„Indiile galante“, spectacol total la Iasi

Un articol de COSTIN POPA

Un ambient de exceptie, nou renovata sala a Operei Nationale Române din Iasi, pentru un spectacol de exceptie! M-a purtat cu gândul la Palais Garnier, sediul legendar al Operei din Paris, gazda productiei originale de acum aproape zece ani cu „Indiile galante“ de Jean-Philippe Rameau, în montarea lui Andrei Serban. Si la Iasi, muzica baroca într-un spatiu baroc cu elemente rococo, în care modernul, precum plafonul parizian al lui Chagall, se face simtit prin viziunea regizorala de o actualitate care sfideaza timpul si trama banal-naiva. Opera-balet dupa un libret de Louis Fuzelier, „Indiile galante“ (1735) este o succesiune de tablouri precedate de un prolog „în nori“, pe tema dragostei si aventurilor unor eroi apartinatori celor mai diverse spatii: „Turcul generos“ (inspiratie pentru Christoph Friedrich Bretzner si Gottlieb Stephanie, libretistii lui Mozart la Singspiel-ul „Rapirea din serai“), apoi „Incasii din Peru“, „Florile“ (prezentat la Iasi în fragmente din „Serbarile persane“) si, la final, „Salbaticii din America“. Iubirea învinge pe toata linia, rivalii si dusmanii se resemneaza, pacea cuprinde totul, „the flower power“ domina, asa cum Hébé si Amor (soprana în travesti) propavaduisera în prolog, în contrast cu Bellone, zeita razboiului (cântata la Rameau în travestiul unui bariton). O atmosfera idilica pe care regizorul o propune ca alternativa la „mizeriile clipei“, asa cum ne avertiza prin programul de sala, într-un scurt, dar dens „Laudatio“, plin de semnificatii.
Pentru Andrei Serban, spectacolul de opera, gen de care s-a apropiat constant în cariera cu rezultate memorabile (amintesc numai „Povestirile lui Hoffmann“ la Viena sau „Turandot“ la Covent Garden), dar si controversate („Lucia di Lammermoor“ la Paris), este teritoriul propice pentru plenara dezvoltare scenica în care muzica nu trece în secundar, ci strabate un „Regietheater“, asa cum ar trebui înteles si pus în pagina. Cheia moderna nu-i ramâne straina, dar simbioza dintre actorie si sunet se simte la fiecare pas, captiveaza si frizeaza idealul în materie de teatru liric.
Din acest unghi conceptual, „Indiile galante“ a fost un titlu mai mult decât ofertant, cu personaje multe (cincisprezece!), cor si balet. Statismul este refuzat apriori, miscarea scenica debordanta este plina de umor si toti cei din scena – solisti si cor – joaca admirabil, dedicati, incitati si transformati în actori-cântareti de prima mâna sub îndrumarea lui Nicky Wolcz si a regizorului însusi. Coregrafia Biancai Li, importanta componenta a spectacolului, abunda în momente antrenante, de la dansul de salon pâna la cel modern, într-o extraordinara varietate de atitudini ale corpului, bratelor si pasilor, cu multe elemente inedite.
În „Indiile galante“, Andrei Serban a reusit un monument de stilizare, esentializare si simbolistica. Da, Andrei Serban este total, este autorul total, dar în demersul sau nu a fost singur. Trebuie amintit numele scenografei Marina Draghici (cu solutii ce merg pâna la abstract, adaptate de Carmencita Brojboiu). Vor ramâne în memoria spectatorilor ieseni norisorii „la purtator“, formidabila scena a furtunii pe mare („cocoase“ de butaforie ce sugereaza talazurile, miscându-se alternant, printre care înoata pesti naufragiati si danseaza nave), minaretul „umblator“ ce-l însoteste permanent pe Osman, delicioasele sirene ce-si poarta gratios si elegant cozile în mâna, mastile uriase ale turcilor amenintatori sau ale indienilor americani, matrozii ce-si transporta barcile miniaturale, dansul „ghivecelor uriase“ animate de balerini, rotirile scuturilor-sori aurii în bratele dansatorilor, balansul muntilor vulcanici ce-si arunca „privirile“ asupra eroilor si multe altele. Publicul nu va uita petalele pe care artistii le-au presarat în loji în tabloul „Florile“. Costumele, si ele purtatoare de simboluri, au impresionat prin diversitate si coloristica armonioasa.
Suportul a venit si din partea foarte tânarului dirijor Gabriel Bebeselea, iata, dovedit un specialist al muzicii baroce, la pupitrul orchestrei teatrului, în ascendenta de forma si acuratete pe parcursul serii. Gratie baghetei, spectacolul a curs omogen. Dintre cele cincisprezece glasuri (al caror suport de pronuntie în limba franceza ramâne de multe ori ameliorabil), aleg aici pe cele ale sopranelor Angelica Mecu Solomon (Émilie în „Turcul generos“),  Lacramioara Maria Hrubaru-Roata (excelenta Zima, vocalista si dansatoare de forta în „Salbaticii din America“), Andreea Chinez (Amor din Prolog), Alice Todica (Phani în „Incasii din Peru“) si Cristina Grigoras (Hébé din Prolog), baritonului Jean-Kristof Bouton (Adario în „Salbaticii din America“) si, bineînteles, sopranei Rodica Vica, oaspete bucurestean pentru Zaïre, Fatime din „Florile“.
Celebrul Rondo al Marii Pipe a Pacii din tabloul „Salbaticii din America“ a ramas simbolul spectacolului, la Iasi ca si la Palais Garnier, dansat la bis de întreg ansamblul din scena, caruia i s-au adaugat… regizorul si dirijorul, în aplauzele entuziaste, cadentate ale asistentei. Standing ovations! Atmosfera festiva!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper