Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati in URSS (VII)

Un articol de Lavinia Betea

Continuam publicarea in foileton a lucrarii „Lungul drum spre nicaieri. Germanii din Romania deportati in URSS“, semnata de Lavinia Betea, Cristina Diac, Florin-Razvan Mihai, Ilarion Tiu.

 

Deportarea, o istorie dezgropata dupa 1990
 Interviu cu Stefan Raicu

Lavinia Betea: V-am cunoscut aici, la Bielefeld, – la dl si dna Ferenschutz. Vreau sa va intreb daca dumneavoastra ati stiut despre deportari din povestirile concitadinilor dumneavoastra din Resita?
Stefan Raicu: Nu sunt din Resita. Sunt oltean. La 9 ani s-au mutat parintii mei la Resita. Tatal meu a fost administrator la stadion. Pe dl Ferenschutz l-am cunoscut acolo. La stadion era si locuinta parintilor mei. M-am apucat la 10 ani de handbal. Si Anti a fost antrenorul meu.

L.B.: Nu ati vorbit de deportari cat a stat dl Ferenschutz la Resita?
S.R.: Nu, nu. Chestii de-astea cu deportari am aflat dupa ’90. Cand a venit prima data Anti la Resita. Atunci am inceput, asa, sa vorbim. Atunci au inceput sa scrie si ziarele. Apoi, au fost cartile lui.

L.B.: In Resita mai vorbesc acum oamenii despre deportare?
S.R.: Nu prea. Cand fac cate-o actiune cu deportatii. Probabil ca in cercurile de limba germana se discuta mai mult astfel de lucruri. Dar cum eu nu prea stiu germana decat atat cat sa nu ma ratacesc in Germania…

L.B.: In istorie s-a scris mult despre deportarile evreilor. Pana dupa 1990 nu s-a spus ca si germanii au fost deportati…
S.R.: Bine, dar si socrul meu a fost retinut. A fost la razboi si a fost retinut intr-un lagar din acesta in URSS. Dar numai din povestile lor si ce-am citit de prin carti.

L.B.: Cum ar trebui sa fie prezentate deportarile in cartile de istorie?
S.R.: Bineinteles ca trebuie sa se scrie. Dar trebuie sa se spuna si ca n-au fost de vina doar cei care i-au luat totdeauna. Si ca uneori au fost de vina si cei care au fost luati. Pentru ca pe nemti i-au luat si i-au dus la munca in URSS, pentru ca germanii au facut ce-au facut in razboi. Si atunci a fost un fel de pedeapsa.

L.B.: Pedeapsa colectiva. E antidemocratica, dupa etica zilelor noastre…
S.R.: Parerea mea este ca sa iei niste copii si sa-i duci la lucru intr-o tara straina este o greseala. Hai ca-i iei pe cei mai in varsta care au facut ceva… Dar pe niste copii? Chiar daca au facut ceva – au facut-o din teribilism.

L.B.: La ce folosesc cartile despre deportare?
S.R.: Afli ce altfel n-ai avea cum.

 

Despre terapia uitarii
Interviu cu Maria Ferenschutz

Lavinia Betea: Cum a fost pentru dumneavoastra ocupatia sovietica? Stiu ca ati avut parte de multa suferinta…
Maria Ferenschutz: Cum a fost?… Noi am acceptat multe pentru ca a fost razboi. Si ar fi groaznic pentru tineret sa fie razboi. Imi vine sa plang acuma… (Plange). Nu vreau sa-mi amintesc… Dar pentru ca niciodata sa nu mai fie razboi, oamenii trebuie sa devina mai prietenosi, mai intelegatori. Pentru ca toti avem o singura viata. Si nu are rost sa te bati. Avem o singura lume. Si nu trebuie sa o stricam cu invidie, cu alte murdarii… Pot sa ma gandesc, dar imi este greu sa vorbesc… Eu am fost dusa in Rusia, tata a fost. Aveam 15 ani si am stat la bunici in casa.

L.B.: Tatal dumneavoastra a fost prizonier sau deportat in Rusia?
M.F.: Deportat, dar a fost dus in Donbas. Si a fost trimis dupa un an inapoi pentru ca a avut o rana mare care nu s-a vindecat. Dar cand a venit, nu a putut lucra. Numai mama a lucrat.

L.B.: Inainte de a veni, v-a trimis o scrisoare, o veste?
M.F.: Nu, pana cand a venit.

L.B.: Si cum v-ati descurcat fara el?
M.F.: Cum se descurca un copil daca-i moare tatal ori o femeie daca-i moare sotul. Si daca esti mai tanar, lucrurile trec mai usor. Noi am fost sapte fete care-am lucrat acolo. Si am luat acordul. Ce poate un copil de 15 ani? Ca atata aveam cand am inceput lucrul.

L.B.: Ce-ati lucrat?
M.F.: Tot ce ne-a dat. Am lucrat si la un strung – nu stiu cum se numeste. Si am facut linguri pentru soldati.

L.B.: Linguri de aluminiu.
M.F.: Din aluminiu. Intr-o incapere a fost numai lumina de sus, cimentul de jos si apa din robinet, asa cum venea iarna. Am spalat linguri acolo. Dar din toate fetele care-am fost acolo, fiecare a avut o problema in casa, a fost fara un parinte. Am lucrat ca robii, ca negrii, care canta si merg la lucru. Dar dupa un timp e tot mai greu. Tata a fost operat la Timisoara si i-au scos o bucata de stomac si au mutat acolo… cum se spune…

L.B.: Din esofag…
M.F.: A fost cam bolnavicios…

L.B.: Apoi v-ati imbolnavit dumneavoastra…
M.F.: Da, nici nu vreau sa ma gandesc. As vrea sa ma gandesc pozitiv. Numai la cand am fost veseli acolo incerc sa ma gandesc. Dar cand m-am dus la doctor, era unul Dubovan, parca-l vad, asa carunt, putin rotund… Si fiecare voia atunci sa fie mai comunist decat altul. Si a spus ca eu ma prefac ca nu pot sa-mi misc mainile, ca nu vreau sa muncesc… Si vreau sa impiedic la avansarea comunismului, vreau sa impiedic ideea, ceva in felul acesta…

L.B.: Vreti sa puneti piedici mersului inainte al comunismului…
M.F.: Da, da. Si m-a trimis la lucru. Si am lucrat alte sase luni. Si am stat asa. Ca nici gura nu mai puteam sa deschid. Atunci am avut 19 ani.

L.B.: Dupa patru ani de lucru…
M.F.: Da.

L.B.: Dumneavoastra credeti ca deportarea i-a schimbat pe tatal si pe sotul dumneavoastra?
M.F.: Tata nu prea a spus nimica. A spus ca a fost greu. A avut frica ca nu i se vindeca bratul. Si apoi cu operatia. Dar niciodata nu a povestit cum a ajuns sa fie asa de bolnav. Si sunt multi care nu povestesc. Au inchis asa usa si nu mai vor sa vorbeasca.

L.B.: Da, am intalnit multe cazuri de felul acesta.
M.F.: Ca daca te gandesti in fiecare clipa vai ce rau a fost, vai ce rusine ai trait, te distrugi. Si daca spui, ceilalti zic ca ai fost nazist, ca ai fost hitlerist. Mai bine tac. Cel mai rau a fost ca mi-a murit fetita.

L.B.: Mai rau ca toate…
M.F.: Ma uit, uite imi pun flori, ma uit ce frumos e-afara… sunt prea batrana si nu pot asa… prea am suferit ca sa glumesc… nu pot asa… nu vreau…

 

 

Despre cartile deportarii
Interviu cu Voichita Ferenschutz

Lavinia Betea: Ce stiti dumneavoastra despre deportari?
Voichita Ferenschutz: Bine, venind din zona Resita, din familie de romani, nu am stiut mare lucru. Venind in Germania si cunoscandu-l pe Anti…

L.B.: Aici l-ati cunoscut?
V.F.: Nu, l-am cunoscut in Romania, dar nu asa de bine. Si am discutat adesea si el mi-a povestit foarte mult cum a fost viata lui. Si i-am citit si cartea. Mi s-a parut foarte interesanta. Este o alta lume. Nu mi-am putut imagina ca a fost atata suferinta. Si atunci el mi-a recomandat alta carte.

L.B.: Vorbiti despre „Generatia de sacrificiu“…
V.F.: Da, apoi am citit alta carte a lui – „Oul de cuc“. Acolo, fiecare exemplu este de neuitat.

L.B.: Cum credeti ca ar trebui sa se scrie in cartile de istorie despre deportare? Vedeti, spuneti si dumneavoastra ca ati trait la Resita, de unde au fost multi deportati, dar nu ati stiut mare lucru…
V.F.: Prezentat cu lux de amanunte. Chiar o situatie care poate parea banala, prezentata cu lux de amanunte nu mai te lasa indiferent. Foarte interesant, am gasit aici in Germania anumite documentare, facute cu actori dupa anumite carti, si asta mi s-a parut iarasi foarte bine. Te fac sa retraiesti acele momente de o tristete imensa. Te intrebi cum au putut sa existe astfel de oameni…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper