Lucian Blaga si Evelyn Underhill

Un articol de ANA-MARIA RADUCAN

În ce masura creativitatea poate ramâne un criteriu axiologic pentru o opera stiintifica, în conditiile în care rigoarea specifica acestui gen de lucrari nu este respectata? În ce masura se poate numi stiintifica o opera în care nu sunt marcate riguros ideile preluate de la alte surse si cele personale? Iata întrebarile pe care mi le-a inspirat postfata cartii E. Underhill, „Mistica. Studiu despre natura si dezvoltarea constiintei spirituale a omului, I. Fenomenul mistic“ (traducere de Laura Pavel, postfata de Marta Petreu, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1995), o sursa necitata în cel putin doua lucrari stiintifice de referinta ale lui Lucian Blaga, „Cursul de filosofia religiei“ si „Trilogia valorilor“.
În aceasta postfata, Marta Petreu îsi propune sa dezvaluie „cariera secreta a ideilor, tipologiilor, problematicii si informatiilor“ underhilliene în cultura româna interbelica („Postfata“ în op. cit., p. 272). Aceasta realizeaza un scurt istoric al receptarii acestui curs de mistica în opera lui Nae Ionescu si în „Cursul de filosofia religiei“ a lui Lucian Blaga. Din multiplele exemple ale textelor puse în oglinda, cititorul este convins, în mod indubitabil, ca atât Nae Ionescu, cât si Lucian Blaga au cunoscut cartea, au preluat si/sau prelucrat informatiile oferite de sursa, fara a o cita însa nicaieri. Cu alte cuvinte, ca au comis ceea ce numeste astazi un plagiat. Cel de-al doilea volum din „Trilogia valorilor“ este doar indicat, dar fara exemple din text care ar fi putut sa valideze sau sa infirme teza conform careia nu avem de-a face cu însusirea ideilor underhilliene, tale quale, ca în cazul la Nae Ionescu, ci cu o prelucrare subtila, originala, a lor, ce-i drept, fara a cita sursa. Doamna Petreu are o atitudine net defavorabila fata de Nae Ionescu si una foarte îngaduitoare fata de Lucian Blaga, desi aceasta pare justificabila, în opinia sa, nu atât din punctul de vedere al cantitatii plagiatului, cât sub raport axiologic. Se vehiculeaza, într-un mod indirect, ideea corecta conform careia meritul unei creatii stiintifice este dat de originalitate, de prelucrarea critica a informatiilor. În aceasta lumina, Nae Ionescu ar fi nu doar un simplu compilator, dar si un detractor, care si-a asigurat notorietatea tocmai prin preluarea ad litteram a unor idei fundamentale ale cartii lui Underhill (precum tipologia tripartita mistica si explicatiile acesteia), iar Lucian Blaga ar fi privilegiat tocmai prin folosirea sursei într-un mod original, mai rafinat si mai subtil.
Sunt perfect de acord cu acest aspect, pe care intentionez sa îl validez mai jos cu anumite nuantari, pe baza textelor din „Trilogia valorilor“, dar ar fi valabil numai daca am avea de a face cu o opera artistica, de creatie personala. Altfel, originalitatea, chiar si vadita, a interpretarilor, nu scuza necitarea surselor sau o mentionare echivoca a lui Blaga, foarte posibil cu referire la Underhill, din „Trilogia valorilor“: „cercetatorii care au o afinitate electiva cu misticismul“ (L. Blaga, „Trilogia valorilor, vol. II, Gândire magica si religie“, Bucuresti, Humanitas, 1996, p. 214), „Mai stim pe urma ca sunt  unii cercetatori, de formatie mai ales teologica, care tin mortis sa arate…“ (Ibidem, p. 215).
Cu totul altceva ar fi fost stabilirea unor corespondente, inedite, as putea spune, între anumite pasaje din creatia literara blagiana si aceleasi elemente „de împrumut“ underhillian, asa cum poate fi identificata, de pilda, în drama „Cruciada copiilor“. Valorificarea si modul de îmbinare în cadrul operei de creatie artistica blagiana a aceleiasi renumite tripartitii mistice marca Underhill, incriminata de a fi fost plagiata de cei doi români în operele lor filosofice, socotesc ca ar fi putut demonstra mai adecvat originalitatea si creativitatea în prelucrarea unei surse. Totodata, ar fi putut da si o cheie interpretativa mai adecvata dramei, socotita de Gana a fi nu o piesa ortodoxista si mistica, ci „o piesa cu si despre copii, victime ale unor psihoze“ (G. Gana, „Opera literara a lui Lucian Blaga“, Bucuresti, Minerva, 1976, p. 343). Parcurgând capitolul „Mistica si simbolism“ pe care E. Underhill l-a conceput în special pentru „cei interesati de mistica în primul rând din punct de vedere literar“ (E. Underhill, „Prefata la prima editie“, op.cit., p. 15), descoperim cele trei moduri de exprimare simbolica a fenomenului mistic: pelerin, mire, om renascut alchimic. În lumina aceasta consider ca ar trebui interpretate simbolic constructiile percutante precum „micii pelerini“, „Sfântul Mormânt e mireasa tuturor“ (Lucian Blaga, „Teatru“, editie si prefata de E. Tudoran, Bucuresti, Ed. Minerva, 1970) si imaginile ermetice ale spânzuratului putrezit în capul cetatii, ale violului din care rezulta un copil sortit a se transforma ulterior într-o fiinta mai nobila (putrefactia si conceperea în urma unui act sexual evident reprezentat fiind primul stadiu al omului renascut alchimic). În aceeasi paradigma s-ar putea înscrie si imaginile lunii, ale leprei sau reprezentarile lui Teodul, vazut ca flacara rosie sau balaurul rosu, simbol alchimic ocurent si în viziunea Evelyinei Underhill în desemnarea omului deificat. Fireste ca, în acest caz, al unei opere artistice, am putea vorbi cu legitimitate despre surse de inspiratie, influente abia perceptibile, elemente de intertextualitate, despre trecerea unor idei sistematizate prin filtrul gândirii poetice, lucruri care nu pot constitui în niciun caz un plagiat.
Însa într-o opera conceputa a fi stiintifica, cum este „Trilogia valorilor“, ca parte a unui sistem filosofic compact, necitarea surselor pe marginea carora autorul îsi sustine niste teze sau argumente personale pro si contra, cu care mai si polemizeaza, ar fi inadmisibila. Orice cititor atent este de acord cu Marta Petreu ca Blaga a eliminat de aici o mare parte din informatia bruta, copiata exact din Underhill, asa cum a fost publicata în cursul sau postum. Însa acelasi cititor care are în fata ambele texte îsi poate da seama ca la baza celei de-a doua parti a celui de-al doilea volum al „Trilogiei valorilor“, intitulat „Religie si spirit“ sta un model teoretic în raspar al cartii lui Underhill. Astfel, conform bunei metodologii stiintifice, se expune metoda folosita în conceperea unei filosofii a religiei, însa aceasta apare formulata ca o negatie: autorul afirma ca nu pleaca de la un corpus de texte care au o autoritate indiscutabila celesta – asa cum procedeaza Underhill –, ci de la unul minim (L. Blaga, „Trilogia valorilor“, vol. II, „Gândire magica si religie“, Bucuresti, Humanitas, 1996, p. 175) .si ca scopul lucrarii este de a arata varietatea fenomenului religios, de a dovedi ca „si fenomenul mistic, în aparenta atât de straniu si de exceptional, se integreaza în ordinea umana“ (Ibidem, p. 176-177) – adica exact inversul premisei care devine si teza demonstratiei lui Underhill. De asemenea, definitia termenului de mistica ar putea parea si ea într-o mai mult sau mai putin vadita intertextualitate cu Underhill, dar si cu întreaga traditie de pâna la el. Mistica este, la Blaga, definita simultan catafatic si apofatic, printr-o afirmatie si printr-o negatie: „o stare creatoare a spiritului omenesc, dar nu una exceptionala, o potentare a omenescului, nu o transcendere“, nu „o stare de confluenta a omului cu Dumnezeu“ (Ibidem, p. 216).  Termenii afirmatiei sunt cei creativi, personali, iar termenii negatiei reprezinta modelul traditional luat în raspar, amintit si în cadrul cuprinsului argumentarii tezei, dar niciodata citat.
De aceasta conditionare se leaga si raportul scop-mijloc dintre experienta mistica – traire propriu-zisa – si exprimarea acesteia într-un act cultural. Pentru Underhill, simbolurile, imaginile si cuvintele misticilor sunt folosite doar ca un mijloc imperfect de împartasire a experientei în sine,  împartasire care nu este însa obligatorie: „Misticul are, de regula, o substantiala nevoie de simbol si de imagine, oricât de inadecvate se dovedesc întotdeauna acestea în raport cu viziunea sa; caci experienta trebuie exprimata pentru a fi comunicata, iar realitatea ei nu este exprimabila decât într-o maniera ocolita“. (E. Underhill, op. cit., p. 139). Totusi, autoarea este de acord cu faptul ca mistica îsi da mâna cu poezia si muzica, „într-o încercare disperata de traduce adevarul acelei lumi în frumusetea acestei lumi.“ (Ibidem, p. 140). La Blaga, scopul fenomenului mistic este actul creatiei, „specific creatorului“ (L. Blaga, op. cit., p. 177), iar „starile mistice prezentate de initiati ca stari acosmice sunt conditionate de categorii stilistice“ (Ibidem, p. 315). Aceasta este o schimbare de paradigma, în perfecta consonanta cu sistemul filosofic al lui Blaga, dar care însa porneste tot de la o complementaritate afirmata expressis verbis în sursa necitata, cum ca „mistica nu este nicidecum preocupata sa adauge, sa exploreze, sa rearanjeze sau sa îmbunatateasca prin ceva universul vizibil“ (Underhill, op. cit., p. 141).
Asadar, daca într-o opera de creatie literara valoarea poate fi data tocmai de modul de folosire si prelucrare poetica ale unor surse de inspiratie anterioare, în ceea ce priveste o opera stiintifica – nu doar ca probitatea intelectuala dicteaza faptul ca trebuie mentionate toate sursele, dar tocmai citarea lor corecta si completa ofera o mai mare greutate lucrarii. O demonstreaza însasi structura cartii lui Underhill, care, desi într-un stil romantat si atragator, este foarte bine documentata, cu o ampla bibliografie si cu bogate note de subsol, si ar fi putut constitui la fel de bine, si prin prisma acestui aspect, o referinta pentru intelectualii români. Este foarte posibil ca tocmai aceasta diferenta, a rigurozitatii, a formei profesioniste de prezentare si nu doar continutul ideilor si al interpretarilor legate de fenomenul misticii, sa fi fost elementul care sa fi transformat cartea Evelynei Underhill dintr-un manual conceput pentru uzul studentilor într-o carte de referinta în circuitul international. Aici consider ca s-ar afla o aporie a postfetei doamnei Petreu, care, în încercarea sa de a gasi circumstante atenuante evidentului „împrumut“ al lui Blaga din „Cursul de filosofia religiei“, ajunge sa opereze, la nivel calitativ, „o distinctie clara într-un curs universitar si o carte de autor“ („Postfata“, p. 306), datorita faptului ca în volumul publicat antum din „Trilogia valorilor“ a fost suprimata cu totul expunerea ideilor underhilliene.  Altfel, nu putem fi decât de acord ca între probitatea deontologica, exprimata prin termenii autoarei, „a se împauna public cu lucruri ce puteau fi lesne recunoscute ca apartinând altcuiva“ si rigurozitatea stiintifica, de a indica toate sursele folosite, fidel sau critic, este o diferenta axiologica. Însa nu neaparat cea dintre cursul lui Nae Ionescu si cel al lui Lucian Blaga, evidentiata în postfata, ci, la fel de bine, aceea dintre cursul studentesc lui Lucian Blaga si cel al Evelynei Underhill.

Un comentariu pentru “Lucian Blaga si Evelyn Underhill”

  1. decembrie 29, 2012 la 8:50 pm

    PROASTO. a-I CREAT VREODATA TU INSUSI CEVA.
    VITA.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper