S-a deschis stagiunea lirica la Craiova

Un articol de COSTIN POPA

Teatrul Liric „Elena Teodorini“ din Craiova a dorit sa inaugureze stagiunea 2012-2013 cu o premiera, noua montare a popularului opus rossinian „Barbierul din Sevilla“. Anterioara avea o vechime de douazeci de ani si apartinea regizorului Viorel Gombosiu. Am fost bucuros sa constat ca publicul a asteptat cu interes productia si a umplut pâna la refuz sala. O carte câstigatoare. Printre spectatori, înalte oficialitati municipale si judetene.

Fortele scenei doljene nu sunt mari, asa încât întreprinzatorul si energicul manager Antoniu Zamfir a recurs, pentru unele roluri principale, la invitati de la Bucuresti si Cluj. Se pare, o practica obisnuita pentru un afis în care sunt înscrise titluri importante, imposibil de acoperit în integralitate cu resursele teatrului. Consultând programul stagiunii, am citit cu satisfactie alaturi de „Barbierul din Sevilla“, „Carmen“, „Trubadurul“, „Aida“, „Turandot“, „Cavalleria rusticana“, „Paiate“, „Traviata“, „Boema“, „Don Pasquale“, „M-me Butterfly“, Lucia di Lammermoor“… Nivel repertorial de Opera Nationala, spre multumirea melomanilor si lauda organizatorilor! Cred de la bun început ca, la asa titluri, ansamblul craiovean trebuie consolidat prin alocarea de posturi artistice pentru cântareti noi, într-o progresie care porneste mai întâi de la vocile tinere, eminamente lirice, ale absolventilor facultatilor de muzica, continuând cu atragerea celor mai experimentate. Se vor reduce astfel colaborarile si trupa de la „Elena Teodorini“ se va întari. Pentru rolurile dramatice, este adevarat, toate teatrele din tara folosesc actualmente doar câteva glasuri indigene, valoroase si deci… itinerante. Sau oaspeti straini.
Evantaiul si bicicleta
„Barbierul din Sevilla“, în regia Arabelei Tanase si scenografia lui Rasvan Draganescu, a fost o productie simpatica, vie, colorata, antrenanta, plina de verva, cum îi sta bine unei opere buffe. O remarca merge catre costumele bogate, potrivit înscrise în epoca. Personajele, veridic conturate, s-au întrecut în a se darui jocului de scena, amanuntit lucrat de realizatori. Spiritul mizanscenei a fost clasic, cu elemente moderne, într-o simetrie a decorului ce induce tente spaniole si elemente maure. Fara sa vreau, gândul ma purta la montarea lui Grischa Asagaroff (Semperoper din Dresda si Opera din Zürich) când priveam fundalul fix al scenei în forma de evantai sau când îl vedeam pe Figaro sosind calare pe bicicleta (la Asagaroff, motocicleta cu atas). Dar sursa inspiratoare conteaza mai putin, ideile circula, importanta este functionalitatea tramei. Si aceasta exista cu prisosinta.
În rolul titular, cunoscutul Stefan Ignat, actualmente corifeu al unor personaje dramatice precum Oedipe, Amonasro, Scarpia etc., a expus timbrul sau intens rezonant, cu interesante culori aramii. Fara sa fie cu exactitate tipul de bariton briliant dorit de Rossini, bucuresteanul a impus sonoritati ample, puternice si a fost un Figaro mobil, adevarat motor al actiunii.
Tânara soprana Diana Tugui, componenta de baza a Teatrului Liric „Elena Teodorini“, recent aureolata cu Premiul I la Concursul International Vox Artis de la Sibiu, delicioasa si delicata actrita, cu subtilitati în atitudinea unei Rosina dracoase, a cântat cu dezinvoltura, cu voce stralucitoare si buna derulare a pasajelor de coloratura. Câteva sunete mai „deschise“, nefocusate suficient, au alterat pe alocuri omogenitatea frazelor si au dus chiar la usoare asprimi în registrul acut. Cauzele, simplu de eliminat, pot sta în oboseala, în emotia debutului într-un rol nou.
Clujeanul Darius Coltan (Contele Almaviva) are o timbralitate placuta de tenor liric, desi cu emisie câteodata usor ingolata, alteori usor nazala. Cânta elegant, legato-ul este bine pus în valoare si intentiile accentelor din frazele muzicale descind dintr-o autentica „italianità“, destul de rara la solistii nostri. Capacitatea de preluare a agilitatilor, a lejeritatilor rossiniene este buna (duetul cu Figaro), numai ca artistul îmi face impresia ca nu se concentreaza suficient. Este singura explicatie ca o acuta se… clatina (aria „Ecco ridente in cielo“), ca se simte o oarecare nesiguranta (serenada „Se il mio nome saper voi bramate“) si unele replici chiar întârzie („Ah se qui restar non posso“ din scena cu Rosina si Bartolo a primului act), solicitând suplimentar atentia dirijorului.
Vocea profunda a basului craiovean Sorin Draniceanu este solida, masiva si patrunzatoare. Prin adaugarea de tente comice, a fost o buna optiune pentru rolul Don Basilio, desi semnele de uzura se fac simtite pe alocuri printr-un vibrato întrucâtva accentuat. Sosit din Bucuresti, basul Stefan Schuller a fost un Don Bartolo fara excese, dar cu unele sunete înalte mai putin sonore. Ca abordare stilistica, i-as reprosa doar cântul în falsetto al frazei „Quando mi sei vicina…“ (actul secund), un gag gratuit care n-avea de-a face cu Rossini, chiar buffo. În alte roluri au fost distribuiti Mihaela Popa (Berta), Ioan Cherata (Fiorello), Gabriel Marciu (Ofiterul).
Conducerea muzicala a revenit dirijoruluiAlexandru Iosub, o bagheta mai mult elegiaca decât scânteietoare în partile orchestrale, dar concentrata si bine adaptata relationarii optime între platou si fosa. Au colaborat Corul de barbati (pregatit de Lelia Candoi) si Orchestra teatrului.
La Craiova, „Barbierul din Sevilla“ a atras publicul. Pe buna dreptate. Si sunt convins ca asa va fi si în continuare. Cel putin zece titluri de opere celebre îl asteapta în lunile ce vor urma.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper