Ceea ce este comunist în firea omeneasca …

Un articol de C. STANESCU

Umbla vorba ca d. Alex Stefanescu si-ar fi suspendat colaborarea cu „România literara“ sub cuvânt ca a fost cenzurat: i s-a aruncat la cos un articol pentru ca, spune într-o nota acida N. M. de la R.l., „n-am dorit sa contribuim la campania electorala a (fostului nostru, pâna deunazi) colaborator, aflat pe listele unui partid pe care nu-l numim ca sa nu fim suspectati ca-i facem reclama“. „România literara“ nu se implica în campanii electorale si, mai mult, apolitica si impartiala, nu face si n-a facut politica: face doar politica literaturii. A avut surpriza revista U.S. de a gasi articolul lepadat la cos în paginile „Dilemei vechi“, de unde banuiala ca o mâna de la revista dlui Plesu a cotrobait pe furis prin cosul „României literare“ luând „deseul“ si publicându-l în paginile sale. Imaginea directorului cotrobaind prin tomberonul „României literare“ este dizgratioasa. Ne pare neverosimila si improbabila. Ca sa nu mai spun ca autorul articolului inconfortabil e, la urma urmei, liber sa-l ofere cui vrea sa-l publice. Daca respectivul articol din cos e cel citit recent de noi în „Dilema veche“ sub titlul „Comunistii au simtul valorii“, trebuie sa spunem ca, departe de a fi un banal afis de campanie electorala, e un violent manifest anticomunist, cum virulente verbal sunt multe dintre eseurile, comentariile si luarile de atitudine inclemente care au umplut revistele culturale, inclusiv „România literara“, în acesti ani. Retorica anticomunista a atins performante remarcabile dupa caderea comunismului. Considerând însa manifestul anticomunist al lui Alex Stefanescu doar un panou de propaganda electorala am face o mare greseala. Ar fi ca si cum am asimila actul demascarii crimelor comunismului de catre actualul presedinte în celebra sedinta a Parlamentului României cu un slogan de campanie electorala luat de presedinte din „cosul“ stralucitului politolog Vladimir Tismaneanu. Inacceptabila, o asemenea viziune caricaturala arunca în derizoriu lepadarea solemna si definitiva de trecut si condamnarea ferma a acestuia. Nu, cu articolul din „Dilema“ dl Alex Stefanescu nu-si face campanie electorala. Evoca si condamna cu vehementa pozitia umilitoare a intelectualului superior obligat pe vremuri de „brutele comuniste“ sa-si ascunda superioritatea si sa faca pe prostul ani în sir. Ne putem gândi, luând în calcul radicalitatea neobisnuita a anticomunismului sau de azi, la patima obscura în cauzele ei si la rasucirea tulburatoare cu care doar marii convertiti, ca Saul din Tars, ajung sa urasca o mare iubire, poate simulata, dar sigur înselata si dezamagita în asteptarile si sperantele ei. Daca ar fi sa dam credit ideii hazardate ca-si face „campanie electorala“ într-un singur loc din respectivul manifest îl putem totusi suspecta de asa ceva: acolo unde în câteva rânduri scapate de sub condei, se refera afectuos la o dama blonda cu ochi de smarald, un fel de Coana Chirita în provincie, cu tocuri cui si cu poseta de „sute de pensii“, cazuta în mijlocul unei multimi cenusii si amarâte de pensionari zdrentuiti „cu fetele schimonosite de ura“. În acele rânduri, d. Stefanescu o considera pe Coana Chirita „un om politic demn de pretuire si respect“. Însa chestiunea n-are de-a face cu pretuirea, necum cu respectul, dar cu altceva cu totul diferit de ceea ce vede, simte si sustine galantonul pretuitor al Coanei Chirita: are de-a face doar cu decenta elementara, de care aceasta fidela interpreta a unui personaj al lui Vasile Alecsandri n-are habar. Nu „fetele schimonosite de ura“ din imaginatia lui Alex Stefanescu ma deprima punându-ma pe gânduri, ci indelicatetea si grosolania politicianista, prostul-gust si nesimtirea, indecenta vulgara a unei maimute electorale care-si face propaganda la patru ace, cu poseta cu tot, într-o multime de ologi si ciungi abia facând umbra pamântului. Cu exceptia acestei inadecvari, cum sa zic?, stânjenitoare, de a se face avocatul înfocat al Coanei Chirita ajunsa unde nu trebuie si cum nu e cazul sa ajunga – articolul lui Alex Stefanescu ramâne ceea ce este, nu, în niciun caz, o proba marunta de „propaganda electorala“: un patimas manifest anticomunist încarcat de ura si dispretul unui intelectual superior, care a fost obligat ani de-a rândul sa se ascunda, sa-si camufleze superioritatea si sa faca, asa cum spune, pe prostul. Ura de azi este reflexul umilintei de ieri. Daca a fost membru cu carnet al Partidului Comunist Român am putea zice ca dl Stefanescu umbla cu carnetul de comunist în buzunar, dar cu totul alta era în sufletul lui anticomunist. Ma întreb si daca, în cazul în care o fi avut acel carnet, a semnat si el, ca noi toti cei patru milioane de simulanti umiliti, angajamentul solemn sau juramântul (nu mai stiu!) pe care am fost obligati sa-l semnam, „facând pe prostii“, în ultimul cincinal din existenta acelui partid care mai supravietuieste prin forma lui reziduala în capetele multora dintre noi. În fine, trecând peste aceste umilinte care-i nutresc ura anticomunista, Alex Stefanescu mai constata ca acelasi „simt monstruos al valorii“ pe care-l aveau comunistii doar spre a-i „distruge“ pe oamenii superiori si valorosi face si azi ravagii. Da exemplu un ciclu propriu de cincizeci de emisiuni tv, „Iluminatul public“, în care prezinta cele mai bune carti aparute dupa 1989 si, mentionând ca a prezentat si „dosarul denigrarii“ acestor carti considerate de el valoroase, constata ca doar „cartile mediocre nu sunt denigrate. În schimb, cartile valoroase sunt aproape toate contestate furibund“. De aici el trage concluzia ca „Ceea ce este comunist în firea omeneasca se mobilizeaza imediat împotriva performantei“ si se înfricoseaza de „promptitudinea cu care comunistoizii de azi sesizeaza valoarea mai repede uneori decât criticii de specialitate“. Sa nu uitam ca Alex Stefanescu este el însusi unul dintre „criticii de specialitate“, cu propria sa lista de valori. Altceva este însa demn de semnalat în textul sau: epocala, o propozitie precum „Ceea ce este comunist în firea omeneasca“ echivaleaza, pe plan teoretic si filozofic, cu descoperirea pe care un Constantin Noica o facea vorbind (scriind) despre „Sentimentul românesc al fiintei“. La descoperirea lui Noica, bunul sau prieten de departe, Emil Cioran, surâdea cordial întrebându-se de ce n-ar fi cu putinta si un „Sentiment paraguayan al fiintei“ s.a.m.d.?!? În orice caz, „ceea ce este comunist în firea omeneasca“ inaugureaza o noua paradigma filozofica, ideologica si etica, una care prin continutul ei genetic („firea“!) ne-ar ajuta enorm sa deosebim în fine cartile bune, valoroase de celelalte, mediocre ori proaste. În virtutea acestei noi paradigme s-ar prea putea ca unul ca mine sau oricare altul care ar contesta o carte considerata valoroasa de catre Alex Stefanescu sa sufere, genetic, de „ceea ce este comunist în firea omeneasca“ si sa suporte sanctiunea meritata în urma acestei nenorocite fatalitati. Cine stabileste vina? Cine sa fie acel Felix Edmundovici, neuitatul personaj dintr-o amintire teribila a lui Marin Preda capabil sa stabileasca si sa verifice „ceea ce este comunist în firea omeneasca“ si sa-i sanctioneze în consecinta dupa cum merita pe nemernicii purtatori ai microbului infam descoperit de criticul nostru în misterioasa, insondabila si atotîncapatoarea „fire omeneasca“? Paradigma aceasta ne aduce în minte sloganul cu functie de iatagan de la începuturile comunismului de stat: „cine nu este cu noi este împotriva noastra“. E un criteriu infailibil. „Comunistii au simtul valorii“ este titlul articolului din „Dilema“ în care ni se comunica noua paradigma despre „ceea ce este comunist în firea omeneasca“. Data aparitiei: 15-21 noiembrie 2012. O data memorabila.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper