Sfântul – doua texte

Un articol de MIHAI IOVANEL

Textul no.1: „Am dat peste scrisorile Sf. Nicolae Velimirovici (1881-1956) intâmplator, in pangarul unei cunoscute si frumoase manastiri bucurestene. Ma interesam de chestiunea celor cinci rani ale Mântuitorului – tema vast abordata in Biserica Catolica si mai putin in Biserica Ortodoxa – si am ajuns, din aproape in aproape, la acest extraordinar sfânt sârb, el fiind unul dintre putinii autori ortodocsi care au scris ceva pe subiectul care ma interesa atunci. Nicolae Velimirovici a fost unul dintre reperele fundamentale ale Bisericii Ortodoxe sârbe in vremuri grele. Viata lui este, cu adevarat, extraordinara, iar ceea ce mi-a impus de la bun inceput, chiar la o privire rapida asupra biografiei lui, a fost ca atât fascistii, cât si comunistii l-au considerat un inamic si l-au prigonit. In vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial, a ajuns sa fie inchis in lagarul de la Dachau, iar dupa al Doilea Razboi Mondial, in 1946, a luat calea exilului american. In teribilul secol XX, masura decentei si a omeniei nu a putut fi alta decât refuzul, deopotriva, al fascismului si comunismului. Oricine a acceptat cât de cât una, doar pentru a lupta cu cealalta, a gresit la fel de mult ca aceia, nu putini, care au imbratisat, cinic, si fascia si secera & ciocanul – fiecare la timpul ei. Nicolae Velimirovici a fost, sigur, un sfânt al secolului al XX-lea, adica un sfânt care a trecut cum trebuie prin provocarile diavolesti ale timpului sau. A fost, de asemenea, un om foarte invatat, trecut prin scoli europene inalte, pe care le-a absolvit cu titluri academice supreme. A scris mult, alert si, nu am nici o indoiala, inspirat de Duh. Dintre scrierile sale, Scrisorile cu care raspundea sutelor de credinciosi in cautare de sens, dar si necredinciosilor in cautare de provocare sunt entuziasmante.“ (Sever Voinescu, „Despre scrisorile Sf. Nicolae Velimirovici“, „Dilema Veche“, Nr. 456 / 8-14 noiembrie 2012)
Textul no. 2: „(Nikolai) Velimirovici este considerat astazi cel mai important preot al ortodoxiei sârbe moderne. Venerat de multa vreme printre sârbii ortodocsi ca un sfânt, el a fost canonizat si oficial de Biserica Ortodoxa Sârba in anul 2003. Anticomunist convins, Velimirovici a emigrat dupa Al Doilea Razboi Mondial in SUA, unde a murit in 1956. Astazi el se bucura in Serbia de o maxima recunoastere, care depaseste cu mult cercurile religioase. Cultural si politic, el face parte dintre cele mai influente personalitati ale istoriei sârbe recente. Cartile lui s-au vândut in Serbia ultimilor ani cu sutele de mii. Dar ceea ce nu se mai ia in considerare si rareori se mai discuta in tara sunt unele elemente destul de dubioase din biografia lui. Inca din 1935 el si-a demonstrat public admiratia pentru Adolf Hitler. Ca filosof al decadentei europene, al carei punct culminant il vede manifestat in separarea Bisericii de stat, Velimirovici descoperea in Führerul german acel «sfânt, geniu si erou» care se dedica celei mai importante sarcini a epocii sale, adica aceleia de a reuni iarasi nationalismul si credinta religioasa – pe care laicismul modern le despartise. In consecinta, vladica Velimirovici ii vedea in evrei pe cei vinovati de aceasta decadenta. Ei ar fi  fost cei care l-au crucificat pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, si au facut din Europa principalul câmp de lupta impotriva lui Dumnezeu si in favoarea Diavolului. Ei ar fi  creat toate sloganurile europene moderne: «democratie, greve, socialism, ateism, toleranta fata de toate celelalte religii, pacifism, revolutie universala, capitalism si comunism. Toate acestea sunt nascociri ale evreilor, adica ale parintelui lor – Diavolul.»“ (Boris Buden, „Zona de trecere. Despre sfârsitul postcomunismului“, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, prefata de Costi Rogozanu, Tact, Cluj-Napoca, 2012, pp. 139-140).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper