Scriitor de viitor

Un articol de CATALIN PARTENIE

Alfred Bulai, Scriitorii, Editura Paideia, 2012, 341 p.

„Scriitorii“ este al doilea roman al lui Alfred Bulai. Primul, intitulat „8539“, a aparut, tot la Editura Paideia, în 2003. Între aceste doua romane exista o anumita continuitate stilistica (si nu numai: ultimele pagini din cel de al doilea trimit la o posibila cheie de lectura a primului). „Scriitorii“ are însa o constructie epica mai ampla si mai complexa. Eroul lui este, în 1989, inspector la Ministerul Învatamântului. Atunci a început totul, în iunie 1989, când a fost trimis, împreuna cu un alt inspector din acelasi minister, într-o comuna din judetul Vrancea pentru a ancheta moartea suspecta a unui elev. Cei doi ajung în comuna respectiva si acolo directorul scolii le spune un lucru neasteptat: copilul gasit mort în scoala nu era elevul scolii si nimeni din comuna nu-l cunostea.
„ Cum asa?“, întreaba cei doi inspectori.
„Sigur nu e de la noi din comuna“, le spune directorul scolii.
„Cum puteti fi atât de sigur?“
„Sigur nu este de la noi din comuna“, le raspunde directorul, „caci copilul e negru.“
Cei doi inspectori înnopteaza la o femeie din comuna si a doua zi eroul romanului afla ca tovarasul Nica, colegul lui, a disparut. Eroul este apoi prins într-un vârtej de întâmplari care devin din ce în ce mai ciudate si cititorul trebuie sa citeasca mai departe pentru a afla explicatia lor.
Cine sunt „scriitorii“ ? Elohim, un personaj care joaca un rol important în economia romanului, îi spune eroului: „Noi avem cuvinte! Noi utilizam cuvintele; avem un limbaj pe care îl punem, de când am devenit oameni, înaintea realitatii. Cuvintele sunt temelia pentru instrumentarea viitorului. (…) Noi utilizam cuvinte si construim realitati. (…) Cuvântul ne poate face sa proiectam viitorul. (…) Cuvintele ne dau ambitia sa construim viitorul“.
Timpul este creatia noastra, îi spune Elohim eroului în cursul unei alte conversatii; el exista doar pentru ca noi îl generam. Dar oamenii nu doar genereaza timp, ci îl si pot guverna. Si aici vin scriitorii: ei sunt acei oameni „care au capacitatea nu doar de a genera timp, ci de a-l guverna la nivelul la care ei pot sa scrie ceea ce se va întâmpla.“
„Scriitorii“ sunt cei care îsi imagineaza viitorul, care-l scriu. Elohim este un astfel de scriitor, iar eroul este protagonistul unui experiment facut de el si de alti scriitori: ei au dorit sa vada daca un om obisnuit poate deveni la rândul lui scriitor de viitor.
Eroul asterne în scris propria sa poveste. El povesteste, 20 de ani mai târziu, întâmplarile prin care a trecut în acesti ani. A devenit el însa si un scriitor de viitor? Aparent, experimentul a esuat; în final însa, eroul pare a fi descoperit ceva ce scriitorii de viitor nu stiau. Cel care trebuie sa decida daca experimentul a esuat sau nu este cititorul.
Ajuns la sfârsitul cartii, cititorul trebuie sa îsi rememoreze întreaga poveste, sa puna cap la cap explicatiile oferite pe parcurs de diferite personaje si sa decida daca experimentul a esuat sau nu. Evident, existenta celor care scriu viitorul si a experimentului pot fi luate în litera lor sau metaforic. Aceasta este o alta alternativa pusa in fata cititorului.
Alfred Bulai are o foarte mare pofta de a povesti. Romanul este scris cu verva, cu mult umor si cu un bun dozaj al episoadelor enigmatice. Alfred Bulai este sociolog si a dorit sa faca literatura. Asa cum el însusi a spus (într-o nota aflata la începutul cartii): „Literatura este o forma de cunoastere care nu este cu nimic mai prejos decât investigatia stiintifica. Si sociologul, si romancierul spun povesti despre oameni. Singura diferenta este ca la un roman muncesti mai mult“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper