autoritatile nu fac nimic desi sunt sesizate, ca e de vreo zece ani în apa, ca e pacat de moarte sa muti o biserica de pe locul pe care a fost sfintita, ca le pare rau ca si-au pierdut cimitirul si mortii, dar ca… musai sa traiasca mai departe. În vreme ce ne povesteau toate astea, noi priveam pe jos un pachet gol de tigari, a carui imagine de avertisment arata un foetus deformat, chircit în burta mamei si gata sa se nasca cu malformatii. I-am consolat si noi dupa puterile noastre pe cei doi barbati, am facut câteva fotografii si… am fugit îngroziti.
În masina, ne-am spus ca asa va fi la Rosia Montana dupa ce se va încheia gloriosul proiect al RMGC. Un loc fara vestigii si memorie, cu biserici si cimitire scufundate pe veci, câteva case aproape pustii pe malul unui lac mort care se extinde mereu, doi-trei supravietuitori ai apocalipsei, care mai cresc putine vaci amarâte carora le mor viteii si de la care consuma lapte cianurat si a caror unica mângâiere va fi sa bea, sa bea cât mai mult ca sa uite. Cât despre copiii care se vor naste acolo, pachetul ala de tigari aruncat în iarba probabil ca avea dreptate în demersul sau de avertisment hiperbolic: vai de sanatatea lor!
Iata de ce ne opunem proiectului RMGC… Iata de ce orice om de bun simt, fie ca e de stânga sau de dreapta, batrân sau tânar, cultivat sau analfabet, patriot sau cosmopolit, român sau de alta natie, ar trebui sa i se opuna pâna-n pânzele albe! Iata de ce singurul vot logic la referendumul din 9 decembrie ar fi NU, daca alegatorii n-ar fi, ca întotdeauna, dusi cu presul, mintiti, manipulati, batjocoriti si furati, încurajati sa voteze nu pentru a participa la decizii publice majore, ci pentru a servi interesele meschine ale unei clici de politruci a carei ultima preocupare e binele comun. Asa ca, pâna nu se va organiza un referendum national corect în chestiunea Rosia Montana, vom privi ce se va întâmpla în ziua alegerilor ca pe o trista, foarte trista comedie (comédie).

Un comentariu pentru “Un referendum de comedie în Muntii Apuseni (cu deznodamant tragic previzibil)”

  1. decembrie 6, 2012 la 7:05 pm

    „Cum se face ca nu au nici o concurenta din partea unor ONG, sau din partea unor institutii care NU admit proiectul de la Rosia Montana?” – uite cum se poate:

    „Pe gardul casei în care locuiesc am pus niște afișe cu mesajul de a vota NU la referendum. Mi le-au rupt și au pus afișe cu primarul Fulea care îi îndeamnă pe oameni să voteze DA(…)
    Țiganii, eu așa le zic, nu romi, patrulează în fiecare zi, rup afișele care nu le convin și pun cele cu DA. Li s-a spus că dacă nu se execută o să li se taie ajutoarele sociale. Oamenii se execută, pentru că le e frică, efectiv, că or să rămână fără ajutoare sociale”

    Sursa: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/acuma-iti-f-doua-teroare-in-alba-la-referendumul-cu-rosia-montana-biroul-electoral-alba-refuza-sa-acrediteze-jurnalisti-independenti-vezi-dovada-87963.html

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper